391. Cămila își tulbură apa...

Când am fost la Ierusalim, în țara cămilelor, am văzut un nărav ciudat ce-l are cămila. Când ajunge la atare apă limpede, o tulbură îndată și apoi bea din ea. Am căutat să aflu ce înseamnă aceasta și am aflat că acest lucru îl face cămila fiindcă își vede în oglinda apei chipul ei urât și, neplăcându-i această urâciune, se apucă îndată și tulbură apa.

În chipul cămilei sunt și oamenii cei păcătoși. Ei nu suferă oglinda Evangheliei, pentru că în ea își văd urâciunea vieții lor. Păcătoșii nu suferă nici pe cei credincioși, pentru că și viața credincioșilor este o oglindă curată, în care păcătoșii își văd urâciunea vieții lor și a faptelor lor. Din această pricină, păcătoșii au batjocorit și prigonit și vor prigoni totdeauna pe cei drepți și credincioși, ca să se împlinească cuvintele Mântuitorului: „Pe Mine M-au urât și pe voi vă vor urî... fericiți veți fi când vă vor ocărî pe voi și vă vor prigoni”...