„Noe, intră în corabie tu și toată casa ta!”

Când corabia a fost gata, „Domnul Dumnezeu a zis către Noe: «Noe, intră în corabie, tu și toată casa ta (Facere 7, 1) și din toate dobitoacele, și din toate fiarele, și din toate păsările, din orice făptură și din toate vietățile ce se târăsc pe pământ, câte două să iei în corabie, parte bărbătească și parte femeiască să fie» (Facere 6, 19-20). Și a intrat Noe în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nurorile sale. Și din toate dobitoacele curate și necurate, din păsări și din tot ce se târăște pe pământ au intrat în corabia lui Noe, două câte două, parte bărbătească și parte femeiască, precum poruncise lui Domnul Dumnezeu” (Facere 7, 7-9).

O, ce înțeles adânc este în această istorie despre intrarea lui Noe în corabie! Am amintit mai înainte că corabia lui Noe a preînchipuit pe Iisus Mântuitorul și Jertfa Lui cea Sfântă. O, ce dar mare este nouă Jertfa Mântuitorului! Ea este corabia mântuirii noastre sufletești. Dar această „corabie” pentru noi nu valorează nimic dacă nu intrăm în ea, dacă nu ne folosim de ea. Corabia lui Noe n-ar fi valorat nimic pentru el, dacă n-ar fi intrat în ea.

„Noe, intră în corabie, tu și toată casa ta!”... Acesta a fost cuvântul de mântuire și chemarea de mântuire ce i s-a dat lui Noe.

Aceasta este și azi chemarea noastră de mântuire. Evangheliile sunt pline de cei chemați să intre la mântuire. O evanghelie ne spune de cei chemați să intre la cina cea mare (Lc 14, 16-20). O alta ne spune de zece fecioare, chemate să intre cu Mirele la ospăț (Mt 25). Sunt și acestea tot atâtea chemări după care s-a închis ușa ca la corabia lui Noe.

O, binecuvântată Carte a lui Dumnezeu, care ești Biblia, Sf. Scriptură! Cum se potrivesc învățăturile tale! Cele scrise în cartea Ta despre timpul potopului, cu mii de ani înainte de venirea lui Hristos, iată sunt o oglindă a Evangheliei.

Noe! Intră în corabie, tu și toată casa ta... este aceasta o strigare ce a strigat nu numai pe Noe, ci ea ne strigă și pe noi, pe mine și pe tine, dragă cititorule. Domnul ne cheamă să intrăm în corabia mântuirii sufletești pe care ne-a câștigat-o cu scump Sângele Său. Domnul ne cheamă să-L primim pe El și Jertfa Lui cea sfântă. Ușa acestei „corăbii” este Iisus Mântuitorul, căci El a zis: „Eu sunt Ușa... Prin Mine de va intra cineva, se va mântui” (In 10, 9). Aceasta este Ușa - aceasta este singura Ușă - prin care putem scăpa și intra înăuntru, în corabia mântuirii.

Lumea aceasta este plină de valurile ispitelor... este plină de păcate și de plata păcatului care este moartea (Rom 6, 23)... este plină de stricăciune și de pieire sufletească. O ușă de scăpare stă larg deschisă în fața acestui potop de pieire sufletească. E ușa mântuirii noastre prin Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Intră, dragă cititorule, prin această Ușă, în corabia mântuirii sufletești. Intră tu și toată casa ta! Mântuiește-te pe tine și pe alții! Intră îndată în corabia mântuirii sufletești... intră chiar azi, căci ca mâine poate va fi prea târziu! Ușa se va închide fără de veste și tu vei rămâne afară, în potopul pieirii sufletești.

Eu te întreb, dragă suflete, ești tu acum în corabie, sau afară de corabie? Dacă ești afară, de ce nu intri? De ce?

O, ce lucru fioros s-a întâmplat pe timpul lui Noe! Animalele au intrat în corabia mântuitoare, dar oamenii n-au vrut să intre. Animalele au presimțit primejdia, dar oamenii, ba. Și încă ceva. Animalele intrate în corabia mântuirii s-au îmblânzit... și-au pierdut firea cea sălbatică de a se mușca și sfâșia unele pe altele. Asta e o icoană ce închipuie schimbarea omului care a intrat în corabia mântuirii sufletești. Dintr-un om rău, îndărătnic, zavistuitor, gata de ceartă și de sfadă, devine deodată un miel pașnic, blând și iertător. Pașnica împreunăpetrecere a animalelor din corabia lui Noe închipuie pacea, dragostea și frățietatea ce le-a adus Evanghelia între popoarele și neamurile din lume... închipuie creștinismul viitorului, când se va împlini profeția de la Isaia proorocul: „...atunci lupul va paște împreună cu mielul și pardosul se va culca împreună cu iedul și vițelul, cu leul și taurul împreună vor paște și un Prunc mic îi va paște pe ei... și pământul va fi plin de cunoștința Domnului” (Is 65, 25).

Popoarele de azi nu sunt în această icoană. Popoarele de azi nu sunt în corabia mântuirii sufletești, căci dacă ar fi în corabie nu s-ar dușmăni, nu s-ar mușca și nu s-ar mai omorî unele pe altele cu războaie. Omenirea e afară de corabia mântuirii. Numai oameni singuratici, numai puțini-puțini sunt înăuntru, în corabie.

Ia seama, dragă cititorule, că poate nici tu nu ești înăuntru în corabie; atunci dobitoceștile patimi n-ar avea putere asupra ta. Câtă vreme ești plin de ură, de mânie, de înșelăciune, de patimi, de păcate și de răutate, să știi că nu ești în corabie! Când intri cu adevărat în corabie, dintr-un dobitoc necurat te faci un mielușel nevinovat, dintr-o fiară sălbatică te faci o oaie blândă.

120 de ani a lucrat Noe la corabie, 120 de ani a strigat pe oameni în fiecare zi: „Oameni buni, vine potopul... lăsați-vă de răutăți!” Când norii prevestitori de primejdie au început a se grămădi, Noe a intrat în corabie. Păcătoșii nici atunci n-au înțeles primejdia. Corabia era deschisă, dar n-au intrat.

Așa e și în zilele noastre. Pământul s-a umplut de stricăciune. Tot omul s-a abătut de la calea sa. Cerul sufletesc al omenirii e încărcat de norii cei negri ai urgiei lui Dumnezeu. O revărsare a mâniei lui Dumnezeu a început să picure din acești nori. Trăim vremuri pline de urgie... pline de fel de fel de arătări și semne cerești. Trăim vremuri în care parcă cerul de sus ne strigă: „Oameni buni! Vine prăpădul... vine ziua cea mare a Judecății... lăsați-vă de răutăți... intrați în corabia mântuirii sufletești!”...

Dar oamenii își văd înainte de păcate și fărădelegi. Numai cei credincioși se spăimântă. Numai credința vede norii urgiei lui Dumnezeu grămădindu-se. Numai credincioșii simt primejdia și se grăbesc să intre în corabia mântuirii sufletești.

Aici voi aminti o întâmplare ce întărește istoria cu potopul lui Noe:

În primăvara anului 1928 a fost un groaznic cutremur în Bulgaria. În acest cutremur s-a adeverit că vitele presimt prăpădul cutremurului. Un sat a fost distrus. În preseara cutremurului, vitele au luat-o razna la câmp. Așijderea și șoarecii au părăsit casele, ieșind afară la câmp. Noaptea a venit prăpădul. Vitele și șoarecii au scăpat, dar oamenii, ba.

Această întâmplare întărește și ea istoria cu potopul lui Noe. Necredincioșii spun: „Cum s-a putut să intre în corabia lui Noe atâtea animale sălbatice? Cine le-a strâns și cine le-a băgat în corabie? Întâmplarea din Bulgaria, iată, ne dă răspunsul: le-a băgat în corabie presimțirea prăpădului. Animalele au presimțit potopul și au intrat degrabă în corabie. Ele s-au mântuit, dar oamenii, ba.

Se ridică însă întrebarea: se poate oare ca animalele să fie înzestrate cu simțiri mai alese decât omul? Se poate oare ca șoarecul cel mic să știe mai mult decât omul cel făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? La această întrebare, un mare învățat creștin răspunde: Și omul a avut acest simț al presimțirilor. L-a avut, dar l-a pierdut. L-a pierdut tocindu-și puterile sufletești cu fel de fel de patimi rele. Prin păcat omul a pierdut o mare parte din zestrea sufletească ce a avut-o de la Dumnezeu. Între acestea a pierdut și presimțirea dezastrelor. Numai cei credincioși mai au o parte din această zestre.

Se și vede acest lucru: lumea e plină de semne și arătări cerești, dar câți se înspăimântă de ele? Și câți intră în „corabie”?

A intra în corabie înseamnă a ieși din duhul acestei lumi și din răutățile ei și a începe o viață nouă cu Domnul. Mulți ar intra în corabie, dar nu se îndură să-și lase patimile și păcatele. Un om îmi spunea că ar intra în Oastea Domnului dacă i-am lăsa pipa și „sudalmele cele mărunte”. Ah, ce greu intră omul în lucrurile mântuirii sufletești, dar în cele rele îndată-i gata să sară. Nu-l poți pleca pe om să-i citești o carte bună, dar la cârciumă îndată-i gata să intre.

Preabunule Doamne! Ajută-mă să mă pot rupe și eu din duhul acestei lumi! Ajută-mă să pot și eu ieși din lume și să intru în corabia mântuirii!

Și după ce am scăpat, ajută-mă să scap și pe alții, scoțându-i din valurile lumii și aducându-i în corabia mântuirii noastre sufletești!