„Foc am venit să arunc pe pământ”

Mântuitorul ne-a lăsat multe solii pe care noi, creştinii de azi, le-am cam uitat. Într-acestea e şi solia de la Luca: „Foc am, venit să arunc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum” (Lc 12, 49). Mântuitorul a adus foc pe pământ; a adus Focul cel ceresc al Duhului Sfânt. A adus Focul cel mare şi sfânt al dragostei de Dumnezeu, de oameni, de cele sufleteşti. Cu acest Foc ceresc a aprins Mântuitorul lumea şi sufletele. Cu acest Foc sfânt s-au aprins Apostolii şi toţi cei care L-au primit şi L-au urmat pe Domnul Iisus.

Evanghelia este, înainte de toate, foc ceresc, însufleţire, căldură, aprindere. Evanghelia se adresează, în primul rând, inimii. Iar inima se poate cuceri numai cu foc de dragoste, de iubire, de nesfârşită milă şi bunătate.

Evanghelia nu e numai o socoteală de cap, de raţiune. Evanghelia nu e numai o pravilă plină de reguli, de oprelişti şi canoane. Ci Evanghelia este - în primul rând - un foc, un clocot, o aprindere de dragoste pentru Domnul, pentru sufletul nostru, pentru aproapele nostru.

Mântuitorul a adus în lume un foc care să ardă neîncetat şi să aprindă tot pământul şi toate sufletele. Un creştin trebuie să fie un suflet aprins de focul Domnului. Să fie un suflet care arde în acest foc şi aprinde şi pe alţii. A fi un creştin adevărat nu înseamnă numai să aprinzi din când în când câte o lumânare la biserică, ci înseamnă să te aprinzi şi pe tine însuţi, să-ţi aprinzi inima ta de dragoste pentru Domnul şi Evanghelia Lui.

Un creştin adevărat e acela care „arde” şi „aprinde”. Un creştin „rece” nu e creştin, oricâte lumini ar aprinde în biserică. Şi nici cel „căldicel” (Apoc 3, 16), ci numai cel ce arde. Un creştin adevărat trebuie să fie un purtător de Foc ceresc.

Aşa să fim şi noi, ostaşii Domnului, nişte suflete aprinse care aprindem şi pe alţii; nişte purtători de Foc ceresc care umblăm să aprindem cât mai mult cu acest foc.

„Şi ce vreau - Se întreba Mântuitorul - decât să fie aprins chiar acum.” Dorinţa Domnului este să ne aprindem cu focul Lui chiar acum, chiar azi. Dorinţa Lui cea fierbinte este ca orice suflet să se aprindă cu „focul” Lui chiar acum, chiar azi.

Aprinde-te acum, aprinde-te azi, iubitul meu, cu acest Foc, căci, ca mâine, poţi fi rece de tot; răcit de suflarea morţii.

Chiar acum! Fraţii mei, ce chemare dulce şi scumpă este aceasta! Chiar acum să ne aprindem cu focul Domnului şi chiar acum să plecăm la drum şi la muncă, pentru a-i aprinde şi pe alţii.

Fraţii mei, la drum! Mereu la drum, mereu la drum, cu focul pe care ni l-a adus Domnul pe pământ. Să aprindem mereu cu el sate, oraşe şi suflete...