10. Fratele Moroz Ioan din Volovăţ - Rădăuţi

Un fiu al răbdării şi o jertfă a dragostei pentru Domnul a fost şi fratele nostru Moroz Ioan din Volovăţ - Burla, județul Rădăuţi.

Fratele Moroz Ioan s-a născut la 24 iunie 1893, din părinții Nicolae şi Maria. Tatăl său a murit pe când el încă era copil mic. Mama sa, recăsătorindu-se, nu a mai avut grijă de el şi de ceilalți frățiori ai lui. Abia crescut mai mărișor, a fost slugă la străini şi aşa şi-a câștigat traiul până târziu.

În Primul Război Mondial fiind pe front, a fost rănit şi aşa a ajuns, în spital, să cunoască un soldat care i-a dat un Nou Testament şi l-a învățat să citească, arătându-i literele Numelui IISUS. După război, s-a căsătorit cu soția sa, Trandafira, din Volovăţ. Acolo, în biserica din Burla, au venit odată frații din Oastea Domnului şi în urma acelei adunări s-a predat şi el Domnului IIisus, intrând în Oastea Sa. Era în anul 1929.

După aceea, plin de credință și dragoste față de Domnul, el se ruga și citea mult, având din partea Domnului mari bucurii, descoperiri şi îndemnuri neobişnuit de minunate, prin care Domnul l-a umplut de o mare dragoste şi putere de lucrul Său şi fără de care el poate nu ar fi fost în stare de râvna şi jertfa pe care le-a dovedit pentru Domnul IIisus în Oastea Sa. Îşi făcea şi munca sa, dar pleca și la drum zile şi săptămâni întregi, cercetându-i pe frații unde erau adunări şi înființând adunări noi prin satele unde încă nu erau...

A fost luat adeseori pe la posturile de jandarmi, bătut şi amenințat... dar nimic nu l-a putut clinti din hotărârea lui şi nici opri din lucrul său sfânt.

În 1940 a fost dat în judecată la Curtea Marţială din Cernăuți... Dar Domnul 1-a izbăvit cu o mare biruință.

În 1951 a fost găsit la o adunare și dat în judecată împreună cu alți frați, dar mărturisirea lui frumoasă în faţa judecătorilor le-a adus achitarea tuturor. În acest proces el a fost împreună cu frații Coca Lazăr, Olar Teodor, Lupoştean Ştefan şi Antonovici Gheorghe, toți din Volovăţ - Suceava.

Neavând copii, au înfiat-o pe Valeria, o fetiță orfană, nepoată de-a soției sale Trandafira. Ea, la vremea ei, s-a căsătorit cu fratele Nistor Arcadie, în anul 1948, aceştia locuind apoi împreună cu fratele Moroz Ioan.

În anul 1952, la 6 decembrie, a fost luat noaptea din adunarea Oastei Domnului din satul Romanești, județul Suceava, de un ofiţer din acea localitate, căruia i se spunea „Puşcuța", şi care împreună cu un civil l-au scos în drum. Acolo era o sanie cu două femei. L-au bătut pe fratele amândoi, cu pumnii şi cu picioarele, apoi l-au legat lângă calul de la sanie, iar ei s-au urcat în sanie, începând să lovească cu biciul atât în cal, cât și în omul legat de cal.

Aşa au mers, în fugă, până la șoseaua care vine de la Suceava spre Rădăuţi. Acolo l-au bătut iarăşi şi l-au trântit jos. După ce au obosit lovindu-l, l-au pus iarăşi alături de cal, bătând iarăși când în cal, când în el. Aşa au mers, fugărindu-l încă vreo 6 kilometri, până la podul de peste râul Suceava. Acolo 1-au lăsat să plece. Dar de abia s-a putut târî prin zăpadă până la casa fratelui Calafiuc Gheorghe, care l-a dus a doua zi cu sania până acasă la Volovăţ.

Când a aflat despre aceasta, chiar comandantul Securității a venit şi l-a întrebat ce pretinde pentru această fărădelege ce i-a fost făcută.

Nimic, a răspuns fratele Moroz. Îl iert cum m-a iertat și pe mine Hristos, Care a suferit pentru păcatele mele. Dar doresc să se întoarcă și ei la Domnul, ca să scape de Judecata şi de pedeapsa Lui.

Până la moartea lui, fratele a suferit mult datorită celor întâmplate atunci. Moartea i s-a tras din bătaia şi chinurile acelea. La puțin timp după aceea, ofițerul cel care îl bătuse pe fratele s-a împuşcat el singur.

În multe alte rânduri, fratele a mai avut și înainte de suferit din cauza credinței lui. Dar el a rămas statornic şi neclintit în mărturisirea sa că este şi rămâne ostaş al Domnului IIisus. Alte dăți, după ce i se făcuseră alte nedreptăți și necazuri, el și-a iertat pe toți prigonitorii săi și pe cei care îi pricinuiseră dureri, rugându-se pentru iertarea şi mântuirea lor.

Trecerea lui la Domnul aşa a fost: în Săptămâna Patimilor 1959, când fratele Arcadie, ginerele său, era la închisoare pentru Domnul, el era pe patul de suferință. O păsărică albă s-a aşezat pe crucea geamului şi bătea cu ciocul în geam. Deodată a strălucit ca un fulger o lumină în casă. Valeria şi sora ei, care erau lângă patul fratelui Moroz, s-au înspăimântat foarte tare, dar fratele le-a zis:

- Nu vă temeți, este îngerul Domnului, care a venit şi eu trebuie să merg cu el.

Atunci Valeria i-a zis:

- Roagă-l pe îngerul Domnului să te mai lase... Ce facem noi, două femei? Copiii sunt încă mici, iar Arcadie nu ştiu când vine.

Erau numai ele și cei cinci copii, sub zece ani. Asta era luni. Fratele Moroz le-a zis:

- Am vorbit cu îngerul Domnului și a spus că mă mai lasă până vineri, în ziua când Domnul IIisus Şi-a dat Duhul pe Cruce. Atunci va veni să mă ia cu el.

Şi aşa a şi fost. În Vinerea Patimilor, după-masă, s-a dus cu îngerul care venise după el.

A fost petrecut de o mare mulțime de fraţi şi surori care veniseră, până de la mari depărtări, după cum au putut fi înștiințați. Fratele Arcadie a fost eliberat numai după paisprezece luni de la plecarea la Domnul a fratelui Moroz.

Iată un alt suflet mare şi statornic care a suferit foarte mult şi a lucrat foarte mult pentru Domnul. În multe părți ale Bucovinei, numele lui este pomenit cu multă recunoștință de către toți cei care prin el au venit la Domnul. Şi de către multe adunări ale Oastei Domnului pe care el le-a înființat prin puterea Duhului Sfânt.

În anii grelelor încercări, când cei mai mulți erau ținuți pe loc de frică, el a mers la fraţi fără încetare, îmbărbătându-i şi ducându-le cărți, biblii şi foile Oastei Domnului, ca un harnic semănător şi păzitor al țarinei Domnului IIisus.

Fie şi pilda lui un îndemn și o încurajare pentru toți cei ce sunt şi vor fi în Oastea Domnului.

Trupul lui odihneşte în cimitirul de la Burla, până la învierea morților sfinţi şi Venirea Domnului IIisus.

Slăvit să fie Domnul!