A venit deci la Simon Petru. Și Petru I-a zis: Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?
Lucrurile cu neputință de priceput și de cuprins, nu le poate face, decât dragostea. Singură dragostea este puterea care biruie totul și poate totul.
Dar dragostea le poate fiindcă singură ea, poate să acopere totul, să creadă totul, să nădăjduiască totul, să sufere totul (1 Cor. 13, 7).
Ceea ce n-ai face pentru nici un preț din lume, ești în stare să faci fără să aștepți nimic în schimb, când ai adevărată iubire și pentru acela pentru care o ai.
Când ești un părinte adevărat, ești în stare să veghezi zile și nopți fără număr la un căpătâi preaiubit, chinuit de febră,
atunci poți să aștepți zile și nopți fără număr, un chip drag plecat departe...
atunci poți să plângi zile și nopți fără număr, o ființă neuitată pe care nimic pe lume n-o mai poate înlocui în viața ta, pentru că este sânge din sângele tău și carne din carnea ta.
Când ești un soț adevărat, ești în stare să-ți dai picătură cu picătură sângele tău și viața ta, pentru a o scăpa pe a celuilalt,
atunci ești în stare să înduri orice măcar pentru o nădejde. Ești în stare să ceri lui Dumnezeu să-ți dea ție durerea celui iubit - să-ți iei asupra ta chinurile sufletului drag, numai să-l scapi pe el.
Când ești un fiu adevărat, ești în stare de o ascultare desăvârșită, față de părintele tău trupesc ori sufletesc,
de o recunoștință nemărginită
și de o iubire totdeauna îndatoritoare și respectuoasă, pentru bucuria și mângâierea părinților tăi.
Când ești un frate adevărat, ești în stare să ierți și să uiți orice jignire,
să faci orice osteneală,
să arați orice bunătate,
să biruiești orice piedică,
să te alipești de orice suflet,
să asculți orice cuvânt,
să dai orice jertfă, pentru unitatea și fericirea fraților tăi.
atunci caută ușile lor, pășunea lor, ranele lor, păcatele lor și mântuirea lor.
Și nimic din ce le-ar putea face un rău sau un bine oilor tale, nu ți-ar fi indiferent.
Oricare ar fi relațiile dintre oamenii care se iubesc, ei își caută unii altora binele,
atunci înțelegi și aștepți să facă unii pentru alții, lucruri neobișnuite altor stări, dar obișnuite dragostei. Când dragostea lor este adevărată...
Însă în seara aceasta, și în clipa aceasta - între Mântuitorul Hristos și ucenicii Săi, se petrece totul neobișnuit. Chiar și pentru ei, care începuseră demult să se obișnuiască cu ceea ce era neobișnuit în umblarea lor cu Domnul - și a Lui cu ei.
Când le vorbise în trecut despre Trupul și Sângele Său (Ioan 6, 53-69) - cei mai mulți dintre ucenicii Săi L-au părăsit. Vorbirea neobișnuită pe care toți o auziseră, unii n-au putut s-o sufere - și de aceea au plecat.
Dar acum era o faptă nu numai o vorbire, însă tot așa de neobișnuită. De aceea era mult mai de neînțeles pentru ei.
Zece dintre ucenici se supuneau în tăcere la toate, plini de smerenie și de cutremur.
Numai doi, Petru și Iuda, - adică cel mai dintâi și cel mai din urmă dintre ei, - cel mai sincer și cel mai viclean, - cel mai gata să moară și cel mai gata să omoare, - numai ei erau altfel.
Numai ei priveau totul în alt fel decât ceilalți.
Petru uimit și copleșit cu totul, nici nu știa ce trebuia să facă:
- să primească oare să-i spele picioarele tocmai El Hristosul lui Dumnezeu, până la Slava căruia abia putea ajunge cu priceperea credinței sale,
- sau mai degrabă, să se împotrivească, pentru prima oară, fiindcă ceea ce făcea acum Domnul, i se părea chiar acum și chiar și lui, ceva prea de tot. Prea de tot...
Iuda, ca unul care avea gândul diavolului în el, nu mai vedea acum la Domnul Isus nimic, decât cu vrăjmășie. Și dispreț.
Tot ce privea el acum, judeca rău și răstălmăcit.
Și orice nouă dovadă a dragostei Domnului Hristos față de el și față de alții, îi stârnea lui Iuda, un nou val de ură. Cu atât mai aprinsă cu cât dragostea Domnului Se arăta mai binevoitoare.
O, Dumnezeule, cât rău poate face chiar și numai un gând satanic, când omul se lasă împins de el, spre iadul cel mai negru!
Slavă veșnică Ție Doamne Isuse, Dragostea lui Dumnezeu
și slava dragostei Tale
și slava îndelung-răbdării Tale...
Veșnică slavă Ție care i-ai iubit pe ai Tăi până la capăt, până la orice stare, până la orice jertfă.
Te rugăm dăruiește-ne și nouă Duhul Tău Sfânt pentru ca în dragostea noastră față de voia Tatălui, față de Cuvântul Tău și față de Lucrarea Duhului Sfânt, să fim totdeauna în stare de cele mai neobișnuite lucruri, prin care să dovedim că avem iubirea Ta în noi.
Te rugăm păzește pe fiecare din ucenicii Tăi neîncetat, pentru ca niciodată Satana să nu poată pune nici un gând al lui în inima nici unuia din ei.
Ca nu cumva gândul satanic să-i facă nici unui ucenic al Tău inima rea, ochiul rău și mintea blestemată,
spre a ajunge apoi el însuși un drac.
Ci dă-ne fiecăruia Doamne Isuse, gândul Tău. Și-l pune statornic în inima noastră, spre a putea primi tot ce ne faci Tu, cu smerenie și cu credință adâncă.
Chiar dacă încă nu putem înțelege ceea ce ne faci.
Amin.