
„Fie voia Ta!”... (Mt 6, 10)
Pr. Iosif Trifa - Ca o oaie fără glas
„Deci smeriți-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalțe la timpul cuvenit. Lăsați-I Lui toată grija voastră, căci El însuși are grijă de voi” (1 Petru 5, 6-7).
O, tu, oaia din turma cea binecuvântată a Domnului, stai liniștită în mâna Lui! Predă-te cu totul Lui și nu te împotrivi!
Împotrivirea noastră nu folosește la nimic, căci, atunci când Păstorul nostru cel Mare vrea să ne tundă, apoi El tot o face. Cu toată împotrivirea noastră, nu putem face nimic altceva decât doar atât că, zvârcolindu-ne sub foarfecele Lui, am putea să fim tăiați și răniți; în loc de o lovitură, să primim două.
Plugarii din țările Răsăritului au un fel de bold special pentru boii care se lasă pe tânjală. Are plugarul un bold (spin) pe care îl înfige în pielea boului, ca să pășească mai repede. Îl înfige puțin și boldul nu doare prea mult, dacă boul stă liniștit. Dar, dacă boul zvârle cu piciorul, boldul îndată intră adânc în carne, sloboade sânge și doare.
Așa va fi și cu noi când ne răzvrătim contra „boldului” cu care Domnul ne împintenește să mergem mai repede pe calea mântuirii.
O, ce nebunie este a te răzvrăti sub foarfecele Domnului! Cu toate gemetele noastre, noi nu putem face nici să plouă, nici să stea ploaia. Putem noi câștiga vreun ban prin neliniște sau să cumpărăm vreo pâine prin tânguire? Atunci ce vrem cu răzvrătirea sub foarfecele Domnului?
Murmurarea este distrugerea răsuflării noastre celei duhovnicești, iar neliniștea este o pierdere zadarnică de timp.
Stai liniștit în mâna Domnului! Aceasta aduce sufletului binecuvântare. Omul - zicea un sfânt părinte - atunci este mai aproape de porțile cerului, când se supune cu totul și deplin voinței lui Dumnezeu.
Eu - care scriu aceste rânduri - am cunoscut aproape în fiecare an „foarfecele” Domnului. Sărut aceste foarfeci și le doresc mereu, căci prin ele mi-a venit mângâierea și puterea Duhului Sfânt.
Voi, toți care cunoașteți aceste foarfeci - mărturisiți pe tot locul binecuvântările lor și îndemnați pe toate „oile” să stea liniștite sub mâna cea scumpă a Tunzătorului.
Rugăciunea noastră cea de fiecare zi să ne fie aceasta: O Doamne, fă cu mine, robul Tău, ceea ce Tu voiești și când Tu voiești. Hotărăște-mi ce voiești Tu: cinste sau necinste, bogăție sau sărăcie, boală sau sănătate, bucurie sau mâhnire... Eu toate le voi primi vesel din mâna Ta și voi lăuda neîncetat Numele Tău. Amin.