Foto Traian Dorz

24. Dumitru Romanenco din Voinova - Orhei

Traian Dorz - Fericiții noștri înaintași

Fratele nostru Dumitru Romanenco s-a născut în comuna Voinova din județul Orhei - Basarabia, prin anul 1890. Părinții săi au fost oameni înstăriți, având o moşie de o sută de hectare într-un loc nespus de frumos. La mijlocul moşiei era un lac cu ape limpezi şi cu maluri înflorite, lângă o pădure și o câmpie minunată.
După întoarcerea lui la Domnul, prin anul 1930, aici la conacul său de lângă lacul şi pădurea minunată aduna el frații şi surorile din Voinova şi din împrejurimi în adunări pline de binecuvântare, lăudând pe Domnul și petrecând ceasuri și zile neuitate în Numele Domnului IIisus.
Fiind un om harnic şi credincios, împreună cu soția Vera au făcut din casa lor o Betanie binecuvântată, oferind acolo loc plăcut de odihnă şi recreere multor frați şi surori mai lipsiţi ori mai bolnavi. Multe zile fericite au petrecut acolo şi părintele Vladimir cu soția sa Eufimia, care deveniseră ca o familie împreună cu familia fratelui Romanenco. De acolo porneau apoi împreună de multe ori în misiunile lor pentru vestirea Evangheliei şi răspândirea cărților dorite şi căutate ale Oastei Domnului.
Fratele Ioan Marini a petrecut şi el două veri aici, în liniște și recreere sufletească, înconjurat de toată dragostea fratelui Dumitru şi a surorii Vera. De aici a plecat el cu ei adeseori în cercetări frățeşti prin județul Orhei și prin alte județe ale Basarabiei, toți trei împreună, cu părintele Vladimir şi cu fratele Dumitru Romanenco.
De asemenea, împreună cu fratele Chirilă şi Trofim, fratele Dumitru îşi formase o echipă de misionari călări. Purtând în mijloc steagul Oastei, ei cutreierau multe sate și adunări frățești, cântând şi mărturisind Numele Domnului IIisus.
În anul 1935, Părintele Iosif scria despre ei în foaia Isus Biruitorul nr. 7-9 următoarele:
Ca trei magi acum două mii de ani, acești trei frați din Voinova - Basarabia au plecat călări pe cai, cu steagul Oastei purtat în mână, pentru a vesti Evanghelia lui IIisus. Ei merg mereu prin sate și orașe, vestind Cuvântul Domnului IIisus și Oastea Lui.
Echipa aceasta de călărași e formată din: frates Romanenco, Chirilă Chirica şi fratele Trofim. Fratel Romanenco a fost ofițer în armată, iar acum cu mân drie vesteşte pe Iisus cel Răstignit și, pe lângă altele pus în slujba Domnului și trei cai cu toate cele ce tre buie pentru călători.
Pe când călăreții Oastei treceau prin Iași - ne scrie un frate - toată lumea se mira după ei. Un ofițer a întrebat: „Ce-i asta?” Iar fratele Romanenco i-a răspuns: „Este cavaleria Oastei Domnului.” Ofițerul a înțeles, a salutat steagul și a zis: „Mergeți sănătoși!” Alții întrebau: „Ce înseamnă asta, ce - e război?” „Da, e război contra păcatelor și a răutăților”, răspundea fratele Romanenco cu îndrăzneală și fără să se ruşineze de Dumnezeu.
Și așa au cercetat cei trei vestitori ai Oastei Domnului pe frații din Basarabia şi o parte a Moldovei. Şi așa cutreieră şi acum satele pentru vestirea Adevărului Sfânt. Domnul IIsus Biruitorul să le aducă biruință si răsplată pentru ostenelile depuse întru vestirea Cuvântului Sfânt prin Oastea Domnului.
«Isus Biruitorul» nr. 7-9 din 1935, pag. 6
Părintele Vladimir, care l-a cunoscut îndeaproape, scria despre el, printre altele: Fratele Dumitru Romanenco era un cărturar modest, foarte popular, muncitor și bun gospodar, dar mai ales bun creştin şi adevărat frate în Oastea Domnului, înflăcărat şi plin de râvnă întru vestirea Cuvântului Sfâni. Era un suflet mare și plin de dragostea lui Dumnezeu...
Deși avea un fizic sănătos, totuşi o plecare grabnică la Domnul îl aştepta la începutul lui septembrie 1939. Noi eram la Cluj şi pregăteam marea adunare din 3 septembrie 1939 când, pe neaşteptate, am primit acolo vestea morții lui. Se îmbolnăvise de tetanos şi în trei zile a murit la spitalul din Chişinău.
În cele trei zile de zăcere la spital, el a avut parte de la Domnul de multe descoperiri minunate. Vedea cerul deschis şi pe îngerii Domnului aşteptându-l cu cântări şi bucurii negrăite. Deşi avea dureri peste măsură de mari, el nu numai că nu a cârtit, ci lăuda cu bucurie și cu lacrimi Numele Domnului.
A fost petrecut cu multe cântări şi lacrimi de mulțimea fraților adunați cu durere şi cu grabă lângă sicriul lui. Domnul IIisus l-a izbăvit astfel de marile nenorociri ale războiului care avea să vină în curând.
În așteptarea Învierii, trupul lui odihnește în cimitirul din Chişinău. Sora Vera s-a refugiat şi a trăit după aceea, până la vârsta biblică, în Sebeş-Alba, unde a fost înmormântată şi ea.
Scumpii şi neuitații noştri frați Dumitru şi Vera Romanenco au înscris o pagină glorioasă în Istoria Oastei Domnului și roadele lor duhovniceşti vor rămâne veșnic în fața Domnului împreună cu ale tuturor celorlalți frați harnici din Basarabia. Ei au adus la Domnul multe suflete care apoi au purtat solia Oastei Domnului până departe spre Răsărit. Viața lor ne poate fi pildă minunată de slujire şi dragoste pentru Domnul.
Domnul IIisus Hristos să le dăruiască şi lor şi tuturor celor ce L-au iubit şi slujit cu credință Cununa Vieții veşnice. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Articol 27 din 72
Folosește săgețile ← → pentru navigare