„Iar în vremurile din urmă” (1 Tim 4, 1)

Vor fi și semne false. Să nu dați crezare oricărui duh

Dar mai jos, să spunem ceva și despre semnele cerești false. Un copil al lui Dumnezeu trebuie să citească Biblia și în ceea ce vede și aude. Așa am făcut și eu tâlcul acesta în trenul de la Sibiu la București.

În gara Copșa, aștept un ceas după acceleratul de București. În vremea asta, mă strecor în sala de așteptare a poporului. Îmi place totdeauna să aflu ce vorbește, ce gândește și cum vede lumea poporul. E popor mult în gară, sporit și de soldați care se întorc acasă de la manevre. Mă apropii de un grup care discuta ceva aprins. Aflu că vorbesc despre minuni și arătări cerești. Un soldat bănățean spune că la ei în Banat s-a ivit un bou care vorbește.

Cică un țăran a început să-și bată un bou care nu trăgea. Și boul s-a întors către el, zicându-i: „Până acum am tras eu, de acum vei trage tu”...

Soldatul istorisea plin de convingere această minune. Și lumea credea. Azi e plin Banatul de zvonul acestei „minuni”.

Un alt călător spunea despre „minunea” care colindă de mult prin unele părți din Oltenia și sudul Ardealului.

E vorba despre un preot din județul Gorj care n-a vrut să îngroape pruncul unui om sărac până nu i se achită taxa. Tocmai în timpul ăsta, omul sărac a găsit o comoară de galbeni și i-a dus preotului un galben pentru îngropăciune, spunându-i și cum a dat norocul peste el de a găsit galbenii. Noaptea, preotul și-a tras pe față pielea unei bărbi de țap. Și, ducându-se la fereastra omului, a strigat: „Eu sunt dracul și am venit să-mi dai galbenii înapoi, căci sunt ai mei”. Omul a dat galbenii. Dar ajungând acasă, preotul a văzut că nu mai poate lepăda barba cea de țap. A rămas cu barbă de țap și umblă cu ea prin lume. I s-a spus și la Maglavit că trebuie să o poarte trei ani de zile, drept canon.

Un alt călător, din nordul țării, spunea despre un cal-nălucă ce se vede în unele părți zburând peste dealuri, în zorile și amurgul zilei. Și nechează de se îngrozește lumea. Și observam că oamenii credeau și se îngrozeau.

Poate se mai afla cineva cu atare minune, dar se anunță sosirea acceleratului și trebuie să plec.

Urcat în tren, răsfoiesc ziarele și, iată, aflu în ele încă o „minune”. Într-un ziar citesc:

Câmpu-Lung 16: Primul pretor din regiunea Podgoria, județul nostru, a raportat telefonic Prefecturii că o găină a femeii Sabina Gheorghe Cristea din comuna Râncăciov a făcut un ou având imprimat pe coajă chipul Domnului Iisus Hristos și o scriere indescifrabilă. Oul a fost depus în biserica satului.

Întâmplarea a produs senzație în întreaga regiune.

Ajuns în gara Brașov, îmi cumpăr încă un ziar. Și mai aflu și aici o „minune”:

Vaslui 14: Soldatul Nichita Gh. din reg. 25 „Mareșal Prezan”, originar din comuna Drăgșeni, din județul Vaslui, spune că, pe când făcea de santinelă noaptea, i S-a arătat Dumnezeu într-un tei din fața postului și i-a poruncit să spună la oameni să se pocăiască. Și locul din fața gheretei să fie ținut curat pe o rază de 5 metri. După aceasta, glasul i-a spus să dea alarma și să scoată soldații din corpul de gardă afară și să facă câte trei mătănii. Nichita, spăimântat, a început să strige și garda a ieșit afară. Vestea asta s-a răspândit îndată în întreg orașul.

Plecând mai departe cu trenul, mă gândesc în mine: dacă de la Sibiu până la Brașov aflai despre atâtea „arătări” și „minuni”, apoi, desigur, țara va fi plină cu astfel de minuni.

Desfac acum Biblia și citesc: „Căci va veni o vreme când oamenii își vor întoarce urechile de la adevăr și se vor îndrepta către basme” (2 Tim 4, 3). „Pentru cei ce sunt pe calea pierzării, din pricină că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți” (2 Tes 2, 10-12).

Ce mult spune acest loc din Biblie! Cuvântul lui Dumnezeu spune lămurit că, în vremurile din urmă, oamenii vor crede în tot felul de basme și amăgiri și se vor spăimânta. Dar această spaimă nu va fi spre mântuire, ci spre osânda celor nelegiuiți. De ce oare această aspră sentință? Au nu este bine că oamenii se cutremură și se îngrozesc? Ba da! Dar asta vine după ce omul n-a vrut să creadă în dragostea adevărului; în minunile ce le-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Faptul că oamenii cred cu putere în fel de fel de basme și amăgiri trage după sine mustrarea cerească: Vezi, omule? Tu poți crede!... Tu ai putut crede în fel de fel de basme, dar n-ai crezut în Cuvântul Meu, în jertfa Fiului Meu, în solia Fiului Meu...

Bogatul din Evanghelia lui Lazăr cerea de la Dumnezeu să meargă în lume un om înviat din morți - și atunci oamenii vor crede și se vor pocăi.

„Au acolo pe Moise și pe proroci”, i-a răspuns Dumnezeu.

Același răspuns îl dă Dumnezeu și azi, cu deosebire că El zice azi: „Au acolo Cuvântul Meu, Cartea Mea... au acolo solia Fiului Meu... L-am trimis în lume pe Fiul Meu... L-am omorât și L-am înviat din morți pe Fiul Meu cel scump pentru voi și mântuirea voastră... Dacă nu credeți și nu vă înfiorați de această înfricoșătoare Minune, atunci totul e în zadar... mântuirea voastră e pierdută...”.

Așa e și cu „minunile” și „arătările” de azi. De-ar grăi toți caii din lumea asta, cei nelegiuiți nu s-ar mântui. Chiar spaima și cutremurul lor le va fi spre osândă, căci au crezut într-o minciună, dar n-au crezut în dragostea adevărului și nu s-au înspăimântat de Minunea cea mare de la dealul Golgotei. (De altfel, un frate preot îmi spunea din experiența lui pastorală că, spaimele ce s-au ivit în timpul din urmă nu convertesc, ci fac numai un cutremur trecător. Se îngrozesc oamenii, plâng chiar, dar pe urmă se întorc iarăși la păcatele lor...)

Și încă ceva. Basmele și vedeniile care circulă azi sunt și o mare ispită religioasă. Ele atrag încetul cu încetul privirea oamenilor de la Iisus cel Răstignit. O probă ar adeveri deplin acest lucru. Dacă la o mică depărtare s-ar ridica două amvoane, de la unul să se vorbească despre Golgota și Iisus cel Răstignit, iar de la celălalt, despre boii și caii care grăiesc - apoi eu cred că amvonul cu caii și boii care grăiesc ar fi plin de ascultători. Dar la Minunea Golgotei n-ar asculta nimeni. Oamenii caută o minune mai mare decât asta.

Vine sfârșitul! Vine ispita religioasă, care i-L fură omului - așa pe nesimțite - pe Iisus cel Răstignit.

Deci, frații mei, mai mult ca oricând, în zilele noastre, cu ochii țintă la Iisus cel Răstignit. Cu ochii țintă la Cuvântul lui Dumnezeu: „Preaiubiților! Să nu dați crezare oricărui duh. Ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu. Iar Duhul lui Dumnezeu sa-L cunoașteți după aceasta: oricare duh care nu-L mărturisește pe Iisus nu este de la Dumnezeu” (1 In 4, 1-3).