Focul cel ceresc în Vechiul Testament

În Biblia Vechiului Testament, aflăm focul în multe locuri ca o icoană a lucrării duhovniceşti. Lui Moise i S-a arătat Dumnezeu în chipul unui rug arzând (Ieş 3, 2). Sus, pe muntele Sinai, S-a coborât în mijlocul focului (Ieş 19, 18). În chipul unui stâlp de foc i-a călăuzit pe israeliteni.

Focul cel ceresc Se pogora să aprindă jertfele prorocilor şi aleşilor Domnului. Astfel, Îl vedem aprinzând jertfa lui Aaron (Lev 9, 24), jertfa lui David (1 Cron 21, 26), jertfa lui Solomon (2 Cron 7, 1), jertfa lui Ilie (3 Regi 18, 38). Focul cel sfânt trebuia să ardă neîncetat pe altarul de jertfă (Lev 6, 12).

Foc din cer Se pogora, de altă parte, pentru pedepsirea şi nimicirea celor păcătoşi. Un astfel de foc s-a pogorât peste Egipt (Ieş 9, 23), peste Sodoma şi Gomora, peste fiii lui Core, peste israelitenii ce murmurau etc.

Focul cel ceresc - Harul şi Darul Duhului Sfânt - încă nu erau în lume pe timpul Vechiului Testament. El Se pogora numai din când în când peste aleşii Domnului. Trebuia să vină mai întâi Mântuitorul, să facă Jertfa cea mare de ispăşire şi să Se înalţe la cer, pentru a ne trimite Focul cel ceresc al Duhului Sfânt.