Legământul și recunoștința

Vorbirea și rugăciunea fratelui Traian Dorz la adunarea de comemorare a Părintelui Iosif Trifa de la Sibiu - 12 februarie 1984

(...) De atunci, ori de câte ori am putut, am căutat să-mi împlinesc legământul pe care l-am făcut atunci și cuvântul Său testamentar: „De fiecare dată când avem posibilitate, să venim aici la mormântul acesta cu o lacrimă, cu o cântare de slavă pentru Dumnezeu, cu un cuvânt de îmbărbătare și de recunoștință față de Dumnezeul nostru, al părinților noștri, al neamului nostru, al credinței noastre, Căruia Îi suntem datori să-I aducem pentru totdeauna recunoștința noastră înnoită și înnoită mereu, pentru harul cel mare pe care ni l-a arătat, ridicând în mijlocul Bisericii noastre bune și străbune pe acest profet al Său, omul acesta sfânt și ales al Lui care să ne-aducă din partea lui Dumnezeu chemarea cea mai minunată, mesajul cel mai însemnat, întoarcerea noastră la Dumnezeul nostru cu adevărat, la Dumnezeul părinților noștri de la început, Care ne-a salvat nouă istoria noastră, Care ne-a adus la viață și la ființă neamul și credința noastră, [neam] în limba căruia s-au ridicat spre Dumnezeu atât de minunate rugăciuni și laude din gurile înaintașilor noștri credincioși și statornici, care au lăsat pe pământul acesta și pe paginile calendarelor sfinte mărturii nemuritoare despre dragostea lor față de Dumnezeu și despre rostul minunat pe care poporul nostru și credința noastră îl are în mijlocul acestei lumi.

Din istoria noastră s-au ridicat atâția oameni înalți și sfinți care au putut mărturisi înaintea tuturor valoarea cea minunată a încrederii noastre în Dumnezeu și rostul cel mare al acestui popor și al acestei credințe în mijlocul lumii.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toți acei mari oameni ai lui Dumnezeu și ai poporului nostru care au rămas în istorie niște stâlpi minunați, în lumina cărora și pe urmele cărora noi putem păși atât de minunat, să ne împlinim scopul pentru care Dumnezeu ne-a ridicat pe pământ.

Acest mare om al lui Dumnezeu, părintele nostru sufletesc, ne-a deschis nouă ochii inimii spre această lumină și spre acest rost minunat. Și el ne-a arătat cât de însemnat lucru este în mijlocul lumii o credință adevărată, o viață sfântă. Cât de mare lucru este acesta în orice vreme, dar mai ales în vremurile care vor veni și-n care am ajuns. În care cea mai însemnată valoare și cel mai de preț lucru este credincioșia, curăția, cinstea, demnitatea, viața frumoasă și vrednică la care înalță Hristos - singur Hristos! - pe orice om care se apropie de El.

Și cu cât în mijlocul unui popor sunt mai multe astfel de suflete vrednice, destoinice, curate, sfinte, cinstite, harnice, cu atât mai de preț și cu atât mai de valoare este un astfel de popor în mijlocul lumii și în mijlocul oricăror vremi prin care trece istoria omenirii.

Acest mare om al lui Dumnezeu ne-a învățat pe noi demnitatea, curăția, frumusețea, vrednicia, hărnicia, cinstea, iubirea. Aceste valori [sunt] de cea mai mare însemnătate pentru orice om de pe pământ; cu atât mai mult, pentru orice popor. Toate acestea erau virtuți adormite în sânul poporului nostru și Dumnezeu, prin glasul lui, le-a trezit în viața noastră și în viața atâtor sute și sute de mii care s-au ridicat prin el, într-un salt uriaș și luminos, de la felul deșert de viețuire, mort și întunecat în care trăiam înainte de a-L cunoaște pe Hristos cel Viu și Adevărat, până la starea în care astăzi atât de multe suflete vrednice au ajuns să-L realizeze pe Hristos puternic, frumos, adevărat, înalt și strălucit în viața lor.

Nu suntem, într-adevăr, în stare acum să mărturisim cu atâta putere și tărie recunoștința și mulțumirea noastră, fiecare dintre cei care am trecut prin acest salt sfânt de la viața fără Dumnezeu, la viața în cea mai înaltă frumusețe a ei, trăită cu Dumnezeu și în Dumnezeu, și prin Dumnezeu, pentru binele, în primul rând, al nostru personal și al mântuirii noastre și după aceea al tuturor semenilor noștri între care ne-a ridicat Dumnezeu cu această poruncă frumoasă: „Iubește pe Dumnezeu din toată inima ta și pe de-aproapele tău ca pe tine însuți. Că în aceasta stă toată Legea și toți proorocii” și în aceasta stă tot sensul și frumusețea, și vrednicia vieții unui om pe pământ.

În această iubire de Dumnezeu și iubire de semeni ne-am găsit noi cel mai înalt și mai strălucit rost al vieții noastre, pentru care merită trăită viața și pentru care merită îndurată și realizată în cel mai frumos fel.

Fără lumina lui Dumnezeu care ne-a venit nouă prin acest mare și sfânt profet al Său și al neamului nostru, noi am fi rămas pentru totdeauna departe de acest adevăr și departe de această cunoaștere. Prin urmare, departe de propria noastră fericire, de propria noastră mântuire și a tuturor celorlalți, cărora Dumnezeu dorește să le-o trimită prin noi.

De aceea ne adunăm, de aceea suportăm orice încercări și necazuri personale, pentru ca nu numai să dăm o dovadă de recunoștință personală față de acest mare om al lui Dumnezeu care direct ne-a făcut nouă cel mai mare bine, dar și pentru a arăta recunoștința tuturor celor iubiți ai noștri și a perpetua pentru totdeauna, simțământul de recunoștință pe care întreg poporul nostru - și cine știe încă, până la marginile lumii, câți - i-o datorăm acestui mare om al lui Dumnezeu care, pentru purtarea mesajului ceresc primit de la Dumnezeu spre noi, și-a pus în primejdie viața, a prețuit ascultarea de Dumnezeu și de porunca Lui, spre binele nostru, mai mult decât libertatea lui, sănătatea lui, viața lui și chiar familia lui.

De aceea suntem datori recunoștință față de acest om. Pentru că nu numai noi care suntem acum aici, ci sute și mii, și poate sute de mii, și cine știe numărul tuturor acelora care, prin cuvântul lui scris și răspândit, au aflat calea vieții și au făcut saltul de la starea de oameni fără Dumnezeu, fără lumină, fără mântuire, fără speranță, la starea cea mai înaltă și mai fericită, de oameni care Îl cunosc și-L au pe Dumnezeu, Care le-a dat lor un rost, un sens, o direcție, o lumină, o speranță veșnică.

Sunt patruzeci și șase de ani... Aveam și eu atunci vârsta celor care sunteți aici. Puțini mai sunt astăzi [dintre cei] care erau născuți atunci. Și nu știu dacă este unul sau doi dintre cei care erau atunci, acum patruzeci și șase de ani, aici, când locul acesta era așa de singuratic... În toate părțile aici, nu era nici o cruce, nici un mormânt. Aici era ultimul dintre rândurile mormintelor. De-aici în colo nu mai era nici un mormânt. În imaginile, în fotografiile de atunci se poate vedea un câmp gol. Dar și atunci, ca și acum, în jurul acestui loc erau adunate sute și sute de suflete de frați și de surori cu care împreună am venit până aici.

Mi-aduc aminte (era tot așa, cu mai puțină zăpadă)... cum am îngenuncheat cu toții, aproape două mii de suflete de frați și surori venite din toată țara și chiar de peste hotare. Și ce legământ zguduitor am pus cu toții lângă mormântul acesta proaspăt atunci, că vom păstra până la sfârșitul vieții și vom duce până la marginile puterilor noastre solia credincioasă a acestui om! Legământul că vom fi credincioși până la sfârșit pe calea și învățătura sfântă rămase nouă în Biserica noastră cea bună și străbună, în poporul și-n neamul nostru în care am văzut lumina zilei; că vom duce până la sfârșit chemarea aceasta de întoarcere la Dumnezeu, până când toată Biserica noastră se va trezi la viața cea nouă, evanghelică și sfântă și tot poporul nostru va face saltul mântuitor de la păcatul în care trăiam fără să-L cunoaștem pe Dumnezeu, până la starea cea înaltă și sfântă de oameni noi în Hristos, așa cum ne cere credința noastră, învățătura părinților noștri și Evanghelia sfântă a Mântuitorului și Dumnezeului nostru, pe care am mărturisit-o, o credem și în care am mărturisit că am fost botezați. Nu numai să fim cufundați în Hristos prin moartea Lui și prin Botez, ci să fim înviați în El și prin El, prin credință, la o trăire sfântă și nouă, pentru că este scris: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat”. Și astfel, toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, după cum am mărturisit și după cum ne-am legat de fiecare dată.

Sunt patruzeci și șase de ani de când am pus legământ lângă mormântul acesta că vom fi credincioși. Și toți cei care am fost atunci, două mii de suflete aici, au mărturisit la fel în fața lui Dumnezeu, că vor fi credincioși până la sfârșit pe linia cea sănătoasă și vrednică a credinței Bisericii noastre bune și străbune, dar și a Evangheliei adevărate și vii a lui Hristos.

Am mărturisit atunci și ne-am legat în fața lui Dumnezeu că vom fi credincioși, păstrând până la sfârșit încrederea nezguduită de la început, pe care o așteaptă marea răsplătire pentru care ne-am întors noi la Dumnezeu.

Și după acești patruzeci și șase de ani de atunci, când mă uit înapoi, vai, cât de puțini au mai putut păstra acel legământ sfânt pe care l-au pus! Nimeni nu i-a obligat să-l spună în fața lui Dumnezeu și-n fața miilor de martori văzuți și nevăzuți, căci ei s-au hotărât și au mers pe calea aceasta nesiliți de nimeni, din îndemnul adânc al Duhului lui Dumnezeu și al cugetului lor. Și totuși n-au rămas credincioși nici Cuvântului lui Dumnezeu, nici cuvântului lor, atât de mulți. Fără nici un fel de presiune de nicăieri, s-au lepădat. Au părăsit calea cea sănătoasă pe care s-au legat s-o țină până la sfârșit și au plecat unii într-o parte, alții într-alta. N-au murit toți trupește, dar sufletește cei mai mulți s-au pierdut.

La ce folosește un început frumos, dacă sfârșitu-i trist? La ce folosește un legământ pus cu toată puterea și cu toate lacrimile, dacă la cea dintâi arșiță sămânța, încolțită așa de frumos, se usucă? Sau la cel dintâi colț de drum, o răpitoare neagră ți-a smuls și ți-a furat sămânța curată și frumoasă pe care ai primit-o în inimă... Sau la cei dintâi spini sau buruieni, sămânța bună s-a înecat și nici un rod, și nici un rezultat curat și frumos n-ai mai avut...

Sunt patruzeci și șase de ani de-atunci, din ziua de 12 februarie - sau 16 februarie (că în 16 februarie s-a săpat mormântul și s-a așezat [sicriul Părintelui] aici). Dar în acești patruzeci și șase de ani, de câte ori am putut, am venit aici, potrivit făgăduinței și legământului pe care l-am făcut atunci: „Ori de câte ori voi putea, voi căuta să vin”. Pentru că legământul pe care l-am pus mă obligă la aceasta, oricâte piedici și oricâte slăbiciuni ar fi să întâmpin pentru a mi-l împlini.

Știe Domnul câți ani am dorit din toată inima, dar n-am putut să vin, decât prin lacrimi și prin duhul, și prin rugăciune aici. Îndată ce însă picioarele mi s-au făcut iarăși libere, am dorit să ajung. Acuma de pe patul de boală m-am sculat, întrerupând tratamentul medical, ca să pot să-mi împlinesc legământul acesta, pentru că-i mai scump decât sănătatea și decât viața, și decât moartea.

Vreau să fiu credincios până la sfârșit Domnului și înaintașilor față de care avem - îndată după Dumnezeu - cea dintâi și cea mai mare datorie de respect, de ascultare, de cinstire pe pământ. Nu există, după datoria față de Dumnezeu, o poruncă mai mare decât porunca: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să fii fericit și să trăiești multe zile pe pământ”. După datoriile față de Dumnezeu, scrise în cele dintâi patru porunci, vine porunca a cincea: cinstirea părinților.

Și dacă pe părintele tău trupesc ai datoria să-l cinstești și să-l respecți până la sfârșit, indiferent ce fel de om a fost, fără condiție, [dacă] ești dator să-l respecți pe părintele tău trupesc cu respectul cel mai mare, mai sfânt și mai îndatorat din lume, atunci pe părintele nostru sufletesc, pe părintele acela care ne-a născut pentru o viață veșnică, suntem de mii și mii de ori mai obligați și mai îndatorați să-l respectăm și să-l ascultăm.

Datorită acestei porunci și pentru acest respect sfânt am pornit [aici]. Mulțumesc din toată inima Domnului pentru ajutorul pe care ni l-a dat, să putem [ajunge], așa acum fiecare dintre dumneavoastră, împinși de aceeași sfântă poruncă și îndemnați de același sfânt cuvânt, ați pornit și ați ajuns. Bucurați-vă și mulțumiți lui Dumnezeu, pentru că în felul acesta împliniți una dintre cele mai înalte și mai sfinte datorii pe care le aveți față de acela care v-a deschis ochii sufletului și v-a călăuzit inima și gândurile spre calea mântuirii sufletești. Pentru că ce ar folosi unui om să câștige lumea întreagă, cele mai înalte titluri și demnități pe pământ, dacă își pierde sufletul? Ce valoare mai au toate aceste lucruri?

Dar odată ce sufletul nostru este mântuit și răscumpărat prin credința și prin mântuirea lui Dumnezeu, toate celelalte valori pe care le avem și toate celelalte lucruri pe care le facem capătă o îndoită și nobilă frumusețe și durată, pentru toată veșnicia. Nu numai pentru noi, ci pentru semenii noștri și pentru poporul nostru, căruia îi suntem datori atât de mult!

De aceea ne rugăm lui Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei care au făcut bine oamenilor. Și printre cei mai mari binefăcători ai omenirii, cei care i-au vorbit ei și lumii despre Dumnezeu sunt cei mai mari. Mulți binefăcători au făcut mult bine oamenilor, dar cei care le-au făcut cel mai mare bine sunt cei care i-au întors la Dumnezeu, cei care le-au arătat calea vieții și calea mântuirii, și calea ridicării, în toate privințele.

Omul acesta al lui Dumnezeu care stă aici în mijlocul nostru cu un mormânt viu și ca un glas nemuritor a fost acela care ne-a spus nouă cel mai răspicat Cuvântul Sfintelor Scripturi, porunca înaintașilor noștri, spre binele și mântuirea - nu numai pământească și nu numai trecătoare, ci cerească și veșnică - a sufletelor noastre, a neamului nostru, a credinței noastre bune și străbune, pe care el ne-a lăsat-o în modul cel mai limpede, cel mai clar, cel mai viu mărturisită. Dovadă sunt miile și sutele de mii, poate milioanele de suflete care s-au întors din păcat la harul lui Dumnezeu, care au ieșit din întunericul decăderii, al analfabetismului, al stricăciunii, al pierzării la lumina cea vie și sfântă a harului lui Dumnezeu, la care îi scoate pe oameni numai Evanghelia lui Dumnezeu trăită și mărturisită puternic.

În această clipă sărbătorim a patruzeci și șasea aniversare de la săparea acestui mormânt. A patruzeci și șasea oară de înnoire a legământului nostru că vom fi credincioși până la moarte pe calea sănătoasă a credinței și a dragostei față de poporul nostru și față de credința noastră, la care ne-a adus chemarea acestui om.

Mulțumim lui Dumnezeu și binecuvântăm memoria lui, fericiți și recunoscători față de Dumnezeu, pentru că la data aceasta vedem aici în jurul acestui mormânt atâtea fețe binecuvântate, dintre care cea mai mare parte sunt fețe tinere, suflete tinere, vieți tinere, chemate de Dumnezeu și alese de Dumnezeu să ducă mai departe solia minunată de renaștere sufletească a credinței noastre și de reînviorare, și de mântuire, și de transformare înalt evanghelică a poporului nostru. Și procesul acesta sfânt continuă binecuvântat.

Dintre miile și miile de tineri... sutele și sutele de mii de tineri care fac parte din această Lucrare, Dumnezeu va alege bărbați de seamă, suflete de seamă, care vor duce mai departe în viitor solia minunată a renașterii noastre, a vieții noastre, a înnoirii vieții noastre duhovnicești, pentru ca poporul nostru să devină cu adevărat, în toate privințele, lumină și bucurie pentru toți cei care vor privi la frumusețea vieții sale morale, duhovnicești, curate, cinstite în toate privințele, așa cum ridică Hristos și un individ, și o familie, și un popor, care Îl iubesc cu adevărat și-L urmează cu adevărat pe El.

Dorim din toată inima - cel puțin eu - să-mi reînnoiesc mai departe legământul pe care l-am făcut și să-L rog pe Domnul să-mi ajute să pot duce până la moarte, cu credincioșie și ascultare, acest legământ pe care l-am pus: că mă voi sili să trăiesc după voia lui Dumnezeu, îndemnând și pe alții să se nască din nou, să se întoarcă la Domnul, să se hotărască personal pentru El, ca să înceapă o viață nouă, vrednică și sfântă, devenind astfel cu adevărat niște ostași ai Domnului care luptă pentru renașterea duhovnicească, în primul rând, a noastră personală și după aceea și a altora, ca să ajungem cu toții, în final, un popor nou și sfânt, cu o credință vie și adevărată, care nu numai să vorbim despre Dumnezeu, ci să trăim în toată ființa noastră, cu adevărat, preceptele sfinte ale Evangheliei pe care ne-au mărturisit-o nouă înaintașii noștri.

Suntem destul de slăbuți și timpul pe care l-am stat aicea e cam îndelungat. Am vrea însă să nu sfârșim această stare de vorbă împreună fără o chemare către toți cei care simt în inima lor dorința să se întoarcă la Dumnezeu cu adevărat; care s-au apropiat, dar n-au făcut pasul cel minunat al legământului sfânt. De multe ori am fost aici. Dar o chemare de îndreptare, de întoarcere, o chemare de hotărâre la un legământ poate că nu s-a spus cu atâta stăruință cum ar fi trebuit să se spună și poate că mai este aici, printre toate sufletele noi venite, cineva care ar vrea - în acest moment solemn, lângă acest loc sfânt - să pună un gând de legământ nou.

Cei care au legământul pus cu Domnul și vor să și-l înnoiască și-n inima lor pot s-o facă acum, în fața Domnului. Iar dacă sunt unii care ar vrea să se hotărască acum și pentru totdeauna, aici au un moment fericit. În câteva clipe, după rugăciunea de încheiere, cine vrea să spună în fața lui Dumnezeu acest lucru și dorește să facă un început minunat acum are această ocazie.

Și-acum ne vom strânge inimile și gândurile împreună, pentru o rugăciune de mulțumire și de încheiere a stării noastre aici. Cine va mai putea sta după aceea, se mai poate; dar cine este obligat să meargă fie din cauza trenului, fie din cauza frigului, să putem merge cu toții, [însă] după ce mai întâi împreună vom fi încheiat frumos această stare a noastră împreună printr-o rugăciune.

Deci ne plecăm capetele în fața Domnului și ne vom ruga lui Dumnezeu cu mulțumire și recunoștință, în câteva cuvinte.

***

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vină împărăția Ta și facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ; pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția, puterea și slava, acum și-n vecii vecilor. Amin.

(...) [Doamne Dumnezeu nostru, Îți mulțumim că ne-ai ajutat să ajungem aici pentru a ne împlini] datoria de conștiință pe care o aveam față de recunoștința înaintea Ta și înaintea memoriei acestui mare om al Tău, de a veni și de a ne arăta această recunoștință prin ostenelile noastre, cu o lacrimă și cu un moment de reculegere și rugăciune în locul acesta unde odihnesc rămășițele pământești ale Părintelui nostru, preaiubitul Tău apostol și rob pe care l-ai ridicat în mijlocul nostru ca pe un glas minunat de chemare la întoarcerea și la ascultarea adevărată, spre mântuirea Ta.

Din toată inima Îți mulțumim încă o dată pentru că l-ai ridicat în mijlocul poporului nostru și ai pus în inima lui o hotărâre atât de înaltă și sfântă, mai puternică decât orice împotrivire; și [pentru că el] a rămas statornic la solia Ta către noi, chemându-ne la mântuirea pe care ne-a mărturisit-o.

Mulțumim că prin cunoașterea aceasta am dobândit împăcarea cu Tine, iertarea păcatelor noastre și făgăduința mântuirii.

Mulțumim că atunci când ne-ai înfiat ne-ai și înfrățit cu toți cei care caută Numele Tău și iubesc calea Ta, și care, ca și noi, au simțit în inimă îndemnul să vină la Tine, să-și găsească iertarea și mântuirea prin acest legământ sfânt de credință, de a Te urma pe Tine până la capăt.

Mulțumim, Doamne, pentru sufletele scumpe cu care putem împreună acum să ridicăm spre Tine rugăciunea aceasta.

Te rugăm, binecuvântează frații noștri și surorile noastre tineri și în vârstă care au ascultat îndemnul Tău și au făcut jertfa aceasta, osteneala aceasta, alergarea aceasta, pentru ca acum, aici împreună, să ne putem împlini o datorie de conștiință atât de mare și de însemnată pentru toți.

Îți mulțumim din toată inima pentru prilejul acesta binecuvântat.

Îți mulțumim, Doamne, pentru vremea de pace și de bucurie de care ne bucurăm.

Binecuvântează, Te rugăm, poporul nostru minunat și scump. Dăruiește-i vreme de pace, de bucurie și de binecuvântări. Ferește-l de orice rău, Doamne. Ne rugăm pentru întreg poporul nostru, pentru că ne rugăm pentru copiii noștri, pentru mamele noastre, pentru tații noștri, pentru frații și surorile noastre, pentru cei vii și pentru cei morți, căci pentru Tine toți sunt vii. Să ne binecuvântezi mai departe viața noastră și să ne ajuți ca fiecare dintre noi în parte și tot poporul nostru la un loc să Te slujim și să Te slăvim pe Tine în vremuri de pace și liniște.

Binecuvântează pe cei pe care i-ai rânduit conducătorii poporului nostru, ai Bisericii noastre și ai tuturor cetăților noastre în care locuim. Dăruiește-le lumina Ta și ajutorul Tău, potrivit voii Tale, ca și noi să Te putem binecuvânta în liniște, să ne putem bucura în libertate de a Te sluji pe Tine, de a ne îndemna unii pe alții la dragoste și la fapte bune. Și aceasta, spre fericirea tuturor celor iubiți ai noștri și ai Tăi, începând cu familiile noastre, cu cetățile noastre, cu întreg poporul nostru și cu lumea întreagă, pentru pacea și unitatea căreia ne rugăm.

Să binecuvântezi conducătorii popoarelor, dăruindu-le un duh de pace și înțelegere, pentru ca să se înlăture furtuna cea care amenință și toate nenorocirile care pot veni din dezbinări și din tulburare și între cei mai de jos, și între cei mai de sus.

Binecuvântează, Doamne, Lucrarea Oastei Tale și scopul pentru care ai ridicat-o în Biserica și în poporul nostru, de a întoarce la Tine întreg poporul nostru și de a renaște sufletește pentru Tine și Evanghelia Ta întreagă Biserica noastră. Pentru ca nu numai să ne lăudăm că avem o credință adevărată, ci să dovedim prin purtarea și prin faptele noastre că o avem cu adevărat. Aceasta va fi fericirea noastră, a generației noastre, a urmașilor noștri și a lumii întregi.

Îți mulțumim pentru acest moment binecuvântat. Ascultă rugăciunile noastre și ne binecuvântează.

Binecuvântează lucrătorii Tăi buni, frații noștri statornici și hotărâți, bătrâni și tineri.

Binecuvântează surorile noastre, sufletele frumoase, curate, credincioase, care ajută la înaintarea Lucrării Tale. Te rugăm să le binecuvântezi și să le ajuți ca și ele să-și împlinească în chipul cel mai frumos și vrednic datoria pe care o au, pentru fericirea poporului nostru, a familiei noastre și a fiecăruia dintre noi.

Binecuvântează tineretul Tău, copiii noștri, copiii țării noastre, ai credinței noastre, ai familiilor noastre, urmașii noștri binecuvântați. Binecuvântează-i și alege din rândul lor lucrători destoinici. Înzestrează-i cu darul frumos al poeziei, al cântării, al scrisului, al vorbirii minunate. Și fă [să se ridice] din mijlocul lor, Doamne, oameni destoinici și vrednici, să croiască drumuri frumoase și să înalțe steaguri minunate în numele Tău, spre biruința Evangheliei Tale și mântuirea noastră, a tuturor.

Binecuvântează vremile pe care le trăim. Fă-le pașnice și libere, Te rugăm, Doamne. Apără-ne de tot ceea ce poate fi rău: de războaie, de neînțelegeri, de tulburări, de cutremure, de inundații, de secete, de boli, de foamete, de nenorociri și de tot ce poate fi rău.

Doamne, Tu ești Dumnezeul neamului și poporului nostru, al părinților noștri. Către Tine au strigat părinții noștri și i-ai izbăvit. Ajută-ne să nu uităm izbăvirile Tale din trecut. Ei Ți-au fost recunoscători, Doamne. E plin pământul țării noastre de semne de recunoștință ale înaintașilor noștri: mănăstiri, troițe, locuri de amintire minunată, în care istoria mărturisește ce izbânzi minunate ai făcut Tu, Doamne, pentru salvarea noastră. Nu lăsa să uităm niciodată aceasta. [Pe cei din] generațiile care ne vor urma ajută-i să-Ți fie credincioși, Doamne, pentru ca așa cum i-ai salvat pe strămoșii și înaintașii noștri, să-i salvezi mai departe și pe copiii noștri, și pe urmașii noștri de la orice nenorocire. Și numai Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, ești Acela care poți.

Dăruiește-ne recunoștință față de Tine totdeauna; credință adevărată, umblare vrednică și ascultătoare de Tine. Și ajută-ne ca toate acestea să Te binecuvânteze pe Tine totdeauna.

Îți mulțumim, Doamne, pentru această clipă. Îți mulțumim că ne-ai ajutat să ne împlinim datoria de recunoștință față de memoria acestui binecuvântat profet al Tău și înaintaș al nostru. Nu ne lăsa să-i uităm niciodată pe cei care ne-au făcut nouă bine. Și ajută-le și urmașilor noștri, până când vor fi încă, să nu uite datoria aceasta, ci de fiecare dată să vină și să aducă aici un pios omagiu de recunoștință aceluia prin care Tu ne-ai făcut și nouă, și tuturor alor noștri binele cel mai mare, al mântuirii sufletului.

Doamne, binecuvântează acum clipa aceasta în care punem și înnoim legământul nostru cu Tine și pe mai departe. Ajută-ne să-l împlinim până la sfârșit. Iar celor care vor fi îndemnați să facă acum legământul [lor Cu Tine], ajută-le să-l împlinească și ei până la sfârșit, ca în ziua cea mare și sfântă a venirii Tale să vedem fața Ta cu bucurie, Doamne, împreună cu toți cei iubiți ai Tăi și ai noștri. Iar la Marea Sărbătoare de la Nunta cea veșnică, împreună cu părinții noștri și cu copiii noștri, să Te slăvim pe Tine, Dumnezeul cel Adevărat și Atotputernic.

Căci a Ta este împărăția, puterea și slava acum și-n vecii vecilor, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.