Acum cunoaștem că știi toate lucrurile, și n-ai nevoie să Te întrebe cineva, de aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu.
Cu toată ființa luminată de fericirea aflării unui înțeles la taina pe care n-o înțeleseră atâta vreme, ucenicii iubiți ai Domnului Isus I-au spus mai departe:
- Acum cunoaștem că știi toate lucrurile și că n-ai nevoie să Te întrebe cineva, de aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu.
Până la cunoaștere, credința se bizuie pe simțire sau pe presimțire.
Dar o astfel de credință niciodată nu-i nici sigură nici deplină.
Este o credință doar a inimii și a sentimentului, care ușor poate să se schimbe,
sau să se clatine.
Sau să se rătăcească.
Sau să se piardă.
Doar s-a mai spus de atâtea ori adevărul că inima este înșelătoare. Plină de slăbiciuni.
Și uneori chiar deznădăjduit de rea.
Desigur că este neapărat nevoie de credința inimii căci prin ea se capătă neprihănirea (Rom. 10, 10).
Dar numai cu ea, mulți n-au ajuns la mântuirea sufletului lor, ci la pierderea lui.
Pentru că inima ușor poate fi înșelată de ispititorul. Și când nici nu te aștepți, o dorință păcătoasă o străpunge,
și un gând înșelător se așează în ea,
și un păcat o prăbușește.
Iată inima omenească și iată credința ei.
O, câte pilde nenorocite am văzut despre acest adevăr!
Mântuitorul nostru Preaiubit știa cât poate inima omenească. Chiar și inima cea mai plină de iubire și de hotărâri bune. De aceea totdeauna a îndemnat pe ucenicii Săi să asculte Cuvântul Adevărului.
Adică să cerceteze Scriptura,
și să învețe de la El,
- pentru a ajunge ca să unească credința inimii care vine prin simțire - și pe cea a minții care vine prin cunoaștere.
Prin credința inimii se capătă neprihănirea... Se capătă starea momentană a iertării și a împăcării cu Dumnezeu, pentru că aceasta vine prin pocăință, adică prin alungarea păcatului din inimă. Și vine și prin iubire, adică prin alipirea sinceră de Hristos.
Dar la mântuire se ajunge numai prin mărturisirea cu gura. Adică prin cunoașterea Adevărului mântuitor.
Prin însușirea acelei credințe care luminează mintea,
care pune rânduială în gânduri,
care sfințește rațiunea omului, alungând din ea felul judecății de mai nainte. Alungând întunericul și haosul prejudecății dinaintea cunoașterii.
Numai atunci omul e om duhovnicesc deplin.
Iată sfinții apostoli ai Domnului avuseseră până în clipa aceea credința inimii.
Această credință îi făcuse să se hotărască într-o clipă pentru Domnul. Să lase totul și să-L urmeze pe El oriunde și cu orice preț.
Dar numai această credință îi făcuse de atâtea ori să șovăie. Să descurajeze, să cârtească, să înțeleagă greșit sau chiar rău voia Domnului.
Iar pe unii îi făcuse chiar să se lepede și să nu mai meargă după Isus.
Dar când a venit și credința cunoașterii de atunci încolo comportarea lor a fost cu totul alta.
Până când au ajuns să dobândească această întregime a credinței lor a fost mereu nevoie ca Domnul să fie necurmat cu ei, ca să le arate și să-i învețe ce să facă.
Iar uneori chiar să-i silească a face.
Dar când a dobândit-o, când și credința cunoașterii le-a luminat mintea, când îndrumările ei s-au așezat puternic la conducerea minții lor, - atunci ei au ajuns deplin în stare să cunoască tot adevărul,
să devină slobozi față de întuneric,
biruitori față de minciună,
conștienți față de Dumnezeu,
vrednici față de misiunea Evangheliei.
Pentru că toată ființa lor era abia atunci luminată și luminoasă.
Frate învățător, urmează și tu pilda lui Hristos Domnul nostru.
Nu te mulțumi când sufletele au numai o credință a inimii, care a venit dintr-o hotărâre momentană!
- Ci caută să le luminezi prin Cuvântul lui Dumnezeu și mintea lor. Pentru ca să înțeleagă adevărul, iar lumina cunoașterii acesteia să le desăvârșească credința întregind-o.
Pentru că dacă inima nu va fi totdeauna vegheată de minte, omul este mereu în primejdie.
Numai dacă mintea conduce inima,
dacă înțelepciunea îndrumă dragostea,
dacă rațiunea stăpânește sentimentul,
- atunci sufletul merge armonios și vrednic, cu statornicie după Hristos și pentru El.
Frate și soră, munciți mereu cu mintea voastră și meditați cu ea mereu asupra Adevărului, zi și noapte (Psalm 1, 2).
Străduiți-vă să adânciți Cuvântul și voia lui Dumnezeu prin citirea și păstrarea Lui, cu grijă și veghere, în mintea voastră curată și atentă.
Căci numai atunci când ați ajuns la încredințarea la care au ajuns în clipa aceea ucenicii, adică la înțelegerea minții - atunci bucuria credinței se va așeza pe veci și deplină în toată ființa voastră.
Hristos să vă ajute la aceasta.
Slavă veșnică Ție Dumnezeul și Învățătorul nostru Duhule Sfinte,
care ai avut și ai neîncetat încă atât de multă răbdare cu noi, să ne tot aduci aminte de tot ce ne-a spus Domnul nostru (Ioan 14, 26),
să ne călăuzești în toate lucrurile
Ajută-ne Doamne Te rugăm, ca să ajungem mai curând la plinătatea credinței
și la adevărata slobozenie a Adevărului,
prin desăvârșirea credinței noastre.
Amin.