329. Și ție îți cântă un cocoș
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
De frica unei slujnice s-a lepădat Petru Apostolul de Mântuitorul. Iar din acest „somn” al lepădării l-a deșteptat un cocoș. Când a cântat cocoșul, și-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului și, „plângând cu amar”, s-a căit și a fost iertat (Mt 26, 69-75).
Ia seama, iubite cititorule, că și ție îți cântă un cocoș! Și ție și mie. De câte ori ne lepădăm de Mântuitorul și Îl tăgăduim prin faptele noastre, ne cântă și nouă câte un cocoș.
Știi tu cine este acest cocoș? Este conștiința noastră; este glasul cel din lăuntrul nostru ce ne mustră pentru „lepădările” noastre.
Acesta este „cocoșul” ce-l făcea pe David să se întrebe: „Suflete al meu, de ce ești mâhnit și de ce mă tulburi?” (Ps 41, 6).
Ai săvârșit păcatul? Mai curând ori mai târziu cocoșul acesta îți va cânta. Poate când nici nu gândești, cocoșul va începe să-ți cânte.
Cocoșul începe să cânte în puterea nopții.
În puterea nopții fărădelegilor tale, va începe să-ți cânte acest cocoș. Și, orice ai face, orice ai isprăvi, de glasul lui nu vei putea scăpa. Cocoșul acesta nu tace. El tace numai cu o singură condiție: să plângi cu amar, ca Apostolul Petru și să te întorci plângând în brațele Domnului.
Ferice de cei care se trezesc la cântarea acestui cocoș și, plângându-și trecutul, apucă o viață nouă!