1. Grupul fraţilor din Oltenia

Deşi Oltenia a fost una dintre cele mai înapoiate regiuni ale țării, Domnul IIisus a făcut ca să pătrundă şi acolo încă de la început glasul puternic de chemare la Dumnezeu al Oastei Domnului. Duhul Sfânt a făcut să se ridice acolo nişte puternici vestitori ai Evangheliei, care, cu același duh de jertfă şi dragoste cu care mergeau frații lor din alte regiuni şi județe ale țării, să meargă şi aceştia prin județele și satele Olteniei, ducând curentul înnoitor şi fericit al renaşterii duhovniceşti poporului nostru. Sufletul acestui popor, în totalitatea lui doritor după Dumnezeu, s-a ataşat şi în Oltenia de această Lucrare sfântă şi multe adunări ale Oastei s-au format în aproape toate satele Olteniei.

Iată numele unora dintre cei mai harnici lucrători ai Domnului de atunci:

Fratele Manțoc Grigore din Vlădila - Romanați

El scria în 1935:

Scumpul nostru părinte Iosif. Mult ne supără nedreptatea care vi se face. Nespus de multe am avea să vă scriem, căci toți frații din cuprinsul Olteniei simțim o mare durere din pricină că acel vrăjmaș a reuşit să facă așa o spărtură mare în sfânta lucrare a Oastei Domnului. Dar noi vă rugăm să țineți sus și pe mai departe solia cea pe care v-a încredințat-o Domnul IIisus Hristos şi pentru care trebuie să suferiți acum, dar pentru care vă va răsplăti Harul Domnului nostru IIisus Hristos în vecii vecilor.

Acum vedem că vă ameninţă cu excomunicarea... Eu zic aici și îndemn pe toți frații să ne sfătuim, ca să înălțăm câte o cruce pe care să scriem: “Aici este înmormântată dreptatea...” Și cine va întreba de ce facem acest lucru, să le dovedim cum cea mai mare nedreptate care se face acum, în numele Bisericii, tocmai împotriva unui sfânt şi martir al ei care a făcut pentru Dumnezeu nespus mai mult decât toți arhiereii ei de zeci de ani până acum.

Fratele Grigore Manțoc a rămas statornic până la sfârşit... În anul 1975, la moartea lui Titus, fiul Părintelui, el a fost singurul din părțile Olteniei care a luat parte, aducând un omagiu înlăcrimat dragilor noştri, Părintele Iosif şi fiului său Tit, care s-au unit aici pentru totdeauna şi în pământ, şi în cer.

Fratele Marin Guicin din Vlădila - Romanați

A fost unul dintre primii şi cei mai harnici frați ai Oastei Domnului din Oltenia. Iată cu ce putere lucra el şi alți frați la începutul Oastei pe acolo:

Am ieșit să vestim pe Domnul și în comuna Glăvideni. Când am ajuns cu frații, lumea era strânsă la școală. Am vorbit cu primarul pentru adunare şi ne-a învoit cu bucurie.

Când am început să cântăm „IIisus, Regele cel Mare" - lumea s-a strâns grămadă la noi. Începem programul, vorbesc frații: Gh. Dolai, Ion T. Fleten, N. Ciobanu și A. Ciobanu. Poeziile, cântările şi vorbirile i-au mişcat pe toți. Lumea plângea. Luând cuvântul, fratele Marin G. a arătat tuturor ce este Oastea Domnului şi cum lucrează ea, întorcând pe toți oamenii la Dumnezeu.

Pe la jumătatea vorbirii au venit jandarmii care au ascultat până la sfârșit. Atunci, dând năvală printre oameni, au venit la noi şi ne-au întrebat dacă avem autorizație de la prefectură să umblăm prin sate. Noi am spus că suntem conduşi de Domnul IIisus Hristos prin Biserica Lui cea Vie. M-au luat pe mine cu ei la post. Frații, primarul și lumea din sat au venit și ei cu mine la post, strigând la jandarmi și luându-mi apărarea. Jandarmii, înspăimântați de lume, spuneau că nu ne vor face nimic.

De la primărie au întrebat telefonic pe şeful lor în alt sat ce să facă cu noi. El le-a răspuns să ne oprească să mai împărțim cărți. Dar lumea striga în gura mare, spunând că nimeni n-are dreptul să-i oprească să cumpere ce vreau pe banii lor. Să-i oprească pe cei ce fură și fac rele, nu pe cei ce vreau să se întoarcă la Dumnezeu... Frații Nicolae, Dragomir şi Ștefănescu s-au împrăștiat prin mulțime, răspândind o mulțime de cărți ale Oastei. Venind jandarmii, au spus că nimeni să nu mai ia cărți. Dar primarul a ridicat mâinile în sus și a strigat: “Toată lumea din comuna mea să ridice mâinile în sus și să strige după mine: «Ura, să trăiască Oastea Domnului și să ne înscriem toți în Oaste!...»”

La plecare, au venit cu toții după noi până afară din comună, pe câmp. Am cântat, ne-am rugat și le-am dat cărți. S-au mai înscris încă 25 de suflete în lupta pentru Domnul. Slăvit să fie IIisus!

În «Isus Biruitorul» nr. 29 din 12 iulie 1936, Părintele Iosif scria următoarele:

În timpul din urmă, Oastea Domnului împreună cu cărțile şi foile ei a pătruns cu putere şi în Oltenia. De când cu Maglavitul, vestea şi Lucrarea Oastei a pătruns cu putere prin satele Olteniei. Aici a avut, în timpul din urmă, Oastea cel mai mare seceriş. Iar secerișul acesta a fost ajutat de harnici secerători și luptători. Între aceștia, în prima linie sunt scumpii noștri frați: Gr. Manțoc, dirigintele poştal din Vlădila - Romanați și Marin P. Guicin din Studina, ajutați pe tot locul de dragul nostru nazireu Florea Pârvan, despre care am mai scris şi deosebit. Ei au alergat cu vestea Oastei pe la Maglavit și în toate părțile. Ei au umplut satele Romanaților și ale Olteniei cu foile și cărțile Oastei. Au făcut o mulțime de adunări şi suflă mereu în focul lor. Domnul Singur ştie ostenelile și jertfele ce le-au făcut ei pentru lucrul Lui. El să le dea bogată răsplată cerească. Dăm alături chipul preaiubiților noștri luptători Gr. Manțoc și M. Guicin.

Fratele Petru Droc din Voineasa - Vâlcea

Şi despre el, Părintele Iosif scria în «Isus Biruitorul» din iulie 1936 următoarele:

În adunarea noastră de la Rusalii l-am văzut și pe dragul nostru luptător, fratele Petru Droc din Voineasa - Vâlcea. Cu acest prilej ne-a făcut nişte mărturisiri care au cutremurat toată adunarea. Ne-a istorisit în chip mişcător întoarcerea lui la Dumnezeu prin aflarea Oastei.

«Israelitenii au rătăcit 40 de ani - ne spunea fratele P. Droc - prin pustie și abia la 40 de ani au aflat Canaanul. Eu am rătăcit 49 de ani prin pustiul acestei lumi si abia acum, la 49 de ani, am aflat şi eu acest Canaan de mântuire. Timp de 49 de ani m-am ocupat de toate cele ale lumii... am colindat toate văile, dar acum dau slavă Domnului că am aflat calea lui Dumnezeu...»

Fr. Droc a făcut şi face lucruri mari pentru Domnul. A umplut satele cu cărțile Oastei şi vestirea Evangheliei. Dintr-un om lumesc s-a făcut un călător şi luptător pentru Domnul IIisus Hristos și Oastea Lui.

Domnul, Care îi știe toate ostenelile și faptele lui, să-i dea răsplata cerească. Și să-i dea ajutorul si izbânda Sa în lupta ce o poartă pentru El. Amin.

Frații Constantin Ursu (învățător), Ion Goga, Ob. Gavrilă,

toți făclieri ai Domnului din Mehedinți, au lucrat mult pentru Domnul. Iată ce scriu ei printre multe altele: Scump părinte Iosif. Lupta Oastei Domnului în părțile noastre continuă cu putere. Toată lumea e dornică de mântuire. Mii de mâini stau întinse spre Oastea Domnului, cerând ajutor pentru a ajunge la lumină. Toate satele ne cheamă și noi facem tot ce putem pentru a le veni în ajutor, trimițând mereu făclieri care duc Cuvântul Evangheliei.

Încărcați în 7 căruțe, lucrători și hrană duhovnicească, am plecat spre comuna Pătaş. După biserica neîncăpătoare, am făcut adunarea în afară, în mijlocul satului. Cu toții am fost în carul de foc. Cetatea este luată cu asalt, aproape 30 suflete s-au predat Domnului.

La Gârbovăț, prin ploaie şi zăpadă, am dat atac pentru cucerirea celor care zăceau în robia păcatelor. Casa fratelui Axente Goga, care fusese înainte cârciumă, a devenit acum o casă a Domnului. Unde biruia păcatul se propovăduieşte acum Numele și Cuvântul Domnului IIisus. Trăim momente mari. La cuvântul fr. învățător Ursu, alte 27 suflete, cu lacrimi în ochi, pășesc înainte cerând înscrierea lor în Oastea Domnului.

În Globul Craiovei, o altă biruinţă: un ales suflet care fusese pierdut se întoarce cu strigăte mari, spunând: «Orice mare preț aş da, numai să pot fi primit și să ajung aşa cum sunteți voi. Rugați-vă pentru mine și primiți-mă, ca să-mi recapăt iarăși mântuirea pierdută...» După o zi și jumătate de luptă, alte 15 suflete au căzut la picioarele Domnului.

Numele tuturor lucrătorilor Domnului care au semănat mult sămânța Evangheliei prin aceste locuri, numai Singur Domnul Dumnezeu le ştie. Roadele acestor semințe, la fel, le ştie numai El. Dar noi am însemnat aici doar câteva, pentru că şi vremea îndelungată care a trecut de atunci, şi întâmplările grele au acoperit cu uitare pământească multe. Dar înaintea lui Dumnezeu, Căruia toate Îi sunt cunoscute şi neuitate, ele sunt şi rămân însemnate pentru vecii vecilor.

Şi de aceea noi Îl rugăm pe Domnul, Care vede în ascuns și Care răsplăteşte cu dreptate, să nu-i uite la Judecata şi Răsplătirea Lui pe nici unii dintre cei care au lucrat cu dragoste pentru El. Dar nici pe aceia care au lucrat cu ură împotriva Lui, căutând să nimicească tot binele pentru care s-au ostenit semănătorii Lui. Amin.

Slăvit să fie Domnul!