„Noe! Fă-ți corabie din lemne ce nu putrezesc”...
Pr. Iosif Trifa - Citiri și tâlcuiri din Biblie
În chipul de mai sus se vede cum îi arată Dumnezeu lui Noe să-și facă corabie de mântuire și de scăpare din potop.
„Și a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: «Umplutu-s-a pământul de nedreptate și, iată, voi pierde pe oameni și pământul. Iar tu fă-ți corabie din lemne neputrezitoare, în patru muchii… Și așa vei face corabia: de trei sute de coți va fi lungimea și de cincizeci de coți lățimea și de treizeci de coți înălțimea; și o fereastră să faci corăbiei…» Și a făcut Noe toate câte i-a poruncit lui Domnul Dumnezeu și scăpă din potop… (Citiți pe larg această istorie la Facere 6.)
Să luăm aminte că istoria lui Noe cu clădirea corăbiei este plină de învățătură sufletească pentru noi. Și tu, dragă cititorule, trebuie să fii un Noe clăditor de corabie. Întocmai cum a clădit Noe corabie să scape de potop, așa trebuie să lucrezi și tu la corabia mântuirii tale sufletești, ca să fii gata pe când vine potopul morții și să poți scăpa de pieire sufletească. Lui Noe îi arăta Dumnezeu în amănunt cum să-și lucreze corabia mântuirii. Tot așa și ție, și mie, iubite cititorule, Dumnezeu ne arată amănunțit cum să ne lucrăm corabia mântuirii sufletești.
Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, din Evanghelie, din biserică ne spune și nouă și ne arată lămurit cum să clădim bârnă de bârnă și cui de cui corabia mântuirii sufletești. Planul mântuirii noastre sufletești se află spus așa de frumos, de limpede și de amănunțit în Biblie, în cartea pe care a lăsat-o Dumnezeu pe pământ; și tu, cititorule, nu citești acest plan, nu vrei să-l afli și nu vrei să te apuci de lucru?
Noe a lucrat o viață întreagă la corabia mântuirii lui din potop. Așa și tu, zi de zi, an de an, o viață întreagă trebuie să lucrezi mereu la corabia mântuirii tale sufletești printr-o viață pusă și trăită în slujba Domnului.
În fiecare seară din zilele vieții tale trebuie să-ți faci un examen și să te întrebi: Oare ce am mai lucrat azi la corabia mântuirii mele sufletești? Taina cea mare a mântuirii sufletești tocmai în aceasta stă: să nu stai pe loc, ci să înaintezi în lucrul Domnului. Zi de zi și an de an, tot mai mare, mai frumoasă și mai gata să ți se facă corabia mântuirii. O, ce bucurie mare este aceasta, să-ți vezi isprăvindu-se corabia mântuirii tale sufletești, să te știi scăpat pe când vine moartea.
Dar vai, sunt așa de puțini cei care simt această bucurie și care umblă după această bucurie! Cei mai mulți se înșeală cu diavoleasca înșelăciune că „mai au vreme” și numai când încep ploile potopului, adică beteșugul morții, atunci aleargă în toate părțile; și s-ar ține și de un pai, numai să scape, dar e prea târziu…
Sunt, iarăși, alții care ascultă chemarea lui Dumnezeu și se apucă de lucrul mântuirii, dar lucrul lor nu merge înainte tocmai din pricină că lasă ca păcatul să strice ce au lucrat, întocmai cum muncitorul bețiv bea duminica tot ce a câștigat într-o săptămână. Să știi, dragă cititorule, că orice păcat înseamnă o lovitură de topor în corabia mântuirii tale sufletești. Orice păcat face o spărtură în corabie și, dacă n-o astupi în grabă cu căință și rugăciuni, mântuirea ta este pierdută.
În tabloul de mai sus se văd și fel de fel de unelte cu care lucra Noe și familia lui. La orice meșteșug trebuie unelte și deprindere. Asta o știe tot omul, dar așa de puțini înțeleg că și pentru lucrul mântuirii sufletești trebuie unelte și deprindere. O astfel de unealtă este, spre pildă, Cuvântul lui Dumnezeu, care „taie ca sabia cea ascuțită” (Evrei 4, 12) și „sfarmă ca ciocanul” (Ier 23, 29). Și câte alte unelte nu mai sunt pentru lucrul mântuirii sufletești! Dumnezeu îți arată nu numai cum să lucrezi, ci îți dă și uneltele de lipsă. Și tu tot nu vrei să te apuci de lucru?
„Fă-ți corabie din lemne ce nu putrezesc”, i-a zis Domnul lui Noe. Fă-ți și tu, cititorule, corabia din lemne ce nu putrezesc: credință, dragoste, fapte bune. Nu folosi material ce putrezește după ce vei muri: pofte, patimi, bani, haine…
Eu te întreb, iubite cititorule, unde ai ajuns tu cu lucrul mântuirii sufletești? Ori poate nu te-ai apucat încă de lucru?… Ce mai aștepți? Potopul, moartea? Ia seama, Domnul îți strigă să te apuci de lucru. N-auzi tu glasul Domnului Iisus cum te strigă: „Lucrați până este ziuă, căci vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra” (In 9, 4)?
„Intră în corabie tu și toată casa ta!”
E veche istoria lui Noe cu corabia și totuși e nouă. Când o citești în Biblie ți se pare că e vorba despre noi și vremurile noastre. „Și se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu - zice Biblia - și se umpluse de fărădelege. Și a văzut Domnul Dumnezeu că pământul era stricat și tot omul s-a abătut de la calea Sa”… (Fac. 6, 11-12).
Dar învățătura despre potop și corabia lui Noe mai are și o altă însemnătate - aceea că Domnul ne cheamă și pe noi, ca odinioară pe Noe, să ieșim din răutăți și să intrăm în corabia mântuirii noastre sufletești. „Intră în corabie tu și toată casa ta” a zis Domnul către Noe; și tot așa îți zice și ție: „Intră în corabie și tu, omule! Ieși din păcate și intră în corabia îndreptării și mântuirii tale sufletești.” „Eu sunt ușa, prin Mine de va intra cineva se va mântui” (In 10, 9), a zis Iisus. Și prin această ușă e chemat fiecare om să intre în corabie. „Intră tu și toată casa ta!”… asta înseamnă să te îndrepți pe tine însuți, pe copiii tăi, pe soția ta, pe slugile tale. Scoate certurile și răutățile, și năravurile cele rele din casa ta, din sufletul tău și din al celor din casa ta.
Cititorule! Eu te întreb, ești tu în corabie sau afară din corabie? Trăiești în fărădelegi sau ai ieșit din ele? Poate că ești departe, undeva în apele fărădelegilor. Pleacă, omule, îndată, să intri în corabie. Nu vezi cum cresc apele răutăților? Nu vezi că te îneci în potopul fărădelegilor și nu te înspăimânți? Bagă de seamă că moartea va închide fără de veste ușa corăbiei și tu vei rămâne afară, spre pieire.
Cititorule! Să știi ce bine-i după ce ai intrat în corabie, după ce te-ai hotărât împotriva păcatelor și, ieșind din ele, ai început o viață nouă cu Domnul! Numai atunci vezi primejdia în care ai fost, numai atunci vezi apele și valurile ispitelor din care ai scăpat.
La orice fel de meșteșug trebuie deprindere
Spune-mi, te rog, de meșteșuguri, oare dacă voim a le cunoaște n-avem lipsă să ne apucăm de lucru ca să le deprindem? De pildă, dacă voiește cineva să fie căpitanul unei corăbii: se apucă de treabă. Voiește să fie negustor, se apucă de treabă. La orice fel de meșteșug trebuie omul a se deprinde și a se apuca de lucru. Tot așa, și cel ce voiește să fie un creștin adevărat trebuie a se apuca de lucru. Nu e destul numai că voiește omul a se face creștin, ci alături cu voința trebuie să se și apuce de lucru.
Dacă vom dormita, dacă sforăind vom aștepta să intrăm în ceruri, cum vom putea să moștenim împărăția cerurilor?…
(Sf. Ioan Gură de Aur - Omilia 16, Evrei)
Cuvântul cel mai lung și cel mai scurt
Într-o societate de intelectuali s-au pus odată diferite întrebări. Întrebările erau mai mult de glume și păcăleli. Un om credincios, aflându-se între ei, a pus întrebarea: Care e cuvântul cel mai lung?
Nimeni n-a putut da răspuns corect. Atunci cel care întreba a răspuns tot el, zicând: Cuvântul cel mai lung e „veșnicia”, pentru că nu se mai gată niciodată.
A pus apoi iar o întrebare: Care e cuvântul cel mai scurt? Răspunsul l-a dat tot el, zicând: Cuvântul cel mai scurt e „acum”, pentru că îndată ce ai rostit-o nu mai este, s-a dus. Am pus aceste întrebări - zise mai departe întrebătorul - să vă gândiți și D-voastră că acum e timpul să câștigăm veșnicia. Viața noastră e să câștigăm acest acum care ține cât o scânteie, dar veșnicia rămâne pentru totdeauna.
Să ne gândim și noi asupra acestui adevăr. Acum e timpul să ne dobândim veșnicia, viața veșnică. „Astăzi, de veți auzi glasul Meu, nu vă învârtoșați inimile voastre” (Evrei 3, 7-18). Însă diavolul îi șoptește mereu omului: Mâine… mâine…
Vai celor ce ascultă de șoapta Satanei.
La ce se gândește omul în clipele morții
Un învățat din Anglia a strâns răspunsuri de la toți cei care, prin atare minune, au scăpat, așa-zicând, din gura morții și pe care i-a întrebat la ce s-au gândit în clipele când s-au văzut în fața morții.
Optzeci la sută dintre cei întrebați au răspuns că în acele clipe s-au gândit cât de rău și-au cheltuit viața și cât de puțin au lucrat pentru sufletul lor. „În fața mea - spunea unul - nu vedeam decât faptele mele cele rele. Simțeam că mă topesc sub groaznica mustrare că nu mi-am îngrijit sufletul.”
Măcar din aceste răspunsuri să luăm și noi învățătură despre grija și îngrijirea sufletului.