Rugăciunile și împlinirea lor

Vorbirea fratelui Cornel Silaghi la o adunare de botez de la Sâmbăteni (AR) - 1985(?)

Mulțumim din toată inima și pentru sărbătoarea și pentru evenimentul acesta, pentru bucuria ce ne-a prilejuit-o noul-născut, bucuria întâlnirii noastre duhovnicești, în dragostea lui Hristos. Așa cum spune Cuvântul, dragostea lui Hristos ne strânge laolaltă. Și mi-am zis, stând aici: de ce trebuie ca bucuriile și sărbătorile acestea să le petrecem în lacrimi? S-a cântat aici, la început, o cântare: „Cântările noastre cântate plângând”. Toate cântările acestea, în bucuria lacrimilor [le cântăm], [că ni-s] împletite bucuriile cu lacrimi. Slavă Domnului...

Mulțumim lui Dumnezeu pentru stări ca acestea de har pe care le-am dorit atât de mult și în care Domnul ne-a făcut [să simțim] atâta părtășie...

Psalmistul David spune într-un psalm: „Eu îmi înalț rugăciunea către Domnul și aștept”. De câte ori o fi înălțat fratele Valer (cel bătrân) rugăciuni către Domnul și a așteptat... Iată împlinire și răspuns din partea Domnului.

Iar în Plângerile lui Ieremia spune: „Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului”, răspunsul din partea Lui. Îi mulțumim lui Dumnezeu și pentru dorința aceasta, pentru aceste așteptări și împliniri ale Lui.

Sfânta Ana se ruga la Templu și a așteptat răspuns. Și, ca mulțumire către Dumnezeu pentru răspunsul pe care i l-a dat, pe copil, pe micul Samuel, l-a închinat Domnului.

Preaiubiții noștri, ca răspuns din partea Domnului, El vi l-a dat pe micul Valer. Domnul să vă dea putere deplină să-l închinați Lui. Așa cum se spune la biserică: „Pe noi înșine... și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să I-o dăm”. Să ne ajute Domnul la dăruirea aceasta. Pe noi înșine și apoi unii pe alții, și tot ce ne dăruiește Domnul, să închinăm Lui.

Era o soră în părțile Caransebeșului. Douăzeci și trei de ani s-a tot rugat Domnului, să-i răspundă Domnul. Și a pus în fața Domnului, ca El să facă o minune în viața soțului ei, să-l întoarcă la Dumnezeu. Și după douăzeci și trei de ani i-a împlinit Dumnezeu rugăciunea, i-a răspuns.

Noi, fiind într-o stare grea... n-am cerut mai mult, decât am zis: „Încă o dată să ne răspundă Domnul; să-i mai vedem pe ai noștri... și apoi, liniștiți și împăcați, să se îndure Domnul și să ne ia”. Și ne-a împlinit Dumnezeu rugăciunea mai mult de cât am cerut. Ne-a făcut să avem parte de atâtea adunări frumoase, de nunți frumoase și de atâtea revărsări și binecuvântări peste țara noastră, peste sufletele noastre, în împărtășirile acestea sfinte. Nu ne-am gândit și n-am așteptat atunci, dar Domnul a răspuns mai mult decât am cerut sau am gândit noi. Și seara aceasta a fost o surpriză și un prilej de bucurie neașteptată. Așa că Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem aici.

Mă gândesc că pe aici au trecut oameni mari ai lui Dumnezeu, față de care noi ne simțim mici și nevrednici chiar să călcăm în umbra pașilor lor. Și totuși Dumnezeu ne-a prilejuit harul acesta să putem săruta și urmele pașilor celor ce ne-au adus lumina bucuriei, vestea aceasta bună a Evangheliei, prin care să ajungem și noi să avem parte de așa bucurii și părtășii frățești, în dragostea lui Dumnezeu care ne strânge laolaltă. E bine să prețuim stări ca acestea, nopți tainice ca acestea, de adânci bucurii, care ne vor rămâne amintiri până dincolo, în veșnicie, despre clipele petrecute împreună cu ființele de care ne e legat sufletul și întreaga noastră viață.

Noi am trăit stări în care doar aducerile aminte ne zideau și doar ele mai erau pentru noi o hrană sufletească. Și aceste ceasuri binecuvântate ne vor rămâne fericite aduceri aminte. Cu seara aceasta nu ne vom mai întâlni niciodată…

A trecut un timp de la nunta părinților tineri din această casă și acum pentru a doua oară am trecut pe-aici, iată, ajungând și la bucuria prilejuită de noul lor născut. Ne bucurăm și dăm slavă lui Dumnezeu, și-I mulțumim din toată inima Domnului pentru bucuria întâlnirii din locul acesta.

Să prețuim toate stările și toate întâlnirile acestea și pentru faptul că, azi-mâine, bătrânii care mai sunt printre noi - și care astăzi au bucuria împlinirii rugăciunilor și dorințelor lor - se vor duce acasă, ca părinții noștri. Și rând pe rând ne vom duce și noi. Dar ceea ce este important în viața noastră e, așa cum spune rugăciunea Bisericii noastre: „Și-mi dăruiește mie sfârșit bun și creștinesc, nerușinat, cu pace și răspuns bun la înfricoșata Judecată”. Căci e de mare importanță dacă, după toată străduința, lupta și alergarea noastră, am încheiat frumos lupta și am sfârșit frumos, la capăt de drum, la capăt de călătorie. Ca să putem primi răsplata și Acolo, împreună cu înaintașii credinței noastre, cu cei duși înaintea noastră la Domnul. Împreună cu mamele noastre bune, care ne-au împreunat mânuțele la rugăciune, care ne-au șoptit primul cuvânt al dragostei de Hristos și ne-au întors inima spre Jertfa Crucii Domnului Iisus, întipărind în inima noastră dragostea de Dumnezeu. Și împreună cu cei ce ne urmează nouă, așa cum spune în Vechiul Testament: „Iar aceste lucruri să-i înveți pe copiii tăi și ei pe copiii copiilor lor să le păzească și să umble în căile Domnului”.

Domnul să ne ajute ca, așa cum au fost o pildă bună pentru noi părinții noștri trupești și sufletești, să putem rămâne și noi pildă bună pentru copiii noștri, ca în felul acesta, până când Domnul va rândui pe pământul acesta Vestea Evangheliei și slujirea lui Hristos, să poată și ei, rând pe rând, să înalțe frumos Jertfa Domnului Iisus.

S-a amintit aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu vreau să știu nimic altceva între voi, decât pe Hristos și pe Acela Răstignit”. S-a mai amintit că toți [care au vrut să-L urmeze pe Hristos] a trebuit să plătească, ba Domnul Iisus însuși cu gura Lui sfântă spune: „Nu este mai mare sluga decât stăpânul”. Sfântul Apostol Pavel spune: „În trupul meu împlinesc ceea ce lipsea rănilor lui Hristos”. Ce mai lipsea rănilor lui Hristos? Pentru că pe trupul Domnului Iisus nu era nici un loc în care ai fi putut pune degetul și unde să nu fi fost lovituri, cuie, înțepături de spini. Și totuși Sfântul Apostol Pavel spune că împlinea ceea ce lipsea rănilor lui Hristos, suferințelor lui Hristos.

În toate timpurile a trebuit să plătească jertfă toți aceia ce L-au urmat pe Hristos, așa cum spune cântarea: „Totdeauna pe-a Domnului cale / au fost lupte și-au fost spini destui, / însă cei ce-au urmat voii Sale / trebuit-au să-I semene Lui”. Domnul să ne ajute ca aceste cuvinte așa de sănătoase și adânci să se întipărească pe inimile noastre, ca să se poată imprima în viața noastră chipul lui Hristos: smerenia lui Hristos, răbdarea lui Hristos, dragostea lui Hristos.

Într-o zi m-am gândit că odată cineva a trebuit să le arate cărturarilor și fariseilor care anume era Iisus, pentru că toți ucenicii așa frumos semănau cu Hristos în umblarea, în smerenia și în trăirea lor, în afară de Iuda trădătorul. Preaiubiții noștri - așa cum au amintit frații -, dacă mediul înconjurător întipărește, imprimă anumite lucruri în inimile noastre, iar viața noastră, la rândul ei, le răspândește împrejur, atunci [să căutăm ca] într-adevăr în viața noastră să fie întipărit Hristos și atunci ceea ce avem din Hristos vom răspândi în jurul nostru. Domnul să ia chip în ființa noastră și în viața noastră, ca să putem să-L arătăm nu numai prin predică sau vorbă, ci printr-o trăire sfântă și evlavioasă.

Dumnezeu să binecuvânteze prilejul acestei sărbători, pe noul-născut, părinții și ființele dragi și iubite, și bunicii care au bucuria sărbătoririi noului-născut împreună cu frații.

Slăvit să fie Domnul.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.