11. Sava Acostăchioaie din Dorohoi

Fratele Sava Acostăchioaie din localitatea Buda, județul Dorohoi, din nordul Moldovei, s-a născut prin anii 1900 și a fost căsătorit, având patru copii, pe care i-a crescut în frica și dragostea Domnului, devenind și ei credincioși ostași ai Domnului.

După plecarea sa la Domnul, copiii săi au rămas în locul lui niște buni și harnici frați și lucrători în ogorul Evangheliei din aceste părți de țară care, mai apoi, au căzut în teritoriul înstrăinat al Bucovinei de Nord.

În Oastea Domnului a intrat prin anul 1930, când Lucrarea Domnului era în plin avânt duhovnicesc. Îndată ce Domnul l-a chemat și l-a pus în slujba Lui, fratele Sava, plin de râvnă fierbinte, a început să-i cheme cu mult curaj pe toți cei din jurul său pe calea mântuirii; și în curând s-a format o adunare binecuvântată de suflete aprinse pentru Dumnezeu.

O seamă de suflete dintre cei atrași de el au devenit și ei niște curajoși mărturisitori ai Evangheliei și, înarmați cu Biblii și multe alte cărți și foi de la Sibiu, au început să cutreiere casele și sufletele până departe în jurul satului lor.

În curând s-au format alte puternice adunări frățești cu care țineau o strânsă legătură prin întâlniri și serbări ținute în diferite părți. Lucrul începutului fiind foarte greu, au avut de întâmpinat mari și multe împotriviri, dar prin puterea Domnului au trecut biruitori și credincioși prin toate. De multe ori au fost alungați din unele sate de către cete de bătăuși organizați și puși la cale să-i alunge cu ciomege și cu pietre din hotarele lor.

Odată, fiind cu încă doi frați la biserică în unul din satele vecine unde merseseră să facă adunare și duseseră cărți pe care doreau să le împartă oamenilor, un preot i-a pus pe niște slujitori ai bisericii să-i scoată afară din biserică, să-i bată, să-i trântească la pământ și să le pună pe piept niște pietre mari care erau acolo, proptite de peretele bisericii.

Frații au suferit toate acestea lăudând pe Dumnezeu și rugându-se pentru cei care îi chinuiau. Până la urmă s-au ridicat mai mulți oameni și, certându-i cu mânie pe chinuitorii lor, i-au scos și le-au dat drumul să plece...

Noi, spunea fratele Sava, am dat slavă Domnului că ne-a învrednicit să suferim și noi ceva pentru Numele Lui.

De atunci au rămas și acolo câteva suflete dornice după Domnul Iisus, la care apoi au mers de mai multe ori, întemeind și acolo o adunare frățească, având mari bucurii și biruințe în Domnul Iisus.

Despre aceste biruințe și bucurii, frații au înștiințat adeseori redacția foii Isus Biruitorul, iar prin foaie, publicându-se unele din acestea, ele au fost pricină de încurajare și mângâiere pentru mulți alți frați care și ei treceau prin astfel de stări. După cum este scris: Căci, fraților, voi ați călcat pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu... pentru că și voi ați suferit din partea celor de un neam cu voi aceleași rele pe care le-au suferit și ei din partea neamului lor (Filip. 2, 14; Evr. 10, 32).

Dăm mai jos încă două din astfel de întâmplări, pentru a nu fi uitate înaintea Domnului și pentru a fi pildă de îmbărbătare și altora:

Am fost citat de 8 ori

Noi suntem tineri și luptăm. Adunările sunt pline de Duh și frații îl vestesc cu putere pe Iisus. Am avut mult de suferit, dar Domnul este cu noi. Anul trecut am avut de suferit multe prigoane, nevoi și încercări.

Pentru că am cântat în biserică, părintele ne-a dat în judecată. Primarul m-a dat și el în judecată pentru cărțile Oastei (după ce a mâncat și el din pâinea mea: i-am dat și lui cărți și „Isus Biruitorul” fără plată). Șeful de jandarmi mă ia în fiecare zi la post și mă bate, ca să mă las de Oastea Domnului. Mi-a făcut și un proces și am plătit și o amendă. Am fost dat în judecată și au venit să mă acuze acolo și preotul, și primarul, și ceilalți asupritori ai mei. Am fost citat de 8 ori la judecăți. Toți mă sfătuiau să-mi iau avocat apărător, dar eu am lăsat să mă apere Domnul. El m-a izbăvit. Slăvit să fie El! (Isus Biruitorul, nr. 7/1937)

Din biruințele copiilor lui Dumnezeu

...Sâmbătă seara, 20 februarie 1937, o încercare de foc a venit peste noi. Nu ne mai puteam despărți din adunare. Cântările răsunau, mărturisirile treceau la inimă. Cuvântul lui Dumnezeu ne ardea sufletele. Fiecare frate și soră spuneau cuvinte de zidire. Un frate spunea: „Să veghem toată noaptea în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, până dimineața..."

Nu departe era bal și petrecere, aranjate și cu ajutorul preotului nostru. Pe când vorbeam eu, au intrat în adunare doi, râzând și făcând sminteală. Unii dintre frați și surori au râs. Atunci fratele Sava i-a mustrat cu cuvinte din Sf. Scriptură, dar ei continuau să râdă. Și le-a strigat:

„Când veți mai veni în adunare și vă va porni râsul, să vă ridicați în picioare uite-așa și să începeți să vă dați palme uite așa. Și, arătându-le, a început să-și dea palme lui singur peste față, 1, 2, 3, 4, 5, 6 palme puternice; și când a ajuns numărul până la 6, sângele l-a podidit pe nas și pe gură, iar frații nu mai râdeau, ci toată adunarea a început să plângă cu hohot.

În lacrimile lui apoi, fratele s-a spălat de sânge și i-a rugat pe toți să înceteze cu tânguirea. I-a îmbrățișat, i-a sărutat, cerându-și iertare și le-a sărutat mâna la toți. Apoi au îngenuncheat cu toții, rugându-se și cerându-și iertare Scumpului Mântuitor. Am plâns și ne-am rugat toți până la ziuă, apoi am mers la biserică, era duminică dimineața. În drum, trecând pe la primărie, aici răsunau cântecele păgânești și locul, iar noi cântam „Frați ostași de pretutindeni", până la biseri-că. Toată lumea de pe drumuri asculta.

Autoritățile l-au dat pe fratele Sava în judecată pentru cântare și-l amenințau că îi vor face și mai mult rău. Pentru toate, el slăvea pe Domnul.

În felul acesta L-a mărturisit el pe Domnul până când a plecat la răsplata cerească, rămânând în urma sa, în localitatea Buda ca și în celelalte localități, mulți frați tineri și curajoși mărturisitori ai Domnului, care, fiind împrăștiați de evenimentele care au urmat, au dus până departe-departe Cuvântul lui Dumnezeu și vestea despre Oastea Domnului, întemeind multe și frumoase adunări peste tot pe unde au fost duși.

Iată ce frumos scria și el în Isus Biruitorul, nr. 14/1935, Părintelui Iosif, în vremea marilor încercări:

Prin dureri ne-am născut

...Căci precum o femeie simte dureri la nașterea unui copilaș, tot așa ai simțit și sf. ta pentru noi, care ne-ai născut din nou în Hristos Iisus. Și ce durere mare veți simți când vezi pe vreunul care cu suferința l-ai născut, că se leapădă și hulește.

Cât despre noi, vom mai suferi dacă trebuie să suferim, le vom primi pe toate lăudând pe Domnul, ca să fim vrednici de El și de Împărăția Sa. Domnul să ne ajute.

Iar foaia Isus Biruitorul, din 8 martie 1936, publica următoarele:

Cucernice părinte Iosif,

În ziua de 22 decembrie 1935, mersesem în satul Posat cu foile și cărțile Oastei. După ieșirea din biserică, noi, câțiva frați, ne-am tras deoparte într-un colț și am cântat cântări ale Oastei. Oamenii care beau rachiu și fumau, că era hram, s-au tras către noi și ascultau. Dar venind primarul, ne-a oprit că stricăm datinile, iar cântărețul, cu țigara în gură, ne-a ocărât și el. La un timp după aceasta, am fost chemat la postul de jandarmi Buda, acuzându-mă că sunt sectar adventist, dându-mi un pumn. Domnul șef înjura pe Dumnezeu; eu l-am oprit, să nu mai înjure, că e păcat, dar dânsul mă silea să înjur și eu. După ce am dat declarație că nu sunt adventist, mi-a dat drumul, dar m-a chemat din nou.

Când am ajuns la post, nu mai era șeful, ci ajutorul său. Îndată m-a întrebat: «Mă, nu vrei să te lași de Oastea Domnului?» Eu i-am răspuns că niciodată nu mă voi lăsa. Atunci a prins a mă bate cu pumnii peste cap. După aceea m-a legat în lanțuri și m-a băgat în beci. Când mi-au pus lanțurile și m-au strâns tare de tot, eu am spus: «Slăvit să fie Domnul!» Am sărutat lanțurile și am întins mâinile cu bucurie, ca să fiu legat. Aceasta era cam pe la ora 2 din zi. M-au băgat în beci, unde m-au ținut până la ora 10 seara legat.

După un timp, când voiau să plece nu știu unde, soția d-lui șef striga pe sală să nu-mi facă mie nimica, că toate câte îmi fac mie se vor întoarce asupra lor (ea cunoștea bine Oastea Domnului). Sergentul spunea că are ordin de la preot. Eu auzeam din beci totul. La un timp, vine soldatul, mă dezleagă și mă duce iarăși la cercetare. Ajutorul șefului, strigând cu multă amenințare, îmi zicea să mă las de Oaste, iar eu răspund că nu mă las niciodată. Atunci erau de față 3 oameni martori: Ilie Amihailoaiei, Petre Onu și Ananie Moșneagu, iar eu am întins mâinile și le-am arătat urmele lanțurilor pe mâini.

Soția d-lui șef a venit după mine în beci și m-a îmbărbătat cu multe cuvinte, să nu mă las de Oaste, ci să rabd toate acestea cu bucurie.

La orele 11 noaptea m-au luat iarăși la cercetare. După ce m-au cercetat, mi-au dat drumul acasă, spunându-mi că a doua zi să fiu iarăși la post. A doua zi era acolo și părintele care mă învinuia să mă las de Oaste. Și l-am rugat și pe părintele, spunându-i că acasă îmi tremură copiii de frig și soția a împrumutat lemne din sat. Atunci iarăși m-au băgat în beci. Cam după o oră au venit să vadă ce fac. A venit și d-l șef, strigând cu o voce groaznică. Eu stam în genunchi și mă rugam, iar el mă întreba: «Ce faci tu aicea, mă?» Eu i-am răspuns că mă rog la Domnul Iisus. Iar el mă întrebă furios cu aceleași cuvinte, iar eu i-am răspuns că mă rog la Domnul Iisus.

Atunci s-a repezit la mine, începând să mă bată cu pumnii peste cap. Mă trântea jos, mă izbea de pereți și-mi zicea: «Mă, nu te lași de Oaste?» Eu îi ziceam că nu mă las... Atunci el îmi spunea să mă las de rele, iar eu îl întrebam: «De care rele?» Dar el nu-mi spunea, ci mă bătea înainte. A venit și instructorul în beci și mă băteau amândoi, ca să mă las de rele. După ce m-au lăsat de bătut, instructorul s-a dus, iar șeful mi-a poruncit să cânt o cântare de la Oaste. Eu am cântat cu lacrimi, iar el mi-a spus: «Când veți avea adunare la Oaste, să mă chemați, să vin și eu.»

Acum se prefăceau că le pare rău că m-au bătut și râdeau de mine. Eu le-am mulțumit în Numele Domnului și m-am rugat lui Dumnezeu să-i ierte. Apoi mi-au dat drumul acasă. Eu am ieșit, lăudând Numele Domnului că m-a învrednicit să sufăr pentru El...

Așa și-a ținut fratele nostru Sava Acostăchioaie - și mulți alți frați ca el - sfântul lor legământ până la moarte. După încă multe altele de acest fel pe care le-a mai îndurat și mai departe - dar pe care nu le-am mai scris în cartea aceasta, el a trecut la Domnul. Dar în urma sa a rămas fiul său, continuând tot așa ca tatăl lui lucrul Domnului în satul Buda și până mult mai departe, unde s-a întins Lucrarea Domnului Iisus. Acum ei au rămas dincolo de hotarul țării noastre.

Să ne fie de pildă și îmbărbătare nouă tuturor viața acestui frate statornic care a fost o strălucită dovadă a dragostei pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos și de statornicie în Oastea Lui sfântă.

Domnul și Dumnezeul nostru să-i răsplătească lupta și jertfa lui și a tuturor celor ca el cu cununa vieții veșnice, iar nouă să ne ajute să le urmăm pilda lor frumoasă.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!