„Și a băut Noe din vin și s-a îmbătat”…

Chipul de mai sus arată o întâmplare pe care o cunoaștem încă din pruncie, de când umblam la școală. E întâmplarea cu Noe când s-a îmbătat. Despre Noe ne spune Biblia că, după ce a scăpat de potop și a ieșit din corabie, „s-a făcut lucrător de pământ și a sădit vie”. Scăpat din potop și împăcat cu Dumnezeu, Noe și feciorii lui trăiau în pace și fericire. Dar într-o zi ce s-a întâmplat? „Și a băut Noe din vin și s-a îmbătat”, ne spune Biblia. Și din această beție ce a ieșit? Ham a râs de goliciunea tatălui său și pentru asta Noe l-a blestemat, zicând: „Blestemat să fie Ham, pruncul meu, și să fie slugă fraților săi”. (Citiți pe larg în Biblie, la Facere 9, 20-28.)

Când eram la școală, dascălul stăruia asupra greșelii lui Ham care a râs de tatăl său. Toată lecția dascălului se descărca în capul bietului Ham, iar despre beția lui Noe nimic rău nu se pomenea. Greșeala lui Ham a fost mare, aceasta e adevărat. Dar nici greșeala lui Noe n-a fost mai mică. Izvorul greșelii lui Ham e a se căuta tocmai în vorbele: „și s-a îmbătat Noe”; pentru că, de nu se îmbăta Noe, nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greșelile și păcatele. Ham a început a râde, iar Noe a început a… blestema.

Auzi tu, dragă cititorule… Noe blestemă. Blestemă Noe? De necrezut. Noe, alesul Domnului, s-a apucat să blesteme. Noe, pe care Dumnezeu l-a făcut un al doilea Adam al omenirii, a ajuns să blesteme. Noe, cel scăpat din potop, Noe, cel care s-a rugat atât de frumos când a ieșit din corabia mântuirii, s-a apucat să blesteme? Da, da! Noe blestemă; și blestemul a ieșit din beția lui.

Dar urmările beției lui Noe nu se opresc numai aici. Căci ce ne spune Biblia mai departe? Blestemul lui Noe l-a făcut pe Ham „slugă fraților săi” și cu asta s-a spart iubirea și dragostea dintre frați. S-a spart pacea și buna înțelegere din casa și familia lui Noe. S-a iscat dușmănie între „slugă” și „stăpân”; și această dușmănie a trecut apoi în toată omenirea, pentru că Biblia spune că urmașii lui Noe „s-au împărțit peste tot pământul” și „din neamurile feciorilor lui Noe s-au împărțit hotarele neamurilor pe pământ” (Fac. 9, 15 și 10, 5). Blestemul izvorât din beția lui Noe a rămas până azi: pofta popoarelor de a se stăpâni și asupri unele pe altele. Iată, vedeți, Noe s-a îmbătat o singură dată și urmările cele rele ale beției lui au rămas până azi.

Din beție izvorăsc și azi, ca dintr-un izvor spurcat, tot felul de fărădelegi și păcate: desfrânări, bătăi, omoruri, sudălmi, mânii etc. Câte blesteme nu se fac și azi din pricina beției: blestemă prunc pe tată și tată pe prunc, soț pe soție etc. Beția sparge și azi pacea și buna înțelegere din casele oamenilor. N-are dracul nici o altă slugă atât de harnică și credincioasă ca băutura și beția, cu ajutorul cărora bogată roadă culege pentru împărăția iadului.

Mântuitorul Iisus Hristos a zis: „Nu vă temeți de cei ce omoară trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci mai ales vă temeți de cel ce poate să omoare și sufletul și trupul și să-l arunce în iad” (Mat 10, 28). Un astfel de dușman, care omoară și trupul, și sufletul omului, e alcoolul, băutura, beția.

O poveste despre Noe

După ce a scăpat Noe din potop și a ieșit din corabie, a început a lucra pământul. Umblând și lucrând încoace și încolo, îi veni în minte să sădească și vie. Dar via nu se prindea și lui Noe îi era necaz. Atunci, iacă vine dracul și îl îmbie pe Noe să-l bage și pe el ortac la lucru, că el știe ceva de care via se prinde. Noe se învoi și rămase ca agoniseala s-o împartă în două, după dreptate. Atunci necuratul luă sânge de leu, de porc și de maimuță și stropi butucii viei și via îndată se prinse și aduse rod. La cules, necuratul și-a luat partea sa cu prisosință. Și cu toate că Noe a murit de mult, dracul își ține și acum partea sa întreagă (ba, parcă, a mai luat și din a lui Noe).

Și de când a uns necuratul butucii viei cu cele trei feluri de sânge, așa a rămas până azi, că băutura îl face mai întâi pe om curajos ca un leu, mai apoi porc ce se tăvălește în noroi și pe urmă maimuță de care râd și pruncii și râde ulița satului când beatul iese din crâșmă și începe a „măsura” calea spre casă.

Ce a cerut diavolul

Dracul se întâlni odată într-o pădure cu un om și îi zise:

- Am să te omor. Numai așa îți mai las viața, dacă-l omori pe tatăl tău sau o bați pe soră-ta, sau te îmbeți.

„Ce să fac? își zise omul. Să-l omor pe tatăl meu care m-a făcut e cu neputință. Să o bat pe soră-mea e ceva groaznic. Iacă mă voi îmbăta o dată și îmi voi scăpa viața.”

Și s-a coborât omul în sat, a tras la o crâșmă și s-a îmbătat una bună. Dar, mergând acasă și îngroșându-se cearta, a bătut-o pe soră-sa și l-a omorât pe tatăl său.

Într-o carte veche am citit această istorioară; și cine a scris-o a pus mult adevăr în ea, deoarece, cu adevărat, beția este un izvor de rele și fărădelegi.

Noe, plânge-ți fiii!

Tulpina unor popoare a răsărit din cei trei fii ai lui Noe. Din Sem se trag popoarele din Asia. Din Ham se trag popoarele negre de prin Africa, iar din Iafet ne tragem noi, popoarele din Europa. Cum o duc urmașii fiilor lui Noe? Vai de traiul lor.

Privește, Noe, și vezi ce au ajuns urmașii fiilor tăi! Un blestem parcă-i urmărește. Se ceartă, se bat, se urăsc și, mai ales, se îmbată pe întrecute. Blestemată a fost clipa în care te-ai îmbătat, căci din acea clipă parcă un blestem îi urmărește și pe urmașii fiilor tăi. Uită-te, Noe, ce roade bogate culege Satana pe urma bețiilor! Noe! Plânge-ți fiii și, mai ales, plânge-ți clipa în care te-ai îmbătat.

O poveste de la Ierusalim

Când am fost în pelerinaj la Ierusalim, în țara arabilor, am auzit o poveste de-a lor. Se zice că, văzând credincioșii lui Mohamed profetul cât de repede se lățește Evanghelia lui Hristos, au mers la un mare vrăjitor de-al lor care se pricepea la făcutul a fel de fel de vrăji și otrăvuri și l-au rugat să facă ceva pentru slăbirea creștinătății, căci altcum semiluna (legea lor) e pierdută.

Vrăjitorul deschise atunci o ladă și scoase o căldare mare ce avea niște țevi încârligate, de credeai că un șarpe șade deasupra ei.

- Dați acest vas, în dar, creștinilor, zise vrăjitorul, și nu vă mai temeți de ei.

Așa s-a și întâmplat. Creștinii au apucat a fierbe și a bea alcool. Lupta lor pentru răspândirea Evangheliei a încetat. Evanghelia lui Hristos n-a putut cuceri păgânătatea…

O, ce urmări grozave a avut alcoolul asupra creștinătății!