„Hristos în voi, nădejdea slavei”

(...) Fratele Grigore, fratele Petre și frații noștri au căutat din toate puterile și au întocmit din tot ce au avut mai cu drag, mai scump și din toate posibilitățile... iată, un cort [acoperit] cu niște nailon, cu foi de cort, cu ce s-a putut. Apa ne curge pe sub picioare, de deasupra plouă, timpu-i așa... [Dar, cu toate acestea], oare n-ar putea fi pentru noi astăzi o zi binecuvântată, de bucurie, dacă Îl simțim pe Hristos aici împreună cu noi? Noi frământăm noroiul acesta în locul acesta poate neluat în seamă, că dacă ne-ar privi cei din lume, care caută locurile fastuoase să facă nuntă, ar zice: „Oamenii aceștia au înnebunit cu toții! Și-au pierdut mințile... Oare ce bucurie simt în aceasta?...”. Și totuși bucuria noastră să fie așa de mare și atât de strălucită! [Și suntem] plini de fericire pentru că peste fețele fraților luminează Fața lui Hristos.

Fața lui Hristos... „O, când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie și nu ți se umple fața de rușine.” Întoarceți-vă, fraților, privirile spre Fața lui Hristos. Fața lui Hristos încununată cu cunună de spini; Fața lui Hristos brăzdată de sânge, brăzdată de lacrimi în grădina Ghetsimani; Fața lui Hristos care a plâns; Fața lui Hristos care a fost însângerată; Fața lui Hristos care a fost bătută cu pumni, cu palme și trestii; Fața lui Hristos care a fost scuipată.

O, Sfântă Faţă a lui Hristos, care dai bucurii cerești și la cei care nu-s băgați în seamă, la cei disprețuiți ca Tine! Noi ne bucurăm și suferim ocara... ocările care au căzut peste El. O Doamne, fă-ne și nouă parte de ocările Tale împreună cu Tine, să simțim și noi rănile Tale, durerile Tale pe care le-ai avut pentru noi.

Dar simțim din plin rănile pe care le-am făcut noi lui Hristos. Le simțim din plin și ne doare.

Adineauri am avut așa un îndemn să mă ridic pe o bancă, amintindu-mi că odată, în vremea copilăriei, când eram mic, frații m-au pus pe o bancă să mărturisesc ceva despre Hristos. De-atunci au trecut zeci de ani. Cei din părțile Buciumului și din părțile Sălajului știu de-atunci, când ne întâlneam la adunările mari la Sânmihai și în altă parte. Mergeam peste dealurile acelea cu bucurie, câte cincizeci de kilometri pe jos. Erau de multe ori împrejurări că nu puteam trece [din cauza apei sau a noroaielor]. Atunci ne scoteam încălțămintea din picioare și ne suflecam hainele până sus. De multe ori am trecut prin apă până la brâu... Dar eram plini de fericire, plini de bucurie.

Fraților, toate obstacolele acestea, toate peripețiile acestea pe care le vedeți, să ne bucure, [să ne facă] fericiți! Chiar le-am spus la frați: „Fraților, dacă ar ține noroiul ăsta din curtea fratelui Grigore, unde Hristos - slăvit să-I fie Numele! - a fost în mijlocul nostru, dacă ar ține noroiul acesta l-aș duce acasă, să-l păstrez ca amintire scumpă și binecuvântată a ceea ce am [petrecut] noi împreună aici - cum ar spune alții - în mizeria aceasta, în noroiul acesta și în împrejurarea în care ne aflăm. Hristos cu noi a petrecut împreună. Să rămână o sfântă amintire! O carte de aducere aminte se scrie astăzi în ceruri. Dea Domnul ca în cartea de aducere aminte să se amintească și de mirele și de mireasa aceasta, și de nuntașii aceștia, și pe toți împreună să ne ducă la marea Nuntă în împărăția dragostei Lui, Hristos.

Dar până atunci, fraților, uite așa: prin noroi, cu jertfe, cu lacrimi, cu bucurii chiar în lacrimi, vom ajunge să ne sfințim, să ne curățim, ca mireasă a lui Hristos pentru mâine, când El va veni ca un Mire să-Și ia mireasa. [Atunci] să fim fără pată și fără zbârcitură, cum am spus aseară că podoaba casei lui Dumnezeu este sfințenia.

Deci, frați sfinți care aveți parte de chemarea cerească, să ne ațintim privirile la Marele Apostol și Păstor al mântuirii sufletelor noastre, la Hristos. „O, când îți întorci privirea spre El, te luminezi de bucurie.” Ce bucurie ne face Fața lui Hristos disprețuită și părăsită, scuipată, bătută și batjocorită! Au fost fețe de regi, de împărați și de prinți care au cucerit lumea și aurul lumii, care au fost împodobiți cu slavă, cu laude și cu respect în timpul lor; a [răspândit] chiar teamă și groază numele lor sau faima lor. Dar s-a dus și pomenirea lor...

Dar a venit Hristos într-o iesle sărăcăcioasă, fără slavă, fără cinste. Preacurata și Sfânta Fecioară Maria a trebuit să bată din poartă-n poartă, din loc în loc, însă nimeni nu avea loc pentru ea, nimeni n-a primit-o să-L nască pe Cel venit din ceruri; El a fost neînțeles și neprimit. „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”

Sfântul Ioan, apostolul iubirii, spune: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl? Să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.”

Preaiubiții noștri, ce ne pasă că ne cunoaște sau nu ne cunoaște lumea? Noi suntem fericiți chiar în necazuri, chiar în lanțuri, chiar în suferințe... noi suntem fericiți că suntem cu El. Spunea cineva odată: „Chiar dacă ar trebui să ne coborâm până în iad, dacă suntem cu El, suntem fericiți”. Pentru că El S-a coborât și în iad, la duhurile celor ce erau prinși în lanțuri. Și a fost strălucire, a fost mântuire și pentru cei din iad. Ce vrei mai mult? În iadul vieții noastre sau în casele noastre, ale multora, poate a fost iad, hău! Dar S-a coborât Hristos și a făcut rai, a făcut lumină. Oriunde este El, oriunde pătrunde El, toate lucrurile se fac noi și se înnoiesc.

Domnul să înnoiască viața noastră și cu prilejul nunții acesteia, să mergem alții acasă. Chiar plini de noroi, chiar plini de apă, să fim plini de plinătatea lui Hristos. „Hristos în voi, nădejdea slavei”. Aceasta este taina ținută ascunsă de veacuri, prin toate veacurile, dar descoperită acum aleșilor Săi: „Hristos în voi, nădejdea slavei”.

„Nu vreau să știu nimic altceva între voi, decât pe Hristos și pe El răstignit.” De Cel încununat cu cunună de spini, de Cel întins pe cruce între doi tâlhari, de Cel dezbrăcat de haină, dar îmbrăcat cu cinste și cu slavă. El iarăși va veni, să judece viii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.

Și cum am spus: toți regii și împărații când s-au sfârșit, s-a sfârșit și cu pomenirea lor. Dar El, Care era încununat cu cunună de spini, va rămâne veșnic; iar amintirile acestea sunt păstrate în cer.

Întreba cineva odată: „Oare ce amintiri a putut să ducă Domnul Iisus în ceruri de pe pământ?” [Urme de] cuie și sânge, făcute de mine, făcute de dumneata, făcute de tine, tânărule, tânără și copil, prin orice pornire rea, prin orice faptă rea. Pentru că de câte ori păcătuiesc, țintuiesc cuie în palmele Domnului Iisus, apăs cununa de spini mai puternic pe fruntea Domnului Iisus.

În povestirile pentru copii ale preaiubitului nostru se spunea că ghimpii cei mai răi Îl apăsau pe Domnul Iisus pe frunte. M-a impresionat tabloul acesta... Ghimpii cei mai răi Îl apăsau pe frunte. Și zice că o rândunică a venit, că era un ghimpe care-L apăsa rău pe geana ochilor, și s-a chinuit ea cu ciocul ei să smulgă ghimpele acela.

Dar tu, iubite, care I-ai împlântat nu un ghimpe pe fruntea Lui, nu un cui, nu un piron, nu o săgeată, ci mii de ghimpi ai împlântat și sulițe în coasta Lui, ce-ai făcut tu pentru Hristos? Ce faci tu astăzi pentru Hristos?

Când Hristos era întins pe cruce între doi tâlhari, toți s-au dus să chefuiască, să benchetuiască, fiindcă au terminat cu răsculătorul. Dar era cineva, un om durut pentru Hristos: Iosif. [Acesta împreună cu] Nicodim care a venit la El noaptea erau duruți să nu rămână pe cruce. Și au mers la Pilat să ceară trupul Domnului Iisus. Și au mers cu clește, și I-au tras din palme piroanele, și L-au înfășurat într-un giulgiu alb, și L-au pus într-un mormânt nou. O, ce inimi simțite, ce inimi simțite pentru Hristos!

Inimă dulce și scumpă de tânăr și de tânără, de copil, de bătrân și de bătrână, nu simți aceasta pentru Hristos de câte ori păcătuiești, de câte ori urăști și bârfești, și faci răul: că El e țintuit în cuie? Ce faci tu astăzi pentru El?

Vino și scoate-I un ghimpe! Vino și trage-I afară un cui prin căință, prin părere de rău, prin inima ta durută: „Doamne Iisuse, prea multă vreme a trebuit să stai pe cruce pentru mine. Prea multă vreme Te-am răstignit, Te-am bătut și am strigat: «La moarte cu Tine!». Iartă-mă [pe mine] ticălosul și ticăloasa. Iartă-mă, că n-am știut ce fac și nu mi-am dat seama. Acum mă cutremur în fața Ta și în fața Cuvântului Tău. O, primește-mă ca pe femeia păcătoasă. O, primește-mă ca pe tâlharul de pe cruce și pe mine. Și când vei veni în Împărăția Ta, pomenește-mă”.

Și maicilor și taților bătrâni, ne rugăm din toată inima ca Dumnezeu să le dăruiască un sfârșit bun și creștinesc, și nerușinat, și cu pace, așa cum bătrânul [Simeon] aștepta în biserică și n-a închis ochii până nu L-a cunoscut pe Hristos.

Dar și tinerilor noștri preaiubiți le spune Cuvântul lui Dumnezeu în Eclesiastul: „Adu-ți aminte de Făcătorul tău în timpul tinereții tale”. Tinerilor dragi și preaiubiți, podoaba și floarea adunării, floarea și podoaba cântărilor, a Bisericii noastre în Hristos de pe toate meleagurile pe unde împodobiți bisericile din satul vostru natal sau din locurile de unde sunteți, să fiți podoabe Sfinte! În sfințenie să-L preamăriți pe Hristos, înălțându-L prin cântările voastre, prin viața voastră evlavioasă, curată, pentru ca peste tot, o țară întreagă să fie adusă la Hristos. Hristos să fie dus la țara întreagă. Lumea întreagă să fie adusă la Hristos. Hristos să fie al lumii întregi și lumea întreagă a lui Hristos.

Și-n felul acesta răspândim mireasma lui Hristos peste tot. Nici un suflet să nu închidă ochii până când, aici pe pământ, Îl va cunoaște pe Hristos.

Spunea odată un frate: „Frate iubit și soră iubită, tu citești Biblia, tu citești Cartea Sfântă, tu citești învățăturile Sfinte. Altora poate nici nu li s-a dat prilejul și harul să le aibă sau să le citească și nu știu unde să le afle, să fie îndreptați spre Hristos. Dar nu uita că alții citesc pe tine, pe care te văd mergând cu Biblia în buzunar sau la biserică, citesc pe tine cum te comporți tu. Sfântul Apostol Pavel zice: „Voi sunteți epistola noastră scrisă și citită de toți oamenii”. Domnul să ne ajute ca, în locul și-n colțul țării unde suntem fiecare, să fim epistole vii, scrise și citite de toți oamenii, pentru ca alții, prin noi, să-L afle pe Hristos. Aceasta v-o dorim din toată inima, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Copilașilor, pentru care simt durerile nașterii până când Hristos va lua chip în voi.”

Deci: „Hristos în voi, nădejdea slavei!”. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, în veci de veci. Amin.