Moșioara de la Numeri 36, 7-9
Pr. Iosif Trifa - Munca și lenea
Fiecărui israelit, Dumnezeu îi dăduse un ogor de lucrat.
Ogorul nostru cel duhovnicesc
Între rânduielile pe care Dumnezeu le-a lăsat prin Moise poporului israelitean era și aceea ca fiecare din ei să-și aibă bucata lui de pământ, moșioara lui, care nici nu se putea înstrăina (Num 36, 7-9).
Înțelepciunea lui Dumnezeu a făcut și aceasta ca omul să fie legat de muncă, de moșioara lui, de ogorul lui. Să muncească și să aștepte mila și binecuvântarea cerului de Sus.
Dar viața omului nu stă însă numai în atâta: să-și lucreze moșioara. Domnul Dumnezeu i-a dat fiecărui om și un ogor duhovnicesc, o țarină duhovnicească, în care, la fel, trebuie să lucreze. „Al lui Dumnezeu pământ de arat suntem noi” (1 Cor 3, 9). Fiecare dintre noi avem o seamă de bunuri și daruri spirituale, o avere spirituală în care trebuie să lucrăm pentru mântuirea noastră și a altora; întocmai ca și cu talanții, Domnul Dumnezeu ne-a dat fiecăruia câte o moșioară: la unii mai mare, la alții mai mică.
Ești tată de familie? Lucrează în moșia aceasta! Ca „tu și toată casa ta să slujiți Domnului”.
Ești primar în sat? Iată, asta este o avere mai mare. Lucrează în ea spre slava și dreptatea lui Dumnezeu.
Ești învățător? Dumnezeu ți-a dat în seamă „țarina” inimii copiilor. Lucrează în ea pentru Dumnezeu.
Ești preot, păstor de suflete? Iată o „moșie” curat duhovnicească. Iată o „moșie” mare și minunată; dar și plină de o cutremurătoare răspundere!
Sunt 25 de ani de când slujesc ca păstor de suflete și tremur și azi la gândul ca nu cumva Domnul, trecând pe lângă acest „ogor” al meu, să zică: „Trecut-am pe lângă țarina unui preot leneș și, iată, ogorul lui pastoral era umplut de scaieți. Și via pe care i-am dat-o în seamă era pustiită și surpată...”. Din această cutremurătoare răspundere a ieșit și Oastea Domnului despre al cărei „ogor” vom scrie mai la urmă.
Eu zic că nu este mai mare binecuvântare pentru un sat decât un preot harnic, care a pus mâna pe plugul Evangheliei. Și, iarăși, nu este o osândă mai mare pentru un sat decât un preot leneș, un preot care doarme lângă „plug”, cu „ogorul” parohial plin de scaieți și de bălării...
Moșia duhovnicească ce ni s-a dat are valoare numai în măsura în care o lucrăm. Eu pot fi preot, pot fi profesor de teologie, pot să cunosc din doscă în doscă toate canoanele, toate dogmele și învățăturile mântuirii, dar câtă vreme eu nu lucrez cu această „avere”, ea este o avere moartă care nu produce nimic...
Să luăm aminte! Fiecare om, tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, învățat sau neînvățat, plugar sau slujbaș, dregător sau servitor, fiecare își are „ogorul” lui și „moșioara” lui cea duhovnicească în care trebuie să lucreze la mântuirea sufletului său.
Eu te întreb, iubite cititorule: Cum stai tu cu acest ogor? Eu te întreb: De câte ori a intrat plugul Evangheliei în ogorul inimii tale? De câte ori a tremurat plugul Evangheliei, scormonind și scoțând „pietrele” păcatelor din acest „ogor”? Și de câte ori ai trecut cu „grapa” și „sapa” Evangheliei peste „gliile” acestui „ogor”? De câte ori l-ai semănat și l-ai curățat și l-ai udat cu lacrimile tale?
Ce lucru frumos este să vezi pe plugarul cel harnic cum își grijește ogorul și moșia, cum îl piaptănă și îl îngrijește, de dimineața până seara!
Dar, o, cât de grozav este să-l vezi pe om cât e de leneș în ogorul lui cel duhovnicesc! Cum cresc acolo în dragă voie urzicile și buruienile păcatelor! Cum „doarme” omul lângă „țarina” lui cea duhovnicească! Să-ți lucrezi ogorul cel trecător, dar să-ți lași în paragină pe cel netrecător - asta e o curată nebunie!
Satan nu e leneș
Un creștin leneș - oricine ar fi el - acela este „un om fără de minte”. Căci Domnul nu ne-a dat în seamă un „ogor” ca să-l umplem de „scaieți” și „urzici”. El nu ne-a chemat în „via” Lui ca să „dormim”.
„Un creștin leneș! - există oare o astfel de creatură?” - zicea un vestit predicator. Apoi dacă există, acela nu este un creștin, ci este un om fără minte. Căci Domnul Iisus n-a fost un leneș. Și El nu are nici copii, nici servitori leneși! Uită-te măcar la diavolul. Uită-te la el cât e de harnic. Diavolul nu e leneș. Satan e foarte harnic. Iadul nu are lucrători leneși. Scaraoschi n-are argați leneși. Dracii sunt de o hărnicie extraordinară. Ei colindă mereu lumea. Și lucrează mereu, zi și noapte, ca să-i poată prinde pe oameni în cursele lor.
Satan nu e leneș. El ară și seamănă, zi și noapte. Plugul lui nu stă niciodată și nu ruginește niciodată. Satan nu are „vacanță” niciodată. El e totdeauna în „brazdă”, cu mâna pe „plugul” și pe „sapa” lui.
Iar dacă iadul e plin de harnici lucrători, apoi nici copiii Domnului nu pot fi leneși. Dacă Scaraoschi are astfel de aprigi lucrători, apoi nici Domnul nu poate avea niște trântori.
Un creștin adevărat, un copil al Domnului, este acela care pune mâna pe „plug” și „ară” și „sapă” în ogorul mântuirii.
Frații mei, mâna pe „plug”, pe „sapă”, pe „seceră”, căci ne întrec argații lui Satan! Să ieșim cu toții la „plug”, rugând pe Domnul secerișului să ne trimită cât mai mulți secerători.