Adevărul și inimile
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Ascultând Adevărul, inimile smerite se pleacă înaintea lui în tăcere și în respect, recunoscându-L.
Inimile curate, se apleacă înaintea Lui cu uimire și cu admirație,
inimile bune, I se apleacă și Îl primesc în liniște și în blândețe,
inimile înțelepte Îl adâncesc cu grijă și prețuire, primindu-L conștiente și pătrunzându-se deplin de El,
și descoperindu-L, I se închină pe totdeauna și pline de frumusețe.
2 - Inimile rele, fiind pline de prostie și de inferioritate, disprețuiesc Adevărul,
și-L resping fără să-L cerceteze,
iar inimile trufașe nu-L pot suferi nicidecum.
3 - Unele inimi se ridică direct și pe față împotriva adevărului și caută cu ură să-L nimicească de oriunde și prin orice mijloace
fără judecată și fără amânare.
De aceea aceste inimi sunt cele mai asemănătoare cu a diavolului.
Ce cumpliți și vinovați sunt oamenii care sunt gata oricând să ia pietrele pentru a ucide lumina și adevărul care le osândesc păcatul și orbia lor.
4 - Lumea cea de azi ca și cea din trecut, Îl urăște de moarte pe Hristos și Adevărul Său.
Urăște Calea Lui, urăște Cuvântul Lui, urăște Lucrarea Lui pentru că El mărturisește despre ea și despre faptele ei că sunt rele.
Și de aceea lumea îi urăsc și pe credincioșii lui Hristos.
5 - Mântuitorul nostru Isus Hristos a purtat ura lumii în toată existența Sa pe pământ, și a simțit-o mereu tot mai dureros.
A cunoscut-o și a prezis că ura aceasta va dăinui până la sfârșitul veacurilor omenirii, nu numai împotriva Lui, ci și împotriva acelora care Îl vor urma pe El în lume
purtând aceeași mărturie ca și El.
6 - Dar pentru ca să iasă la iveală cât este de nedreaptă și de nemărginită această ură, Isus a întrebat pe vrăjmașii Săi:
Pentru care din lucrurile care le-am făcut, aruncați voi cu pietre în Mine?
Ce anume în purtarea Mea, în cuvintele Mele și în faptele Mele, ați putut vedea voi vrednic de ură și de osândă?
Spuneți!
Dar ce muți vor rămâne în Ziua Lui, toți cei ce vor trebui să-I răspundă!
7 - Dar Isus întreabă la fel și astăzi:
- Pentru ce anume îi dușmăniți voi pe cei credincioși ai Mei? pentru ce îi urâți, îi prigoniți, îi închideți?
Sunt ei oare înșelători, sunt hoți, sunt lacomi, mincinoși, răzbunători și nedrepți?
Sunt ei criminali, sau nesupuși stăpânirii voastre, sau sunt ei urzitori de rele împotriva altora?
- nu sunt de nici unul din aceste feluri!
Atunci de ce aruncați mereu cu toate pietrele voastre în ei, și de ce-i urâți?
Și aceștia vor rămânea la fel!
8 - Nimeni din vrăjmașii Domnului nu vor ști să răspundă pentru ce-L urăsc azi, cum n-au știut să răspundă de ce Îl urau pe El ieri,
dar îi urăsc și pe ai Lui cu o ură tot așa de neîmpăcată ca și pe El.
9 - Totdeauna neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, aduce păcatul.
Păcatul totdeauna întinează și strică cugetul.
Cugetul stricat, totdeauna rătăcește credința și strâmbă judecata.
Iar omul cu credința rătăcită și cu judecata strâmbă, numește binele rău și răul îl numește bine.
Numește Adevărul minciună și minciuna o numește adevăr.
Numește virtutea păcat, iar păcatul virtute.
10 - Când răsturnarea adevărului se întâmplă în mulțime, atunci are loc decăderea și stricăciunea în masă, a unui întreg popor sau a mai multora.
Și duce sigur la prăbușirea și nimicirea întregilor mulțimi bolnave de neascultarea de Dumnezeu.
11 - Din starea blestemată a neascultării de Dumnezeu cum să mai poată judeca bine o gloată sau un individ?
Cu o minte blestemată, cum să mai poată gândi drept, sănătos și ordonat?
Și cu o limbă blestemată, cum să nu hulească, să nu mintă și să nu blesteme?
O, ce stare nefericită este neascultarea de Dumnezeu!
12 - Meritul celor credincioși, este că ei se desprind dintr-o stare de neascultare, se smulg dintr-o astfel de mentalitate vrăjmașă lui Dumnezeu, se despart cu grabă și groază de ceata celor ce se împotrivesc lui Dumnezeu,
și înspăimântați de păcatul acestora și de felul acesta nebunesc de a gândi,
- fug de sub blestemul care îi așteaptă pe cei răi, salvându-se în echilibrul unei rațiuni sănătoase
și în credința unei inimi smerite.
Aceasta este salvarea lor veșnică.
13 - Toate celelalte lucruri Dumnezeu le-a făcut doar cu Cuvântul Său și după chipul dorințelor Sale,
dar pe om l-a făcut cu chiar Mâinile Lui și chiar după propriul Său Chip,
adică l-a făcut după felul și după forma însușirilor Sale Dumnezeiești.
Ce origine nobilă are omul! Ce gânduri înalte ar trebui să-l însuflețească!
14 - Înfățișarea de afară, trupească a omului, este doar numai închipuirea, numai icoana, numai simbolul celor sufletești dinăuntrul lui.
Trupul omului este doar vasul în care își aduce, într-o clipă rodul veșnic, sufletul lui, partea aceea ce este nemuritoare în om, suflare dată lui de Dumnezeu și din El Însuși.
15 - Făcându-l după Chipul Său, adică dându-i aceleași înfățișări nevăzute ca ale Sale,
și insuflându-i Duhul Său Cel Sfânt,
Dumnezeu l-a făcut pe om de o natură asemănătoare cu a Lui: veșnică și liberă.
16 - Făcându-i cunoscută voia Sa, Dumnezeu i-a arătat omului drumul ascultării și i-a făcut făgăduințele prin care omul ar putea ajunge una cu Creatorul său.
Robul una cu Stăpânul și Făptura una cu Făcătorul său.
O, ce destin divin avea omul!
și prin păcat și-au pierdut
- fiecare om în parte și toată omenirea la un loc, -
toate însușirile și toate darurile date la început de Dumnezeu.
Păcatul a stricat dintr-o dată tot Chipul desăvârșit al lui Dumnezeu din om.
Omul putea să se facă după Chipul lui Dumnezeu, - dar a ales mai degrabă să se facă după chipul pământului.
18 - De aceea a trebuit să vină iarăși Fiul lui Dumnezeu, Hristos Isus Cel de-o Ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut,
- pentru ca într-o fire omenească, să trăiască sfințenia și ascultarea desăvârșită, aducând Jertfa Sa, datorită căruia omul să poată fi reabilitat iarăși, răscumpărat din blestemul în care căzuse, eliberat din stăpânirea diavolului și de sub puterea păcatului și a morții.
19 - Astfel omul și întreagă omenirea a putut căpăta din nou și pe totdeauna, prin ascultarea și sfințenia lui Hristos, ceea ce pierduse prin neascultarea și căderea sa.
O, ce har negrăit de mare avem noi în Scumpul nostru Mântuitor!
20 - Părtășia cu Hristos este împrumutarea și continuarea în noi a însușirilor Sale, ca a sevei din viță în mugur.
Aceasta este dobândirea firii Dumnezeiești.
Iar aceasta înseamnă Îndumnezeirea noastră a omului, a oamenilor.
Saltul salvator este ca din cel mai adânc întuneric la cea mai strălucită lumină.
Slavă veșnică lui Dumnezeu, Singurul care a făcut totul pentru noi.
Amin.