Foto Traian Dorz

... Ucenicii Lui au crezut în El...

Traian Dorz - Hristos - Sfințitorul nostru

Au fost mulți oameni acolo când s-a făcut minunea transformării apei în vin. Dar din câți au văzut minunea, numai ucenicii Lui au crezut în Domnul.
O, cât de greu pot ajunge să creadă cei care au capul plin!
Ori plin cu vin,
ori plin cu minciuni,
ori plin cu prostie,
ori plin cu îngâmfare, cu rătăciri sau cu fumuri,
cu necredință sau vicleșuguri, cu pofte sau interese!...
Fiți binecuvântați în vecii vecilor voi ucenici smeriți și cu inima curată, pentru că voi ați crezut în Hristos până când încă nimeni afară de Maica Lui cea sfântă, nu mai crezuse în El.
Mulți au crezut după aceea în Hristos, iar mai târziu și mai mulți.
În Ziua Judecății Lui, când orice ochi Îl va vedea cu groază, toți vor crede în Domnul, chiar și cei ce L-au străpuns.
- Dar atunci, la Început, numai voi sfinții apostoli, ați crezut.
Când L-ați auzit prima dată vorbind, voi ați crezut Cuvântul Lui.
La prima dovadă voi I-ați crezut minunea,
la prima minune ați crezut în Dumnezeirea Sa.
În urma voastră au venit mulți... o mulțime nenumărată ca stelele cerului și ca nisipul mării (Apoc. 7, 9),
toată Biserica lui Hristos Biruitoare și Luptătoare, -
- dar voi ați fost cei dintâi!...
De aceea sunteți așezați ca temelia Bisericii.
Primii zidiți pe Piatra din capul unghiului (Efes. 2, 20; Apoc. 21, 14).
Voi ați crezut în Domnul nostru Isus Hristos când El era un Dumnezeu Necunoscut.
Și acesta va fi în veci marele vostru merit unic.
Nimeni dintre ceilalți oameni, nu vor mai avea o slavă asemenea vouă lângă Domnul, fiindcă nici credința, nici dragostea, nici ascultarea asemenea vouă n-a mai avut nimeni.
Dragă suflet cititor, oare tu nu ai văzut atâtea minuni ale lui Dumnezeu în viața ta, în jurul tău?
Izbăviri din primejdii,
vindecări de boli,
feriri de moarte,
rugăciuni împlinite - și atâtea altele?
- Ba da! Ai văzut!
Chiar cu tine s-au petrecut unele. Adu-ți aminte!
- Atunci de ce n-ai crezut și de ce nu te-ai întors până astăzi la Domnul?
Adu-ți aminte câte cereri și dorințe ale tale ți le-a ascultat și ți le-a împlinit Dumnezeu!
Din câte primejdii te-a scăpat pe tine, sau copiii tăi, sau soțul tău, sau casa ta...
- și totuși nu vrei să te întorci!
Ce sfârșit crezi că va avea necredința ta?
Ia pildă de la sfinții ucenici ai Domnului (Evrei 13, 7).
Ei au crezut îndată ce au văzut primul semn, iar tu după atâtea nu vrei să-L primești și să-L urmezi!
Pentru aceasta Domnul le-a dăruit lor lumina și puterea care i-a făcut în stare să biruiască lumea.
Credința lor a fost începutul măreț al Bisericii pe pământ (Matei 16, 18).
Viața le-a făcut această credință strălucitoare, iar moartea le-a făcut-o nebiruită.
Căci numai încercările puternice curăță credința de minciună și falsitate.
Iar tu nu crezi nici acum. Ce oare aștepți?
Doamne Isuse,
Îți mulțumim pentru sufletele curate pe care le-ai ales și le-ai încredințat de Dumnezeirea Ta. Și prin care am aflat și noi Taina Slăvită prin care am fost primiți în Biserica Ta cea scumpă, răscumpărată cu Sângele Tău și binecuvântată pe vecii vecilor împreună cu Tine.
Ei au fost puși de Tine la Temelia Bisericii Tale, iar noi acum zidiți după ei.
Ajută-ne să avem o credință de același preț cu a lor (2 Petru 1, 1),
ca să avem și o trăire și un viitor ca ei.
Amin.
Articol 28 din 56
Folosește săgețile ← → pentru navigare