19. Jicăreanu Ion din Vurpăr - Alba

Fratele Jicăreanu Ion s-a născut în satul Mereteu - Vupăr, județul Alba, lângă Vințu de Jos, în anul 1921. De la început a avut o copilărie chinuită, apoi și mai târziu Domnul l-a trecut prin felurite încercări, una mai grea ca alta.

După război s-a căsătorit cu sora Veta, dar au fost din nou încercați, având doi fii bolnavi, care mai târziu au murit amândoi în condiții tragice. Aceste încercări însă, prin care a îngăduit Domnul ca ei să fie trecuți, i-au făcut să-L caute pe Domnul și să-L afle în Lucrarea binecuvântată a Oastei Domnului. S-au înscris în Oastea Domnului în anul 1950.

După predarea lui în slujba Domnului Iisus, cel dintâi gând al fratelui Ion a fost să caute și să cheme și alte suflete ca să se întoarcă la Dumnezeu. A început să spună despre pocăință și mântuire tuturor celor cu care se întâlnea. Fiind de meserie zidar și lucrând pe la diferiți oameni, el avea astfel ocazia binecuvântată de a le propovădui multor suflete pe Domnul Iisus. Așa a fost că, prin el, Cuvântul Domnului a fost vestit în toate satele din jur, formându-se astfel multe adunări de frați ostași.

Când s-au înmulțit sufletele credincioase în satul său, el și-a construit o casă nouă, anume ca să poată face acolo o adunare în care să se slăvească Domnul și să se bucure sufletele celor ce-L doreau pe Dumnezeu.

Felul lui plin de blândețe și de bunătate, cuvântul lui liniștit și puterea lui plină de respect și de evlavie îl făceau iubit, prețuit și ascultat de toți. Om răbdător și smerit înaintea lui Dumnezeu, nu s-a plâns niciodată de crucea lui grea și nici de nedreptățile ce i se făceau, ci le purta pe toate mulțumind Domnului și răbdând în tăcere.

Adunarea din Vurpăr era destul de mare, iar fratele Ion era cel care îngrijea ca toate să meargă acolo în felul cel mai frumos și mai bun. Era gata oricând la orice osteneală și jertfă pentru Domnul, zi și noapte, fără teamă, fără cruțare de osteneli sau cheltuială. A fost un frate și tovarăș bun în lucrul Domnului cu fratele Voina de la Sebeș, cu fratele Ilie Marini de la Săsciori, cu fratele Ioan Opriș de la Ighiel, cu care împreună alergau pe drumurile Domnului în vestirea Evangheliei mântuirii...

Din cauza credincioșiei sale, în anul 1959, când au fost marile arestări de frați din Oastea Domnului, împreună cu fratele Voina, fratele Opriș și fratele Ilie Marini - și cu alți frați din regiunea Hunedoara - a fost arestat și fratele Ion și condamnat și el la mulți ani de închisoare. Atât la procesul său, cât și în tot decursul închisorii, fratele Ion a avut o comportare plină de demnitate evanghelică, de cinste și părtășie iubitoare și frățească față de toți cei cu care suferea și muncea împreună.

A fost și acolo o pildă frumoasă de om al lui Dumnezeu, făcând cinste Lucrării Oastei și numelui de ostaș al Dumnului. Nu s-a lepădat niciodată nici de numele Oastei și nici de învățătura ei, cum au făcut alții prin acele locuri. Nici prin purtarea sa nu a dat nici un prilej de sminteală altora. Ci oricine a privit faptele lui și a ascultat cuvintele sale a putut lăuda pe Dumnezeu pentru un astfel de om.

În timpul închisorii s-a îmbolnăvit grav de o boală grea cu care a venit acasă la eliberarea din 1964. Îndată după aceea a căzut la pat și nu s-a mai vindecat până când a trecut la Domnul, în 27 septembrie 1970. Tot timpul bolii sale însă, el n-a încetat să-L mărturisească pe Domnul și să se ocupe pe cât putea de bunul mers al adunării frățești și de starea sufletească a celor din jurul său.

La înmormântarea sa au luat parte mulți frați și surori din toate satele din jur. Preotul locului, deși tot timpul vieții sale nu-l putea suferi pe fratele Ion, totuși în predica de la sicriul lui a fost atât de mișcat, încât tot timpul a vorbit cu lacrimi...

A fost odată un om bun - spunea preotul plângând - și acest om bun umbla peste tot, făcând numai bine, ajutând pe cei slabi, mângâind pe cei suferinzi, săturând pe cei flămânzi, îmbrăcând pe cei goi, îndreptând pe cei rătăciți, ridicând pe cei căzuți, după pilda și Cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, plin de răbdarea, de dragostea și de bunătatea Samariteanului Milostiv...

Iată, acel om bun este acel ce stă acum aci, în sicriul acesta din fața noastră. În urma plecării lui din lumea aceasta rămâne un mare gol. Niciodată n-a trăit printre noi un om așa de bun ca el... Și cine știe dacă va mai fi, pentru că oamenii buni sunt din ce în ce tot mai puțini și mai rari prin lumea asta. Din tot sufletul să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru el și să ne rugăm pentru noi ca să avem și noi o credință și o dragoste de Hristos cum a avut el...

A fost petrecut cu multe lacrimi până la mormânt, dar amintirea lui a rămas vie și luminoasă înaintea tuturor celor ce l-au cunoscut. Domnul să păstreze nestins în frățietatea Oastei Domnului focul sfânt pe care l-au avut în ei atât de puternic frații noștri buni a căror viață și lucrare au adus atâtea roade pe pământ. Și a căror pildă trebuie să rămână vie și luminasă, pentru a fi urmată cu vrednicie de toți cei care vor mai fi chemați de Duhul Sfânt în Lucrarea Oastei Domnului Iisus. Amin.

Slăvit să fie Domnul!