31. Rarinca Irimie din Matca - Galați

Fratele Irimie Rarinca s-a născut în comuna Matca județul Galați, la 26 ianuarie 1906. La vârsta de 20 de ani s-a căsătorit cu soția sa, Maria.

A intrat în Oastea Domnului în anul 1930, fiind atras la picioarele Mântuitorului IIisus Hristos prin cărțile Părintelui Iosif Trifa din Sibiu, pe care le-a primit întâia dată de la un frate de pe la Vaslui.

Legământul său cu Domnul IIisus, fratele Irimie l-a pus la Galați, într-o adunare din anul 1933, la care a participat arhimandritul Scriban. Multe suflete s-au mai predat atunci Domnului, iar aceasta a fost o mare încurajare pentru el.

Încă de la începutul intrării sale în Oaste, în Lucrarea minunată a Domnului, el s-a predat cu totul în slujba Domnului, căutând a lucra atât cu cuvântul, cât și cu fapta, în toate felurile şi cu toate puterile sale pentru vestirea Evangheliei în comuna sa şi în toate celelalte localități până unde a putut ajunge. A luat îndată legătura cu frații din împrejurimi, mai ales cu cei din Barcea, Malu Alb, Iveşti, Brăila - sprijinind cu tot ce putea înaintarea cât mai frumoasă a Oastei Domnului în tot mai multe părţi.

Din anii 1934 a cercetat tot mai des adunările și din alte părți, mai ales pe cele de la Pechea, de la Grivița, de la Cudalbi, căutând pe frați și stăruind de ei să rămână cât mai hotărâți şi mai statornici în învățătura sănătoasă şi bună care ne-a rămas nouă de la Domnul IIisus şi de la înaintaşii noştri din Oastea Lui.

În anii conflictului de la Sibiu, fratele Irimie, încredințat de dreptatea Părintelui Iosif, a fost întru totul şi totdeauna de partea adevărului său. A apărat Lucrarea curată a Oastei cu toată puterea sa, arătând fraților mai slabi cum s-o apere şi să o întărească.

Când, mai târziu, au venit vânturile învățăturilor străine şi au bântuit peste multe adunări şi suflete, fratele Irimie, luminat de Duhul Sfânt, nu s-a clătinat niciodată, ci, alergând mai ales pe acolo pe unde multe suflete începuseră să se clatine, el le-a întărit, arătându-le că, dacă înainte de a intra în Oastea Domnului noi aveam o cruce fără de Hristos, acum, după ce L-am aflat pe Domnul IIisus, noi nu trebuie să ne lăsăm ispitiți de a sluji şi urma un Hristos fără Cruce. Pentru că rătăcirea şi paguba este tot atât de mare şi într-un fel, și în altul. Ci trebuie să rămânem lângă Crucea lui Hristos, lângă Hristosul cu Cruce, fiindcă numai aceasta este Crucea cea adevărată şi Hristos cel Adevărat.

Când, în 1946, a încercat şi a reuşit să-i ajute pe frații de la Cudalbi să înțeleagă acest adevăr, bucuria lor a fost nespus de mare. Dar când a încercat să-i facă și pe cei de la Nămoloasa să vadă acest lucru atât de limpede, atunci a avut cu Gheorghe Condruz - acel biet rătăcit - o îndelungată și dureroasă stare de vorbă, pentru a-l ajuta să-şi vadă nenorocirea în care este. Dar Condruz s-a împotrivit cu vrăjmășie, respingând orice sfat bun. Atunci fratele Irimie s-a despărțit pentru totdeauna de el ca de un vrăjmaş pe față al Adevărului și al Voii lui Dumnezeu.

În viața sa, fratele Irimie a avut parte şi el de multe încercări grele, dar, cu credința lui puternică în grija şi ajutorul Tatălui Ceresc, el a trecut prin toate biruitor. O astfel de încercare grea a fost pentru el în 1936, când i-a ars casa cu tot ce avea în ea. Dar el a răbdat încercarea ca altădată credinciosul Iov, iar Domnul i-a ajutat să-și refacă locuința sa şi rostul său pământesc.

În 12 februarie 1938 a luat parte la înmormântarea Părintelui Iosif, la Sibiu, fiind unul dintre miile de frați care au pus legământul atunci că vor rămâne până la moarte statornici în învățătura și credința Oastei, după cuvântul și după pilda marelui nostru părinte în Hristos. Iată un cuvânt spus atunci de el lângă sicriul Părintelui Iosif: În sufletele noastre rămâne pe veci neșters ceea ce ne-a dat părintele nostru Iosif... Dar cum i-a plătit lui lumea aceasta, poate ne va plăti și nouă.

Pace cu lumea noi nu vom afla aici. Pacea noastră este numai în IIisus. Să avem în noi numai gândul mântuirii de-aproapelui. Cheltuindu-ne viața asta, ne vom câștiga-o pe cea veşnică. Suferințele sunt mijlocul prin care Dumnezeu ne face mântuiți.

(În «Glasul Dreptății», nr. 12, din 1938)

De la intrarea lui în Lucrarea Oastei Domnului, el a fost un harnic sprijinitor al propovăduirii Evanghelie Sfinte, nu numai cu cuvântul său şi cu pilda vieţii sale, ci a fost un harnic desfăcător de cărți și foi de la Sibiu. Ani de zile, el a răspândit foile, calendarele şi cărțile Părintelui Iosif, apoi Biblia şi Noul Testament, în sute şi mii de exemplare, dând astfel hrană duhovnicească multor suflete pe care le-a ajutat să vină la Domnul și să afle viața cea nouă si dulce cu IIisus, Mântuitorul nostru.

Din pricina dragostei lui Hristos a trebuit să cunoască şi el suferința şi judecata lumii. Astfel în 1966 a fost dat în judecată pentru activitatea sa în Oastea Domnului şi condamnat la doi ani închisoare. Iar o mare parte dintre frații din Matca au fost amendați cu mari sume de bani.

După venirea lui de la închisoare, el a fost tot aşa de râvnitor pentru Domnul, continuând munca şi lupta fără să se lase nici oprit şi nici abătut de la calea sa. Era un frate autoritar şi hotărât pentru Domnul, neîngăduind nici un fel de abateri de la învățătura Oastei, dar nici de la trăirea curată a Evangheliei Domnului IIisus Hristos. Ci, osândind orice duh străin de învățătura sănătoasă, osândea tot așa și păcatul trupesc și îngăduința lui în viață, în familie sau în adunare.

În anii din urmă ai vieții sale pământești, fratele Irimie a zăcut mult timp pe pat și își pierduse și vederea ochilor trupeşti. Dar ochii săi cei sufleteşti aveau tot mai puternică și mai limpede lumină de la Dumnezeu. Până la moarte, el a fost nu numai prin cuvântul său un puternic mărturisitor al Domnului, dar şi prin pilda frumoasă a răbdării și a statorniciei sale a întărit și ajutat în credință pe mulți frați din Matca și din multe alte părți, care au venit la patul suferinței lui.

În ziua de 9 aprilie 1983, fratele Irimie a trecut la Domnul, după o viață de 77 de ani, din care 53 i-a petrecut în slujba Domnului cu statornicie şi biruință. La înmormântarea lui, preotul satului Matca a ținut o lungă și frumoasă vorbire, spunând cu lacrimi despre el unele dintre cele mai mişcătoare cuvinte de admirație şi prețuire, dându-l tuturor ca o luminoasă pildă de curăție sufletească, de statornicie în credință şi de viețuire vrednică, atât în familia sa, cât şi în frumoasa Lucrare Creştinească a Oastei Domnului...

Prin viața lui, adunarea Oastei Domnului a câştigat multă roadă, atât în numărul fraților și surorilor, cât și în armonia, pacea și unitatea sufletească dintre ei. Adunarea din Matca este astăzi nu numai una dintre cele mai mari ca număr din țară, ci şi una dintre cele mai unite și mai curate în umblarea și în mărturisirea lor.

Domnul nostru IIisus Hristos, Conducătorul Oastei Sale Sfinte să-i răsplătească fratelui Irimie și tuturor celor care, ca şi el, au lucrat împreună pentru înaintarea frumoasă a Evangheliei între noi. Iar nouă să ne ajute să urmăm cu credință pilda lui. Amin.

Slăvit să fie Domnul!