A spune - şi a face
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Dacă spui „mamă” sau „tată” părinţilor tăi, aşa cum se cuvine - bine faci, fiindcă dovedeşti că eşti om.
Dar dacă numai spui şi nu te porţi faţă de ei întocmai cum eşti dator până la moarte, atunci nu faci bine.
Şi nu eşti om.
2 - După ce nu vei mai avea pe părinţii tăi, aceste comori unice, lângă tine, mulţumirea că i-ai preţuit când i-ai avut, va fi pacea veşnică şi fericită a sufletului tău.
Nu uita aceasta, căci vai de sufletul şi de viaţa acelor fii, care îşi dispreţuiesc pe părinţii lor. Osânda lui Dumnezeu nu-i va ierta.
3 - Toată viaţa noastră pe pământ este alcătuită din drepturi şi din datorii... Din drepturi de a ne împlini datoriile.
Acel om care, cu o cinstită conştiinţă a dreptăţii, nu cere niciodată mai mult decât dă, - şi nu dă niciodată mai puţin decât cere el însuşi, - acela este un om drept.
4 - Acel om care dă totdeauna fără să ceară niciodată nimic,
- sau întoarce înapoi mult mai mult decât primeşte, din dragoste pentru Isus Hristos,
- acela este un om sfânt.
Dar acela, care cere mai mult şi dă mai puţin, sau dacă poate nu dă deloc, - acela este un om nelegiuit.
Aceasta atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de oameni.
5 - Pe când faţă de oameni adeseori ne împlinim datoriile cinstit, din pricina fricii, sau a ruşinii, sau a respectului,
- faţă de Dumnezeu, nici una din aceste cauze, nu ne fac adesea în stare să întoarcem la timp şi la dreptate, ceea ce Îi datorăm.
Pentru că oamenii ne pot trage îndată la răspundere,
- dar Dumnezeu nu ne trage îndată.
6 - Iată: Dumnezeu ne-a dat un loc de muncă,
şi ne-a dat sănătatea cu care muncim
şi ne-a dat priceperea cu care să putem face munca noastră,
şi ne-a dat ajutorul Său, ca să ne împlinim bine munca aceasta.
Pentru toate aceste daruri primite de la El,
şi care preţuiesc atât de mult faţă de partea pe care o punem de la noi
- ce facem noi oare pentru Dumnezeu?
7 - Iată: Dumnezeu ne-a rânduit o întindere din pământul Lui ca s-o lucrăm.
Noi arăm, semănăm, plivim, îngrijim şi secerăm.
Apoi adunăm tot rodul în grânarul nostru şi în cămara noastră,
- dar pământul, - pământul care a produs este al lui Dumnezeu.
- Ploaia care a udat este de la El.
- Vântul şi condiţiile creşterii, rodirii şi coacerii, - sunt toate de la Dumnezeu.
Puterea şi sănătatea cu care muncim noi înşine precum şi priceperea cu care ştim să facem bine munca noastră, - toate, toate acestea sunt de la El.
De la noi nu este decât munca... atât!
8 - Cel puţin jumătate din rodul cules la vremea roadelor, sunt de drept ale lui Dumnezeu (Luca 20, 10).
Dar de fapt cât o să primească Domnul, oare, de la noi, pentru săracii Lui? Pentru Lucrarea Sa? Pentru folosul său? Pentru cauza Sa?
Iată cum înţelegem şi împlinim noi ce suntem datori faţă de Dumnezeul nostru!
O, cât de mult am rămas restanţi!
9 - Adevărata pildă bună, este aceea pe care o trăieşte însuşi acela care ţi-o predică.
Adevăratul învăţător bun este acela care crede şi urmează el însuşi mai întâi, ceea ce propovăduieşte altora.
10 - Întotdeauna învăţătura aceluia s-o urmezi, care este în stare nu numai să trăiască cu viaţa sa aceea ce spune, dar şi să pecetluiască cu moartea sa ceea ce a spus.
În chip cu totul desăvârşit numai Hristos a putut face astfel.
Iar dintre ai Săi numai acei care au avut conştiinţa Lui.
11 - Orice învăţător ştie cât de mare putere are pilda sa, pentru ucenicii săi.
Învăţătorul bun ştie că şi oamenii mari ca şi copiii învaţă mai mult din ce văd cu ochii, decât ce aud cu urechile
tocmai de aceea se va strădui să le arate cu fapta lui mai întâi ceea ce vrea să-i facă apoi să înveţe bine cu mintea lor.
12 - Sărmanii unii oameni, la anumite zile se pregătesc din timp spălându-şi acasă fiecare picioarele sale, iar când merg la adunare, cel care „le spală picioarele” spală doar nişte picioare spălate, salvând forma,
iar înţelesul luminos al acestei pilde rămânându-le multora atât de acoperit, ca altora înţelesul naşterii din nou
sau al împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului
fiindcă toate acestea sunt taine duhovniceşti şi trebuiesc înţelese duhovniceşte.
13 - Credinciosul adevărat este acela care făcând binele, nu se măsoară cu semenii săi, sau cu inferiorii,
ci cu învăţătorul său.
Cine se măsoară cu alţii, pe care el îi socoteşte mai slabi totdeauna se va mândri, considerându-se mai presus ca ei, fiindcă de aceea se şi măsoară cu ei.
Dar cine se măsoară cu Învăţătorul şi Scumpul Isus, acela îşi va găsi totdeauna măsura smereniei sale.
14 - Un adevărat rob al lui Hristos nu este acela care caută slobozenia prin neascultare,
ci este acela care simte slobozenia cea mai dulce trăind într-o neîncetată ascultare de Domnul său, între fraţii săi.
15 - Când îţi iei o prea mare slobozenie faţă de Hristos şi faţă de fraţi, devii sigur - sau ai şi devenit, robul tău însuţi.
Numai când te poţi robi pe tine cu adevărat, atunci devii un adevărat slobod în Hristos.
16 - Adevăratul slobod al lui Hristos este acela care a rupt toate lanţurile,
afară de un singur lanţ: neprihănirea.
Şi care a lepădat toate cătuşele.
Afară de o singură cătuşă: dragostea,
care a biruit toate judecăţile,
afară de una singură: conştiinciozitatea, - judecata de sine.
17 - Mai mare decât Domnul n-a ajuns nici un rob al Său.
Năzuinţa de a fi mai aproape de El, este o datorie a fiecăruia.
Totuşi dacă tu n-ai ajuns să eliberezi chiar pe nimeni din robia păcatului, atunci să ştii că nu eşti nici chiar în cea mai mică măsură un slobozit al lui Hristos.
18 - Meritul unui ucenic este să înveţe mereu să fie ca Învăţătorul său.
Şi răsplata unui apostol este să înalţe mereu solia încredinţată lui, de către Acela care l-a trimis.
În toate acestea sunt trepte, mereu mai înalte şi stări mereu mai sfinte, spre care neîncetat trebuie să năzuim, fiecare dintre noi,
toţi având un efort înnoit zilnic, până la capătul vieţii.
19 - Oricât de încet ne-am putea ridica spre Isus, Modelul nostru înălţat de Dumnezeu, munca şi lupta noastră spre El, nu trebuie să înceteze niciodată.
20 - Cu un singur vânt poţi alunga mulţi nori,
Doamne, ajută-ne la aceasta.
Amin.