29. Croitoru Nicolae din Comănești - Bacău

Fratele Nicolae Croitoru din satul Supan, localitatea Comănești, județul Bacău, s-a născut în anul 1904, într-o familie cu șase copii.

După ce a făcut armata, s-a căsătorit cu Ilinca, fiica lui Simion și Ruxanda Ardeleanu din Straja și au avut unsprezece copii.

Din cauza muncii grele pe care a trebuit să o presteze de pe când era copil și mai târziu, pe la 33 de ani s-a îmbolnăvit de astm. În acest timp au început să apară în satul său cărțile și foile Oastei Domnului trimise de la Sibiu, precum și adunările Oastei, atât la Comănești, cât și prin satele din jur. Chinuit de boala sa și de dorința mântuirii sufletului său, fratele Nicolae a început să citească Biblia și cărțile Părintelui Iosif. Mintea lui s-a luminat și inima lui s-a deschis, primindu-L pe Domnul Iisus, și a intrat și el în rândurile Oastei Domnului.

În toate timpurile grele care au urmat apoi cu muncile, cu războiul și cu suferințele din trupul lui, el nu numai că nu a slabit, dar s-a întărit tot mai mult în credința sa, crescând în râvna pentru vestirea Evangheliei în satul său și apoi până departe. Fratele Nicolae, cu toate greutățile sale familiale, a început să desfacă foile și cărțile Oastei în număr tot mai mare, alergând pe orice timp, zi și noapte, să semene cât mai multă sămânță duhovnicească prin tot ținutul lor.

În anul 1954, în urma unei suferințe grele, soția l-a părăsit, trecând la Domnul, și astfel el, și bolnav, și văduv, a rămas cu zece copii în viață, să lupte, să muncească și să-i crească singur. Unii dintre copii, chiar cei mai mari, au început să nu-l asculte, ci să-i facă multe necazuri; astfel povara crucii sale i s-a făcut tot mai grea. Dar prin toate aceste stări grele, el a rămas neclintit în credință, stăruind de copiii săi să se predea Domnului și să asculte de voia Lui sfântă.

Cu toate greutățile creșterii copiilor săi, fratele Nicolae nu s-a mai recăsătorit, dar nici n-a încetat lucrul pentru Domnul. Cu multă stăruință îi învăța pe tineri să se poarte frumos și simplu, atât în cuvinte și gesturi, cât și în îmbrăcăminte. Era uneori chiar aspru și stăruitor în sfaturile și îndrumările sale pentru frați și surori, cerându-le o viață și o comportare deplin ascultătoare de toate cerințele Domnului Iisus.

Dacă față de sine însuși nu-și îngăduia nici o încălcare a Cuvântului Sfânt, el nu îngăduia aceasta nimănui. Cuvântul lui Dumnezeu este întru totul sfânt - zicea el - și oricine zice că vrea să fie un ostaș al Domnului trebuie neapărat să se țină întru totul de ascultarea și împlinirea acestui Cuvânt. Nu trebuie să ne îngăduim nici nouă și nimănui să nesocotească nici un verset din Biblie. Dacă ne îngăduim să călcăm poruncile cele care ni se par nouă că sunt mai mici, ne vom obișnui să le călcăm și pe cele care sunt mari.

Viața de înfrânare, de post și de rugăciune trebuie să o trăiască fiecare suflet credincios cu toată frica de Dumnezeu, în orice stare a vieții lui, nu numai ziua, ci și noaptea. Nu numai în mijlocul fraților, la adunare ori la biserică, ci și în mijlocul celor care nu-l cunosc. Trebuie să ne temem de Dumnezeu și să nu săvârșim nici o neascultare de voia Lui, căci noi, care am pus legământul cel sfânt al ascultării de El, avem o datorie nespus mai mare și o răspundere nespus mai grea decât toți ceilalți oameni care nu-L cunosc și care nu au pus nici un legământ cu El.

Învățătura cea dreaptă a Oastei Domnului să o păzim cu sfințenie și să nu ne îngăduim nici nouă și nici altora nici o abatere de la ea. De credințele străine să ne ferim cu teamă și pe noi, dar și pe alții, pentru că acestea aduc dezbinări și ură, fiindcă nu vin din Adevăr. Oricine face dezbinare și ură între frați nu vine de la Domnul, ci vine de la cel rău...

Înfrânarea noastră - continua el - trebuie să fie chiar și de la un singur pahar de băutură îmbătătoare. Nu putem bea și paharul Domnului, și paharul dracilor. Nu putem sluji și lui Dumnezeu, și lui Mamona. Oricine face țuică ori vin și bea din ele și dă și altora este un făcător de rele și un pierzător al mântuirii sale și a altora.

Hotărâri fără frați - spunea el adeseori - nu trebuie să luăm nici unul, niciodată. Ci ascultarea de frați și unitatea cu ei trebuie să fie o poruncă sfântă pentru fiecare dintre noi.

Ce cuvinte mari sunt acestea!

În ultima parte a vieții lui, deși tot mai bolnav, fratele Nicolae totuși nu a încetat lucrul său pentru Domnul. Mergea până departe în cercetarea și îmbărbătarea fraților și, deși a fost și el amenințat și primejduit de multe ori, totuși a făcut lucrul Domnului fără frică și fără încetare. După trecerea lui la Domnul, multe suflete au mărturisit cu lacrimi că le pare nespus de rău că nu l-au ascultat și că nu l-au prețuit mai mult când era între ei.

A trecut în brațele Domnului în 18 august 1972. A avut un sfârșit liniștit, după o suferință grea de 4 luni. L-au privegheat și petrecut pe ultimul drum mulți frați și surori de pe Valea Trotușului, Valea Bistriței ți până la Galați, fiind mult prețuit de toți pentru frumoasa lui umblare și slujire pentru Domnul.

Dea Domnul ca și pilda lui frumoasă și sfaturile sale duhovnicești să fie urmate cu dragoste și râvnă de toți cei ce vor vrea să ajungă la cununa vieții din ceruri. Amin.

Slăvit să fie Domnul!