1. Ziua și adevărul istoric din 12 septembrie 1937

Chemarea pe țară a delegaților frățietății Oastei Domnului pentru 12 Septembrie 1937 a fost publicată în gazeta «Ecoul» care înlocuia atunci foaia «Iisus Biruitorul» pe care o suspendase mitropolia. Dăm mai jos, pe scurt, relatarea pe care a scris-o atunci «Ecoul» despre felul cum a decurs această consfătuire și despre felul cum s-a încheiat încercarea neizbutită de a-l convinge atunci pe mitropolitul Bălan să renunțe la măsurile sale de răzbunare. De a-l apleca spre restabilirea păcii în Biserică și a armoniei în viața „Oastei Domnului". În problema părintelui Iosif, totuși, chiar dacă nu s-a putut realiza nimic din acele dorințe, s-a făcut foarte mult, pentru că atunci s-a fixat de către o consfătuire istorică a delegaților din întreagă Oastea Domnului, în frunte cu părintele Iosif, conducătorul văzut al acesteia, atitudinea clară, categorică și definitivă a Oastei față de Biserică. Și prin acest adevăr însemnat, ziua aceasta a rămas istorică în viața Oastei Domnului, iar precizarea făcută atunci rămâne o linie obligatorie de urmat pentru tot viitorul acestei Lucrări.

Eram în al șaptelea an de când făceam și eu parte din Oastea Domnului și în al treilea an de când făceam parte din redacția centrului de editură al ei, din Sibiu, fiind, împreună cu părintele Iosif Trifa, un colaborator dintre cei mai apropiați ai săi. În vremea aceea eram pe terminarea stagiului militar la Oradea, dar acum eram prezent aici la Sibiu pentru consfătuirea aceasta, venit împreună cu alți frați aleși ca delegați ai Oastei Domnului din Oradea și județul Bihor. Când se întâmplau astfel de evenimente, eu, cel mai tânăr din redacție, aveam misiunea de a fi atent și de a întocmi reportajul despre cele întâmplate spre a-l publica la foaie, pentru cunoștința tuturor cititorilor. Trebuia, deci, să fiu cât mai atent și cât mai harnic spre a nu-mi scăpa nimic din ceea ce era însemnat și interesant pentru cititori și pentru istorie. Am dorit totdeauna să-mi fac această datorie cât mai cu grijă, pentru că îmi iubeam misiunea și doream să-l ascult din toată inima pe părintele meu sufletesc, slujind cu toată vrednicia pe Dumnezeu și Adevărul Său în care credeam cu toată puterea mea.

După cum se publicase, deci, atât în foaia «Ecoul», cât și pe la diferitele adunări mari ale Oastei convocate în acest scop pe centre din țară,- și mai ales la cea din Scorțeni, jud. Bacău,- începură să sosească la Sibiu încă de vineri, 10 Septembrie și de sâmbătă, 11, delegați ai fraților pentru consfătuirea din 12 Septembrie.

Cei trei preoți-ostași care aveau un rol mai deosebit în pregătirea acestei consfătuiri erau Munteanu, de la Scorțeni - Bacău, Bogoride, de la Lăloaia și Popovici Vladimir din Orhei - Basarabia. Aceștia au sosit încă de vineri seara, pentru ca împreună cu părintele Iosif să pună la punct, în mare, programul Consfătuirii de a doua zi. Întâlnirea lor cu părintele Iosif a fost plină de duioșie și de lacrimi. O minune a îndurării Domnului era și faptul că în zilele acelea și starea sănătății părintelui Iosif se ameliorase. Deși avea cele două ultime operații încă neînchise, el ieșise din spital anume pentru a fi cu ocazia aceasta prezent în mijlocul fraților și a ajuta cu îndrumările sale la buna desfășurare a lucrurilor.

Între acești preoți și părintele Iosif s-a încins atunci o plăcută stare de vorbă, ca de altfel la orice astfel de întâlniri. Și fiecare își împărtășea cu ceilalți diferite întâmplări și impresii personale în legătură cu consfătuirea aceasta. Ca o notă de vioiciune, dar și de îngândurare, preotul Munteanu, de la Scorțeni (care s-a dovedit până la urmă că n-a avut un cuget cu totul curat), spunea că înainte de a veni aici a avut un vis de care nu se prea bucură. Visase că părintele Iosif era îmbrăcat într-o haină lungă și primea pe frații care veneau din toate părțile la el, zicând cu tristețe: „vin mereu frații, vin, vin, vin,- dar pe mine mă lasă tot în chin...“

Dar acest preot chiar de a doua zi s-a dovedit un fricos care ne mințise. În 12 Septembrie a trecut de la masa părintelui Iosif, la masa mitropolitului prigonitor unde, chiar înainte de a pleca din Sibiu, a iscălit și el un articol de batjocură împotriva „fratelui" său pe care îl îmbrățișase cu câteva ceasuri mai înainte și la masa căruia se săturase. De fapt, la venirea sa, ne adusese o cântare nouă, cântarea „Te-am mințit, Iisuse"... Ce profeție își cântase! Chiar așa a și făcut.

Acum însă, la rândul său, părintele Iosif spunea că și el a avut zilele acestea tot un astfel de vis și anume: Se făcea că murise pe patul său de suferință, iar în clipa morții sosea o delegație de preoți și cărturari de sus de la mitropolie aducând cu ei un sac mare și gol pe care era scris cu litere negre și mari: „Statutele și regulamentele"... Delegația desfăcu sacul și ridicară trupul mort de pe pat și îl sloboziră în sac, în timp ce unul dintre ei strigă voios: „Pace și bucurie, fronturilor, în sfârșit a intrat și părintele Iosif în statutele și regulamentele Oastei". După asta, corpul a fost scos din sac și pus iarăși pe pat.

Aici voi nota că îmi aduc aminte și eu de un astfel de vis pe care mi-l spusese încă cu doi ani și mai bine înainte, în Februarie 1935, fratele Marini, colegul nostru de redacție. Mai păstrez și astăzi, după aproape 50 de ani, la mine, salvată ca prin minune, însemnarea lui de atunci despre care n-am scris până acum nicăieri altundeva. Și nu-mi aduc aminte să fi scris nici el. Iat-o, așa cum o scrisese el cu mâna lui atunci:

„ 3 Februarie 1935.

Într-o noapte mă rugam lui Dumnezeu. Nu știam cele ce s-au întâmplat (la Sibiu, după plecarea sa acasă la Săsciori. N n.)

Mă rugam să-mi arate Dumnezeu de cine să mă alipesc (foarte mulți frați erau derutați în primele zile ale conflictului. Se vede că și el avea ezitări. N.n.).

Am postit - și la o săptămână m-am visat la biserică.

În biserică era numai părintele Iosif cu capul gol și desculț se ruga în genunchi în altar. Pe urmă vine mitropolitul și încă trei episcopi îmbrăcați în odoare ca pentru slujbă. Și se duc în altar după masă și l-au luat de subsuori și l-au ridicat și l-au scos afară din altar, zicând: nu mai ești vrednic să mai slujești la altar. L-au scos pe ușă afară și părintele Iosif a îngenuncheat afară în fața altarului. Mitropolitul s-a înveselit atunci, zicând: No, acum l-am scos afară din altar. Din locul unde a stat părintele Iosif în altar a ieșit un înger îmbrăcat în haină albă și atâta era de frumos, dar era mâhnit. Și avea la brâul de aur, pe care îl purta, o sabie lungă până la pământ. Și sabia era scoasă puțin. A ieșit afară, călcând pe urmele părintelui și, încet, s-a așezat de-a dreapta părintelui Iosif care stătea neclintit și se ruga. Și cineva, care parcă era lângă mine și nu știam, mi-a zis: Acesta este îngerul Rafael, care este tot lângă omul acesta oriunde merge. Și le-am scris în două-trei rânduri: băgați de seamă să nu cumva... acesta este unsul lui Dumnezeu... Scumpii mei preoți, să ne dea Dumnezeu biserici. Și după ce m-am pus în pat, mi-a vorbit ca el o femeie: vrednic e Dumnezeu a fi lăudat de toți.

Când am gătat postul, primeam foaia «Iisus Biruitorul». Scoate-ne, Doamne, din întuneric la lumină...“

Am redat mai sus, exact după scrisul său, acest vis avut de fratele Marini încă cu doi ani și jumătate înainte de a se întâmpla întocmai așa cu scoaterea părintelui Iosif din preoție de către mitropolitul Bălan și oamenii lui, ca o dovadă în plus că nimic nu se întâmplă fără știrea și voia lui Dumnezeu. Și ca o mângâiere pentru oricine sufere din pricina Numelui lui Hristos.

Desigur, au mai fost mulți care au avut și mai au astfel de înștiințări de la Dumnezeu, Care, în împrejurări deosebite, ne descopere câte ceva din tainele voii Sale și în felul acesta, prin visuri. Acesta este un mijloc de care S-a mai folosit bunătatea și dragostea Domnului și față de alți aleși ai Lui. De aceea, după atâția zeci de ani le-am redat și noi pe acestea aici, fiindcă am socotit că au și acestea o însemnătate pentru înțelegerea adevărului despre care vorbim. Și acum să continuăm cu relatarea publicată atunci, de unde am rămas, înaintea visului fratelui Marini.

... Ne amuză puțin aceste visuri, dar oarecum simțim că ne pun și pe gânduri, căci de multe ori Domnul vorbește și prin visuri.

În seara de sâmbătă, 11, ținem o consfătuire restrânsă în care discutăm frământările Oastei și stabilim programul pentru a doua zi. Preoții sosiți își vor cere pentru mâine audiență la mitropolitul Nicolae.

De vineri seara au început să sosească și alți frați din toate părțile. Fiecare tren ne aducea noi frați și noi bucurii. Iată-l pe fratele Tudusciuc, învățător de la Vaslui, pe care frații îl văd de prima dată la Sibiu. Iată-l pe Pavel Malița, avocat din Oradea, D. Romanenco din Orhei și mulți-mulți alții. De la Sighișoara sosește un grup de 40 frați și surori. Din Bucovina cu Viorel Bujoreanu, din Cetatea Albă, din Bârlad, din Oradea cu Eftimiu Florea, cu Isaia Pele, cu Ilie Popovici. Iată frații cunoscuți: Silvestru Barbă, din Bosanci, Gloguș, din Horodnic, Adam Borza, din Vinerea, Diniș, notarul din Gurasada, Viorel, din Romoșel-Hunedoara, Pavel Râmnețu, din Berecuța-Timiș, Bihoi Nicolae, din Ezeriș-Caraș, Traian Ciurescu- Belinț, Stoia, din Cireșu, Victor Ungur, avocat din Lugoj, Trandafir Munteanu, Petru Stancu, Simion Achim - Arad. Frații din Oltenia, din Muntenia, din Dobrogea, din Someș, din Buzău, din Ialomița, din Teleorman, din Romanați, din Olt, din Vâlcea, din Cluj, din Satu Mare, din Maramureș, din toate provinciile țării.

Frații sosiți sunt cu toții plini de avântul și căldura dragostei frățești aducând cântări noi din toate părțile. Cea mai puternic cântată de feluritele grupuri frățești este „A sunat mobilizarea"... Preotul Munteanu cânta și el mereu cântarea (semnificativă pentru el - cum am mai spus) „Te-am mințit, Iisuse“. Nu-l prea acompaniază nimeni.

Sâmbătă seara, marea curte a casei unde este redacția și locuința noastră este plină de mulțimea fraților sosiți. Se hotărăște ținerea unui sfat premergător și în seara asta, pentru a-și putea spune cuvântul cât mai mulți dintre frații sosiți, după ce mâine nu vor putea ajunge cu toții la cuvânt.

În fruntea sfatului se găsesc șapte frați-preoți împreună cu părintele Iosif. După cântarea Împărate Ceresc, continuată cu o rugăciune mișcătoare, șirul vorbitorilor l-a deschis părintele Munteanu, unul dintre cei care propuseseră consfătuirea aceasta, spunând despre scopul binecuvântat al păcii și al înțelegerii pentru care ne-am strâns aici în acest sfat.

După el a vorbit mișcător și limpede fr. învățător Tudusciuc, arătând același adevăr și dorința noastră puternică de a-l împlini.

A luat apoi cuvântul părintele Iosif, arătând pe scurt marea răspundere sufletească pe care o avem cu toții în Oastea Domnului, mai ales în această frământare. Toate frământările noastre să le depunem la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rugându-L neîncetat să se împlinească în toate numai voia Domnului nostru.

Rând pe rând au luat apoi cuvântul frații Trandafir Munteanu - Lugoj, Ciurescu - Belinți, Lemnaru - Buzău, Diță - București, părintele Bogoride - Lăloaia, Silvestru B. - Bosanci - Suceava, Pârvu - București, preot Bujoreanu V. - Cernăuți, Diniș - Hunedoara, preot Gâlea - Bârlad, I. Tudose - Tr. Severin, Eftimie din Corod, Scânteie din Sibiu,... fiecare spunându-și cu bucurie dorința lor de a se rezolva în mod fericit acest diferend, spre binele Oastei, spre binele Bisericii și spre dreptatea părintelui Iosif.

Duminică dimineață, în 12 Septembrie, toată curtea cea largă a redacției din Aleea Filosofilor 18, era plină de alți frați sosiți peste noapte din alte părți ale țării. Frații și surorile, după bucuria întâlnirii discutau în toate părțile despre tot ce ar trebui făcut pentru a se ajunge cumva la convingerea mitropolitului spre a-și schimba starea cu privire la tot ce este neapărat nevoie să se facă pentru îndreptarea lucrurilor cât încă nu este prea târziu. Ne strângem din nou la un scurt sfat de pregătire a lucrurilor, stabilind împreună și cu unii dintre frații care mai sosiseră între timp, punctele principale ale programului de lucru și ale memoriului pe care trebuia să-l facem în încercarea noastră de a ajunge la refacerea unității Oastei. Ne pregătim apoi să mergem la biserică pentru rugăciune și participarea la Sf. Liturghie, după care vom pune pe hârtie punctele noastre de vedere, clar, în scopul înaintării lor cu o delegație de frați la mitropolie. Le vom prezenta mai întâi fraților pentru luare la cunoștință, aprobare și semnare, apoi delegația de frați laici se va duce să prezinte mitropolitului hotărârea fraților.

Avem o nespus de mare mulțumire către Domnul că i-a redat părintelui Iosif, ca printr-o minune, puterea de a ne însoți la biserică, într-un automobil. La catedrală l-am urcat aproape pe sus toate scările până l-am așezat pe un scaun de unde a putut participa și el cu noi împreună la tot ce a fost acolo până la sfârșit. Predica zilei a fost rostită în catedrală de părintele Munteanu, vorbind despre unitatea credinței care este tăria Bisericii.

De la catedrală până în Aleea Filozofilor 18, la redacția și Casa Oastei, ne-am întors încolonați toată mulțimea fraților și cântând.

Îndată după ajungerea la redacție, potrivit înțelesului de dimineața, ne-am adunat iarăși într-un mare sfat împreună cu toți frații. În acest moment înălțător, după rugăciunea Împărate Ceresc, s-a ridicat în fața fraților părintele Iosif și, în tăcerea plină de evlavie și de lacrimi a tuturor celor de față, glasul său mișcat și duios a rostit următoarea cuvântare:

Cuvântarea părintelui Iosif

Fraților, o mare bucurie avem astăzi. Ne vedem strânși aici, în numele Domnului nostru Iisus, atâția frați din toate părțile țării. Dar, pe lângă bucurie, avem și o mare datorie și o grea răspundere, căci, frații mei, sfatul acesta, adunarea aceasta nu este un sfat ca oricare alt sfat și nici o adunare ca oricare altă adunare. Oastea Domnului este adunarea Domnului, și noi trebuie să ne apropiem cu frică și cu cutremur când este vorba să ne amestecăm cu nepriceperea noastră în mersul acestei mișcări. Noi rămânem niște copii nepricepuți ai Domnului și trebuie să tremurăm cu frică atunci când este vorba să ne amestecăm cu sfatul nostru în lucrarea Lui, în planurile Lui, în voia Lui…

O, iubiții mei, mare este răspunderea noastră a tuturor față de Lucrarea Oastei, ca să nu o smintim cu nepriceperea noastră. Iar dacă răspunderea aceasta o aveți cu toții, apoi, să mă credeți că pe mine mă apasă de o mie de ori mai mult această răspundere.

Stăpânit de această răspundere, astă-noapte eu n-am dormit decât două ceasuri, și tot gândul meu stăruie și acum clipă de clipă lângă cuvintele Scripturii: „Arată-mi, Doamne, ce să fac “ (Ieșire 33, 13).

Fraților, suntem la o grea răspântie cu Oastea, iar această răspântie au făcut-o în special statutele ce s-au făcut pentru Oaste. Mi-am spus cuvântul pe larg asupra acestor statute, arătând cum ele sting tocmai ceea ce este ființa, viața și biruința acestei Mișcări: voluntariatul ei, duhul ei, spiritualitatea ei. Amintesc o singură pildă: în Congresul de la Rusalii, în sala Thalia s-a ales primul comitet central al Oastei. Acest comitet suprem este ceea ce s-ar numi statul major, comandamentul suprem al Oastei. Ei bine, luați lista celor treizeci de membri și veți afla că cel puțin trei sferturi dintre acești „ofițeri de stat major al Oastei “ n-au nimic cu rânduielile Oastei Domnului. Unii fac politică militantă, alții au scăderi văzute care izbesc regulile Oastei. Ori, iubiții mei, dacă ofițerii din statul major al Oastei nu sunt ostași, apoi atunci ce să mai așteptăm de la soldații cei de rând de pe fronturile Oastei Domnului?

Și iată, astfel prima alegere după statute a arătat cum vine amestecătura și stingerea voluntariatului Oastei. Astfel stând lucrurile la o răspântie atât de grea, noi ce am putea mai bine face decât să ne aplecăm genunchii și să ne rugăm fierbinte ca Domnul să ne arate El Însuși ce este de făcut. Ca El Însuși să fie azi și totdeauna în gândul nostru, în inima noastră, în cuvintele noastre, în sfaturile și hotărârile noastre. Noi toți trebuie să ne rugăm și să avem credința și încrederea noastră sfântă că Domnul Iisus Se află azi aici, prezent în mijlocul nostru și El ne va arăta ce este de făcut...

Adunarea îngenunchează și părintele Iosif rostește următoarea

Rugăciune

Doamne Iisuse, Preadulcele nostru Mântuitor, Îți mulțumim că ne-ai învrednicit să ne strângem din nou în dragostea Ta. Îți mulțumim că pe noi, acești pierduți și păcătoși, ne-ai strâns de pe căile pierzării și ne-ai adus la picioarele Crucii Tale. Avem o singură dorință, Doamne Iisuse, să ne ții până la sfârșit lângă Crucea și Jertfa Ta.

Doamne Iisuse, Te rugăm îndeosebi pentru ceasul acesta și ziua aceasta să vii și să ne fii aici în mijlocul nostru. Să Te simțim cu toții în gândul nostru, în inimile noastre, în cuvintele noastre, în sfaturile și în hotărârile noastre. Să simțim cu toții Prezența Ta cea sfântă și călăuzitoare. Te mai rugăm fierbinte, Doamne Iisuse, să nu se împlinească nimic din ceea ce este voia și sfatul omenesc, ci în totul să se împlinească pe deplin numai voia Ta și planurile pe care le ai Tu cu această Mișcare și cu noi, nevrednicii robii Tăi, pe care ne-ai folosit în Lucrarea Ta. Amin.

Părintele Iosif spune apoi că s-a făcut ceea ce s-a hotărât în sfatul de dimineața. S-au precizat adică în scris punctele pe lângă care înțelegem noi restabilirea unității Oastei. Era de lipsă această precizare în scris, pentru că noi trebuie să știm lămurit ce vrem și pentru ce luptăm. Strânși cu toții aici cu atâtea cheltuieli de drum, acum este prilejul să precizăm toate lucrurile care ar duce la rezultatul mult dorit.

Acum ascultați cu atenție citirea celor scrise, memoriul-moțiunea noastră, pentru ca la sfârșit să vă puteți spune cuvântul dacă primiți aceste puncte, dacă ele sunt bune ori dacă mai trebuiesc schimbate, întregite etc. Fiecare își poate spune cuvântul.

Se citește apoi cu glas tare moțiunea de mai jos:

Moțiunea

care s-a luat în primul sfat restrâns al Oastei Domnului, ținut în Sibiu la 12 Septembrie 1937

Înalt Prea Sfințite Stăpâne,

Adunându-ne la Sibiu, azi, Duminică, 12 Septembrie 1937, frații de pe toate meleagurile țării, ne-am rugat Domnului ca să ne deschidă calea spre viața cea dintâi a Oastei Domnului. În ziua aceasta, mărturisind credința noastră, repetăm ceea ce toată viața am spus-o: că ostășia Domnului o trăim și vrem să o trăim sub binecuvântarea Bisericii noastre strămoșești.

Oastea Domnului s-a născut prin munca și truda părintelui Iosif în Biserică, și noi vrem să rămânem așa cum am fost chemați, după cum zice și Sf. Apostol Pavel. Biserica are dreptul să se îngrijească de sufletul credincioșilor ei - și noi ne socotim fi credincioși ai Bisericii. Pentru că am fost însă chemați la o viață de luptă duhovnicească împotriva păcatului, înrolându-ne de bunăvoie în Mișcarea Oastea Domnului, credem că viitorul acestei mișcări depinde de voluntariatul ei.

Rugămintea noastră sinceră și dorinței noastră caldă este ca să se asigure voluntariatul Oastei Domnului. Fără voluntariat Oastea Domnului nu poate trăi. Oastea Domnului are anumite cerințe pentru cei ce se înrolează sub steagurile ei. Numai acei care vor și care pot împlini aceste dorințe și pot trăi în această viață duhovnicească se pot numi înrolați în această mișcare.

Oastea Domnului s-a născut, a crescut și a trăit, a luptat, a biruit și biruiește prin ceea ce se cheamă voluntariatul mișcării. Acest voluntariat sfânt prin care a lucrat revărsarea Duhului a fost și este ființa și biruința acestei lucrări duhovnicești. Ori statutele care s-au făcut pentru această lucrare nimicesc, ating și sting tocmai acest voluntariat.

De aceea, cu supunere și devotament rugăm pe Î.P.S. Sa mitropolit Nicolae, sprijinitorul și păstorul nostru, ca să intervină pentru anularea statutelor făcute acestei mișcări. Oastea Domnului are un statut: - este legea Bisericii noastre strămoșești. Noi vrem să trăim sub această lege, sub orânduirile canonice ale Bisericii. A crea un nou statut numai pentru noi înseamnă că ne vom deosebi prin aceasta de Biserică. Ori noi vrem să fim strânși pentru toată viața noastră de Biserică.

Noi credem potrivit ca în fruntea noastră să fie socotiți de drept conducători numai acei care, fie preoți, fie laici, trăiesc viața ostășiei Domnului. Prin aceasta nu vrem să excludem păstorirea noastră de către preoți. Preotul este păstorul sufletesc al nostru ca și al tuturor celorlalți credincioși din parohie. Dar conducător al Oastei Domnului, ca mișcare religioasă, credem că este numai acela care se conformează vieții duhovnicești de la Oaste.

Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut și trăiește sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu este ceva mai mult decât Ortodoxia, ci este o familie restrânsă, o comuniune, o frățietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învățăturile Bibliei și ale Bisericii. Ne trudim doar să ieșim din comunul vieții, să creștem în Domnul pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o pretenție dogmatică sau canonică. Nu avem nimic de adăugat canoanelor. Oastea nici nu a vrut, nici nu vrea să facă reguli peste sau contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască cu toată ființa regulile existente ale Bisericii.

Cum credem noi că se poate asigura voluntariatul Oastei? Canonic și dogmatic Oastea să nu aibă alte învățături decât cele ale Bisericii. Dar conducerea administrativă să fie de sine stătătoare. Să se creeze pentru aceasta un Statut tip juridic care să nu se ocupe de partea spirituală a Oastei, să nu facă haină duhului, ci doar să reglementeze juridicește Oastea. Ca persoană juridică, Oastea Domnului va putea poseda proprietăți. În felul acesta credem că se poate rezolva și chestiunea cu tipografia Oastei. Părintele Iosif Trifa declară că donează tipografia ce o are Oastei Domnului constituită juridic. Iar noi am socotit că pentru marele sacrificiu ce l-a făcut cu această tipografie, vânzându-și averea pentru a o cumpăra, să i se dea dreptul de a o administra singur până trăiește.

Statutul acesta juridic va prevedea și un sfat de conducere, compus din cei mai activi ostași din țară. În fruntea acestui sfat să fie trecut prin actul constitutiv, scaunul de onoare Î.P.S. Sale mitropolit Nicolae, ca unul care a ajutat și binecuvântat Oastea Domnului. (În stilizare corectă: prezidenția acestui sfat o are Î.P.S. Sa mitropolit Nicolae).

În felul acesta se va lega Oastea Domnului și mai strâns de Biserică, iar până trăiește părintele Iosif să i se mențină conducerea efectivă a Oastei Domnului, ca unuia care are meritul înființării ei. În felul acesta Oastea este a Bisericii, dar scutită de oficializare.

Pe țară vor fi conducători ai Oastei acei care vor lucra cu mai multă râvnă pentru Oaste și vor trăi cu mai multă pasiune Evanghelia.

În privința scrisului, părintele Trifa declară că va supune cenzurii personale a Î.P.S. Sale Mitropolitului Nicolae tot ce va scrie, pentru ca astfel să se facă controlul învățăturilor de la Oaste. Dar fără amestecul intermediarilor.

În momentul în care conflictul este aplanat și clarificat în fața credincioșilor din Oastea Domnului și se dă părintelui Iosif Trifa posibilitatea ca printr-un alt organ de presă, pus ca și tipografia în serviciul, sub conducerea și administrarea Oastei Domnului constituită juridic, sub patronajul și auspiciile Arhiepiscopiei din Sibiu, părintele Trifa declară că este gata să renunțe la apariția foii «Iisus Biruitorul», cu condiția ca pentru buna înțelegere a lucrurilor să se creeze o foaie nouă, ca organ oficial al Oastei Domnului. Redactarea acestei foi să fie încredințată cu depline puteri de lucru părintelui Iosif Trifa, având și aici controlul dogmatic și spiritual al I.P.S. Sale mitropolitul Nicolae al Ardealului. Noi nu putem pretinde părintelui Trifa ca să se reîntoarcă la gazeta în care a fost grav lovit, după cum nici nu îndrăznim a cere ca «Lumina Satelor» să se transforme în gazeta «Iisus Biruitorul». Pentru administrarea foii și tipografei, părintele Iosif Trifa se obligă a prezenta anual - la Rusalii - sfatului celui mare al Oastei, o dare de seamă pe care acesta o va avea de aprobat sau de dezaprobat.

Pentru a putea rezolva cele de mai sus, gândurile noastre se îndreaptă către I.P.S. Voastră, cu rugămintea de a interveni și a înlesni la Sf. Sinod să se ridice pedeapsa caterisirii, aplicată părintelui Iosif. În felul acesta își va putea relua postul de slujitor al Sfintei noastre Biserici.

Ai I.P.S. Voastre supuși fii duhovnicești.

Sibiu, la 12 Septembrie 1937.

Părintele Iosif întreabă dacă adunarea primește această moțiune așa cum s-a citit, sau mai schimbă sau mai întregește ceva din ea. Adunarea răspunde cu unanimitate aplaudatoare a tuturor celor prezenți: Da, fără nici un glas contra, că primesc această moțiune așa cum s-a citit. Nimeni n-a avut nimic de obiectat. Se trece apoi la semnarea în original pe acest act a tuturor celor peste cinci sute de frați delegați prezenți.

După aceasta se alege o delegație de 15 frați laici care să se ducă să prezinte această moțiune I.P.S. Sale mitropolitului, cerând pentru aceasta audiență. Din această delegație au făcut parte următorii: Avocat Pavel Malița, avocat Victor Ungur, Leon Andronic, Silvestru Barbă, D. Romanenco, Simion Achim, Ioan Tudusciuc, Ioan Marini, Pârvu Constantin, Diță Ioan, Ilie Marini, Petre Stancu, Ioan Diniș, Gr. Manțoc și Adam Borza.

Solicitând audiența ni s-a trimis răspuns că se pot primi în audiență numai cinci delegați și numai la orele 5 după-masă.

După-masă, adunarea se redeschide cu Împărate Ceresc, iar după rugăciune încep vorbirile. După fiecare vorbire corul Oastei de la București și fanfara Oastei de la Săsciori cântă.

Părintele Munteanu deschide adunarea printr-un cuvânt scurt și cald. După el păr. Vladimir și păr. Bogoride rostesc două duioase cuvântări, după care a vorbit fr. Tudusciuc. A urmat apoi

A doua vorbire a părintelui Iosif:

Iubiți părinți și scumpi frați în Domnul. În Duminica de azi a fost la rând evanghelia care ne-a amintit de șarpele de aramă ridicat de Moise în pustie pentru ca toți cei mușcați de șerpi să se uite la acest semn (Levitic 21, 9).

Aceasta a fost icoana ce închipuia și vestea Jertfa Crucii lui Iisus Cel Răstignit. Eu m-am gândit astăzi în biserică cât de mult se potrivește această evanghelie și pentru Oastea Domnului. După războiul cel mare o înfricoșată pustie duhovnicească se făcuse și în țara noastră. Șerpii păcatelor și fărădelegilor se înmulțiseră grozav, era plină țara de moarte sufletească. Și atunci Domnul S-a îndurat și a ridicat în pustia sufletească a acestei țări Semnul cel de viață făcător. Prin Oastea Domnului s-a ridicat în țara noastră cunoașterea și cunoștința cea adevărată a lui Isus Cel Răstignit. Slăvit să fie Domnul că s-a ridicat și în țara aceasta Semnul cel mare și biruitor, Crucea și Jertfa lui Isus Cel Răstignit, căci țara și poporul nostru nu cunoștea și nu cunoaște cu adevărat pe Iisus Cel Răstignit.

Eu mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit și pe mine ca să privesc și să primesc acest Semn. Și mulțumesc lui Dumnezeu că și pe mine, un vas umil și slab, m-a învrednicit să strig și pe alții să se uite, să privească la acest Semn, să primească pe Iisus Cel Răstignit, ca să trăiască și să nu moară, precum este scris.

Fraților, știe numai bunul Dumnezeu cât va fi să mai rămân între voi. Eu însă sunt gata să plec oricând liniștit și mulțumit că m-a ajutat Domnul să vă arăt lămurit Semnul biruinței și al mântuirii noastre, pe Iisus Cel Răstignit. Ca odinioară Moise în pustie poate voi cădea și eu în pustia acestor necazuri, lupte și prigoniri. Dar voi să mergeți înainte „spre Canaan ", uitându-vă țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, ca să ne întâlnim pe urmă cu toții în Ierusalimul cel ceresc.

Fraților, să nu vă așteptați să vă spun acum prea multe, căci mă vedeți cât sunt de slăbit. Voi spune numai ceva, privitor la frământările din Oastea Domnului. S-a scris mult și s-a vorbit mult despre aceste frământări. Unii spun că sunt de la diavolul, alții, că sunt de la Dumnezeu. Eu spun însă că aceste frământări trebuiau să vină. Ele ne erau arătate și prevestite prin Sfânta Scriptură. Eu puteam să vă spun de la început, ca sf. apostol Pavel: ...v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a și întâmplat - cum bine știți (1 Tes 3, 4).

Eu văd această frământare și în locul de la 1 Cor. 2, 14: Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie. Și nici nu le poate înțelege, căci ele trebuiesc judecate duhovnicește. Oastea Domnului, fiind răsadul și lucrarea Duhului Sfânt era și este o lucrare pronunțat duhovnicească. Dar această spiritualitate a ei s-a ciocnit de la început cu neînțelegerea cea lumească. Din ce a crescut spiritualitatea Oastei a sporit și numărul celor neînțelegători. Conflictul de la Oaste este conflictul celor două lumi ce nu se pot înțelege, iar acest conflict a fost alimentat mereu cu învinuiri și asmuțări, până ce s-a ajuns la așa numitele Statute ale Oastei Domnului.

Prin felul cum sunt făcute aceste statute ele ucid tocmai spiritualitatea acestei mișcări. V-aș putea dovedi pe larg acest lucru. Statutele, stingând voluntariatul, apleacă spiritualitatea mișcării spre cele lumești. Alungă pe „Maria" și cheamă pe „Marta". Alungă Duhul care dă viață și cheamă litera care omoară. Să nu stingeți Duhul, ne spune Sfânta Scriptură (1 Tes. 5, 19). Să nu-L întristați pe Duhul Sfânt,-ne sfătuiește sf. apostol Pavel…

Eu, iubiții mei, de la începutul Oastei am stat de veghe lângă aceste dumnezeești porunci. Am privegheat neîncetat să nu se stingă duhul Oastei, să nu fie stins prin ceea ce se cheamă litera legii. Și spuneți fraților de la fronturi că voi sta santinelă neadormită la acest post orice ar fi să mi se întâmple. Spuneți, fraților, că am făcut tot ce este cu putință și pentru refacerea unității Oastei. Rămâne să ne rugăm să se facă mai departe voia Domnului. Vă voi spune aici numai un exemplu trist despre ce ar însemna amestecul literei în lucrurile Duhului. Despre ce ar însemna în viața Oastei Domnului aplicarea statutelor făcute pentru ea de niște oameni care nu au nimic nici cu duhul, nici cu viața ei. La adunarea Oastei de la Dej, părintele protopop de acolo a încercat constituirea comitetului județean al Oastei, conform statutelor oficiale. Ca să-i convingă pe frați să intre în statute spunea că Oastea n-a înfăptuit nimic până acum. Ne trebuie fonduri, azile, întreprinderi și altele - spunea părintele protopop. Eu cunosc o societate religioasă care a deschis și un restaurant și îi merge foarte bine…

Frații când au auzit așa ceva au părăsit adunarea plini de mâhnire în sufletele lor. În altă parte, iarăși, niște frați cu râvnă au mers într-un sat să facă adunare, dar acolo, fiind Oastea cu statute, li s-a răspuns: ne pare rău, dar nu putem ține adunarea fiindcă nu este acasă președintele... Și iată așa statutele nimicesc voluntariatul Oastei și apleacă spiritualitatea mișcării acesteia spre cele lumești. Alungă cum s-ar spune pe „Maria “ (partea cea duhovnicească) și cheamă pe „Marta“ (partea cea lumească). Alungă duhul și cheamă litera.

Multe aș avea să vă mai spun, fraților. Aș putea să mă și plâng că după 27 ani de preoție uite ce răsplată primesc: mi s-a luat numele și haina de preot. Mă mângâi însă gândindu-mă la plata și la răsplata cea dulce din cer. Fraților, rugați-vă pentru mine ca ori de câte ori îmi deschid gura - sau pun condeiul pe hârtie - să vă fac cunoscută cu îndrăzneală taina evangheliei. Să vorbesc cu îndrăzneală, așa cum trebuie să vorbesc (Efes. 6, 19).

Și acum să vă întoarceți, iubiții mei, cu Domnul Iisus pe la casele voastre și să-I slujiți Lui toată viața voastră. Și cu toată viața voastră. Slăvit să fie Domnul.

Au mai vorbit pe urmă câțiva preoți și frați, printre care și frații greco-catolici Miron Dănuț, de la Satu Mare și Simion Gordan de la Cluj, aducând părintelui Iosif și întregii adunări frățești salutul și adeziunea tuturor fraților greco-catolici din Oastea Domnului. O solie de dragoste și părtășie în Domnul.

La ora 5 după-masă, delegația fraților aleși pentru a duce „Moțiunea“ la mitropolitul Bălan s-a înfățișat la mitropolie. Acolo, după ce au fost ținuți să aștepte timp îndelungat stând în picioare, în sfârșit s-a deschis undeva o ușă în vârful unor scări și în ușa aceasta ivindu-se mitropolitul, s-a uitat la ei de sus și cu încruntare le-a spus un singur cuvânt mânios:

- Răzvrătiților! Apoi a închis ușa.

Până la urmă a venit un trimis al său, le-a luat moțiunea și le-a spus că răspunsul îl vor primi mai târziu de la Comitetul Central al Oastei.

În timpul de când au plecat delegații trimiși, noi toți cei rămași împreună cu părintele Iosif ne-am aplecat în rugăciune, cerând Domnului sprijinul Său pentru rezolvarea bună a problemei pentru care s-au dus... Îmi amintesc totdeauna de rugăciunea aceea cutremurătoare la umbra înaltului mesteacăn care era atunci în curtea redacției sub care era masa lângă care îngenunchease părintele Iosif și se ruga... Eram lângă el, cuprins de același fior și putere, iar în jurul nostru sutele de frați suspinând și ștergându-și lacrimile care le șiroiau pe obraji…

După rugăciune și până la venirea lor s-au mai perindat la cuvânt alți frați cunoscuți, în total 16 vorbitori. Toți aducând și salutul fierbinte al fraților care i-au trimis și care îi așteaptă, însoțindu-i cu rugăciunea și dragostea lor pentru părintele Iosif și pentru buna rezolvare a frământărilor din Oaste.

Când frații s-au întors spunând ce li s-a întâmplat, o umbră de întristare a trecut peste fețele și sufletele tuturor. Dar timpul fiind înaintat, iar frații trebuind să se grăbească la plecare, părintele Iosif s-a mai ridicat o dată în fața adunării și, cu ochii plini de lacrimi, le-a mai adresat un ultim cuvânt de încheiere și despărțire:

Cuvântarea de încheiere a părintelui Iosif:

Și acum, fraților, sosit-a vremea despărțirii. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru sfintele bucurii de azi. Azi a fost o zi binecuvântată în care am simțit din nou că Focul cel Ceresc arde cu putere prin această mișcare. Un frate spunea că se întoarce cam întristat, pentru că nu poate duce un rezultat gata. Firește, acest rezultat nu se poate aștepta într-o zi. Noi am pus aluatul în făină; să ne rugăm acum Domnului ca să dospească ce va voi El.

Eu însă zic să ne ducem de aici voioși și plini de bucurie pentru că Duhul Sfânt ne-a dovedit din nou că a Lui este această Lucrare și că Focul Lui arde în ea. Iar dacă avem dovada aceasta, a spune că mai suntem întristați pentru ceva ar însemna să-L întristăm pe Duhul Sfânt.

Fraților, eu vă spun altceva: să vă întristați și să plângeți când veți veni aici la Sibiu și în loc de foc veți afla gheață (ce profeție cutremurător împlinită nu prea târziu!...). Să plângeți când veți simți că în adunările Oastei s-a stins focul și a rămas cenușa. Fraților, eu vă zic ceva și mai mult: nici atunci să nu vă întristați și să nu plângeți când veți veni la mormântul meu, dacă veți simți că și peste mormântul meu arde Focul cel Ceresc.

Noi plecăm de aici cu pacea lui Iisus pe care nimeni nu ne-o poate tulbura, nici lua de la noi. Fiți plini de încredere și de bucurie.

După o duioasă cântare de despărțire a corului și a fraților, a urmat rugăciunea fierbinte de încheiere. Apoi, cu îmbrățișări înlăcrimate, frații s-au despărțit, spunându-și că ziua de 12 Septembrie 1937 nu o vor uita niciodată.

Rugăciune

Doamne, Dumnezeul nostru, Te rugăm veghează Tu neîncetat și cu toată grija asupra mersului Lucrării Tale și toate acțiunile noastre, oricât de bine intenționate ar fi ele, nu îngădui să reușească dacă prin asta s-ar face un rău Cauzei Tale și s-ar împiedeca în vreun fel planul Tău. Noi putem greși totdeauna, Doamne, chiar și atunci când vrem să facem binele. Dar Tu nu greșești niciodată. Amin.

Ca un bun ostaș al lui Hristos

Ca un bun ostaș al lui Hristos, tu trebuie să lupți neîncetat pentru a lărgi hotarele împărăției lui Dumnezeu și pe acest pământ. Mișcarea noastră duhovnicească trebuie să fie o lumină care să lumineze în această cumplită întunecime de păcate care s-a lăsat peste noi (Mat. 5, 14). Mișcarea Oastei trebuie să fie o sare care să împiedice stricăciunea (Mat. 5, 13). Și un aluat bun care să dospească frământătură nouă în traiul nostru și al vecinilor noștri.

Fiți - și faceți-vă, iubiții mei frați ostași - așa ca orice om, văzând faptele voastre, să se aprindă de dorul și de dorința de a intra și el în Oastea noastră.

Părintele Iosif Trifa