589. Porțile din Harar

Abisinia ne-a adus multe noutăți și amănunte de învățătură.

Iată aici una despre orașul Harar, care, întemeiat acum cinci sute de ani, a păstrat multe obiceiuri proprii, foarte vechi.

Viața orașului e pașnică și simplă: în zorii zilei, șiruri lungi de locuitori se scurg pe cele cinci porți, mânând cirezi de vite spre pășunile de pe dealuri. Se înapoiază seara, cu sarcini de cereale, lemne și nutreț. Porțile se închid cu strășnicie, în asfințit.

Când se apropie închiderea porților, păzitorul porții strigă cu glas tare: „Șaile!” „Grăbiți-vă! Se închide poarta!”.

După această chemare, poarta se închide. Cei rămași afară trebuie să aștepte până în dimineața zilei următoare, dacă vor mai ajunge această dimineață, căci afară noaptea umblă șacalii, hienele și atacă și tâlharii. Și mulți dintre cei rămași afară dimineața sunt aflați morți.

Iată un amănunt plin de învățătură. Mântuirea e intrarea prin poarta vieții; prin poarta despre care a zis Mântuitorul: „Intrați prin poarta cea strâmtă care duce la viață!”. Iar intrarea aceasta trebuie să o facem „până este ziuă”, căci „vine noaptea”, vine moartea, când poarta se închide și nimeni nu mai poate intra. „Lucrați până este ziuă!” - zice Evanghelia. Intrați până este ziuă, căci vine noaptea, vine moartea, când nimeni nu mai poate lucra și nimeni nu mai poate intra! (In 9, 4).

Pe cine n-a intrat îl apucă noaptea, pieirea cea veșnică. Căci „afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună” (Apoc 22, 15).