A spune - și a face
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Dacă spui „mamă” sau „tată” părinților tăi, așa cum se cuvine - bine faci, fiindcă dovedești că ești om.
Dar dacă numai spui și nu te porți față de ei întocmai cum ești dator până la moarte, atunci nu faci bine.
Și nu ești om.
2 - După ce nu vei mai avea pe părinții tăi, aceste comori unice, lângă tine, mulțumirea că i-ai prețuit când i-ai avut, va fi pacea veșnică și fericită a sufletului tău.
Nu uita aceasta, căci vai de sufletul și de viața acelor fii, care își disprețuiesc pe părinții lor. Osânda lui Dumnezeu nu-i va ierta.
3 - Toată viața noastră pe pământ este alcătuită din drepturi și din datorii... Din drepturi de a ne împlini datoriile.
Acel om care, cu o cinstită conștiință a dreptății, nu cere niciodată mai mult decât dă, - și nu dă niciodată mai puțin decât cere el însuși, - acela este un om drept.
4 - Acel om care dă totdeauna fără să ceară niciodată nimic,
- sau întoarce înapoi mult mai mult decât primește, din dragoste pentru Isus Hristos,
- acela este un om sfânt.
Dar acela, care cere mai mult și dă mai puțin, sau dacă poate nu dă deloc, - acela este un om nelegiuit.
Aceasta atât față de Dumnezeu cât și față de oameni.
5 - Pe când față de oameni adeseori ne împlinim datoriile cinstit, din pricina fricii, sau a rușinii, sau a respectului,
- față de Dumnezeu, nici una din aceste cauze, nu ne fac adesea în stare să întoarcem la timp și la dreptate, ceea ce Îi datorăm.
Pentru că oamenii ne pot trage îndată la răspundere,
- dar Dumnezeu nu ne trage îndată.
6 - Iată: Dumnezeu ne-a dat un loc de muncă,
și ne-a dat sănătatea cu care muncim
și ne-a dat priceperea cu care să putem face munca noastră,
și ne-a dat ajutorul Său, ca să ne împlinim bine munca aceasta.
Pentru toate aceste daruri primite de la El,
și care prețuiesc atât de mult față de partea pe care o punem de la noi
- ce facem noi oare pentru Dumnezeu?
7 - Iată: Dumnezeu ne-a rânduit o întindere din pământul Lui ca s-o lucrăm.
Noi arăm, semănăm, plivim, îngrijim și secerăm.
Apoi adunăm tot rodul în grânarul nostru și în cămara noastră,
- dar pământul, - pământul care a produs este al lui Dumnezeu.
- Ploaia care a udat este de la El.
- Vântul și condițiile creșterii, rodirii și coacerii, - sunt toate de la Dumnezeu.
Puterea și sănătatea cu care muncim noi înșine precum și priceperea cu care știm să facem bine munca noastră, - toate, toate acestea sunt de la El.
De la noi nu este decât munca... atât!
8 - Cel puțin jumătate din rodul cules la vremea roadelor, sunt de drept ale lui Dumnezeu (Luca 20, 10).
Dar de fapt cât o să primească Domnul, oare, de la noi, pentru săracii Lui? Pentru Lucrarea Sa? Pentru folosul său? Pentru cauza Sa?
Iată cum înțelegem și împlinim noi ce suntem datori față de Dumnezeul nostru!
O, cât de mult am rămas restanți!
9 - Adevărata pildă bună, este aceea pe care o trăiește însuși acela care ți-o predică.
Adevăratul învățător bun este acela care crede și urmează el însuși mai întâi, ceea ce propovăduiește altora.
10 - Întotdeauna învățătura aceluia s-o urmezi, care este în stare nu numai să trăiască cu viața sa aceea ce spune, dar și să pecetluiască cu moartea sa ceea ce a spus.
În chip cu totul desăvârșit numai Hristos a putut face astfel.
Iar dintre ai Săi numai acei care au avut conștiința Lui.
11 - Orice învățător știe cât de mare putere are pilda sa, pentru ucenicii săi.
Învățătorul bun știe că și oamenii mari ca și copiii învață mai mult din ce văd cu ochii, decât ce aud cu urechile
tocmai de aceea se va strădui să le arate cu fapta lui mai întâi ceea ce vrea să-i facă apoi să învețe bine cu mintea lor.
12 - Sărmanii unii oameni, la anumite zile se pregătesc din timp spălându-și acasă fiecare picioarele sale, iar când merg la adunare, cel care „le spală picioarele” spală doar niște picioare spălate, salvând forma,
iar înțelesul luminos al acestei pilde rămânându-le multora atât de acoperit, ca altora înțelesul nașterii din nou
sau al împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului
fiindcă toate acestea sunt taine duhovnicești și trebuiesc înțelese duhovnicește.
13 - Credinciosul adevărat este acela care făcând binele, nu se măsoară cu semenii săi, sau cu inferiorii,
ci cu învățătorul său.
Cine se măsoară cu alții, pe care el îi socotește mai slabi totdeauna se va mândri, considerându-se mai presus ca ei, fiindcă de aceea se și măsoară cu ei.
Dar cine se măsoară cu Învățătorul și Scumpul Isus, acela își va găsi totdeauna măsura smereniei sale.
14 - Un adevărat rob al lui Hristos nu este acela care caută slobozenia prin neascultare,
ci este acela care simte slobozenia cea mai dulce trăind într-o neîncetată ascultare de Domnul său, între frații săi.
15 - Când îți iei o prea mare slobozenie față de Hristos și față de frați, devii sigur - sau ai și devenit, robul tău însuți.
Numai când te poți robi pe tine cu adevărat, atunci devii un adevărat slobod în Hristos.
16 - Adevăratul slobod al lui Hristos este acela care a rupt toate lanțurile,
afară de un singur lanț: neprihănirea.
Și care a lepădat toate cătușele.
Afară de o singură cătușă: dragostea,
care a biruit toate judecățile,
afară de una singură: conștiinciozitatea, - judecata de sine.
17 - Mai mare decât Domnul n-a ajuns nici un rob al Său.
Năzuința de a fi mai aproape de El, este o datorie a fiecăruia.
Totuși dacă tu n-ai ajuns să eliberezi chiar pe nimeni din robia păcatului, atunci să știi că nu ești nici chiar în cea mai mică măsură un slobozit al lui Hristos.
18 - Meritul unui ucenic este să învețe mereu să fie ca Învățătorul său.
Și răsplata unui apostol este să înalțe mereu solia încredințată lui, de către Acela care l-a trimis.
În toate acestea sunt trepte, mereu mai înalte și stări mereu mai sfinte, spre care neîncetat trebuie să năzuim, fiecare dintre noi,
toți având un efort înnoit zilnic, până la capătul vieții.
19 - Oricât de încet ne-am putea ridica spre Isus, Modelul nostru înălțat de Dumnezeu, munca și lupta noastră spre El, nu trebuie să înceteze niciodată.
20 - Cu un singur vânt poți alunga mulți nori,
Doamne, ajută-ne la aceasta.
Amin.