... Doamne, Tu să-mi speli picioarele?
Traian Dorz - Hristos - Modelul nostru
Ioan 13, 6
A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?
Lucrurile cu neputinţă de priceput şi de cuprins, nu le poate face, decât dragostea. Singură dragostea este puterea care biruie totul şi poate totul.
Dar dragostea le poate fiindcă singură ea, poate să acopere totul, să creadă totul, să nădăjduiască totul, să sufere totul (
1 Corinteni 13:7 – acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
1 Cor. 13, 7). Ceea ce n-ai face pentru nici un preţ din lume, eşti în stare să faci fără să aştepţi nimic în schimb, când ai adevărată iubire şi pentru acela pentru care o ai.
Când eşti un părinte adevărat, eşti în stare să veghezi zile şi nopţi fără număr la un căpătâi preaiubit, chinuit de febră,
atunci poţi să aştepţi zile şi nopţi fără număr, un chip drag plecat departe...
atunci poţi să plângi zile şi nopţi fără număr, o fiinţă neuitată pe care nimic pe lume n-o mai poate înlocui în viaţa ta, pentru că este sânge din sângele tău şi carne din carnea ta.
Când eşti un soţ adevărat, eşti în stare să-ţi dai picătură cu picătură sângele tău şi viaţa ta, pentru a o scăpa pe a celuilalt,
atunci eşti în stare să înduri orice măcar pentru o nădejde. Eşti în stare să ceri lui Dumnezeu să-ţi dea ţie durerea celui iubit - să-ţi iei asupra ta chinurile sufletului drag, numai să-l scapi pe el.
Când eşti un fiu adevărat, eşti în stare de o ascultare desăvârşită, faţă de părintele tău trupesc ori sufletesc,
de o recunoştinţă nemărginită
şi de o iubire totdeauna îndatoritoare şi respectuoasă, pentru bucuria şi mângâierea părinţilor tăi.
Când eşti un frate adevărat, eşti în stare să ierţi şi să uiţi orice jignire,
să faci orice osteneală,
să araţi orice bunătate,
să biruieşti orice piedică,
să te alipeşti de orice suflet,
să asculţi orice cuvânt,
să dai orice jertfă, pentru unitatea şi fericirea fraţilor tăi.
Când eşti un păstor adevărat, eşti în stare să-ţi dai viaţa pentru oile tale (
Ioan 10:11 – Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.
Ioan 10, 11), atunci caută uşile lor, păşunea lor, ranele lor, păcatele lor şi mântuirea lor.
Şi nimic din ce le-ar putea face un rău sau un bine oilor tale, nu ţi-ar fi indiferent.
Oricare ar fi relaţiile dintre oamenii care se iubesc, ei îşi caută unii altora binele,
atunci înţelegi şi aştepţi să facă unii pentru alţii, lucruri neobişnuite altor stări, dar obişnuite dragostei. Când dragostea lor este adevărată...
Însă în seara aceasta, şi în clipa aceasta - între Mântuitorul Hristos şi ucenicii Săi, se petrece totul neobişnuit. Chiar şi pentru ei, care începuseră demult să se obişnuiască cu ceea ce era neobişnuit în umblarea lor cu Domnul - şi a Lui cu ei.
Când le vorbise în trecut despre Trupul şi Sângele Său (
Ioan 6:53 – Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
Ioan 6:54 – Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
Ioan 6:55 – Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
Ioan 6:56 – Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.
Ioan 6:57 – După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.
Ioan 6:58 – Astfel este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit; cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac.”
+ alte 11 versete
Ioan 6, 53-69) - cei mai mulţi dintre ucenicii Săi L-au părăsit. Vorbirea neobişnuită pe care toţi o auziseră, unii n-au putut s-o sufere - şi de aceea au plecat. Dar acum era o faptă nu numai o vorbire, însă tot aşa de neobişnuită. De aceea era mult mai de neînţeles pentru ei.
Zece dintre ucenici se supuneau în tăcere la toate, plini de smerenie şi de cutremur.
Numai doi, Petru şi Iuda, - adică cel mai dintâi şi cel mai din urmă dintre ei, - cel mai sincer şi cel mai viclean, - cel mai gata să moară şi cel mai gata să omoare, - numai ei erau altfel.
Numai ei priveau totul în alt fel decât ceilalţi.
Petru uimit şi copleşit cu totul, nici nu ştia ce trebuia să facă:
- să primească oare să-i spele picioarele tocmai El Hristosul lui Dumnezeu, până la Slava căruia abia putea ajunge cu priceperea credinţei sale,
- sau mai degrabă, să se împotrivească, pentru prima oară, fiindcă ceea ce făcea acum Domnul, i se părea chiar acum şi chiar şi lui, ceva prea de tot. Prea de tot...
Iuda, ca unul care avea gândul diavolului în el, nu mai vedea acum la Domnul Isus nimic, decât cu vrăjmăşie. Şi dispreţ.
Tot ce privea el acum, judeca rău şi răstălmăcit.
Şi orice nouă dovadă a dragostei Domnului Hristos faţă de el şi faţă de alţii, îi stârnea lui Iuda, un nou val de ură. Cu atât mai aprinsă cu cât dragostea Domnului Se arăta mai binevoitoare.
O, Dumnezeule, cât rău poate face chiar şi numai un gând satanic, când omul se lasă împins de el, spre iadul cel mai negru!
Slavă veşnică Ţie Doamne Isuse, Dragostea lui Dumnezeu
şi slava dragostei Tale
şi slava îndelung-răbdării Tale...
Veşnică slavă Ţie care i-ai iubit pe ai Tăi până la capăt, până la orice stare, până la orice jertfă.
Te rugăm dăruieşte-ne şi nouă Duhul Tău Sfânt pentru ca în dragostea noastră faţă de voia Tatălui, faţă de Cuvântul Tău şi faţă de Lucrarea Duhului Sfânt, să fim totdeauna în stare de cele mai neobişnuite lucruri, prin care să dovedim că avem iubirea Ta în noi.
Te rugăm păzeşte pe fiecare din ucenicii Tăi neîncetat, pentru ca niciodată Satana să nu poată pune nici un gând al lui în inima nici unuia din ei.
Ca nu cumva gândul satanic să-i facă nici unui ucenic al Tău inima rea, ochiul rău şi mintea blestemată,
spre a ajunge apoi el însuşi un drac.
Ci dă-ne fiecăruia Doamne Isuse, gândul Tău. Şi-l pune statornic în inima noastră, spre a putea primi tot ce ne faci Tu, cu smerenie şi cu credinţă adâncă.
Chiar dacă încă nu putem înţelege ceea ce ne faci.
Amin.