Moşioara de la Numeri 36, 7-9

Fiecărui israelit, Dumnezeu îi dăduse un ogor de lucrat.

Ogorul nostru cel duhovnicesc

Între rânduielile pe care Dumnezeu le-a lăsat prin Moise poporului israelitean era şi aceea ca fiecare din ei să-şi aibă bucata lui de pământ, moşioara lui, care nici nu se putea înstrăina (Num 36, 7-9).

Înţelepciunea lui Dumnezeu a făcut şi aceasta ca omul să fie legat de muncă, de moşioara lui, de ogorul lui. Să muncească şi să aştepte mila şi binecuvântarea cerului de Sus.

Dar viaţa omului nu stă însă numai în atâta: să-şi lucreze moşioara. Domnul Dumnezeu i-a dat fiecărui om şi un ogor duhovnicesc, o ţarină duhovnicească, în care, la fel, trebuie să lucreze. „Al lui Dumnezeu pământ de arat suntem noi” (1 Cor 3, 9). Fiecare dintre noi avem o seamă de bunuri şi daruri spirituale, o avere spirituală în care trebuie să lucrăm pentru mântuirea noastră şi a altora; întocmai ca şi cu talanţii, Domnul Dumnezeu ne-a dat fiecăruia câte o moşioară: la unii mai mare, la alţii mai mică.

Eşti tată de familie? Lucrează în moşia aceasta! Ca „tu şi toată casa ta să slujiţi Domnului”.

Eşti primar în sat? Iată, asta este o avere mai mare. Lucrează în ea spre slava şi dreptatea lui Dumnezeu.

Eşti învăţător? Dumnezeu ţi-a dat în seamă „ţarina” inimii copiilor. Lucrează în ea pentru Dumnezeu.

Eşti preot, păstor de suflete? Iată o „moşie” curat duhovnicească. Iată o „moşie” mare şi minunată; dar şi plină de o cutremurătoare răspundere!

Sunt 25 de ani de când slujesc ca păstor de suflete şi tremur şi azi la gândul ca nu cumva Domnul, trecând pe lângă acest „ogor” al meu, să zică: „Trecut-am pe lângă ţarina unui preot leneş şi, iată, ogorul lui pastoral era umplut de scaieţi. Şi via pe care i-am dat-o în seamă era pustiită şi surpată...”. Din această cutremurătoare răspundere a ieşit şi Oastea Domnului despre al cărei „ogor” vom scrie mai la urmă.

Eu zic că nu este mai mare binecuvântare pentru un sat decât un preot harnic, care a pus mâna pe plugul Evangheliei. Şi, iarăşi, nu este o osândă mai mare pentru un sat decât un preot leneş, un preot care doarme lângă „plug”, cu „ogorul” parohial plin de scaieţi şi de bălării...

Moşia duhovnicească ce ni s-a dat are valoare numai în măsura în care o lucrăm. Eu pot fi preot, pot fi profesor de teologie, pot să cunosc din doscă în doscă toate canoanele, toate dogmele şi învăţăturile mântuirii, dar câtă vreme eu nu lucrez cu această „avere”, ea este o avere moartă care nu produce nimic...

Să luăm aminte! Fiecare om, tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, învăţat sau neînvăţat, plugar sau slujbaş, dregător sau servitor, fiecare îşi are „ogorul” lui şi „moşioara” lui cea duhovnicească în care trebuie să lucreze la mântuirea sufletului său.

Eu te întreb, iubite cititorule: Cum stai tu cu acest ogor? Eu te întreb: De câte ori a intrat plugul Evangheliei în ogorul inimii tale? De câte ori a tremurat plugul Evangheliei, scormonind şi scoţând „pietrele” păcatelor din acest „ogor”? Şi de câte ori ai trecut cu „grapa” şi „sapa” Evangheliei peste „gliile” acestui „ogor”? De câte ori l-ai semănat şi l-ai curăţat şi l-ai udat cu lacrimile tale?

Ce lucru frumos este să vezi pe plugarul cel harnic cum îşi grijeşte ogorul şi moşia, cum îl piaptănă şi îl îngrijeşte, de dimineaţa până seara!

Dar, o, cât de grozav este să-l vezi pe om cât e de leneş în ogorul lui cel duhovnicesc! Cum cresc acolo în dragă voie urzicile şi buruienile păcatelor! Cum „doarme” omul lângă „ţarina” lui cea duhovnicească! Să-ţi lucrezi ogorul cel trecător, dar să-ţi laşi în paragină pe cel netrecător - asta e o curată nebunie!

Satan nu e leneș

Un creştin leneş - oricine ar fi el - acela este „un om fără de minte”. Căci Domnul nu ne-a dat în seamă un „ogor” ca să-l umplem de „scaieţi” şi „urzici”. El nu ne-a chemat în „via” Lui ca să „dormim”.

„Un creştin leneş! - există oare o astfel de creatură?” - zicea un vestit predicator. Apoi dacă există, acela nu este un creştin, ci este un om fără minte. Căci Domnul Iisus n-a fost un leneş. Şi El nu are nici copii, nici servitori leneşi! Uită-te măcar la diavolul. Uită-te la el cât e de harnic. Diavolul nu e leneş. Satan e foarte harnic. Iadul nu are lucrători leneşi. Scaraoschi n-are argaţi leneşi. Dracii sunt de o hărnicie extraordinară. Ei colindă mereu lumea. Şi lucrează mereu, zi şi noapte, ca să-i poată prinde pe oameni în cursele lor.

Satan nu e leneş. El ară şi seamănă, zi şi noapte. Plugul lui nu stă niciodată şi nu rugineşte niciodată. Satan nu are „vacanţă” niciodată. El e totdeauna în „brazdă”, cu mâna pe „plugul” şi pe „sapa” lui.

Iar dacă iadul e plin de harnici lucrători, apoi nici copiii Domnului nu pot fi leneşi. Dacă Scaraoschi are astfel de aprigi lucrători, apoi nici Domnul nu poate avea nişte trântori.

Un creştin adevărat, un copil al Domnului, este acela care pune mâna pe „plug” şi „ară” şi „sapă” în ogorul mântuirii.

Fraţii mei, mâna pe „plug”, pe „sapă”, pe „seceră”, căci ne întrec argaţii lui Satan! Să ieşim cu toţii la „plug”, rugând pe Domnul secerişului să ne trimită cât mai mulţi secerători.