„Foc am venit să arunc pe pământ”

Mântuitorul ne-a lăsat multe solii pe care noi, creștinii de azi, le-am cam uitat. Într-acestea e și solia de la Luca: „Foc am, venit să arunc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum” (Lc 12, 49). Mântuitorul a adus foc pe pământ; a adus Focul cel ceresc al Duhului Sfânt. A adus Focul cel mare și sfânt al dragostei de Dumnezeu, de oameni, de cele sufletești. Cu acest Foc ceresc a aprins Mântuitorul lumea și sufletele. Cu acest Foc sfânt s-au aprins Apostolii și toți cei care L-au primit și L-au urmat pe Domnul Iisus.

Evanghelia este, înainte de toate, foc ceresc, însuflețire, căldură, aprindere. Evanghelia se adresează, în primul rând, inimii. Iar inima se poate cuceri numai cu foc de dragoste, de iubire, de nesfârșită milă și bunătate.

Evanghelia nu e numai o socoteală de cap, de rațiune. Evanghelia nu e numai o pravilă plină de reguli, de opreliști și canoane. Ci Evanghelia este - în primul rând - un foc, un clocot, o aprindere de dragoste pentru Domnul, pentru sufletul nostru, pentru aproapele nostru.

Mântuitorul a adus în lume un foc care să ardă neîncetat și să aprindă tot pământul și toate sufletele. Un creștin trebuie să fie un suflet aprins de focul Domnului. Să fie un suflet care arde în acest foc și aprinde și pe alții. A fi un creștin adevărat nu înseamnă numai să aprinzi din când în când câte o lumânare la biserică, ci înseamnă să te aprinzi și pe tine însuți, să-ți aprinzi inima ta de dragoste pentru Domnul și Evanghelia Lui.

Un creștin adevărat e acela care „arde” și „aprinde”. Un creștin „rece” nu e creștin, oricâte lumini ar aprinde în biserică. Și nici cel „căldicel” (Apoc 3, 16), ci numai cel ce arde. Un creștin adevărat trebuie să fie un purtător de Foc ceresc.

Așa să fim și noi, ostașii Domnului, niște suflete aprinse care aprindem și pe alții; niște purtători de Foc ceresc care umblăm să aprindem cât mai mult cu acest foc.

„Și ce vreau - Se întreba Mântuitorul - decât să fie aprins chiar acum.” Dorința Domnului este să ne aprindem cu focul Lui chiar acum, chiar azi. Dorința Lui cea fierbinte este ca orice suflet să se aprindă cu „focul” Lui chiar acum, chiar azi.

Aprinde-te acum, aprinde-te azi, iubitul meu, cu acest Foc, căci, ca mâine, poți fi rece de tot; răcit de suflarea morții.

Chiar acum! Frații mei, ce chemare dulce și scumpă este aceasta! Chiar acum să ne aprindem cu focul Domnului și chiar acum să plecăm la drum și la muncă, pentru a-i aprinde și pe alții.

Frații mei, la drum! Mereu la drum, mereu la drum, cu focul pe care ni l-a adus Domnul pe pământ. Să aprindem mereu cu el sate, orașe și suflete...