30. Ghiţă Savu din Vălani - Bihor

Fratele Ghiță Savu din Vălani de Pomezău, județul Bihor, s-a născut prin anul 1895, având încă patru frați si două surori. Părinții lui au fost niște oameni temători de Dumnezeu şi s-au străduit să le dea copiilor lor o creştere evlavioasă şi vrednică.

Toți copiii lor au ajuns credincioşi, dar mai ales fratele Savu şi alți doi frați ai săi, Mihai şi Paşcu, au ascultat de Domnul şi au intrat de la începutul Oastei de prin aceste părți în rândul fraților ostaşi. Acestea s-au întâmplat prin anii 1930-1931.

Ca ostaş al Domnului, fratele Savu și-a luat ca o sarcină sfântă datoria de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu; la început tuturor sătenilor săi, apoi şi mai departe, prin toate satele vecine. Împreună cu alți frați care l-au urmat în Oastea Domnului, fratele Savu a lucrat neobosit pentru înființarea de noi grupări și adunări ale Oastei. Astfel s-au întemeiat adunări ale Oastei în Săucani, în Pomezău, Coşdeni, Ceişoara, Cotiglet, Spinuş, Albeşti şi altele.

Împreună cu fratele Paşcu, cu Mihai, cu Teodore, cu Nicolae și alții, a ostenit mult, ani de zile, în cercetarea și întărirea adunărilor Domnului. Casa lui era locul de adunare şi de adăpostire al tuturor fraților, iar mâna lui darnică și caldă a ajutat și a mângâiat multe suflete lipsite și nevoiașe. Sora Lucreția, soția lui credincioasă și vrednică, a fost o soră la fel de bună ca şi el şi l-a sprijinit mult în lucrul său pentru Domnul și l-a înțeles din toată inima, şi l-a ajutat în munca cea sfântă de ajutorare şi adăpostire a fraților şi a tuturor celor care aveau nevoie de binefacerile lor.

A fost și el unul dintre cei mai harnici desfăcători de foi şi cărți de la Părintele Iosif. Pe adresa lui soseau mereu pachete cu hrană duhovnicească pe care apoi el le împărțea cu bucurie, îndemnându-i pe toți să se lumineze cu razele Soarelui-Hristos.

Toți frații mai tineri - printre care și fratele Petru de la Săucani, care era copil încă la şcoala primară şi care abia începea şi el atunci să-L urmeze pe Domnul - au atâtea frumoase şi neuitate amintiri despre dragostea și blândețea cu care îi îndemna pe toți fratele Savu ca sa intre în Oastea Domnului si să-L urmeze pe Domnul IIisus cu toată râvna şi ascultarea inimii lor.

Adunările se țineau, duminica, pe atunci numai în biserici, iar în celelalte zile, în casa lui ori în casele altor frați. Prin purtarea frumoasă a tuturor fraților, aproape toți preoții au fost cuceriți ca prieteni și sprijinitori ai Oastei, astfel că adunările frățești aveau loc aproape peste tot numai în biserici. Frații cântau cu toții în strană sau în comun, așa că pe aceste locuri niciodată Oastea n-a fost privită altfel decât ca o lucrare curată, sănătoasă și binefăcătoare în Biserică.

În toate aceste lucrări, acești frați erau sprijiniți și însotiți și de frații cei de mai departe, din părțile Beiuşului.

După câțiva ani, aproape de 1940, legăturile fraților din partea Vălanilor și Săucanilor cu cei din părțile Beiuşului şi de mai departe s-au strâns şi mai mult. În adunările mai mari ori în lucrul de ajutorare sau în cercetarea spitalelor şi a închisorilor cu daruri de hrană trupească și duhovnicească, toți acești frați lucrau împreună, iar aceasta era răsplătită de Domnul cu multe binefaceri şi roade spre slava lui Dumnezeu. Ce minunate erau astfel de adunări mari, cu biserici pline, cu frații încolonați pe jos, trecând prin multe sate, trezind dragostea şi dorul după o viaţă sfântă în multe suflete noi!

În anii 1940-1945, când în părțile Beiuşului, la Mizieş, apărea revista Familia creştină, iar fratele Marini locuia acasă la fratele Dorz, fratele Marini a venit adeseori și a fost primit şi ospătat cu bucurie şi în casa fratelui Savu. În drumurile lor misionare, ei au mers adeseori împreună, ducând multă mângâiere fraților până departe la Cusuiş, Rieni, Tărcăița şi până sub munți Bihorului.

Fratele Pavel Malița, Eftimiu Florea, Popa Petru sau fratele Constantin, tatăl fratelui Traian Dorz, au ospătat adeseori în adunările din Vălani şi din casa fratelui Savu. Aici au fost petrecute, zeci de ani la rând, multe zile şi nopți sfinte, în cele mai frumoase şi calde adunări frățești. Cuvântul fratelui Savu era ca un balsam mângâietor totdeauna pentru inimile tuturor celor ce-l ascultau. Din pricina vieții și a faptelor lui, toți ce ce-l cunoşteau Îl lăudau pe Dumnezeu și priveau cu respect Lucrarea Oastei Domnului.

Fratele Savu şi sora Lucreția şi-au crescut pe cei trei copii ai lor în frica şi dragostea Domnului, așa că după plecarea lor la Domnul, casa lor în care a rămas fratele Nicolae, fiul lor, este și astăzi tot casa de întâlnire şi bucurii în Domnul a fraților care trec şi vin pe acolo.

Sora Lucreția a trecut la Domnul cu câțiva ani mai devreme, în urma unei suferințe grele. În urma ei, la câțiva ani, s-a dus şi fratele Savu, fiind petrecut atât la priveghere, cât și la înmormântare, cu lacrimi, cu cântări și cuvântări din Sfintele Scripturi - de către o mare mulțime de frați pe care cuvântul și pilda fratelui Savu i-a ajutat mult pe calea mântuirii şi a urmării Domnului IIisus.

Tot în acei ani - sau nu mult mai târziu - au trecut la Domnul şi fratele Paşcu, fratele Mihai, fratele Teodore și încă alți câțiva dintre acei care fuseseră primii ostași prin părțile acestea. Şi multe surori care fuseseră suflete alese şi scumpe pentru Domnul, care sprijiniseră și ele lupta frumoasă a Oastei Domnului în părțile acestea.

Pilda vieții lor frumoase a rămas vie în amintirile noastre; şi noi, rugându-ne pentru odihna sufletelor lor, Îi mulțumim Domnului că ne-a dat nouă nişte aşa vrednici înaintaşi. Să ne rugăm ca să ne ajute, atât nouă, cât şi urmaşilor noştri, să le urmăm pilda lor cu vrednicie Amin.

Slăvit să fie Domnul!