... ea a crezut că este grădinarul...
Traian Dorz - Hristos - Mântuitorul nostru
Ioan 20, 15
Femeie, i-a zis Isus, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea a crezut că este grădinarul,
şi i-a zis: Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.
Prin oricine care se apropie de tine atunci când plângi după o pierdere sfâşietoare, este Isus.
Nimeni nu caută să aline o durere şi să încurajeze o disperare decât Isus.
Nimic n-a putut apropia pe o inimă milostivă de o inimă zdrobită decât Isus.
Mila inspirată de Hristos a creat primele spitale, primele aziluri, primele orfelinate, în care sufletele mânate de Hristos s-au putut apropia de un semen zdrobit. Şi să-i pună mâna pe fruntea fierbinte. Să se aplece spre el cu dragoste. Să-i aprindă lumina unei nădejdi, în întunericul durerii şi al singurătăţii lui prin aceste trei binefăcătoare cuvinte: De ce plângi? Spuse cu căldură, cu duioşie, cu lacrimi. O Doamne Isuse, chiar şi numai pentru această unică şi nepreţuită binefacere care ai adus-o omenirii zdrobite, cât de multă recunoştinţă Îţi datorăm iubirii Tale faţă de noi. Care dintre noi oare nu ne-am împărtăşit în vreun fel din această binefacere adusă numai de Tine şi de ai Tăi? Cine altcineva ar mai fi făcut vreodată aceasta, dacă n-ai fi fost Tu şi dacă n-ar fi fost ai Tăi? Toţi marii lumii au adus şi aduc în lume moartea şi suferinţa. Numai Tu viaţa şi mângâierea, Isuse Dulcele nostru Mântuitor!
Sufletele noastre au nevoie de nădejde mai mult decât de orice alt lucru pe lumea aceasta. De aceea crima cea mai mare este de a-i ucide cuiva speranţa sa.
Fără pâine şi fără apă omul poate să trăiască.
Şi fără haine şi fără lumină poate omul trăi,
şi fără sănătate şi fără libertate chiar,
trăiesc atâţia oameni fără ochi, fără mâini, fără picioare...
- dar fără speranţă nu poate trăi nimeni.
Câtă vreme omul n-a pierdut speranţa, el rabdă orice, caută oriunde, trăieşte oricum,
aşteaptă îndelung şi crede neclintit,
suferă oricât şi trăieşte oricum,
- dar când a pierdut nădejdea, se prăbuşeşte dintr-o dată şi fără nici o salvare.
Pentru lumea aceasta omul poate avea multe speranţe, dar pentru lumea viitoare nu există decât o singură speranţă: Isus.
Pentru ziua de azi tu poţi avea multe speranţe şi poţi alerga după mulţi salvatori. Dar pentru noaptea de mâine, pentru moartea apropiată, pentru întunericul ce vine, nu există decât o singură speranţă: Isus.
Speranţe înşelătoare pot fi multe.
Speranţe vremelnice pot fi multe.
Şi speranţe deşarte la fel.
- Dar fericită şi veşnică şi adevărată nu există decât o singură speranţă. Şi aceasta este Hristos.
Cine Îl are pe El nu va fi nici înşelat, nici părăsit, nici pierdut niciodată.
Hristos îi asigură credinciosului Său o mângâiere deplină, în orice durere.
O însoţire fericită în orice singurătate.
O izbăvire deplină în orice primejdie, fie primejdia în orice fel ar fi, în orice loc şi în orice vreme.
Suflete al meu, Cel care stă în faţa ta, nu este grădinarul, nu este străinul, nu este vrăjmaşul - ci este Isusul tău, Preaiubitul tău. Doritul tău. Aşteptatul tău, Hristosul tău.
Când eşti în mijlocul întunericului şi al valurilor ţi se poate părea că ceea ce vezi este o nălucă, aşa cum li se păruse odată ucenicilor îndureraţi (
Matei 14:26 – Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.
Matei 14:27 – Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”
Matei 14, 26-27), - dar Cel ce părea nălucă, era Isus venind să-i bucure.
Profetului Ilie, când era în pustie şi în primejdie, îndurerat, se putea părea că ceea ce vede este un vânt (
1 Imparati 19:12 – Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.
1 Imparati 19:13 – Când l-a auzit, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”
1 Imparati 19:14 – El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.”
1 Imparati 19:15 – Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc şi, când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.
1 Imparati 19:16 – Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău.
1 Imparati 19:17 – Şi se va întâmpla că pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei.
+ alte 1 versete
1 Împ. 19, 12-18), - dar Cel care era în Vânt era Dumnezeul Nădejdii lui care venea să-l mângâie şi să-l umple de curaj.
Mariei îndurerate putea să i se pară că Cel ce stă în faţa ei este un vrăjmaş sau un străin,
- dar El era Mântuitorul Scump al sufletului ei, pe care Îl căuta şi dorea.
Preaiubit şi Scump Isus al meu, de câte ori mi s-a părut şi mie că înaintea mea eu văd prevestiri rele, duhuri primejdioase, făpturi vrăjmaşe, - dar erai Tu, Scumpul meu Purtător de grijă, Păzitorul meu Cel Puternic, Mântuitorul meu Cel Dulce.
Ochii mei, îngroziţi de valuri şi împiedicaţi de temeri, nu Te-au putut desluşi atunci.
Inima mea apăsată de amărăciuni
şi gândurile mele tulburate de mâhniri,
se opreau numai la părerea înşelătoare sub care Te ascundeai Tu.
Dar după ce valurile s-au liniştit, după ce întunericul s-a dus, după ce vânturile s-au îndepărtat,
- o, ce limpede Ţi-am auzit glasul Tău: Eu sunt!
Şi ce luminoasă Ţi-am văzut Faţa Ta: Tu erai.
Tu, numai Tu, erai în toate cele ce veneau spre mine, ce treceau peste mine, ce apăsau şi frământau biata inima mea,
pentru ca astfel să mă ţii nedespărţit de Tine.
Temerile mele, îngrijorările mele, durerile mele, nu erau decât mijloacele prin care Tu mă făceai să Te caut, să Te doresc, să Te cuprind tot mai mult şi tot mai alipit de Tine.
Acum când m-am întors cu toată faţa spre Tine o, cât de fericit Te recunosc că Tu erai, Tu lumina mea veşnică, de după întunericul trecător, al tuturor temerilor mele, Isuse, Iubitul Scump şi Domnul meu.
Mărire Învierii Tale Isuse Doamne, mărire Ţie.
Te rog Doamne Isuse învaţă-mă marele adevăr că înapoia tuturor celor ce-i văd în faţa mea eşti Tu. Că pe nimeni altcineva nu-l laşi Tu să-mi vină.
Fă-mă Isuse Doamne ca eu să Te recunosc cu uşurinţă de fiecare dată, şi să nu mă sperii nici de oameni, nici de năluci, nici de întâmplări, nici de moarte - căci sub forma tuturor acestora vii numai Tu spre mine.
Şi îmi aduci numai bucuria şi mântuirea tot mai fericită pe care o aştept şi o caut.
Şi îmi aduci revederea Ta dulce după care plâng şi doresc, de atâta timp.
Amin.