„Scoală-te, Iubito, vino, Frumoaso!”

O parte dintr-o vorbire a fratelui Gheorghe Mihuț (Ezeriș), la o nuntă din Banat - anii ‘80

(...) Spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Har după har a venit peste noi”. Mulțumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu! Mulțumim din toată inima Domnului că ne-a învrednicit de această scumpă bucurie pe care n-o vom uita până vom trece de aici în veșnicie. Domnul știe când vom putea, într-un număr așa [de mare], să ne mai vedem; când va fi să ni se mai împlinească visurile de ani de zile, cum ni s-au împlinit acum! Însă atunci când vom sfârși cu bine călătoria aceasta, credincioși și statornici, ne vom întâlni la Nunta aceea, în dimineața fără nori. În dimineața când nu ne va întrerupe nimic bucuriile noastre. Când nu va mai trebui să plece trenul cu despărțirea... Când nu vor mai fi vânturi și ploi. Când turturica aceea din crăpăturile stâncii - care astăzi își arată puțintel glasul, care, după ani de zile, astăzi a început să cânte - în veșnicie nu-și va înceta cântarea niciodată, atunci bucuria copiilor Săi va fi deplină, iubiților. Acolo nimic nu ne va mai tulbura bucuria noastră. Nimeni nu va strica, nimic nu va strica dragostea și bucuria care ne-au legat o viață întreagă și ne-au ținut credincioși și statornici aici unde L-am primit pe Domnul Iisus; sau, mai degrabă, aici unde ne-a aflat El pe noi, Acela care ne-a căutat, Acela care a umblat după noi, Acela care este veșnic călător, Domnul Iisus, slăvit să fie Numele Lui! A căutat inima noastră și ne-a trezit într-o vreme când eram deasupra gropii, cum spune poetul drag. Când eram deasupra gropii și era să cădem, slăvit să fie Numele Domnului Iisus, Care atunci a pus mâna pe noi: „Stai, omule! Nu mai merge mai departe!” Iar de atunci înainte ne-a purtat mereu pe brațele Lui dragi și scumpe. Cu lovituri, cu ocări, cu batjocuri, cu fel de fel de căderi, dar rămânând credincioși și statornici lângă El, așa cum arată Părintele Iosif: „Eu voi rămâne pe un Nebo, dar turma aceasta mică va înainta mereu prin pustiu, spre țara cea scumpă a făgăduinței”.

Întotdeauna, iubiții mei, să mergem ca printr-un pustiu prin lumea aceasta, spre țara cea scumpă care ne așteaptă dincolo de hotarele acestei lumi. O, ce bucurie va fi acolo, dacă de aici, unde este așa de trecătoare și vremelnică bucuria și întâlnirea noastră, parcă nu ne-am mai despărți! Ne simțim ca pe un Tabor, ne simțim așa cum se simțeau acei trei ucenici atunci cu Domnul Iisus. Nu s-ar mai fi despărțit ei de-acolo niciodată, atâta bucurie era în inima lor. Dar, vai, după bucuria aceea a trebuit să vină Golgota, a trebuit să vină și suferințele, a trebuit să vină „clipa când veți pleca fiecare la ale voastre cum le spune Domnul Iisus - și pe Mine Mă veți lăsa singur”. Parcă așa a trecut și peste Lucrarea aceasta vremea: a fost odată un Tabor minunat, când eram înconjurați de mulțimi, cum a arătat David în psalmii lui. Eram înconjurați de mulțime și mergeam spre Casa Domnului. O, ce Tabor scump a fost atunci și netulburat de nimeni! Bucuria noastră era întreagă. Dar, vai, a trecut o vreme și a venit Golgota. Și a trebuit să purtăm ocara și suferința împreună cu Acela care a fost batjocorit și ocărât de oameni; cu Acela care a fost disprețuit. Dacă El a plecat înaintea copiilor Săi pe drumul acesta, desigur, și pe copiii Lui i-au așteptat aceleași lucruri. Dacă cu Stăpânul, cu El, cu lemnul verde, au făcut ei acestea, apoi și cu cel uscat vor face la fel. Așa au făcut.

Dar slăvit să fie Dumnezeu Tatăl că, după cum ei au crezut atunci când pe Domnul Iisus L-au îngropat în groapa aceea de-acolo și au pus o piatră mare la ușa mormântului, și pecete, și străji lângă ea, zicând: „E mort pe totdeauna răzvrătitul acesta”, așa au spus vrăjmașii și despre Lucrarea aceasta măreață: „E gata cu ea! Nimic nu se mai alege de ea!...”.

O, dar ce minunat lucrează Dumnezeu! Uitați-vă, că nu-i gata cu ea!... A venit primăvara parcă! Se împlinesc cuvintele din Cântarea Cântărilor și parcă se aude glasul Domnului Iisus: „Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso! Scoală-te tu, aceea care plângi, că a venit vremea să cânți! Tu, aceea care ai dus dorul fraților, uite, a sosit vremea să ne-ntâlnim!... Ieși din crăpăturile stâncilor, ieși din ascunzătoarea în care ai fost! Deschide-ți ușile și ferestrele care ți-au stat închise atâția ani de zile, că a sosit vremea cântării și se aude glasul turturicii pe câmpiile noastre...”.

Inima ni se umple de bucurie și n-am putut să ne despărțim înainte de a ne bucura din plin lângă harul și binecuvântarea lui Dumnezeu de care am fost învredniciți.

Noi să-L rugăm pe Domnul, să-L rugăm mereu, întotdeauna și în toată vremea, ca să ne țină El credincioși și statornici aici, ca odată și-odată, când vom sfârși această călătorie, să putem să ne bucurăm în veșnicie cu toți aceia pe care i-am iubit aici și [cu care] poate n-am avut ocazia să ne întâlnim... Ne-am purtat mereu pe brațele de rugăciune... I-am cerut mereu Domnului (cum am spus într-o poezie), i-am cerut mereu Domnului și Domnul ne mai trimite câte unul din când în când, spre bucuria noastră, spre întărirea noastră, spre desăvârșirea Bisericii Lui vii, care-L așteaptă pe Mirele ei drag mai mult decât așteaptă străjerii dimineața.

Noi îi încredințăm pe frații noștri dragi că aici unde Dumnezeu ne-a chemat, aici unde Dumnezeu ne-a așezat, vom căuta să rămânem și pe mai departe, credincioși și statornici în Lucrarea aceasta, în Biserică, aici unde am fost chemați, arătând lucrurile lui Dumnezeu aici în locul acesta. Ridicând numele lui Iisus mai sus ca orice nume. Pentru ca în Numele Lui să se plece aici, în locul acesta, orice genunchi și orice limbă să dea slavă lui Dumnezeu.

Vom căuta să păstrăm Lucrarea așa cum am primit-o și noi: curată. Așa s-o primească și copiii noștri, și nepoții noștri, și... până se va sfârși acest pământ în veșnicie, va rămâne mereu curată, așa cum am primit-o de la sfântul nostru înaintaș care ne-a dat o pildă de credincioșie și o dovadă în toate lucrurile. Deși avea tot dreptul să se laude că a făcut o lucrare măreață într-o țară întreagă sau aproape într-o lume întreagă, totuși el s-a făcut un pitic așa de mic lângă roata aceea a Duhului Sfânt care învârtea moara acestei Lucrări. O, ce pildă de smerenie! Dacă am putea și noi să ne facem așa mici, mici de tot, și să lăsăm lucrarea Duhului Sfânt să fie condusă de El! Să vedem atunci har, să vezi atunci bucurie, să vezi cum ne saltă inimile de bucurie în adunare și câtă binecuvântare vom putea să simțim atunci!

Să-L lăsăm dar pe Acesta, pe Iisus, Mântuitorul nostru drag, să fie conducătorul vieții noastre și acuma și ne vom bucura de roadele noastre în veșnicie.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți. Dumnezeu să binecuvânteze și să răsplătească fraților noștri de la Hațeg, din Ardeal, care ne-au cercetat de atâtea ori! Dumnezeu să le răsplătească oboseala lor - și le va răsplăti, căci nu este nici un pas făcut pentru Domnul care să nu fie răsplătit. Și clipele acestea, și nopțile acestea... Am auzit pe cineva că a jertfit două nopți pentru Dumnezeu. Da, tare bine! În cartea Lui de aducerea aminte vor fi scrise și nopțile acestea. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul, aceia care se adunau adesea unii cu alții, și o carte de aducere aminte a fost scrisă.”

Dumnezeu să-L binecuvânteze pe fratele Traian... Dumnezeu a hotărât să împlinească tot visul nostru de ani de zile, căci, vă spun, am zis așa: „Acum slobozește, Stăpâne, pe robul Tău”, cum a spus dreptul Simeon în ziua aceea. L-am purtat mereu în inimile noastre și pe brațele noastre de rugăciune și iată că Dumnezeu a adus și clipa aceasta binecuvântată.

Noi Îi mulțumim Domnului... și parcă nu suntem în stare nici să-I mulțumim de-ajuns pentru tot ceea ce a făcut El pentru noi. El să ne binecuvânteze și să-i răsplătească fratelui toată oboseala aceasta care a făcut-o până aici și dragostea cu care ne-a iubit. Știu că ne-a iubit... A dorit așa de mult și dânsul să ne vadă. De când nu l-am văzut, a îmbătrânit mult... Cum a spus... i s-a încrețit pielea pe obraz și a îmbătrânit... Dar, slăvit să fie Dumnezeu că El bătrânilor Săi le dă tărie și putere ca celor tineri, ca să alerge pe cărările Lui. Ca să vestească Cuvântul Lui și Adevărului Lui.

Dumnezeu să binecuvânteze și tineretul acesta care în seara aceasta a făcut un legământ cu Domnul. Dumnezeu să-i întărească, să rămână credincioși și statornici. Nu acesta este principal, că au făcut un legământ, ci lucrul principal este cum vor păstra acest legământ până la capăt. Cum își vor aduce aminte de seara aceasta. Este seara Sfântului Ilie, când s-au întâlnit ei cu Dumnezeu; când numele lor au fost scrise în ceruri. Destul au fost scrise pe pământ! Numele lor este scris în ceruri, dacă vor rămâne credincioși și statornici aici unde L-au primit pe Domnul. Să-și aducă aminte că au avut un har deosebit acești tineri. O, câți ar fi vrut să aibă așa ceva și n-au avut... O, câți ar fi vrut ca măcar fratele Popa Petru să fie [de față] la legământul lor, dar nici dânsul n-a fost... Dar fratele Traian!... Slăvit să fie Dumnezeu Tatăl că a [revărsat] un har așa de minunat peste frații noștri tineri.

De aceasta să-și aducă aminte, că seara aceasta este o seară deosebită din viața lor. Orice se va întâmpla, oricine va căuta să-i abată de pe calea Lui, chiar și părinții sau oricine ar fi ei, nimic să nu fie în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. Nimeni, niciodată să nu fie în stare să ne despartă de dragostea Lui. Noi ascultăm de părinți în măsura în care Îl ascultăm pe Dumnezeu. Dar când ei vor să ne despartă de Dumnezeu, apoi atunci nu-i mai ascultăm; nici nu suntem obligați să-i mai ascultăm. Îi ascultăm numai până aici, încât să nu ne despartă de Lucrarea și de dragostea lui Dumnezeu. Pentru nimic în lume, pentru orișice, nu vom fi în stare să călcăm în locurile rele ale păcatului, de aici înainte, de când L-am cunoscut pe Domnul. Pentru nimic în lume nu vom fi în stare să ne despărțim de acest Prieten scump pe care în seara aceasta L-am luat ca să mergem cu El pe lumea aceasta. E așa de greu singur. Cel ce a fost singur pe lume știe cât este de greu să mergi singur. Cine a fost străin știe cât e de greu printre străini. Cine n-a avut casă unde să-și plece capul știe cât e de greu să n-ai o locuință. Dar știe și El, Acela care a fost singur și străin, și de-aceea vrea să ne însoțească. Este Prietenul cel drag, dragii mei, Care ne va însoți în toată călătoria noastră și nu ne va părăsi, dacă nici noi nu-L vom părăsi pe El; dacă vom ține la El ca la un prieten și acolo unde nu Se duce Prietenul nostru nu vom păși nici noi niciodată. Atunci când păcatul va căuta să ne îndemne la un lucru oprit, ne vom întreba dacă prietenul nostru va putea merge cu noi acolo. Și, dacă nu, ne vom trage înapoi.

Dumnezeu să binecuvânteze Lucrarea aceasta măreață în care am fot chemați și El să meargă mai departe cu ea, până când vom ieși din pustiul acesta, vom trece pe țărmul celălalt, în împărăția dragostei Lui, unde ne vom întâlni cu toți cei dragi... și cu Părintele Iosif. Acolo va fi bucuria noastră deplină, când își va vedea el copiii sufletești cărora le-a trimis atâtea sfaturi, în întreaga țară, când va vedea el statornicia copiilor săi. O, câtă bucurie va fi acolo! Dar Domnul Iisus și toți cei de sus, cât se vor bucura atunci!

Slăvit să fie Dumnezeu și-n seara aceasta! Amin.