Focul cel ceresc în Vechiul Testament

În Biblia Vechiului Testament, aflăm focul în multe locuri ca o icoană a lucrării duhovnicești. Lui Moise i S-a arătat Dumnezeu în chipul unui rug arzând (Ieș 3, 2). Sus, pe muntele Sinai, S-a coborât în mijlocul focului (Ieș 19, 18). În chipul unui stâlp de foc i-a călăuzit pe israeliteni.

Focul cel ceresc Se pogora să aprindă jertfele prorocilor și aleșilor Domnului. Astfel, Îl vedem aprinzând jertfa lui Aaron (Lev 9, 24), jertfa lui David (1 Cron 21, 26), jertfa lui Solomon (2 Cron 7, 1), jertfa lui Ilie (3 Regi 18, 38). Focul cel sfânt trebuia să ardă neîncetat pe altarul de jertfă (Lev 6, 12).

Foc din cer Se pogora, de altă parte, pentru pedepsirea și nimicirea celor păcătoși. Un astfel de foc s-a pogorât peste Egipt (Ieș 9, 23), peste Sodoma și Gomora, peste fiii lui Core, peste israelitenii ce murmurau etc.

Focul cel ceresc - Harul și Darul Duhului Sfânt - încă nu erau în lume pe timpul Vechiului Testament. El Se pogora numai din când în când peste aleșii Domnului. Trebuia să vină mai întâi Mântuitorul, să facă Jertfa cea mare de ispășire și să Se înalțe la cer, pentru a ne trimite Focul cel ceresc al Duhului Sfânt.