„Prefăcut în alt om”

Vorbirea fratelui Moise Velescu la nunta de la Simeria (HD) - 27 iulie 1985

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui. În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viață spre viață. Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulți; ci vorbim cu inima curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos” (2 Cor. 2, 14-17).

Aș vrea, cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă aș putea - și aș fi fericit - să scot un strop de vin din vasul despre care spunea fratele Tudorel că îl văzuse în biserica din [Cana Galileii].

Am citit cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Corinteni.

E un lucru de mare importanță faptul că, prin harul lui Dumnezeu, nouă ne este îngăduit, rânduit de Dumnezeu ca, stând unii lângă alții, să ne putem înfrupta din Cuvântul lui Dumnezeu și să putem culege ceea ce ne este necesar spre a ne duce viața, în timpul cât ni l-a rânduit Dumnezeu aici cu folos de mântuire sufletească.

Cel care spunea lucrurile acestea este omul lui Dumnezeu despre care scrie în Cuvântul lui Dumnezeu, în Faptele Apostolilor, acolo unde el își prezintă autobiografia: „Agripa a zis lui Pavel: «Ai voie să te aperi!». Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel:- Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care Sunt pârât de iudei; căci tu cunoști foarte bine toate obiceiurile și neînțelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculți cu îngăduință. Viața mea, din cele dintâi zile ale tinereții mele, este cunoscută de toți iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. Dacă vor să mărturisească, ei știu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre. Și acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei! Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morții? Și eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Iisus din Nazaret, și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit puterea aceasta de la preoții cei mai de seamă; și când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine. În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere și învoire...”, și așa mai departe, cum arată aici. Un om își face autobiografia, începe să-și descrie viața prin care a trecut. Văzuserăm mai înainte ce ajunsese el după ce harul lui Dumnezeu, în dragostea lui Dumnezeu și prin îndurarea Sa, a lucrat în inima lui.

Din Vechiul Testament, din [cartea] 1 Samuel, cu ajutorul lui Dumnezeu, vreau să vă mai citesc ceva. E vorba despre Saul și despre cum, la cererea poporului, Dumnezeu rânduiește ca el să devină împăratul lor. Tatăl său pierduse caprele și-l trimite împreună cu o slugă să le caute. În drumul lor, nu le găsiseră; dar aflase de undeva sluga lui că într-o cetate undeva este un văzător (așa se numeau înainte proorocii). Saul acceptă propunerea slugii de a merge, dar îi spune: „Noi n-avem nici un dar. Am mâncat merindele... Ce facem?” Și îi spune sluga: „Eu am un sfert de siclu de argint”. Acceptă și... întâlnesc niște fete care ieșeau din cetate și care le spune: „Da, în cetate este văzătorul acesta pe care-l căutați voi”. Au intrat în cetate și într-adevăr se întâlnesc cu văzătorul. Era proorocul Samuel.

Lui Samuel, mai înainte cu o zi, Dumnezeu îi descoperise: „Acela care va veni...”, și îi descrie înfățișarea, înălțimea, frumusețea feței lui, „acela va fi rânduit să fie împărat peste popor, așa cum poporul ceruse un împărat. Din întâlnirea lor rezultă rânduiala pe care Dumnezeu o așază pentru ca să poată să-Și ducă la împlinire hotărârile, planurile voii Lui. Saul căuta caprele tatălui său și Dumnezeu rânduiește întâlnirea lui cu Samuel. Proorocul stă cu el de vorbă, îl duce pe înălțimile unde hotărâse mai dinainte - fiind înștiințat de Dumnezeu - să aducă jertfe și să adune poporul (acolo erau vreo treizeci dintre cei mai de frunte oameni ai poporului). Acolo îl pune la masă, în fruntea mesei, stă cu el de vorbă și, printre altele, îl înștiințează despre ce i se va întâmpla după ce se vor despărți; ce i se va întâmpla pe drum, la întoarcere către casă (...): „Apoi Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci ca ei și vei fi prefăcut într-un alt om. Când se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Domnul este cu tine”.

În zilele astea, citind Cuvântul lui Dumnezeu, m-am oprit peste cuvintele de aici și m-am gândit că Dumnezeu tot în acest fel parcă rânduiește lucrurile și azi. Oamenii, în mersul lor, caută câte ceva... și, chiar dacă unii „caprele” și le caută, Dumnezeu rânduiește întâlnirea lor - ca și cu un prooroc, ca și cu un văzător - cu Lucrarea Oastei Domnului din sânul poporului nostru. Poate că - așa cum amintea fratele mai înainte - și alții au venit aici căutând altceva. Dar prin harul lui Dumnezeu, prin bunătatea lui Dumnezeu, prin mila Lui, El dorește o întâlnire cu El. Și are fiecăruia să-i spună ceva. Și parcă într-adevăr Lucrarea Oastei Domnului e proorocul Domnului, văzătorul lui Dumnezeu care înștiințează și spune.

Dar interesant este faptul că avertizează (în versetul 6): „și vei fi prefăcut într-alt om”. Într-alt om, într-adevăr, a fost prefăcut.

Într-alt om fusese prefăcut cel al cărui cuvânt l-am citit. Care prigonea.

În noaptea aceea când Nicodim merge la Mântuitorul, Domnul îl previne și-i spune: „Adevărat, adevărat îți spun că dacă nu se naște cineva din nou, cu nici un chip nu poate să vadă împărăția lui Dumnezeu”. Acesta e lucrul de cea mai mare importanță. [Și se poate realiza] prin harul lui Dumnezeu care lucrează în viața noastră. Așa citim în Cuvântul lui Dumnezeu.

Am fost la mănăstire, în sărbătoarea de care a amintit fratele Traian aici, și vorbea un preot acolo atâta de frumos despre rostul Bisericii în sânul neamului și al poporului nostru; și sublinia [necesitatea] convertirii oamenilor, a schimbării vieții lor; din oameni lumești, să devină oameni credincioși. Oameni care, după ce am moștenit atâtea lucruri frumoase de la părinții noștri, să putem moșteni și împărăția lui Dumnezeu, care se primește prin credința în Jertfa Aceluia care a ispășit la Golgota pe cruce vina și păcatul nostru. Pentru că nu este alt nume dat oamenilor în care putem să fim mântuiți, decât numele Lui. Și că posibilitatea mântuirii noastre se realizează prin sângele Crucii Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. Asta-i ceea ce harul lui Dumnezeu vrea să ne aducă la cunoștință. Că Mântuitorul Iisus Hristos a venit aici să rezolve marea problemă a noastră.

Mi-am notat câteva lucruri în săptămâna asta, citind Cuvântul Domnului, și un cuvânt cu care aș vrea să închei este că, în trecerea noastră, în drumul nostru spre înainte, spre Patria cerească, chiar după ce Dumnezeu lucrează în viața noastră, nu întotdeauna sunt zile senine, ca de nuntă, ca aceasta a sărbătorii noastre din seara asta (care pentru unii va rămâne neuitată). Drumul nostru spre Patria cerească trece și prin încercări. (...) Toți câți suntem aici avem problemele noastre. Într-o lucrare de broderie, de cusătură, acolo unde cine lucrează vrea să facă o floare mai frumoasă ori o față mai frumoasă, acolo împunge mai mult; și acolo, pe dos, sunt cele mai multe noduri.

Câte încercări nu are și câte lacrimi nu varsă un om, în viața lui pământească. Stările acelea când vine necazul și când vine încercarea, și când vine suferința în viața noastră sunt dosul broderiei lucrate; tocmai pe partea aceea sunt cele mai multe noduri și împunsături. Dar când te uiți pe partea opusă, unde e fața ei, acolo [lucrarea] e cea mai frumoasă; cum e și în poezia fratelui [Traian]: „Că trec prin porțile acestea / ce-n partea asta sunt de fier, / că ies de cealaltă parte, / de aur, de smarald, de cer...”.

Dacă - prin harul lui Dumnezeu, citind Cuvântul Lui - am ajuns să ne dăm răspuns [la întrebarea] de ce îngăduie Dumnezeu în viața noastră [suferința, înțelegem că] tocmai pentru ca să ne cheme la El. E o chemare și necazul, și încercarea din viața noastră. În atâtea feluri Dumnezeu ne cheamă... În atâtea feluri Dumnezeu ne vorbește... Și chiar întâlnirea din noaptea asta de aici e o chemare din partea lui Dumnezeu.

Facă bunul Dumnezeu ca întâlnirea noastră de aici să fie o pricină de binecuvântare și de bucurie pentru noi, care suntem aici, și pentru tinerii care ne-au prilejuit bucuria de aici. (...) Într-adevăr, ei pot să-și aducă aminte, și unul, și celălalt, de felul în care au fost crescuți în casa părintească. Să-I mulțumească lui Dumnezeu. Și alții care au fost crescuți în felul acesta să rămână alipiți de Domnul și El le va purta de grijă, să ajungă fericiți să-și ducă viața... Poate că va fi necesar să-i însoțim și să-i întâlnim, și să stăm de vorbă împreună cu ei și pe parcursul vieții. Nunta va înceta de-aici. Și ei vor avea nevoie și pe parcursul vieții să le trecem pragul și să le spunem un cuvânt în starea lor, în căsnicia lor, acolo unde vor apărea problemele vieții; dar care, prin ajutorul lui Dumnezeu [pot fi rezolvate], așa cum ne-a ajutat nouă...

De-atâtea ori apar probleme în căsnicia și-n viața noastră. De-atâtea ori vrăjmașul încearcă... De-atâtea ori nevegherea noastră vinovată dă prilejuri [de supărare]... Dar [în astfel de situații... s-a întâmplat că], în noapte, bătea cineva la geam. Era un frate care a venit la noi. Și poate eram obosiți sau poate... cine știe cum... Dar, invitându-l la masă pe fratele, el a spus: „Să ne punem în genunchi la rugăciune”... Și prezența fratelui a rezolvat problema în casa noastră.

Deschideți-vă casele frățiilor voastre pentru frați, pentru Lucrare, pentru Hristos. Și El întotdeauna prin ei vine să aducă bucuria. Și chiar dacă e întristare și chiar dacă se gată bucuria din casa noastră - așa cum s-a petrecut la nunta din Cana -, El iar preface [întristarea] în bucurie.

Domnul Iisus să ne [dea] tuturor în suflete bucuria mântuirii pe care a adus-o El când a venit aici [pe pământ]. Și să ne păstreze în starea de copii credincioși ai Lui până la capăt. Să putem ajunge să-I cântăm cu alte instrumente și cu alte voci. Iar mâine, împreună cu toți cei care au ajuns acolo în împărăția Lui, sus în cer, [să-I aducem] slava și cinstea, și onoarea care I se cuvin pentru binele pe care ni l-a făcut murind pentru noi, ispășind vina și păcatul nostru și făcându-ne copii ai Lui. Amin.