Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus.
Când Ioan, ucenicul pe care îl iubea Isus stătea la masă culcat pe sânul Lui, plin de întristare pentru cele auzite,
şi plin de presimţirile dureroase ale despărţirii apropiate de către Domnul său,
- Simon Petru, care, precum s-ar părea din cele scrise, era dincolo de el, i-a făcut semn să-L întrebe pe Domnul cine este acela despre care vorbea Isus.
- Din toate acestea şi din cele ce mai urmează, s-ar părea că Domnul nu l-a descoperit cu glas tare, în auzul tuturor, pe Iuda. Ci l-a descoperit în şoaptă, numai lui Ioan.
O, Domnul Isus iată cum l-a iubit chiar şi pe Iuda - până la capăt:
a vorbit despre păcatul lui, l-a înştiinţat spre a nu-l face,
a osândit păcatul acesta grozav şi în mai multe rânduri,
a arătat cât de greu şi cât de mare este păcatul aceluia care s-ar face, care s-a făcut vânzătorul Său,
- dar pe omul nenorocit, înşelat de diavolul la aceasta,
pe ucenicul căzut în ghearele acestei nelegiuiri,
- nu l-a numit cu numele niciodată, nu l-a descoperit Isus,
a lăsat să se descopere el singur, să-l descopere ei toţi, ceilalţi, să-i descopere păcatul său, să-l descopere Satana.
Acela despre care vorbea Isus, era păcatul - şi nu omul.
Păcatul, nu putea să nu fie acela, vânzarea!
- Dar omul putea să nu fie el, vânzătorul!
Dar acela prin care venea, putea să nu fie tocmai el, Iuda. Putea să fie oricine, altcineva, nu tocmai el,
În lume există tot felul de păcate.
Şi păcate de acelea care mai pot avea iertare în veacul acesta
Domnul Isus a arătat că păcatele sunt rânduite la osândă, iar nu oamenii.
Că dacă fiecare din noi ne-am feri să nu cădem în păcate,
şi dacă ne-am lupta ca nicidecum să nu rămânem în el când am căzut, ci am veni cu lacrimi de căinţă să-I cerem şi să primim iertarea lui Hristos, - atunci n-am fi niciodată osândiţi, nici unii dintre noi. Ar fi osândit numai păcatul, nu noi. Ar arde numai păcatul, şi nu noi.
Acel om care aşa face, este totdeauna spălat de păcatele sale: - el scapă. Şi ard numai păcatele lui,
el este izbăvit de osânda lor. Sunt osândite numai ele.
Prin credinţa în Sângele lui Hristos păcatele sunt aruncate în foc
şi prin lacrimile amare ale unei pocăinţe adevărate, sunt aruncate în mare.
Ca nişte zdrenţe rele dezbrăcate de pe cel care le-a purtat, - iar păcătosul scapă.
Dacă acela care neascultând cuvântul de înştiinţare, rămâne îmbrăcat în zdrenţele sale condamnate
şi nepriveghind şi nerugându-se, rămâne în păcat,
şi nu mai iese din el,
- acela va fi osândit împreună cu păcatul său în care s-a prins, în care s-a îmbrăcat, de care nu vrea să se dezbrace şi cu care de bună voie şi cu plăcere s-a unit contra lui Dumnezeu.
El va fi aruncat în acelaşi foc cu păcatul său.
Despre acela a vorbit Isus.
Până când nu este spus pe faţă acela care săvârşeşte păcatul
şi până când nici Dumnezeu nu-l descoperă,
- omul acela se poate îndrepta şi se poate mântui, întorcându-se cu pocăinţă de la ceea ce face. Dumnezeu l-ar putea curăţi de nelegiuire şi el ar putea fi salvat.
Uşa Domnului este deschisă până la capăt...
- dar vai, cât de puţini mai pot întoarce când lăcomia a intrat mai dinainte în inima lor. Când ambiţia şi trufia le-a cuprins toată fiinţa, şi când un duh de prefăcătorie şi de false încredinţări le-a orbit orice vedere duhovnicească.
Când mincinoasele încredinţări îi îmbărbătează în rătăcire
şi când ura contra nevinovăţiei - îi împinge la cruzimi şi la orice act satanic, - aceştia nu se mai întorc niciodată.
O, Îndelung-Răbdătorule Doamne Isuse, slavă veşnică bunătăţii Tale.
Cu o iubire păstrată până la capăt faţă de toţi ai Tăi, Tu nu Te-ai schimbat faţă de nici unul.
Nici chiar faţă de acela care s-a făcut vânzătorul Tău.
De la nici una din binefacerile Tale nu l-ai înlăturat.
Întru nimic el n-a putut vedea din partea Ta decât iubire şi bunătate.
Până în clipa când Te-ai despărţit de el pentru vecii vecilor, pentru că el se despărţise mai înainte de Tine pentru păcat.
O, Preabunule Doamne Isuse,
dăruieşte-ne şi nouă, Te rugăm, o răbdare asemenea cu a Ta şi o asemenea curăţie, în toate umbletele noastre, - spre a nu cădea niciodată şi în nici o ispită.
Mai ales faţă de cei care se dovedesc că ne sunt vrăjmaşi de moarte şi umblă să ne facă cel mai mare rău, ajută-ne să fim veghetori şi curaţi.
Căci numai atunci noi vom fi în totul nevinovaţi,
atât faţă de Cuvântul iubirii Tale,
cât şi faţă de datoria iubirii noastre.
Amin.
+
Să nu crezi că-nvingi ispita, fără rugă şi răbdare
că n-o-ndepărtezi de tine, ci-o apropii şi mai tare.