Adevăratele duhuri duhovniceşti
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Darul puterii în vorbire şi în scriere,
în cântare şi în orice atitudini,
este tot o înzestrare a lui Hristos.
Nimeni nu poate nici înfrunta un păcat,
nici birui o ispită,
nici mişca un suflet,
nici cuceri o inimă,
nici aprinde o iubire,
- fără puterea Duhului lui Hristos şi a darului Său.
2 - Când Hristos Se face una, prin Duhul Său cu acela cu care îl trimite El, - atunci pe acest slujitor al Său îl învăluie cu un tot mai puternic şi tot mai luminos nimb de autoritate divină, în faţa tuturor celor care privesc adânc la viaţa lui.
În faţa acestuia, sufletele sunt cuprinse de un sfânt respect.
În prezenţa lui, simt o nebănuită putere.
În urma lui, rămâne un freamăt neobişnuit, ca după trecerea unei adieri cereşti.
Acesta este un semn că cineva are în adevăr pe Sfântul Duh.
3 - Insuflarea, puterea şi autoritatea Duhului lui Hristos, a venit peste sfinţii Săi apostoli numai după ce, în sufletele lor şi între sufletele lor, - au primit pacea Lui.
Numai după ce ei au acceptat o cruce ca a Lui,
un pahar ca al Lui,
o soartă ca a Lui,
o trimitere ca a Lui,
- atunci Duhul Lui Se putea revărsa deplin peste ei, dând gândurilor lor lumina inspiraţiei,
dând cuvintelor lor căldura puterii,
dând prezenţei lor autoritatea sfinţeniei.
Acesta este mereu felul de a lucra a lui Hristos şi al Sfântului Duh.
4 - Duhul lui Hristos este nu numai Acela care ne dă în afară inspiraţia şi puterea şi autoritatea,
- ci este şi Acela care ne ajută înăuntru, dăruindu-ne înţelegerea adevărată a Cuvântului, pentru a avea puterea şi lumina adevărului lăuntric.
Este acela care ne întăreşte în slăbiciunile noastre, făcându-ne biruitori asupra celor ce ne rănesc adesea sufletul şi duhul.
5 - Duhul Sfânt este şi Acela care ne inspiră binefacerile, care ne îndeamnă să ne rugăm,
care ne însoţeşte în rugăciunea noastră şi Se luptă El Însuşi pentru noi,
- cu toate rafalele îngheţate ale potrivnicului rugăciunilor noastre,
ajutându-ne să le străpungem pe acestea şi să ne ridicăm până la odihnirea în Dumnezeu.
6 - Domnul Isus a suflat peste toţi şi le-a zis fiecăruia: „Luaţi Duhul Sfânt”.
Hristos L-a pus pe Duhul Său la îndemâna fiecăruia dintre ai Lui şi i-a zis oricăruia dintre ei: „Luaţi-L”!
Hristos ne îmbie acest Dar Sfânt tuturor,
dar nu fiecare dintre noi Îl luăm în aceeaşi măsură.
Căci măsura cu care Îl putem lua, este aceea cu care ne putem preda mai întâi pe noi înainte, lui Dumnezeu,
este măsura în care ne putem dărui păcii şi împăcării,
este măsura în care ne putem preda Crucii şi Jertfei,
ocării şi morţii,
- pentru Hristos şi între ai Săi.
7 - Credinţa în Hristos este credinţa în Învierea Lui.
Credinţa în Învierea lui Hristos, este credinţa în propria noastră înviere,
sub forma în care a Înviat şi Isus.
8 - Învierea lui Hristos a avut ca scop mai întâi: dovedirea Evangheliei Sale,
apoi: garantarea unei răsplătiri veşnice, pentru oricine va primi sau va respinge
- solia Tatălui, adusă de El tuturor oamenilor.
9 - De credinţa în Învierea lui Hristos, depinde totul.
Cine primeşte credinţa în Învierea lui Isus, uşor le poate primi şi pe toate celelalte ale Lui.
Cine poate crede că Hristos a Înviat, - poate uşor crede că va fi o Înviere a tuturor morţilor.
Iar această încredinţare este începutul adevăratei Sale Învieri.
10 - Dumnezeu ne-a dat viaţa aceasta, tocmai spre a ne-o mântui pe cea veşnică.
Scopul acestei existenţe trecătoare, este tocmai pregătirea pentru existenţa cea eternă.
11 - Este adevărat că acum trupul face binele sau răul în unire cu sufletul său.
Este adevărat că trupul este acum muritor pe când sufletul nu poate să moară.
Dar este tot atât de adevărat că moartea aceasta a trupului nu este o nimicire a lui.
Fiindcă moartea este numai o transformare, o trecere spre o altă formă, în altă existenţă,
ca o sămânţă care trece printr-o putrezire spre o altă creştere şi o altă viaţă a ei.
12 - Putrezirea trecătoare nu-i schimbă caracterul şi esenţa ei, ci numai forma ei.
A fost o neghină? - ea este neghină şi sub noua formă, în care va ieşi de sub glia unde i-a putrezit forma ei veche.
A fost grâu înainte? - tot grâu o să şi răsară, în noua lui viaţă...
13 - O, cât de adevărat este că moartea nu există pentru nimic şi pentru nimeni, - ci numai ca o transformare!
Nici piatra nu moare,
nici lemnul, nici apa,
- totul numai se transformă.
Se transformă, nu moare.
Atunci cum să moară o fiinţă atât de minunată ca omul făcut de Dumnezeu pentru un scop atât de minunat!
14 - Faptele noastre de acum sunt toate făcute pentru Judecata de Apoi.
Oricât de scurtă ne-ar fi viaţa aceasta pe pământ,
oricât de puţine ne-ar fi prilejurile de a face binele sau ispitele de a face răul,
oricât de puţin am fi auzit chemările lui Dumnezeu despre mântuire sau înştiinţările Lui despre pierzare,
- acestea sunt totuşi de-ajuns, pentru ca noi să alegem dacă vrem viaţa,
sau să o respingem dacă vrem.
15 - Putem face binele spre mântuire, sau răul spre osândă.
Să primim pe Hristos, - Sămânţa Învierii,
sau să rămânem în păcat, - sămânţa morţii.
Să credem şi să ne hotărâm pentru Cer, sau să ne aruncăm prin plăceri în braţele iadului!
Da, e de-ajuns de lungă această scurtă viaţă - pentru a ne merita prin ceea ce facem în ea, ori viaţa ori moartea veşnică.
16 - Ia bine seama la marea ta răspundere!
Mântuirea sau pierzarea ta şi a multor altora stă în ceea ce faci tu acum,
sau în ceea ce nu faci!
O, suflete trimis să înştiinţezi pe alţii, - împlineşte-ţi datoria în aşa fel ca în Ziua Judecăţii, nimeni să nu-ţi poată spune: eu sunt pierdut din pricină că tu nu mi-ai spus despre Dumnezeu!
De aceea un trup sănătos este totdeauna acolo unde este capul său.
Şi un mădular sănătos, este întotdeauna acolo unde sunt toate celelalte mădulare ale trupului său.
18 - Când cineva se desparte de fraţi, şi pleacă de unde este Isus - el ajunge unde nu este El.
Ori de câte ori nu suntem cu fraţii, noi ne lipsim de Hristos.
Nici cu Isus nu suntem, când nu suntem cu fraţii între care ne-am născut.
Ori de câte ori mergem în altă parte, când fraţii noştri sunt adunaţi aici - noi ne lipsim de cea mai mare bucurie şi har.
Ne lipsim de Prezenţa binecuvântată a lui Isus care este pentru noi totdeauna numai acolo între fraţii dintâi. Cum a fost cu Toma.
19 - De multe binecuvântări se lipseşte acela care lipseşte de la adunarea frăţească sau din unitatea ei.
Multe adevăruri nu le află,
multe minuni nu le vede,
multe bucurii nu le cunoaşte...
şi în multe primejdii şi în mari rătăciri ajunge acela.
20 - Nu ştim ce gânduri şi ce încredinţări mai însemnate decât ale fraţilor pentru sfântul Toma, îl vor fi făcut să plece el dintre fraţii săi.
Dar felul în care a vorbit el despre Domnul după aceea, era dovada tristă despre starea inimii lui, despre starea în care ajunsese fără fraţii săi.
În loc să se bucure şi să se arate gata să creadă spusele fraţilor lui, - Toma se arată acum necredincios faţă de Domnul, şi neîncrezător faţă de fraţii lui.
El nu mai vorbea acum ca ei, nici nu mai credea la fel.
O, Doamne ai milă de cei ce se duc dintre fraţi - şi adu-i înapoi, până nu ajung pierduţi de tot.
Amin.