Foto Traian Dorz

... Scoateți ACUM și aduceți...

Traian Dorz - Hristos - Sfințitorul nostru

Porunca Domnului nostru Isus Hristos este să facem binele îndată. Imediat. Acum!
Adică chiar începând din clipa aceasta, fără nici o amânare!
Scoate acum ce mai este rău în inima ta. Tot ce mai descoperi în tine nepotrivit cu voia Domnului, scoate acum!
Tot ce ți se arată de către frați ca păgubitor și rău, scoate fără cruțare și fără să mai amâni mereu,
scoate îndată cu ascultare, cu osândire de sine, cu hotărâre sfântă de a nu mai păstra nimic din răul arătat, nici o clipă mai departe, în viața ta.
Nu păstra nimic și nu cruța nimic din aluatul rău și vechi.
Căci acesta dospește și crește în inimă și se face din gând, dorință,
din dorință faptă nelegiuită.
Din una se vor face o mulțime.
Din tine în alții.
Până în osândă și în blestem.
Balaurul crește dintr-un oușor mic la început. Deci zdrobește oul până nu-i născut și până nu crește șarpele.
Scoate-l din tine și ucide-l acum, imediat, când încă nu-i decât gând, până nu devine faptă.
Altfel te scoate el din Împărăția lui Dumnezeu pe tine.
Nu avea milă de el, cum nu va avea milă el de tine! Scoate și încredințările străine. Scoate și învățăturile străine, până nu devin răstălmăcire, tulburate, dezbinări. Scoate tot.
Iar dacă ai în inima ta ceva bun: un gând, o idee, un îndemn, o mărturisire puternică, o faptă de milostenie pentru alții, - scoate-o și pe asta. Realizeaz-o! Împlinește-ți-o imediat!
Nu amâna!
Altfel va veni ori frica, ori rușinea,
ori uitarea, ori treburi noi,
ori altceva...
- Și te vor împiedica să mai faci ce ai avut de făcut bine.
Și totul se va pierde, dacă amâni.
Scoate acum din buzunarul tău pentru cauza Domnului.
Scoate acum din cămara ta pentru cei lipsiți,
scoate acum din ceea ce ai, pentru ceea ce vezi că este nevoie.
Scoate fără zgârcenie,
fără amânare,
fără păreri de rău,
căci aceasta va fi singurul tău câștig și singura ta avere, când tot ce ai acum nu va mai fi. Și când toată averea ta de astăzi vei fi pierdut-o pe totdeauna.
Voi biete și neștiutoare vase goale, aveți și voi grijă!
Băgați bine de seamă la ce izvoare vă duceți să vă adăpați și să vă umpleți.
Aveți grijă ce cărți citiți,
ce învățătură primiți,
ce duhuri vin în casa voastră
și ce îndemnuri și căi vi se aduc!...
Încetează fiule să asculți învățătura dacă ea te depărtează de căile înțelepte (Prov. 19, 27), prin care ai fost adus în credința dintâi.
Depărtează-te îndată de oricine ți-ar aduce o învățătură străină de cea pe care ai primit-o întâi.
Alungă-l pe acela care îți aduce o învățătură deosebită și o evanghelie deosebită de aceea pe care ai primit-o, căci este un blestemat (Gal. 1, 9).
Primindu-l te faci părtaș nelegiuirii lui (2 Ioan 10, 11).
Feriți-vă cu grijă de astfel de învățături și învățători, căci vă vor duce la nenorociri veșnice (Rom. 16, 17-18).
O, dragă slujitor al Domnului, privește în jurul tău...
satul tău este plin de vase goale...
Adunarea ta și biserica ta sunt pline de vase goale, care stau în arșița și setea cea duhovnicească fără pic de răcoare și viață.
Ele așteaptă să se umple de apa cea vie.
Sunt atâtea suflete neștiutoare, goale de bucurii,
goale de cunoștința Domnului,
goale de mângâiere,
goale de lumină și învățătura bună.
Privește mulțimea lor cu milă și vei vedea cât de goale sunt!
Ele merg la biserică și la adunare ca să se umple!
Fie-ți milă de starea lor și de setea lor în care se topesc, se uscă și se prăpădesc!
Umple-le de Hristos! Chemă-le și călăuzește-le la El, la Isus, Nesecatul Izvor de care toți avem nevoie. Fără de care sufletele noastre se uscă și pier.
Umple vasele din adunarea și biserica ta cu cunoștința Domnului,
cu belșug de viață duhovnicească,
cu rugăciunea și cu Cuvântul lui Dumnezeu,
cu învățătura sănătoasă și cu dorința faptelor bune (Tit 3, 14).
Umple-le neîncetat pentru ca să fie pline de Hristos, ca fundul mării de apele ce-l acopăr (Isaia 11, 9).
Arată-le mereu Izvorul Vieții și drumul cel adevărat spre El, pentru ca fiecare suflet să se ducă el însuși să se adape.
Fii o conductă pentru alții numai atâta vreme până când fiecare se va putea adăpa singur direct de la Izvor.
Toți ascultătorii tăi, să ajungă să se adape totdeauna nu numai de la tine, căci tu repede vei seca, ci să se adape din Hristos, căci Hristos este nesecat în veci.
O, Veșnic și Nesecat Izvor al harului, Isuse Doamne,
fii binecuvântat pentru toate vasele curate pe care Tu le-ai făcut înviorare și putere pentru omenirea neștiutoare și nevoiașă sufletește.
Binecuvântează Te rugăm toate aceste vase.
Mulțește numărul și plinătatea lor,
pentru ca din revărsarea lor să trezească în suflete setea după Tine,
ca adăpându-se apoi cu toții din Tine să nu mai înseteze niciodată. Ci să rămână veșnic plini de Tine.
Amin.
+
Fiul meu fii plin de milă, fă ce-i bine și frumos
semenilor tăi tu caută să fii numai de folos;
cerul nu-ți socoate viața după anii ce-ai trăit
ci după măsura-n care altora le-ai folosit.
Articol 20 din 56
Folosește săgețile ← → pentru navigare