589. Porțile din Harar

Abisinia ne-a adus multe noutăţi şi amănunte de învăţătură.

Iată aici una despre oraşul Harar, care, întemeiat acum cinci sute de ani, a păstrat multe obiceiuri proprii, foarte vechi.

Viaţa oraşului e paşnică şi simplă: în zorii zilei, şiruri lungi de locuitori se scurg pe cele cinci porţi, mânând cirezi de vite spre păşunile de pe dealuri. Se înapoiază seara, cu sarcini de cereale, lemne şi nutreţ. Porţile se închid cu străşnicie, în asfinţit.

Când se apropie închiderea porţilor, păzitorul porţii strigă cu glas tare: „Şaile!” „Grăbiţi-vă! Se închide poarta!”.

După această chemare, poarta se închide. Cei rămaşi afară trebuie să aştepte până în dimineaţa zilei următoare, dacă vor mai ajunge această dimineaţă, căci afară noaptea umblă şacalii, hienele şi atacă şi tâlharii. Şi mulţi dintre cei rămaşi afară dimineaţa sunt aflaţi morţi.

Iată un amănunt plin de învăţătură. Mântuirea e intrarea prin poarta vieţii; prin poarta despre care a zis Mântuitorul: „Intraţi prin poarta cea strâmtă care duce la viaţă!”. Iar intrarea aceasta trebuie să o facem „până este ziuă”, căci „vine noaptea”, vine moartea, când poarta se închide şi nimeni nu mai poate intra. „Lucraţi până este ziuă!” - zice Evanghelia. Intraţi până este ziuă, căci vine noaptea, vine moartea, când nimeni nu mai poate lucra şi nimeni nu mai poate intra! (In 9, 4).

Pe cine n-a intrat îl apucă noaptea, pieirea cea veşnică. Căci „afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună” (Apoc 22, 15).