Adevăratele duhuri duhovnicești
Traian Dorz - Răsplata Ascultării
1 - Darul puterii în vorbire și în scriere,
în cântare și în orice atitudini,
este tot o înzestrare a lui Hristos.
Nimeni nu poate nici înfrunta un păcat,
nici birui o ispită,
nici mișca un suflet,
nici cuceri o inimă,
nici aprinde o iubire,
- fără puterea Duhului lui Hristos și a darului Său.
2 - Când Hristos Se face una, prin Duhul Său cu acela cu care îl trimite El, - atunci pe acest slujitor al Său îl învăluie cu un tot mai puternic și tot mai luminos nimb de autoritate divină, în fața tuturor celor care privesc adânc la viața lui.
În fața acestuia, sufletele sunt cuprinse de un sfânt respect.
În prezența lui, simt o nebănuită putere.
În urma lui, rămâne un freamăt neobișnuit, ca după trecerea unei adieri cerești.
Acesta este un semn că cineva are în adevăr pe Sfântul Duh.
3 - Insuflarea, puterea și autoritatea Duhului lui Hristos, a venit peste sfinții Săi apostoli numai după ce, în sufletele lor și între sufletele lor, - au primit pacea Lui.
Numai după ce ei au acceptat o cruce ca a Lui,
un pahar ca al Lui,
o soartă ca a Lui,
o trimitere ca a Lui,
- atunci Duhul Lui Se putea revărsa deplin peste ei, dând gândurilor lor lumina inspirației,
dând cuvintelor lor căldura puterii,
dând prezenței lor autoritatea sfințeniei.
Acesta este mereu felul de a lucra a lui Hristos și al Sfântului Duh.
4 - Duhul lui Hristos este nu numai Acela care ne dă în afară inspirația și puterea și autoritatea,
- ci este și Acela care ne ajută înăuntru, dăruindu-ne înțelegerea adevărată a Cuvântului, pentru a avea puterea și lumina adevărului lăuntric.
Este acela care ne întărește în slăbiciunile noastre, făcându-ne biruitori asupra celor ce ne rănesc adesea sufletul și duhul.
5 - Duhul Sfânt este și Acela care ne inspiră binefacerile, care ne îndeamnă să ne rugăm,
care ne însoțește în rugăciunea noastră și Se luptă El Însuși pentru noi,
- cu toate rafalele înghețate ale potrivnicului rugăciunilor noastre,
ajutându-ne să le străpungem pe acestea și să ne ridicăm până la odihnirea în Dumnezeu.
6 - Domnul Isus a suflat peste toți și le-a zis fiecăruia: „Luați Duhul Sfânt”.
Hristos L-a pus pe Duhul Său la îndemâna fiecăruia dintre ai Lui și i-a zis oricăruia dintre ei: „Luați-L”!
Hristos ne îmbie acest Dar Sfânt tuturor,
dar nu fiecare dintre noi Îl luăm în aceeași măsură.
Căci măsura cu care Îl putem lua, este aceea cu care ne putem preda mai întâi pe noi înainte, lui Dumnezeu,
este măsura în care ne putem dărui păcii și împăcării,
este măsura în care ne putem preda Crucii și Jertfei,
ocării și morții,
- pentru Hristos și între ai Săi.
7 - Credința în Hristos este credința în Învierea Lui.
Credința în Învierea lui Hristos, este credința în propria noastră înviere,
sub forma în care a Înviat și Isus.
8 - Învierea lui Hristos a avut ca scop mai întâi: dovedirea Evangheliei Sale,
apoi: garantarea unei răsplătiri veșnice, pentru oricine va primi sau va respinge
- solia Tatălui, adusă de El tuturor oamenilor.
9 - De credința în Învierea lui Hristos, depinde totul.
Cine primește credința în Învierea lui Isus, ușor le poate primi și pe toate celelalte ale Lui.
Cine poate crede că Hristos a Înviat, - poate ușor crede că va fi o Înviere a tuturor morților.
Iar această încredințare este începutul adevăratei Sale Învieri.
10 - Dumnezeu ne-a dat viața aceasta, tocmai spre a ne-o mântui pe cea veșnică.
Scopul acestei existențe trecătoare, este tocmai pregătirea pentru existența cea eternă.
11 - Este adevărat că acum trupul face binele sau răul în unire cu sufletul său.
Este adevărat că trupul este acum muritor pe când sufletul nu poate să moară.
Dar este tot atât de adevărat că moartea aceasta a trupului nu este o nimicire a lui.
Fiindcă moartea este numai o transformare, o trecere spre o altă formă, în altă existență,
ca o sămânță care trece printr-o putrezire spre o altă creștere și o altă viață a ei.
12 - Putrezirea trecătoare nu-i schimbă caracterul și esența ei, ci numai forma ei.
A fost o neghină? - ea este neghină și sub noua formă, în care va ieși de sub glia unde i-a putrezit forma ei veche.
A fost grâu înainte? - tot grâu o să și răsară, în noua lui viață...
13 - O, cât de adevărat este că moartea nu există pentru nimic și pentru nimeni, - ci numai ca o transformare!
Nici piatra nu moare,
nici lemnul, nici apa,
- totul numai se transformă.
Se transformă, nu moare.
Atunci cum să moară o ființă atât de minunată ca omul făcut de Dumnezeu pentru un scop atât de minunat!
14 - Faptele noastre de acum sunt toate făcute pentru Judecata de Apoi.
Oricât de scurtă ne-ar fi viața aceasta pe pământ,
oricât de puține ne-ar fi prilejurile de a face binele sau ispitele de a face răul,
oricât de puțin am fi auzit chemările lui Dumnezeu despre mântuire sau înștiințările Lui despre pierzare,
- acestea sunt totuși de-ajuns, pentru ca noi să alegem dacă vrem viața,
sau să o respingem dacă vrem.
15 - Putem face binele spre mântuire, sau răul spre osândă.
Să primim pe Hristos, - Sămânța Învierii,
sau să rămânem în păcat, - sămânța morții.
Să credem și să ne hotărâm pentru Cer, sau să ne aruncăm prin plăceri în brațele iadului!
Da, e de-ajuns de lungă această scurtă viață - pentru a ne merita prin ceea ce facem în ea, ori viața ori moartea veșnică.
16 - Ia bine seama la marea ta răspundere!
Mântuirea sau pierzarea ta și a multor altora stă în ceea ce faci tu acum,
sau în ceea ce nu faci!
O, suflete trimis să înștiințezi pe alții, - împlinește-ți datoria în așa fel ca în Ziua Judecății, nimeni să nu-ți poată spune: eu sunt pierdut din pricină că tu nu mi-ai spus despre Dumnezeu!
De aceea un trup sănătos este totdeauna acolo unde este capul său.
Și un mădular sănătos, este întotdeauna acolo unde sunt toate celelalte mădulare ale trupului său.
18 - Când cineva se desparte de frați, și pleacă de unde este Isus - el ajunge unde nu este El.
Ori de câte ori nu suntem cu frații, noi ne lipsim de Hristos.
Nici cu Isus nu suntem, când nu suntem cu frații între care ne-am născut.
Ori de câte ori mergem în altă parte, când frații noștri sunt adunați aici - noi ne lipsim de cea mai mare bucurie și har.
Ne lipsim de Prezența binecuvântată a lui Isus care este pentru noi totdeauna numai acolo între frații dintâi. Cum a fost cu Toma.
19 - De multe binecuvântări se lipsește acela care lipsește de la adunarea frățească sau din unitatea ei.
Multe adevăruri nu le află,
multe minuni nu le vede,
multe bucurii nu le cunoaște...
și în multe primejdii și în mari rătăciri ajunge acela.
20 - Nu știm ce gânduri și ce încredințări mai însemnate decât ale fraților pentru sfântul Toma, îl vor fi făcut să plece el dintre frații săi.
Dar felul în care a vorbit el despre Domnul după aceea, era dovada tristă despre starea inimii lui, despre starea în care ajunsese fără frații săi.
În loc să se bucure și să se arate gata să creadă spusele fraților lui, - Toma se arată acum necredincios față de Domnul, și neîncrezător față de frații lui.
El nu mai vorbea acum ca ei, nici nu mai credea la fel.
O, Doamne ai milă de cei ce se duc dintre frați - și adu-i înapoi, până nu ajung pierduți de tot.
Amin.