28. Opriş Ioan din Batiz Hunedoara

Fratele Opriş Ioan din Batiz s-a născut în anul 1907, în satul Ighiel, județul Alba. Copil sărac la o familie modestă şi numeroasă, el a intrat de tânăr la stăpân, ajungând ucenic la un comerciant, câștigându-şi cu greu traiul zilnic în felul acesta.

Încă în această slujbă fiind, tânărul ucenic ajunge să citească foile Părintelui Iosif de la Sibiu şi astfel, prin 1927, cunoaşte Oastea Domnului. După ce s-a predat Domnului, el şi-a căutat refugiul sufletesc într-o mănăstire, hotărându-se să se călugărească, pentru a-I putea sluji mai bine lui Dumnezeu. Aşa a îmbrăcat el haina călugăriei, stând doi ani în diferite mănăstiri – și făcând din când în când misiuni din starea aceasta. Așa a început el şi viața de misionar şi desfăcător de cărți ale Oastei Domnului, mai întâi prin județul Alba, apoi în cercuri tot mai largi, prin mai multe județe.

În felul acesta a ajuns şi până la Sibiu, unde Părintele Iosif l-a îndrăgit foarte mult şi l-a chemat să lucreze pe lângă el ca funcționar la Librăria Oastei, însărcinat cu vânzarea cărților, cu evidența desfăcătorilor de foi şi cărți - şi cu plecarea în misiunile din Sibiu şi din jur. În situația aceasta, fratele Ioan Opriş renunță la viața de călugărie şi se ataşază definitiv de slujba Domnului. După un timp s-a hotărât să se căsătorească şi astfel s-a însoțit cu sora Sanda, un suflet devotat Domnului, care l-a înțeles şi l-a ajutat nespus de mult pe fratele Opriş în tot lucrul său şi în suferințele sale pentru Domnul.

După căsătoria lor, în anul 1934, s-au mutat pentru un timp la Simeria Veche, unde au închiriat o prăvălie sătească și își câștigau pâinea zilnică din această meserie. După un alt timp s-au mutat, tot cu această ocupație, la Ighiu, căci familia începuse să li se înmulțească.

În ultimul an al Părintelui Iosif s-au mutat din nou la Sibiu, unde fratele Opriş începuse iarăși să facă vechea și frumoasa lui slujbă pentru Domnul la Librăria Oastei Domnului, împreună cu frații tinereții sale: fratele Marini, sora Tili, frații Titus, Popovici, Vonica si Dorz, la care se adaugase acum, tot ca lucrător la administrație, şi fratele Ioan Fulea.

În timpul din urmă, al grelelor suferințe ale Părintelui Iosif, fratele Opriş împreună cu fratele Popovici au fost ca doi îngeri îngrijitori ai părintelui. Având mâinile mai pricepute, ei purtau grija pansării rănilor nevindecate ale ultimelor operații. Cu o dragoste şi cu un devotament neobosit, aceşti doi frați au făcut această slujbă pentru Părintele Iosif până la sfârşit. Domnul IIisus, din dragostea Căruia au făcut ei cu toată răbdarea şi grija această grea slujbă pentru martirul Său, să le răsplătească în veşnicie, spunându-le: Când ați făcut aceasta unuia dintre cei mai aleşi ai Mei, Mie Mi-ați făcut...

După sfârșitul pământesc al Părintelui Iosif și după împrăștierea Centrului Oastei Domnului din Sibiu, a plecat de acolo și familia fratelui Opriş, stabilindu-se în apropiere de Hunedoara, unde fratele și sora şi-au luat serviciu în diferite părți. Între timp, familia li s-a înmulțit, devenind din ce în ce mai grea. În afară de aceasta, începând vremea prigonirilor pentru credință, fratele Opriş a fost luat în câteva rânduri și el, dat în judecată și închis pentru activitatea lui misionară în Oastea Domnului.

Deseori a fost amendat, purtat pe la autorități, amenințat și dus din post în post, pe jos. Odată era închis împreună cu fratele Voina Ioan de la Sebeş într-o închisoare din Alba Iulia, fiind păziți acolo de un alt frate al lor de misiune, Şerdean Ion din Limba, care, pe acea vreme, încă era în Poliție. Era o situație ciudată când doi erau închişi, iar al treilea îi păzea, după ce toți trei fuseseră cu o zi înainte în aceeaşi misiune pentru Domnul.

În anii frământărilor începute din 1935, fratele Opriş a rămas statornic în dragostea şi ataşamentul său față de Părintele Iosif şi Cauza Oastei Domnului. Începând din 1932, el a scris şi la foile Oastei mici articolaşe, întâmplări duhovniceşti, poezii şi rapoarte frățeşti, totdeauna cu mult talent şi originalitate. Dar mai ales vorbirile lui, de-a lungul întregii sale activități misionare în cadrul Oastei Domnului, erau ascultate cu multă dragoste şi deosebită plăcere, fiindcă tot ce spunea el era presărat cu multe pilde, cu istorioare, cu exemple reale şi practice din viața lui cu Domnul IIisus.

Când, cu ajutorul Domnului, şi-a putut avea şi el o locuință a sa, s-a stabilit definitiv cu familia la Batiz - satul fratelui Popa Petru cu care apoi a colaborat împreună zeci de ani în lucrul Domnului, ajutându-se şi completându-se unul cu celălalt.

În anii primelor încercări mai grele, din 1952, a fost luat şi el şi dus împreună cu fratele Cornel Rusu și fratele Traian Dorz la Deva, de unde apoi au fost duşi, cu cătuşe la mâini, până la Bucureşti, în lagărul Ghencea. A stat în lagăr luni de zile, după care a fost dus in diferite colonii de muncă doi ani. După eliberare a lucrat din nou stăruitor pentru Domnul, din 1954 până în 1959, când a fost arestat din nou şi inclus în lotul de la Cluj al conducătorilor pe țară ai Oastei Domnului. Anchetat şi judecat împreună cu ei, a fost condamnat la 5 ani închisoare şi internat la Gherla.

După eliberarea din închisoare, el a continuat tot atât de zelos şi de harnic să lucreze pentru Domnul, alergând neobosit împreună când cu unii, când cu alții în drumurile sale misionare printre frați şi pe la adunări.

A avut destule necazuri în familia sa cu unii dintre cei şapte copii ai săi. A avut parte și de boli, şi de felurite necazuri, atât el, cât si soția lui, credincioasa noastră soră Sanda, dar prin toate, Domnul le-a dăruit răbdare, ajutor şi mângâiere, astfel că au trecut prin toate cu bine, reușind să se mențină pe linia dreaptă și sănătoasă a învățăturii și credinței noastre dintâi.

Linia vieții sale duhovnicești, în mare, păstrându-se în ascultare de Domnul şi în colaborarea frățească, viața fratelui Opriş poate constitui o pildă de statornicie, de râvnă neobosită și de răbdare credincioasă în slujba Domnului şi spre slava Sa.

Domnul IIisus să-i dăruiască o fericită parte împreună cu El şi cu toți cei care au fost credincioşi şi statornici pe tot de-a lungul drumului vieții lor până la sfârşit. Amin.

Slăvit să fie Domnul!