155. „Mă cunoști?”

Istoria ne-a lăsat o întâmplare cu mult înţeles sufletesc.

Un rege bavarez, vânător pasionat, se rătăci, cu prilejul unei vânători. Flămând şi obosit, dete peste casa unor ţărani bavarezi. Regele îşi tăinui numele, vrând să afle cam ce fel de supuşi are. Fu însă foarte rece primit. Ţăranii îi spuneau aproape pe faţă că n-au lipsă de astfel de „vagabonzi”.

Abia-abia i se făcu rost de ceva mâncare slabă şi odihnă proastă.

A doua zi, regele, întorcându-se la palat, se îmbrăcă în toate podoabele sale şi trimise după ţăranul ce-l găzduise. Condus în faţa tronului, regele îl primi cu întrebarea: „Mă cunoşti?”.

Ţăranul rămase uluit şi ruşinat. Regele din faţa lui era călătorul pe care-l găzduise atât de prost.

Aşa e şi cu noi.

Iisus, Regele cel Ceresc, ni se înfăţişează azi în chip umil şi smerit. „Bolnav am fost şi m-aţi căutat, în temniţă am fost şi aţi venit la mine, gol am fost şi m-aţi îmbrăcat, flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc. (...) Oricâte aţi făcut unuia dintre aceşti mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt 25, 35, 36, 40).

Dar, în Ziua cea Mare a Judecăţii, El va veni plin de slavă, înconjurat de sfinţii Săi îngeri. Pentru cei necredincioşi El va veni însoţit de întrebarea şi mustrarea „Mă cunoaşteţi?”.

Cunoaşte-L-vor atunci şi cei care astăzi nu-L cunosc şi se vor ruşina, dar atunci va fi prea târziu.

Ferice de cei care-L cunosc pe Domnul şi-I slujesc Lui!