
588. Timpul, viața și moartea
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Calendarul este un fel de măsură a timpului. Distanțele se măsoară cu metrul; timpul, cu calendarul. Calendarul e un fel de „metru” al timpului. Dar, pe lângă aceasta, calendarul mai este și un predicator ce ne spune mereu: „trece timpul, trec și eu”. Calendarul ne întreabă: cum folosim noi timpul vieții noastre?
Despre timp sunt multe asemănări potrivite. Cineva a pus timpul vieții noastre, foarte potrivit, în chipul de mai jos.
Timpul și viața omului sunt o lumânare; dar o lumânare foarte gingașă. Se poate stinge în orice clipă. Iar dușmanul acestei lumânări este Moartea.
Moartea aici e mai tare decât Timpul. Timpul - arătat în chip ca un moșneag - nu ne poate apăra contra Morții. Ne apără însă în altă formă: contra morții celei sufletești. Timpul ni s-a dat ca să dobândim cu el mântuirea sufletului.
În acest înțeles, timpul e o comoară ce nu se poate prețui. „Timpul - zicea un Sfânt Părinte - e tot atât de prețios ca Dumnezeu, pentru că, întrebuințând bine timpul, Îl putem dobândi pe Dumnezeu”.
Oh! În ce osândă sunt acei nenorociți care își pierd timpul în păcate, pierzând Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea sufletului! Lucrați până este ziuă, căci vine noaptea (moartea) când nimeni nu mai poate lucra nimic! (In 9, 4).