A zice şi a face
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Cine zice că face parte din adevărata Biserică vie a lui Hristos,
dacă nu trăieşte şi el, şi dacă nu se străduieşte să trăiască, aşa cum a trăit Hristos,
2 - Cine face cu adevărat parte din Trupul Viu al cărui Cap este Domnul,
nici nu poate fi altfel decât un mădular viu, care prin tot ce face aduce laudă lui Dumnezeu.
3 - Cine îşi cunoaşte inima sa, acela nu se va lăuda cu ea niciodată.
Cine ştie cât de înşelătoare îi este adesea inima...
Cât de lipsită de înţelepciune şi cât de nestatornică este biata inimă omenească.
Cât de gata este ea să se laude, să se umfle de mândrie, să se mânie, să se răzbune, să cadă în ispite,
- acela ştie că dacă mintea sănătoasă
şi dacă duhul cumpătat nu-i pune inimii totdeauna un frâu puternic,
- inima este gata să se arunce mereu în multe prăpăstii.
4 - Mai ales trufia este păcatul care pune cel mai des stăpânire pe inima omului.
Fie inima chiar cât de credincioasă, în ispita trufiei este gata să cadă oricând cu plăcere.
5 - Îndată ce a săvârşit o faptă bună,
sau îndată ce a spus sau a scris un cuvânt frumos, sau un gând ales,
inima omului este gata să se umfle de mândrie,
să se înalţe trufaşă - şi să privească de sus spre alţii - aşteptând laudă...
Ori chiar să pretindă, fără ruşine să i se dea lauda aceasta.
6 - Chiar când a suferit, într-o oarecare măsură pe dreptate, şi nişte prigoniri pentru Lucrarea şi pentru Numele lui Hristos...
Chiar dacă a trecut prin aceste încercări într-un chip jalnic de nevrednic, îndurând numai cu de-a sila, cârtind, căzând, dezgolindu-se şi târându-se tot timpul încercării,
- după ce încercarea ei a trecut, inima înşelătoare este gata să se îngâmfe,
şi să se laude cu meritul ei,
- uitând cum l-a cucerit acest zis merit.
7 - Înainte de suferinţă inima nu mai poate de îngâmfare.
Tinereţea şi sănătatea, puterea şi libertatea,
neascultarea şi închipuirea, toate acestea o umflă şi o îmbată de nu-i mai poate ajunge nimeni marginea.
Când omul acestei inimi îngâmfate se găseşte în mijlocul acestor bunătăţi, inima lui uită tot ce este bine
- şi îşi dă frâu liber spre tot ce este rău.
8 - Dar Dumnezeu care este plin de bunătate şi de îndurare,
de înţelepciune şi de iubire,
având milă de inima îngâmfată - intervine în chip mântuitor şi înţelept pentru ea cu suferinţa, cu nuiaua, cu mustrarea salvatoare.
Suferinţa fiind singurul mijloc prin care o astfel de inimă mai poate fi dezumflată şi cuminţită.
9 - În focul suferinţei ard penele trufiei cu care inima nebună se împodobeşte şi se îngâmfă.
Sub călcâiul suferinţei inima se moaie şi se turteşte până la adevărata ei micime.
Atunci omul se arată ce este şi cât poate.
10 - Numai suferinţa arată cu adevărat valoarea unei inimi,
valoarea unei prietenii,
valoarea unui cuvânt,
valoarea unei idei.
Până la suferinţă toate acestea sunt necunoscute,
şi pot foarte uşor înşela.
11 - Foarte multe inimi care în suferinţă şi-au cunoscut şi recunoscut josnicia,
- îndată ce suferinţa lor a încetat,
îndată ce călcâiul s-a ridicat de peste ele,
- golul lor a început să se umfle din nou, ca un balon de gumă
Vai, sunt şi astfel de inimi printre noi! Şi multe încă!
12 - Tot ce părea că au învăţat aceste inimi în suferinţă, a fost uitat în clipa ieşirii din ea.
Inima smerită pentru un moment, a început să se îngâmfe din nou, mai punându-şi pe lângă vechile ei podoabe, încă una nouă: aceea că a suferit şi ea
- şi a devenit încă mai de neînduplecat, prin asta.
13 - Dăruieşte-ne Te rugăm Doamne Isuse un duh puternic şi sfânt care să stăpânească inima noastră, oprind-o de la tot ce este josnic, umflat şi înşelător.
Iar dacă este nevoie iarăşi de suferinţă pentru aceasta Doamne, spre binele nostru, nu o cruţa.
14 - Când inima noastră nu vrea să se supună nici minţii sănătoase,
nici duhului cumpătat,
pune-o Doamne Isuse, sub călcâiul suferinţei şi frământ-o până se va muia ascultătoare.
Şi ai Doamne, totuşi milă, de acele inimi pe care nici suferinţa nu le-a putut smeri până la adevăr.
- Tu căruia toate Îţi sunt cu putinţă, găseşte mijlocul prin care să poată fi mântuiţi,
ca nimeni să nu piară Doamne
şi suferinţa nici unuia să nu fie în zadar.
15 - Înţeleptul cel fericit este acela care vede înainte
şi care ştie mai dinainte, când să meargă şi când să stea.
Care ştie un lucru sau altul la timp, ce şi când să facă,
sau să nu facă,
când să vorbească sau să tacă,
ce să ia sau ce să lepede...
care ştie ce este vrednic şi cât să caute şi să ţină,
din tot ce dă, sau din tot ce primeşte.
16 - Înţeleptul cel învăţat este acela care din fiecare nenorocire şi din fiecare greşeală, învaţă înţelesul folositor
şi păstrează sufletul priceput.
El din fiecare cădere şi din fiecare suferinţă strânge lumină, pricepere şi cuminţenie.
17 - Înţeleptul cel cumpătat este acela care, la timpul său vede şi face binele,
cunoaşte şi alege adevărul,
iubeşte şi păstrează măsura.
18 - Acela care din experienţele sale şi-a alcătuit un dreptar de viaţă sănătos şi temeinic,
iar în mijlocul tuturor încercărilor sale, adâncindu-se în sine însuşi şi învăţând să se cunoască pe sine, şi pe Dumnezeul Cel Adevărat,
priveşte totul în chip mântuitor de jos în sus,
care priveşte din smerenie spre slavă,
din Trecut spre Viitor,
şi din sine spre alţii,
- acela este adevăratul înţelept.
19 - Cea mai mare înţelepciune este a lua seama la toate lucrările lui Dumnezeu,
în toată desfăşurarea lor, din lumea cea văzută şi din cea nevăzută,
din cea cuprinsă şi din cea necuprinsă,
din cea vie şi din cea fără viaţă...
din cea trecută şi din cea prezentă.
Căci Dumnezeu luminează cutremurător de vizibil şi de măreţ, în toată desfăşurarea vieţii şi a căilor zidirii Sale.
Dar mereu în acelaşi fel înţelept, frumos şi drept.
Pe care însă Te pot cunoaşte numai cei cu adevărat înţelepţi.
20 - Cu oamenii, Dumnezeu lucrează cu bunătate,
cu lucrurile, frumos,
cu vremile, iubitor,
- dar numai omul cel înţelept ia seama la aceasta.
Numai cel înţelept vede câtă bunătate şi răbdare are Dumnezeu pentru oameni.
Câtă frumuseţe şi lumină are El pentru lucruri,
şi câtă înţelepciune şi ordine are El pentru vremuri.
O, Dumnezeul Luminii, dă-ne tuturor înţelepciunea pătrunzătoare, prin care să le desluşim toate aceste minunate lucrări ale Tale.
Amin.