A zice și a face
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Cine zice că face parte din adevărata Biserică vie a lui Hristos,
dacă nu trăiește și el, și dacă nu se străduiește să trăiască, așa cum a trăit Hristos,
2 - Cine face cu adevărat parte din Trupul Viu al cărui Cap este Domnul,
nici nu poate fi altfel decât un mădular viu, care prin tot ce face aduce laudă lui Dumnezeu.
3 - Cine își cunoaște inima sa, acela nu se va lăuda cu ea niciodată.
Cine știe cât de înșelătoare îi este adesea inima...
Cât de lipsită de înțelepciune și cât de nestatornică este biata inimă omenească.
Cât de gata este ea să se laude, să se umfle de mândrie, să se mânie, să se răzbune, să cadă în ispite,
- acela știe că dacă mintea sănătoasă
și dacă duhul cumpătat nu-i pune inimii totdeauna un frâu puternic,
- inima este gata să se arunce mereu în multe prăpăstii.
4 - Mai ales trufia este păcatul care pune cel mai des stăpânire pe inima omului.
Fie inima chiar cât de credincioasă, în ispita trufiei este gata să cadă oricând cu plăcere.
5 - Îndată ce a săvârșit o faptă bună,
sau îndată ce a spus sau a scris un cuvânt frumos, sau un gând ales,
inima omului este gata să se umfle de mândrie,
să se înalțe trufașă - și să privească de sus spre alții - așteptând laudă...
Ori chiar să pretindă, fără rușine să i se dea lauda aceasta.
6 - Chiar când a suferit, într-o oarecare măsură pe dreptate, și niște prigoniri pentru Lucrarea și pentru Numele lui Hristos...
Chiar dacă a trecut prin aceste încercări într-un chip jalnic de nevrednic, îndurând numai cu de-a sila, cârtind, căzând, dezgolindu-se și târându-se tot timpul încercării,
- după ce încercarea ei a trecut, inima înșelătoare este gata să se îngâmfe,
și să se laude cu meritul ei,
- uitând cum l-a cucerit acest zis merit.
7 - Înainte de suferință inima nu mai poate de îngâmfare.
Tinerețea și sănătatea, puterea și libertatea,
neascultarea și închipuirea, toate acestea o umflă și o îmbată de nu-i mai poate ajunge nimeni marginea.
Când omul acestei inimi îngâmfate se găsește în mijlocul acestor bunătăți, inima lui uită tot ce este bine
- și își dă frâu liber spre tot ce este rău.
8 - Dar Dumnezeu care este plin de bunătate și de îndurare,
de înțelepciune și de iubire,
având milă de inima îngâmfată - intervine în chip mântuitor și înțelept pentru ea cu suferința, cu nuiaua, cu mustrarea salvatoare.
Suferința fiind singurul mijloc prin care o astfel de inimă mai poate fi dezumflată și cumințită.
9 - În focul suferinței ard penele trufiei cu care inima nebună se împodobește și se îngâmfă.
Sub călcâiul suferinței inima se moaie și se turtește până la adevărata ei micime.
Atunci omul se arată ce este și cât poate.
10 - Numai suferința arată cu adevărat valoarea unei inimi,
valoarea unei prietenii,
valoarea unui cuvânt,
valoarea unei idei.
Până la suferință toate acestea sunt necunoscute,
și pot foarte ușor înșela.
11 - Foarte multe inimi care în suferință și-au cunoscut și recunoscut josnicia,
- îndată ce suferința lor a încetat,
îndată ce călcâiul s-a ridicat de peste ele,
- golul lor a început să se umfle din nou, ca un balon de gumă
Vai, sunt și astfel de inimi printre noi! Și multe încă!
12 - Tot ce părea că au învățat aceste inimi în suferință, a fost uitat în clipa ieșirii din ea.
Inima smerită pentru un moment, a început să se îngâmfe din nou, mai punându-și pe lângă vechile ei podoabe, încă una nouă: aceea că a suferit și ea
- și a devenit încă mai de neînduplecat, prin asta.
13 - Dăruiește-ne Te rugăm Doamne Isuse un duh puternic și sfânt care să stăpânească inima noastră, oprind-o de la tot ce este josnic, umflat și înșelător.
Iar dacă este nevoie iarăși de suferință pentru aceasta Doamne, spre binele nostru, nu o cruța.
14 - Când inima noastră nu vrea să se supună nici minții sănătoase,
nici duhului cumpătat,
pune-o Doamne Isuse, sub călcâiul suferinței și frământ-o până se va muia ascultătoare.
Și ai Doamne, totuși milă, de acele inimi pe care nici suferința nu le-a putut smeri până la adevăr.
- Tu căruia toate Îți sunt cu putință, găsește mijlocul prin care să poată fi mântuiți,
ca nimeni să nu piară Doamne
și suferința nici unuia să nu fie în zadar.
15 - Înțeleptul cel fericit este acela care vede înainte
și care știe mai dinainte, când să meargă și când să stea.
Care știe un lucru sau altul la timp, ce și când să facă,
sau să nu facă,
când să vorbească sau să tacă,
ce să ia sau ce să lepede...
care știe ce este vrednic și cât să caute și să țină,
din tot ce dă, sau din tot ce primește.
16 - Înțeleptul cel învățat este acela care din fiecare nenorocire și din fiecare greșeală, învață înțelesul folositor
și păstrează sufletul priceput.
El din fiecare cădere și din fiecare suferință strânge lumină, pricepere și cumințenie.
17 - Înțeleptul cel cumpătat este acela care, la timpul său vede și face binele,
cunoaște și alege adevărul,
iubește și păstrează măsura.
18 - Acela care din experiențele sale și-a alcătuit un dreptar de viață sănătos și temeinic,
iar în mijlocul tuturor încercărilor sale, adâncindu-se în sine însuși și învățând să se cunoască pe sine, și pe Dumnezeul Cel Adevărat,
privește totul în chip mântuitor de jos în sus,
care privește din smerenie spre slavă,
din Trecut spre Viitor,
și din sine spre alții,
- acela este adevăratul înțelept.
19 - Cea mai mare înțelepciune este a lua seama la toate lucrările lui Dumnezeu,
în toată desfășurarea lor, din lumea cea văzută și din cea nevăzută,
din cea cuprinsă și din cea necuprinsă,
din cea vie și din cea fără viață...
din cea trecută și din cea prezentă.
Căci Dumnezeu luminează cutremurător de vizibil și de măreț, în toată desfășurarea vieții și a căilor zidirii Sale.
Dar mereu în același fel înțelept, frumos și drept.
Pe care însă Te pot cunoaște numai cei cu adevărat înțelepți.
20 - Cu oamenii, Dumnezeu lucrează cu bunătate,
cu lucrurile, frumos,
cu vremile, iubitor,
- dar numai omul cel înțelept ia seama la aceasta.
Numai cel înțelept vede câtă bunătate și răbdare are Dumnezeu pentru oameni.
Câtă frumusețe și lumină are El pentru lucruri,
și câtă înțelepciune și ordine are El pentru vremuri.
O, Dumnezeul Luminii, dă-ne tuturor înțelepciunea pătrunzătoare, prin care să le deslușim toate aceste minunate lucrări ale Tale.
Amin.