Femeie, i-a zis Isus, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea a crezut că este grădinarul, și i-a zis: Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și mă voi duce să-L iau.
Prin oricine care se apropie de tine atunci când plângi după o pierdere sfâșietoare, este Isus.
Nimeni nu caută să aline o durere și să încurajeze o disperare decât Isus.
Nimic n-a putut apropia pe o inimă milostivă de o inimă zdrobită decât Isus.
Mila inspirată de Hristos a creat primele spitale, primele aziluri, primele orfelinate, în care sufletele mânate de Hristos s-au putut apropia de un semen zdrobit. Și să-i pună mâna pe fruntea fierbinte. Să se aplece spre el cu dragoste. Să-i aprindă lumina unei nădejdi, în întunericul durerii și al singurătății lui prin aceste trei binefăcătoare cuvinte: De ce plângi? Spuse cu căldură, cu duioșie, cu lacrimi. O Doamne Isuse, chiar și numai pentru această unică și neprețuită binefacere care ai adus-o omenirii zdrobite, cât de multă recunoștință Îți datorăm iubirii Tale față de noi. Care dintre noi oare nu ne-am împărtășit în vreun fel din această binefacere adusă numai de Tine și de ai Tăi? Cine altcineva ar mai fi făcut vreodată aceasta, dacă n-ai fi fost Tu și dacă n-ar fi fost ai Tăi? Toți marii lumii au adus și aduc în lume moartea și suferința. Numai Tu viața și mângâierea, Isuse Dulcele nostru Mântuitor!
Sufletele noastre au nevoie de nădejde mai mult decât de orice alt lucru pe lumea aceasta. De aceea crima cea mai mare este de a-i ucide cuiva speranța sa.
Fără pâine și fără apă omul poate să trăiască.
Și fără haine și fără lumină poate omul trăi,
și fără sănătate și fără libertate chiar,
trăiesc atâția oameni fără ochi, fără mâini, fără picioare...
- dar fără speranță nu poate trăi nimeni.
Câtă vreme omul n-a pierdut speranța, el rabdă orice, caută oriunde, trăiește oricum,
așteaptă îndelung și crede neclintit,
suferă oricât și trăiește oricum,
- dar când a pierdut nădejdea, se prăbușește dintr-o dată și fără nici o salvare.
Pentru lumea aceasta omul poate avea multe speranțe, dar pentru lumea viitoare nu există decât o singură speranță: Isus.
Pentru ziua de azi tu poți avea multe speranțe și poți alerga după mulți salvatori. Dar pentru noaptea de mâine, pentru moartea apropiată, pentru întunericul ce vine, nu există decât o singură speranță: Isus.
Speranțe înșelătoare pot fi multe.
Speranțe vremelnice pot fi multe.
Și speranțe deșarte la fel.
- Dar fericită și veșnică și adevărată nu există decât o singură speranță. Și aceasta este Hristos.
Cine Îl are pe El nu va fi nici înșelat, nici părăsit, nici pierdut niciodată.
Hristos îi asigură credinciosului Său o mângâiere deplină, în orice durere.
O însoțire fericită în orice singurătate.
O izbăvire deplină în orice primejdie, fie primejdia în orice fel ar fi, în orice loc și în orice vreme.
Suflete al meu, Cel care stă în fața ta, nu este grădinarul, nu este străinul, nu este vrăjmașul - ci este Isusul tău, Preaiubitul tău. Doritul tău. Așteptatul tău, Hristosul tău.
Când ești în mijlocul întunericului și al valurilor ți se poate părea că ceea ce vezi este o nălucă, așa cum li se păruse odată ucenicilor îndurerați (Matei 14, 26-27),
- dar Cel ce părea nălucă, era Isus venind să-i bucure.
Profetului Ilie, când era în pustie și în primejdie, îndurerat, se putea părea că ceea ce vede este un vânt (1 Împ. 19, 12-18),
- dar Cel care era în Vânt era Dumnezeul Nădejdii lui care venea să-l mângâie și să-l umple de curaj.
Mariei îndurerate putea să i se pară că Cel ce stă în fața ei este un vrăjmaș sau un străin,
- dar El era Mântuitorul Scump al sufletului ei, pe care Îl căuta și dorea.
Preaiubit și Scump Isus al meu, de câte ori mi s-a părut și mie că înaintea mea eu văd prevestiri rele, duhuri primejdioase, făpturi vrăjmașe, - dar erai Tu, Scumpul meu Purtător de grijă, Păzitorul meu Cel Puternic, Mântuitorul meu Cel Dulce.
Ochii mei, îngroziți de valuri și împiedicați de temeri, nu Te-au putut desluși atunci.
Inima mea apăsată de amărăciuni
și gândurile mele tulburate de mâhniri,
se opreau numai la părerea înșelătoare sub care Te ascundeai Tu.
Dar după ce valurile s-au liniștit, după ce întunericul s-a dus, după ce vânturile s-au îndepărtat,
- o, ce limpede Ți-am auzit glasul Tău: Eu sunt!
Și ce luminoasă Ți-am văzut Fața Ta: Tu erai.
Tu, numai Tu, erai în toate cele ce veneau spre mine, ce treceau peste mine, ce apăsau și frământau biata inima mea,
pentru ca astfel să mă ții nedespărțit de Tine.
Temerile mele, îngrijorările mele, durerile mele, nu erau decât mijloacele prin care Tu mă făceai să Te caut, să Te doresc, să Te cuprind tot mai mult și tot mai alipit de Tine.
Acum când m-am întors cu toată fața spre Tine o, cât de fericit Te recunosc că Tu erai, Tu lumina mea veșnică, de după întunericul trecător, al tuturor temerilor mele, Isuse, Iubitul Scump și Domnul meu.
Mărire Învierii Tale Isuse Doamne, mărire Ție.
Te rog Doamne Isuse învață-mă marele adevăr că înapoia tuturor celor ce-i văd în fața mea ești Tu. Că pe nimeni altcineva nu-l lași Tu să-mi vină.
Fă-mă Isuse Doamne ca eu să Te recunosc cu ușurință de fiecare dată, și să nu mă sperii nici de oameni, nici de năluci, nici de întâmplări, nici de moarte - căci sub forma tuturor acestora vii numai Tu spre mine.
Și îmi aduci numai bucuria și mântuirea tot mai fericită pe care o aștept și o caut.
Și îmi aduci revederea Ta dulce după care plâng și doresc, de atâta timp.
Amin.