30. Ghiță Savu din Vălani - Bihor

Fratele Ghiță Savu din Vălani de Pomezău, județul Bihor, s-a născut prin anul 1895, având încă patru frați și două surori. Părinții lui au fost niște oameni temători de Dumnezeu și s-au străduit să le dea copiilor lor o creștere evlavioasă și vrednică.

Toți copiii lor au ajuns credincioși, dar mai ales fratele Savu și alți doi frați ai săi, Mihai și Pașcu, au ascultat de Domnul și au intrat de la începutul Oastei de prin aceste părți în rândul fraților ostași. Acestea s-au întâmplat prin anii 1930-1931.

Ca ostaș al Domnului, fratele Savu și-a luat ca o sarcină sfântă datoria de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu; la început tuturor sătenilor săi, apoi și mai departe, prin toate satele vecine. Împreună cu alți frați care l-au urmat în Oastea Domnului, fratele Savu a lucrat neobosit pentru înființarea de noi grupări și adunări ale Oastei. Astfel s-au întemeiat adunări ale Oastei în Săucani, în Pomezău, Coșdeni, Ceișoara, Cotiglet, Spinuș, Albești și altele.

Împreună cu fratele Pașcu, cu Mihai, cu Teodore, cu Nicolae și alții, a ostenit mult, ani de zile, în cercetarea și întărirea adunărilor Domnului. Casa lui era locul de adunare și de adăpostire al tuturor fraților, iar mâna lui darnică și caldă a ajutat și a mângâiat multe suflete lipsite și nevoiașe. Sora Lucreția, soția lui credincioasă și vrednică, a fost o soră la fel de bună ca și el și l-a sprijinit mult în lucrul său pentru Domnul și l-a înțeles din toată inima, și l-a ajutat în munca cea sfântă de ajutorare și adăpostire a fraților și a tuturor celor care aveau nevoie de binefacerile lor.

A fost și el unul dintre cei mai harnici desfăcători de foi și cărți de la Părintele Iosif. Pe adresa lui soseau mereu pachete cu hrană duhovnicească pe care apoi el le împărțea cu bucurie, îndemnându-i pe toți să se lumineze cu razele Soarelui-Hristos.

Toți frații mai tineri - printre care și fratele Petru de la Săucani, care era copil încă la școala primară și care abia începea și el atunci să-L urmeze pe Domnul - au atâtea frumoase și neuitate amintiri despre dragostea și blândețea cu care îi îndemna pe toți fratele Savu ca sa intre în Oastea Domnului și să-L urmeze pe Domnul Iisus cu toată râvna și ascultarea inimii lor.

Adunările se țineau, duminica, pe atunci numai în biserici, iar în celelalte zile, în casa lui ori în casele altor frați. Prin purtarea frumoasă a tuturor fraților, aproape toți preoții au fost cuceriți ca prieteni și sprijinitori ai Oastei, astfel că adunările frățești aveau loc aproape peste tot numai în biserici. Frații cântau cu toții în strană sau în comun, așa că pe aceste locuri niciodată Oastea n-a fost privită altfel decât ca o lucrare curată, sănătoasă și binefăcătoare în Biserică.

În toate aceste lucrări, acești frați erau sprijiniți și însotiți și de frații cei de mai departe, din părțile Beiușului.

După câțiva ani, aproape de 1940, legăturile fraților din partea Vălanilor și Săucanilor cu cei din părțile Beiușului și de mai departe s-au strâns și mai mult. În adunările mai mari ori în lucrul de ajutorare sau în cercetarea spitalelor și a închisorilor cu daruri de hrană trupească și duhovnicească, toți acești frați lucrau împreună, iar aceasta era răsplătită de Domnul cu multe binefaceri și roade spre slava lui Dumnezeu. Ce minunate erau astfel de adunări mari, cu biserici pline, cu frații încolonați pe jos, trecând prin multe sate, trezind dragostea și dorul după o viață sfântă în multe suflete noi!

În anii 1940-1945, când în părțile Beiușului, la Mizieș, apărea revista Familia creștină, iar fratele Marini locuia acasă la fratele Dorz, fratele Marini a venit adeseori și a fost primit și ospătat cu bucurie și în casa fratelui Savu. În drumurile lor misionare, ei au mers adeseori împreună, ducând multă mângâiere fraților până departe la Cusuiș, Rieni, Tărcăița și până sub munți Bihorului.

Fratele Pavel Malița, Eftimiu Florea, Popa Petru sau fratele Constantin, tatăl fratelui Traian Dorz, au ospătat adeseori în adunările din Vălani și din casa fratelui Savu. Aici au fost petrecute, zeci de ani la rând, multe zile și nopți sfinte, în cele mai frumoase și calde adunări frățești. Cuvântul fratelui Savu era ca un balsam mângâietor totdeauna pentru inimile tuturor celor ce-l ascultau. Din pricina vieții și a faptelor lui, toți cei ce-l cunoșteau Îl lăudau pe Dumnezeu și priveau cu respect Lucrarea Oastei Domnului.

Fratele Savu și sora Lucreția și-au crescut pe cei trei copii ai lor în frica și dragostea Domnului, așa că după plecarea lor la Domnul, casa lor în care a rămas fratele Nicolae, fiul lor, este și astăzi tot casa de întâlnire și bucurii în Domnul a fraților care trec și vin pe acolo.

Sora Lucreția a trecut la Domnul cu câțiva ani mai devreme, în urma unei suferințe grele. În urma ei, la câțiva ani, s-a dus și fratele Savu, fiind petrecut atât la priveghere, cât și la înmormântare, cu lacrimi, cu cântări și cuvântări din Sfintele Scripturi - de către o mare mulțime de frați pe care cuvântul și pilda fratelui Savu i-a ajutat mult pe calea mântuirii și a urmării Domnului Iisus.

Tot în acei ani - sau nu mult mai târziu - au trecut la Domnul și fratele Pașcu, fratele Mihai, fratele Teodore și încă alți câțiva dintre acei care fuseseră primii ostași prin părțile acestea. Și multe surori care fuseseră suflete alese și scumpe pentru Domnul, care sprijiniseră și ele lupta frumoasă a Oastei Domnului în părțile acestea.

Pilda vieții lor frumoase a rămas vie în amintirile noastre; și noi, rugându-ne pentru odihna sufletelor lor, Îi mulțumim Domnului că ne-a dat nouă niște așa vrednici înaintași. Să ne rugăm ca să ne ajute, atât nouă, cât și urmașilor noștri, să le urmăm pilda lor cu vrednicie Amin.

Slăvit să fie Domnul!