„Încă puțin somn, încă puțină odihnă” (Prov 24, 33)

Încă puțin... numai puțin, și apoi mă întorc la Dumnezeu...

„Încă puțin somn! zice leneșul, încă puțină odihnă; să mai încrucișez mâinile puțin, ca să mă odihnesc” (Prov 24, 33).

Ce bine a cunoscut Solomon pe omul cel leneș! Căci așa e leneșul; el nu se leapădă de lucru, vrea și el să fie harnic, dar tot amână lucrul cu parola: „Încă puțină odihnă și apoi mă voi scula ca un urs și voi lucra îndoit de mult”.

Numai că „ursul” acesta nu prea iese din bârlog, ci doarme mai departe, „îndoindu-și” doar somnul și lenea și își umple astfel țarina de bălării și casa de sărăcie.

Așa e și lenea cea duhovnicească. Omul, de regulă, nu se leapădă de chemările mântuirii. Spune că vrea să se întoarcă la Dumnezeu. Își pune gând bun să se întoarcă la Dumnezeu, dar își tot amână lucrul mântuirii cu ispita: „Să mai dorm puțin... Numai puțin... Ah, ce dulce-i somnul plăcerilor! Numai puțin să mai dorm, și apoi mă apuc de lucrul mântuirii”.

Satan are însă grijă ca acest „încă puțin” să nu mai fie gata.

Te apropii de tânărul care doarme în somnul și lenea păcatelor și îi strigi: „Tinere! Scoală-te! Ți s-a umplut ogorul de urzici și bălării; pune mâna pe plug!”. Însă el îți răspunde îndată: „Prietene, ai dreptate, dar prea devreme m-ai trezit. Soarele vieții mele abia acum a răsărit. Mai lasă-mă să dorm puțin... Mai lasă-mă să-mi trăiesc și eu viața... Mă voi scula apoi și, cu toate puterile, am să mă pun pe lucru...”.

Îl trezești mai târziu, colea către „amiază”, către „amiaza” vieții lui, dar el îți răspunde: „Păi, tocmai acum ți-ai găsit să mă trezești? Nu vezi ce căldură e afară?... Acum e prea cald pentru lucru. Și apoi e și ceasul de amiaz, când toată lumea mănâncă și se odihnește. Mai lasă-mă puțin și pe mine să mă odihnesc la umbră și să mănânc... Ah, e așa de bine la umbra plăcerilor!... Nu mă scoate chiar acum în arșița și soarele Evangheliei... Mai lasă-mă puțin... Mă scol eu... mai târziu”.

Îl trezești mai târziu, colea mai „de seară”, mai spre seara vieții lui, și el îți răspunde: „Păi acum e prea târziu... Nu vezi că se lasă soarele și amurgul? Ce mai pot lucra eu acum până diseară? Doar n-o să merg eu la lucru când toată lumea se întoarce de la lucru. Acum vine seara, vine bătrânețea și trebuie să mă pregătesc de somn și odihnă.

Și, iată, așa înșală Satan pe om cu lenea și cu parola: „Încă puțin - numai puțin!”.

Eu am cunoscut un om care - sunt acum șase ani de când îmi spune mereu că vrea să intre în Oaste, - dar de șase ani îl ține Satan afară la ușă cu ispita: „Încă puțin, numai puțin... Să mai dorm puțin, să mai păcătuiesc puțin... O, e așa de dulce somnul păcatelor!... Să mai dorm puțin, că apoi am vreme și de Oaste...”

Dar, o, nebunule, de ce grăiești așa? Socoteala ta e socoteala lui Satan, căci până mâine dimineață poți să fii în sicriu și în pământ. Și atunci vei pleca la iad, ducând cu tine și gândul tău cel bun de a intra în Oaste. Cineva spunea că drumul spre iad e pardosit tot cu gânduri și hotărâri bune pe care omul le-a tot amânat, până când, pe urmă, a plecat cu ele... la iad.

„Astăzi de veți auzi glasul Meu, nu vă învârtoșați inimile voastre”, zice cuvântul lui Dumnezeu (Evr 3, 7-8); dar din acest „astăzi” Satan face „mâine”, „mâine”.

„Trezește-te, cela ce dormi!” (Prov 5, 14). Trezește-te, cela ce dormi în somnul lenei și al păcatelor! Trezește-te azi, căci ca mâine poți fi în mormânt!

Iar dacă te-ai trezit, trezește-i și pe alții.

Trezește pe copilul tău, pe soțul tău, pe vecinul tău, pe deaproapele tău. Sărmanul! El doarme de vreo 40-50 de ani. A dormit destul; trezește-l! trezește-l cu cântările tale, cu Biblia ta, cu vorbele tale și mai ales cu purtările tale. Tulbură-i mereu somnul și nu-l lăsa în pace.

Zvârle mereu cu pietre în fereastra conștiinței lui și stai mereu de el până ce îl vezi că se scoală și pune mâna pe „lucru”.

Trezește-te, cela ce dormi! Treziți-vă, cei ce dormiți! Nu auziți că strigă și cerul de Sus: „Treziți-vă!”? Prin semne și arătări înfricoșate, și cerul de Sus strigă azi, mai tare ca oricând: „Treziți-vă!”.

Trăim vremuri grele, dar binecuvântate, căci Duhul lui Dumnezeu ne scutură mai tare ca oricând, strigându-ne:

„Treziți-vă!”.

Treziți-vă îndată, până ce nu sosește focul și prăpădul.

Trezește-te cela ce dormi! Trezește-te înainte de a veni să te trezească moartea, judecata și iadul. Căci o dată și o dată se vor trezi toți oamenii. Dar, vai celor pe care-i va trezi moartea și judecata! Și ferice de cei pe care-i trezește Duhul Sfânt și care, scuturați din somn, aleargă plângând și căutând mântuire.