„Țarina unui om leneș” (Prov 24, 32)

Țarina noastră cea duhovnicească

Înțeleptul și împăratul Solomon a trecut odată prin țarinile supușilor săi. Ieșise, cum s-ar spune azi, într-o „vizită regală”. Cu acest prilej, a văzut moșioara unui om leneș. Și tare s-a întristat de felul în care a văzut-o. „Trecut-am pe lângă țarina unui om leneș și pe lângă via unui om fără de minte. Și, iată, era în totul numai scai înalți; spinii acoperiseră întregul loc, și îngrădirea lor de piatră era surpată. Văzut-am acestea și le-am luat în inima mea; am căutat și am tras învățătură” (Prov 24, 30-32).

În legătură cu aceasta, a scris într-alt loc înțeleptul Solomon: „Până când vei dormi, o, leneșule? Sărăcia vine peste tine ca un hoț și lipsa, ca un haiduc” (Prov 6, 9-11), cum se vede în chipul de pe pagina următoare.

Dar, vedeți, înțeleptul Solomon nu s-a întristat numai văzând țarina leneșului, ci a tras și învățătură. Din țarina unui om leneș a cules învățătură duhovnicească.

Așa este omul cel înțelept. Așa este omul cel credincios. El trage învățătură din toate cele. Un om credincios, un copil al lui Dumnezeu, vede ceva și învață ceva și acolo unde altul nu vede nimic. Pentru un copil al lui Dumnezeu predică și păsările cerului, crinii câmpului, peștii mărilor etc. „Voi, copiii lui Dumnezeu, - zice un vestit predicator - veți afla predici peste tot locul, pe uscat și pe mare, pe pământ și pe cer, și veți învăța de la fiecare animal, pasăre, pește, insectă și de la fiecare plantă care răsare și crește pe pământ”.

Înțeleptul Solomon a tras învățătură și de la niște scaieți și urzici. A văzut o țarină năpădită de scai și buruieni și și-a zis: „Oare nu tot așa face și păcatul cu țarina inimii omului?”.

Înțelepciunea omului credincios culege struguri - adică învățătură - și din spini. Culege smochine și din urzici.

Și acum să ne întoarcem la țarina omului leneș.

Pe omul acela înțeleptul Solomon îl numește fără de minte, adică nebun.

Grea vorbă! Se prea poate ca acel om să fi fost un om foarte de treabă. Un om cinstit. Și totuși Solomon îi aruncă vorba grea de nebun. De ce? Pentru că el avea o moșie, avea o avere, pe care, din lene, n-o lucra, n-o îngrijea, ci o lăsase în părăginire.

Întocmai așa stau lucrurile și cu averea cea spirituală. Căci moșia și averea omului nu sunt numai casa și pământul, ci și mintea, inima, credința și celelalte bunuri spirituale. Unii au din această avere mai mult, alții mai puțin. Dar trebuie să o „muncească”; să o apere de „scaieți” și „urzici”, făcând-o folositoare lui și altora. Un om poate fi foarte cuminte. Poate avea o avere de mare înțelepciune. Dar ce folos dacă această avere face „scaieți” și „urzici”; face înșelăciuni, nedreptăți și alte lucruri slabe?

Ce folos de averea „culturii”, dacă dă și ea „scaieți” și „spini”, în loc de flori și roade de fapte bune?

Un învățat creștin zicea: „Dacă știința ta, cultura ta, activitatea ta nu duc într-acolo ca să servești lui Dumnezeu prin neamul tău, atunci n-ai învățat ceea ce Solomon numește înțelepciune și tu nu ești omul acela despre care stă scris că oriunde se duce face bine”.

Așa e și cu ogorul nostru cel duhovnicesc, cu averea noastră cea duhovnicească. Credința ta, desigur, este o avere frumoasă. Dar ce folos dacă nu lucrezi cu ea și prin ea, ca să produci recoltă de fapte bune!?

Crezul este, desigur, o avere minunată. Dar poți ajunge cu el în iad, dacă nu lucrezi cu averea lui. Te lauzi cu Biserica ta, cu credința ta ortodoxă? Foarte bine! Și eu mă laud. Este averea noastră cea mai scumpă. Vom pierde însă mântuirea câtă vreme nu lucrăm în această avere. Vom pierde mântuirea câtă vreme noi vom dormi ca niște leneși, cu scaieții și urzicile păcatelor crescute până la brâu.

Nu-i destul să ai o avere duhovnicească, ci trebuie să și lucrezi în ea. Nu talanții sunt o avere, ci sporirea lor, cum spune și Evanghelia. Nu pământul în sine este o avere, ci lucrarea lui.

„Mântuirea vine prin dar” zic unii. Și mulți își reazemă lenea duhovnicească aici: Păi, dacă mântuirea vine prin dar, la ce să mai lucrăm noi? La ce să mai alergăm și noi pentru mântuirea altora?

Da! E adevărat, mântuirea vine prin dar. Dar și aici plugăria și țarina ne țin o predică. Omul, plugul și sapa nu pot face absolut nimic câtă vreme cerul de Sus nu-și trimite darul lui: căldură, ploaie etc. Însă, sub revărsarea acestui dar, omul trebuie să lucreze, altcum crește buruiana și urzica. Peste țarina unui om leneș poate să umble cea mai potrivită vreme, ea va produce numai urzici și bălării.

Așa e și cu țarina noastră cea duhovnicească. Harul trebuie primit într-un pământ lucrat de noi și pregătit de noi pentru primirea și rodirea lui; altcum, cu lenea noastră, vom produce numai buruieni și urzici de păcate.

Unde ruginește plugul și sapa, crește cucuta și urzica.

Un creștin „leneș” nu este copilul Celui Care a zis: „Tatăl Meu până acum lucrează, și Eu încă lucrez” (In 5, 17).