25. Popa Petru din Batiz - Hunedoara

Fratele Popa Petru s-a născut în anul 1915, în oraşul Sebeş, județul Alba, într-o familie cu mai mulți copii. Părinții săi având o familie mai grea și o stare mai modestă, fratele Petru a trebuit de tânăr să ia drumul pribegiei, spre a găsi de lucru prin diferite părți ale țării.

Numele său începe a fi pomenit prin foile Oastei începând cam din anul 1934, când fratele Petru se afla în localitatea Lonea de lângă Petroşani, ca angajat lucrător la mină. De aici, din centrul minier Petroşanilor, fratele Petru începe a fi cunoscut ca unul dintre cei mai harnici tineri ai Oastei Domnului din județul Hunedoara.

Cu un curaj deosebit și cu o râvnă fierbinte pentru Domnul, el începe a lucra pentru vestirea Evangheliei întâi într-un cerc mai restrâns de frați, dar curând străbate toate satele Hunedoarei, apoi tot mai departe, însoțindu-i pe cei mai buni frați lucrători de atunci.

Încă de la început, fratele Gheorghe Munteanu de la Batiz, unul dintre cei mai buni frați lucrători ai Oastei Domnului din Hunedoara dintre anii 1930 și 1937, 1-a luat cu el pe la cele mai de seamă adunări si misiuni. În curând el devine cel mai de seamă ajutor al fratelui Gheorghe în câmpul tot mai larg al Evangheliei din cuprinsul județelor Hunedoara, Arad, Alba şi Sibiu. Însoțindu-i mereu pe fratele Gheorghe şi pe sora Măriuca, fiica acestuia, şi lucrând împreună cu o mare râvnă pentru Domnul, ei s-au apropiat foarte mult sufletește.

Astfel, fratele Petru, după ce fratele Gheorghe Munteanu din Batiz a trecut pe neaşteptate la Domnul, în anul 1937, a hotărât împreună cu sora Măriuca să se căsătorească şi să se mute la Batiz, în casa fratele Gheorghe Munteanu, pentru a lucra mai departe împreună, preluând într-un fel plugul duhovnicesc al fratelui şi socrului său.

Căsătoria fratelui Popa Petru cu sora Măriuca a avut loc în 22 mai 1938. De atunci Domnul i-a binecuvântat cu o frumoasă viață de lucru şi luptă pentru Domnul în toate părțile, până unde au putut merge. Fratele Petru a luat parte din ce în ce tot mai mult la cele mai însemnate lupte şi momente din istoria celor mai fierbinți ani ai Oastei Domnului.

În frământările și luptele deosebite începute în anul 1935 cu conflictul de la Sibiu, el, deşi tânăr, abia de 20 de ani, a luat parte în cel mai frumos şi hotărât fel alături de dreptatea Părintelui Iosif Trifa şi a Voluntariatului Oastei Domnului.

Când a început să se organizeze mai îndeaproape lucrarea tineretului Oastei, fratele Popa Petru era totdeauna printre cei dintâi tineri, îmbărbătând lupta Domnului prin cuvântările lui înflăcărate, prin participarea lui la toate misiunile frățeşti, la răspândirea Bibliei şi a cărților Oastei și la orice fel de osteneli pentru Domnul.

Ataşamentul lui total față de adevărul Oastei Domnului, credința lui puternică și râvna lui neîntrecută l-au ajutat să ajungă unul dintre cei mai harnici si talentați vorbitori ai Oastei.

Cuvântul lui era totdeauna plin de miez duhovnicesc, plin de foc sfânt, plin de putere, şi în urma lui s-au predat sute şi sute de suflete în slujba Domnului. Datorită multelor sale osteneli în propovăduirea Cuvântului Sfânt, s-au înființat grupări ale Oastei Domnului în multe localități din Țara Hațegului, de pe Valea Streiului, de pe Valea Mureşului şi Valea Sebeşului.

În toate aceste părți, numele lui va fi pomenit totdeauna cu dragoste şi recunoştință, pentru că timp de zeci de ani el a fost nelipsit, săptămână de săptămână, prin aceste părți, cercetând adunările, îmbărbătându-i pe frați și împărțind Cuvântul Domnului la timp şi nela timp, fără a obosi și a înceta niciodată lucrul său.

În anii marilor frământări pentru obținerea unei forme de legalizare pentru activitatea Oastei Domnului în Biserică, fratele Petru a făcut și el parte dintr-o delegație frățească ce s-a prezentat în acest scop, împreună cu fratele Traian Dorz, la Patriarhul Iustin şi la Departamentul Cultelor, în vara anului 1957.

După ce conducerea Bisericii şi a Statului a hotărât să refuze legalizarea Oastei Domnului şi să ia măsurile cele mai drastice pentru nimicirea ei, fratele Popa Petru din Batiz, fiind socotit ca unul dintre cei mai activi frați pe țară, a fost arestat şi el în 1959 şi inclus în lotul celor 23 socotiți conducători pe țară ai Oastei Domnului, care au fost anchetați şi judecați la Cluj, în noiembrie 1959. A fost condamnat şi el la 12 ani muncă silnică.

A executat condamnarea în Penitenciarul Gherla şi în diferite colonii de muncă, până la eliberarea generală din vara anului 1964. Tot timpul anchetei sale şi a procesului său, precum şi al executării acestor ani grei de condamnare, fratele Petru a avut o atitudine demnă, frumoasă, cinstită, evanghelică, vrednică de Numele Domnului IIisus, Mântuitorul său, cât şi de numele de frate şi ostaş al Domnului. El a mărturisit cu vrednicie în tot acest timp despre Domnul IIisus tuturor celor cu care a stat şi a muncit împreună.

După ieşirea din închisoare, el şi-a reluat cu aceeaşi sfântă râvnă lucrul său în câmpul Evangheliei pe unde semănase cândva sămânța cea sfântă a mântuirii. Plini de bucuria revederii, frații l-au primit cu şi mai multă dragoste şi prețuire în mijlocul lor. Ani de zile el a continuat şi adâncit munca lui frumoasă, colaborând frățeşte cu toți ceilalți lucrători ai Domnului, cu frații: Irinca Valer din Cărpiniş, Cornel Rusu din Simeria, Gh. Plăcintă din Călan, Gheorghe din Crişeni, Ionel din Sâncrai, Iştvan din Vâlcele, Opriş din Batiz, Costică de la Sălaş, Iulius de la Ciula, Cuțu de la Hațeg şi alții...

Când s-a ivit curentul sectarist de la Sibiu, el a luptat împotriva acestuia cu toată puterea, îndemnându-i pe toți frații să-l respingă, pentru a rămâne pe totdeauna credincioși dreptei învățături de la început, după pilda și îndemnul Părintelui Iosif.

În ultimul timp al vieții sale, după anul 1980, avea o suferință în trupul său care se agrava pe nesimțite provocându-i în câteva rânduri atacuri cerebrale. Ar fi trebuit să înceteze orice lucru și să-şi vadă de starea sănătății sale, dar fratele Petru nu a încetat deloc munca și alergările sale pentru familia sa şi pentru familia Domnului. Astfel că, în 15 iulie 1983, a suferit din nou un atac din care nu şi-a mai revenit. A trecut la Domnul după numai două zile de boală, timp în care n-a mai putut vorbi nimic şi cu nimeni.

Privegherea şi înmormântarea sa au avut loc la Batiz. Au luat parte mulți frați şi multe surori care au putut afla vestea grabnică a morții sale. A fost slujit de 5 preoți, în biserica satului Batiz. Singurul căruia i-a fost îngăduit un cuvânt lângă sicriul lui a fost fratele Traian Dorz, care a evocat frumoasa viață de luptă și muncă a fratelui Petru pentru Domnul, dându-l ca o dovadă de iubire şi devotament pentru Lucrarea lui Dumnezeu. Și ca o pildă vrednică de urmat pentru noi toți până la moarte.

Domnul IIisus să-i dăruiască acolo Sus în ceruri Cununa Vieții ca unui luptător viteaz şi biruitor, iar nouă să ne ajute să ducem cu vrednicie lupta Oastei Domnului mai departe, până la sfârșit. Amin.

Slăvit să fie Domnul!