590. Doi morți

De când eram preot la țară, îmi aduc aminte de o întâmplare ce se potrivește foarte mult cu Evanghelia (Lc. 7, 11-17; 8, 41-42 și Lc. 8, 49-56; In 11, 1-45).

Petreceam la groapă pe un tânăr credincios, care adormise în Domnul. În drumul spre cimitir, am văzut o mamă care se necăjea cu fiul ei să-l ridice dintr-un șanț, unde-l doborâse patima beției. Era și acesta un mort. Acesta era mortul cel adevărat, căci mortul meu din sicriu adormise în brațele Domnului, dar mortul cel din șanț adormise în brațele diavolului. Mortul meu din sicriu călătorea spre învierea și viața cea veșnică, dar mortul din șanț călătorea spre moartea și pieirea cea veșnică.

Vai, de ce fel de moarte sufletească a dat, mai ales, tineretul de azi! Mie mi se umplu ochii de lacrimi, văzându-i pe tinerii noștri pe tot locul pe unde se îmbolnăvesc sufletele! Pe toate drumurile îi vezi pe tinerii noștri cu alcoolul, cu sudalma și cu țigara în gură. Eroii cârciumilor, chefurilor și păcatelor sunt, mai ales, tinerii!... De altfel, cred că e de prisos să mai vorbesc despre răul acesta, pentru că îl vede toată lumea.

Eu mă întreb însă: unde sunt părinții acestor copii, care cad în moarte și pieire sufletească? Pe cei trei morți din Evanghelie îi plângeau părinții lor. Unde sunt însă lacrimile, și rugăciunile, și privegherile părinților pentru copiii lor apucați pe calea pierzării? „Vă scriu, părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel Ce este de la început. (...) V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel rău” (1 In 2, 13-14).

„Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre” (Efes 2, 1).

„Dar Dumnezeu, Care este bogat în îndurare, (...) ne-a adus la viață împreună cu Hristos” (Efes 2, 4-5).