„Ni-i dor de Tine, Doamne”

O vorbire a fratelui Vasile Câmpean (Ogruțan) la o nuntă

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

În stările binecuvântate în care Dumnezeu S-a îndurat să ne ajute să ajungem aci, în locul acesta, noi datorăm multă, multă recunoștință față de Dumnezeu, față de bunătatea Lui, de mila și de îndurarea Lui. Căci noi am venit aici cu diferite gânduri poate, cu diferite idei. Dar iată, Dumnezeu, în bunătatea Lui și în mila Lui, și în harul Lui bogat și puternic, și mare, ne ajută să înțelegem nu ce am vrut noi să înțelegem, nu ce am gândit noi să ducem la îndeplinire, ci să înțelegem bunătatea Lui, dragostea Lui față de noi și față de lumea întreagă. Dacă am înțeles aceasta, dacă am fi pe deplin convinși de bunătatea și de mila, și de îndurarea lui Dumnezeu prin care ne ajută să ajungem în stări binecuvântate și în timpuri ca acestea binecuvântate, noi am fi cei mai fericiți oameni de pe pământ. Fericirea noastră ar crește, precum spune Cuvântul lui Dumnezeu, ca un râu care curge și dă peste maluri. Așa crește fericirea celor care cu adevărat trăiesc cu Dumnezeu. Așa este fericirea cea care este adevărată și care vine din Dumnezeu, și care nu înșală și n-a înșelat pe nimeni niciodată. Ea este curată, este sfântă, este plină de pace și de bucurie. Ea nu judecă pe nimeni. Ea cheamă la mântuire, ea cheamă la izbăvire.

În toate cuvintele pe care le-am auzit de aseară și până acum, din primele cuvinte, parcă Dumnezeu ni S-a adresat spunându-ne: „Vă iubesc!”. Și, când vrei să-i spui cuiva un cuvânt de căpetenie, e de-ajuns dacă-i spui cuvântul acesta: „Te iubesc!”; și-apoi să taci, să nu mai poți spune nici un cuvânt.

Ce fericit e cuvântul mamei când se îndreaptă către copil și-i spune doar atât: „Te iubesc”! Ce fericit e cuvântul lui Dumnezeu și al cerului! Ce fericit a fost Cuvântul adus din cer, de la Dumnezeu, de către Domnul Iisus, spunând: „Vă iubește cerul! Vă iubește Dumnezeu! Eu vin de la Dumnezeu! Eu vă aduc cuvânt de la Dumnezeu. Eu vă spun ce am auzit de la Tatăl Meu. Eu am venit nu să fac voia Mea, ci voia Tatălui Meu. Și voia Tatălui Meu este ca, pe oricine vine la Mine, să nu-l izgonesc afară cu mâna goală”.

Spuneți frățiile voastre, cei care v-ați întâlnit cu Domnul: cum v-ați întors de la întâlnirea cu El? Cu sufletul gol? Cu mâna goală? Cu viața goală? Ce ați primit atunci când v-ați întâlnit cu Dumnezeu? Ce-am primit noi? Suntem în stare să mărturisim ce-am primit atunci când ne-am întâlnit cu Dumnezeu fiecare? Și, de-atunci și până acum, ce-am gustat din Dumnezeu? Vedeți, toți oamenii lui Dumnezeu, toți proorocii lui Dumnezeu, de la primul prooroc și până la ultimul, strigă în gura mare: „Veniți și gustați, și vedeți ce bun este Domnul!” Și în alt loc, spune Cuvântul lui Dumnezeu așa de frumos: „Dacă ați gustat acum din Domnul (și într-adevăr este bun), apropiați-vă cu toată inima de El, Piatra lepădată de zidari, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu”.

Nu e timp să vorbim prea mult, dar trebuie să vorbim cuvinte de căpetenie, cuvinte care să ne lege sufletul, inima și viața de Dumnezeu și de cer. Ne e dor de Dumnezeu! Ne e dor de veșnicie... Ne e dor de Dimineața în slavă răsărită. Când mii de duhuri rele bântuie în lumea întreagă, când dau târcoale și în jurul nostru cu atâta putere și caută să ne rupă legăturile cu Dumnezeu, parcă ne îndreptăm întotdeauna, din toate forțele, către Dumnezeu, cu ochii plini de lacrimi: „Ni-i dor de Tine, Doamne! Ni-i dor de Dimineața în slavă răsărită...”. Nu uitați: dorul acesta trebuie să crească în inimile noastre, fraților, așa cum cresc valurile unei ape care dau peste mal; pline de fericire și de bucurie, până când vom ajunge Acolo.

Dacă nouă ne e dor de Dumnezeu, haideți să ne punem cu toții întrebarea: Oare cât Îi e de dor lui Dumnezeu de noi? Ar putea cineva să spună, să răspundă la aceasta: cât Îi e de dor lui Dumnezeu de noi? Nu știm și nu putem să înțelegem. Nici dorul nostru nu ni-l putem exprima cum trebuie, dar pe al lui Dumnezeu!

De aceea, în întâlniri ca acestea, în strângeri ca acestea, trebuie să prețuim Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să prețuim dragostea lui Dumnezeu, care întrece orice dragoste lumească și firească, și omenească. Întrece dragostea de mamă. Întrece dragostea de tată. Întrece dragostea de frate de trup. Întrece orice dragoste... Și parcă ne spune: „Mi-e dor de voi!...”. Îi e dor cerului de noi. Îi e dor lui Dumnezeu de noi.

Vă așteaptă Dumnezeu, vă așteaptă cerul. Și - așa cum am auzit de la primul cuvânt de îndemn așa de minunat și așa de curat și până acum, așa de cu putere, ca niciodată parcă - [spunem și noi că] am venit aici să ne întâlnim unul cu altul. Dar am venit mai mult să ne întâlnim cu Dumnezeu. Am venit mai mult să simțim dragostea lui Dumnezeu. Ne-a fost dor să ne vedem unul cu altul. Ne-a fost dor să ne întâlnim unul cu altul. Dar mai [mare], peste toate, ne este dorul de a ne întâlni cu Dumnezeu, dorul de a rămâne cu Dumnezeu. Și, dacă lipsește ceva din dorul acesta, din dragostea aceasta, să știm că lipsește puterea de a ne întâlni cu Dumnezeu. Și puterea aceasta este chiar Dumnezeu.

Aduceți-vă aminte de cuvântul din Evanghelie în care Domnul spune așa de minunat: „Dar voi nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață veșnică. Voi nu vreți să înțelegeți ce v-am adus Eu din cer. Voi nu vreți să înțelegeți cum vă așteaptă cerul. Voi nu vreți să înțelegeți cum vă așteaptă Dumnezeu”. Dacă am înțelege noi cum ne așteaptă Dumnezeu, o, cum ne-am pregăti fiecare! Cum ne-am gândi fiecare din locul acesta! Gândiți-vă: dacă cerul de sus, dacă pământul de jos o să ardă și să treacă cu trosnete, ce fel de oameni ar trebui să fim noi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, grăbind și silind venirea lui Dumnezeu! Ce fel de oameni... Ce fel de vieți... Ce fel de lumină... Ce fel de sare... Așa cum a arătat, în scurte cuvinte, Domnul Iisus despre aceste două elemente principale și mari, fără care nu poate fi viață: sare și lumină. „Voi sunteți sarea pământului. Voi sunteți lumina lumii.” Dacă n-am avea lumină, dacă n-am avea sare, n-am avea viață. Sunt două elemente importante.

Să fii sare... Că fără alt element se poate face mâncare; dar sarea e de trebuință în fiecare mâncare și nu se poate face nici o mâncare cu gust fără sare. Să ne gândim bine la acest lucru: cum suntem noi sare? În jurul nostru se strică atâta popor, se strică atâtea suflete. Cum le sărăm noi? Ce facem noi să nu se strice? Zac atâția în întuneric. Ce lumină dăm noi, să vină la lumină?

Aduceți-vă aminte (spun în scurte cuvinte, că nu-i timp de lungit) de cuvântul Domnului Iisus care spune în Evanghelia după Ioan, capitolul l : ,, El era viața și viața era lumina oamenilor”. Așa să lumineze lumina în viața voastră, încât ei, văzând viața voastră trăită în frică și temere de Dumnezeu, să-L slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Să nu [avem] vină, fraților și surorilor. Să n-avem vină în fața lui Dumnezeu că n-am luminat cum a trebuit; că n-am sărat cum a trebuit. O sare, dacă-și pierde gustul, nu mai e de trebuință nici la gunoi. O lumină, dacă-și pierde puterea, nu mai poate radia nimic. Așa se întâmplă cu noi și cu viața noastră.

Eu închei; nu-i timp de întins prea mult. Dar doresc din tot sufletul să se împlinească în toate sufletele și în toate gândurile care sunt aici cuvântul măreț și înalt din Cuvântul lui Dumnezeu care spune așa: „Hristos în voi, nădejdea slavei”.

Slăvit să fie Domnul!