„Iar în vremurile din urmă” (1 Tim 4, 1)

Vor fi şi semne false. Să nu daţi crezare oricărui duh

Dar mai jos, să spunem ceva şi despre semnele cereşti false. Un copil al lui Dumnezeu trebuie să citească Biblia şi în ceea ce vede şi aude. Aşa am făcut şi eu tâlcul acesta în trenul de la Sibiu la Bucureşti.

În gara Copşa, aştept un ceas după acceleratul de Bucureşti. În vremea asta, mă strecor în sala de aşteptare a poporului. Îmi place totdeauna să aflu ce vorbeşte, ce gândeşte şi cum vede lumea poporul. E popor mult în gară, sporit şi de soldaţi care se întorc acasă de la manevre. Mă apropii de un grup care discuta ceva aprins. Aflu că vorbesc despre minuni şi arătări cereşti. Un soldat bănăţean spune că la ei în Banat s-a ivit un bou care vorbeşte.

Cică un ţăran a început să-şi bată un bou care nu trăgea. Şi boul s-a întors către el, zicându-i: „Până acum am tras eu, de acum vei trage tu”...

Soldatul istorisea plin de convingere această minune. Şi lumea credea. Azi e plin Banatul de zvonul acestei „minuni”.

Un alt călător spunea despre „minunea” care colindă de mult prin unele părţi din Oltenia şi sudul Ardealului.

E vorba despre un preot din judeţul Gorj care n-a vrut să îngroape pruncul unui om sărac până nu i se achită taxa. Tocmai în timpul ăsta, omul sărac a găsit o comoară de galbeni şi i-a dus preotului un galben pentru îngropăciune, spunându-i şi cum a dat norocul peste el de a găsit galbenii. Noaptea, preotul şi-a tras pe faţă pielea unei bărbi de ţap. Şi, ducându-se la fereastra omului, a strigat: „Eu sunt dracul şi am venit să-mi dai galbenii înapoi, căci sunt ai mei”. Omul a dat galbenii. Dar ajungând acasă, preotul a văzut că nu mai poate lepăda barba cea de ţap. A rămas cu barbă de ţap şi umblă cu ea prin lume. I s-a spus şi la Maglavit că trebuie să o poarte trei ani de zile, drept canon.

Un alt călător, din nordul ţării, spunea despre un cal-nălucă ce se vede în unele părţi zburând peste dealuri, în zorile şi amurgul zilei. Şi nechează de se îngrozeşte lumea. Şi observam că oamenii credeau şi se îngrozeau.

Poate se mai afla cineva cu atare minune, dar se anunţă sosirea acceleratului şi trebuie să plec.

Urcat în tren, răsfoiesc ziarele şi, iată, aflu în ele încă o „minune”. Într-un ziar citesc:

Câmpu-Lung 16: Primul pretor din regiunea Podgoria, judeţul nostru, a raportat telefonic Prefecturii că o găină a femeii Sabina Gheorghe Cristea din comuna Râncăciov a făcut un ou având imprimat pe coajă chipul Domnului Iisus Hristos şi o scriere indescifrabilă. Oul a fost depus în biserica satului.

Întâmplarea a produs senzaţie în întreaga regiune.

Ajuns în gara Braşov, îmi cumpăr încă un ziar. Şi mai aflu şi aici o „minune”:

Vaslui 14: Soldatul Nichita Gh. din reg. 25 „Mareşal Prezan”, originar din comuna Drăgşeni, din judeţul Vaslui, spune că, pe când făcea de santinelă noaptea, i S-a arătat Dumnezeu într-un tei din faţa postului şi i-a poruncit să spună la oameni să se pocăiască. Şi locul din faţa gheretei să fie ţinut curat pe o rază de 5 metri. După aceasta, glasul i-a spus să dea alarma şi să scoată soldaţii din corpul de gardă afară şi să facă câte trei mătănii. Nichita, spăimântat, a început să strige şi garda a ieşit afară. Vestea asta s-a răspândit îndată în întreg oraşul.

Plecând mai departe cu trenul, mă gândesc în mine: dacă de la Sibiu până la Braşov aflai despre atâtea „arătări” şi „minuni”, apoi, desigur, ţara va fi plină cu astfel de minuni.

Desfac acum Biblia şi citesc: „Căci va veni o vreme când oamenii îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor îndrepta către basme” (2 Tim 4, 3). „Pentru cei ce sunt pe calea pierzării, din pricină că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2 Tes 2, 10-12).

Ce mult spune acest loc din Biblie! Cuvântul lui Dumnezeu spune lămurit că, în vremurile din urmă, oamenii vor crede în tot felul de basme şi amăgiri şi se vor spăimânta. Dar această spaimă nu va fi spre mântuire, ci spre osânda celor nelegiuiţi. De ce oare această aspră sentinţă? Au nu este bine că oamenii se cutremură şi se îngrozesc? Ba da! Dar asta vine după ce omul n-a vrut să creadă în dragostea adevărului; în minunile ce le-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Faptul că oamenii cred cu putere în fel de fel de basme şi amăgiri trage după sine mustrarea cerească: Vezi, omule? Tu poţi crede!... Tu ai putut crede în fel de fel de basme, dar n-ai crezut în Cuvântul Meu, în jertfa Fiului Meu, în solia Fiului Meu...

Bogatul din Evanghelia lui Lazăr cerea de la Dumnezeu să meargă în lume un om înviat din morţi - şi atunci oamenii vor crede şi se vor pocăi.

„Au acolo pe Moise şi pe proroci”, i-a răspuns Dumnezeu.

Acelaşi răspuns îl dă Dumnezeu şi azi, cu deosebire că El zice azi: „Au acolo Cuvântul Meu, Cartea Mea... au acolo solia Fiului Meu... L-am trimis în lume pe Fiul Meu... L-am omorât şi L-am înviat din morţi pe Fiul Meu cel scump pentru voi şi mântuirea voastră... Dacă nu credeţi şi nu vă înfioraţi de această înfricoşătoare Minune, atunci totul e în zadar... mântuirea voastră e pierdută...”.

Aşa e şi cu „minunile” şi „arătările” de azi. De-ar grăi toţi caii din lumea asta, cei nelegiuiţi nu s-ar mântui. Chiar spaima şi cutremurul lor le va fi spre osândă, căci au crezut într-o minciună, dar n-au crezut în dragostea adevărului şi nu s-au înspăimântat de Minunea cea mare de la dealul Golgotei. (De altfel, un frate preot îmi spunea din experienţa lui pastorală că, spaimele ce s-au ivit în timpul din urmă nu convertesc, ci fac numai un cutremur trecător. Se îngrozesc oamenii, plâng chiar, dar pe urmă se întorc iarăşi la păcatele lor...)

Şi încă ceva. Basmele şi vedeniile care circulă azi sunt şi o mare ispită religioasă. Ele atrag încetul cu încetul privirea oamenilor de la Iisus cel Răstignit. O probă ar adeveri deplin acest lucru. Dacă la o mică depărtare s-ar ridica două amvoane, de la unul să se vorbească despre Golgota şi Iisus cel Răstignit, iar de la celălalt, despre boii şi caii care grăiesc - apoi eu cred că amvonul cu caii şi boii care grăiesc ar fi plin de ascultători. Dar la Minunea Golgotei n-ar asculta nimeni. Oamenii caută o minune mai mare decât asta.

Vine sfârşitul! Vine ispita religioasă, care i-L fură omului - aşa pe nesimţite - pe Iisus cel Răstignit.

Deci, fraţii mei, mai mult ca oricând, în zilele noastre, cu ochii ţintă la Iisus cel Răstignit. Cu ochii ţintă la Cuvântul lui Dumnezeu: „Preaiubiţilor! Să nu daţi crezare oricărui duh. Ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu. Iar Duhul lui Dumnezeu sa-L cunoaşteţi după aceasta: oricare duh care nu-L mărturiseşte pe Iisus nu este de la Dumnezeu” (1 In 4, 1-3).