Adevărul şi inimile
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Ascultând Adevărul, inimile smerite se pleacă înaintea lui în tăcere şi în respect, recunoscându-L.
Inimile curate, se apleacă înaintea Lui cu uimire şi cu admiraţie,
inimile bune, I se apleacă şi Îl primesc în linişte şi în blândeţe,
inimile înţelepte Îl adâncesc cu grijă şi preţuire, primindu-L conştiente şi pătrunzându-se deplin de El,
şi descoperindu-L, I se închină pe totdeauna şi pline de frumuseţe.
2 - Inimile rele, fiind pline de prostie şi de inferioritate, dispreţuiesc Adevărul,
şi-L resping fără să-L cerceteze,
iar inimile trufaşe nu-L pot suferi nicidecum.
3 - Unele inimi se ridică direct şi pe faţă împotriva adevărului şi caută cu ură să-L nimicească de oriunde şi prin orice mijloace
fără judecată şi fără amânare.
De aceea aceste inimi sunt cele mai asemănătoare cu a diavolului.
Ce cumpliţi şi vinovaţi sunt oamenii care sunt gata oricând să ia pietrele pentru a ucide lumina şi adevărul care le osândesc păcatul şi orbia lor.
4 - Lumea cea de azi ca şi cea din trecut, Îl urăşte de moarte pe Hristos şi Adevărul Său.
Urăşte Calea Lui, urăşte Cuvântul Lui, urăşte Lucrarea Lui pentru că El mărturiseşte despre ea şi despre faptele ei că sunt rele.
Şi de aceea lumea îi urăsc şi pe credincioşii lui Hristos.
5 - Mântuitorul nostru Isus Hristos a purtat ura lumii în toată existenţa Sa pe pământ, şi a simţit-o mereu tot mai dureros.
A cunoscut-o şi a prezis că ura aceasta va dăinui până la sfârşitul veacurilor omenirii, nu numai împotriva Lui, ci şi împotriva acelora care Îl vor urma pe El în lume
purtând aceeaşi mărturie ca şi El.
6 - Dar pentru ca să iasă la iveală cât este de nedreaptă şi de nemărginită această ură, Isus a întrebat pe vrăjmaşii Săi:
Pentru care din lucrurile care le-am făcut, aruncaţi voi cu pietre în Mine?
Ce anume în purtarea Mea, în cuvintele Mele şi în faptele Mele, aţi putut vedea voi vrednic de ură şi de osândă?
Spuneţi!
Dar ce muţi vor rămâne în Ziua Lui, toţi cei ce vor trebui să-I răspundă!
7 - Dar Isus întreabă la fel şi astăzi:
- Pentru ce anume îi duşmăniţi voi pe cei credincioşi ai Mei? pentru ce îi urâţi, îi prigoniţi, îi închideţi?
Sunt ei oare înşelători, sunt hoţi, sunt lacomi, mincinoşi, răzbunători şi nedrepţi?
Sunt ei criminali, sau nesupuşi stăpânirii voastre, sau sunt ei urzitori de rele împotriva altora?
- nu sunt de nici unul din aceste feluri!
Atunci de ce aruncaţi mereu cu toate pietrele voastre în ei, şi de ce-i urâţi?
Şi aceştia vor rămânea la fel!
8 - Nimeni din vrăjmaşii Domnului nu vor şti să răspundă pentru ce-L urăsc azi, cum n-au ştiut să răspundă de ce Îl urau pe El ieri,
dar îi urăsc şi pe ai Lui cu o ură tot aşa de neîmpăcată ca şi pe El.
9 - Totdeauna neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, aduce păcatul.
Păcatul totdeauna întinează şi strică cugetul.
Cugetul stricat, totdeauna rătăceşte credinţa şi strâmbă judecata.
Iar omul cu credinţa rătăcită şi cu judecata strâmbă, numeşte binele rău şi răul îl numeşte bine.
Numeşte Adevărul minciună şi minciuna o numeşte adevăr.
Numeşte virtutea păcat, iar păcatul virtute.
10 - Când răsturnarea adevărului se întâmplă în mulţime, atunci are loc decăderea şi stricăciunea în masă, a unui întreg popor sau a mai multora.
Şi duce sigur la prăbuşirea şi nimicirea întregilor mulţimi bolnave de neascultarea de Dumnezeu.
11 - Din starea blestemată a neascultării de Dumnezeu cum să mai poată judeca bine o gloată sau un individ?
Cu o minte blestemată, cum să mai poată gândi drept, sănătos şi ordonat?
Şi cu o limbă blestemată, cum să nu hulească, să nu mintă şi să nu blesteme?
O, ce stare nefericită este neascultarea de Dumnezeu!
12 - Meritul celor credincioşi, este că ei se desprind dintr-o stare de neascultare, se smulg dintr-o astfel de mentalitate vrăjmaşă lui Dumnezeu, se despart cu grabă şi groază de ceata celor ce se împotrivesc lui Dumnezeu,
şi înspăimântaţi de păcatul acestora şi de felul acesta nebunesc de a gândi,
- fug de sub blestemul care îi aşteaptă pe cei răi, salvându-se în echilibrul unei raţiuni sănătoase
şi în credinţa unei inimi smerite.
Aceasta este salvarea lor veşnică.
13 - Toate celelalte lucruri Dumnezeu le-a făcut doar cu Cuvântul Său şi după chipul dorinţelor Sale,
dar pe om l-a făcut cu chiar Mâinile Lui şi chiar după propriul Său Chip,
adică l-a făcut după felul şi după forma însuşirilor Sale Dumnezeieşti.
Ce origine nobilă are omul! Ce gânduri înalte ar trebui să-l însufleţească!
14 - Înfăţişarea de afară, trupească a omului, este doar numai închipuirea, numai icoana, numai simbolul celor sufleteşti dinăuntrul lui.
Trupul omului este doar vasul în care îşi aduce, într-o clipă rodul veşnic, sufletul lui, partea aceea ce este nemuritoare în om, suflare dată lui de Dumnezeu şi din El Însuşi.
15 - Făcându-l după Chipul Său, adică dându-i aceleaşi înfăţişări nevăzute ca ale Sale,
şi insuflându-i Duhul Său Cel Sfânt,
Dumnezeu l-a făcut pe om de o natură asemănătoare cu a Lui: veşnică şi liberă.
16 - Făcându-i cunoscută voia Sa, Dumnezeu i-a arătat omului drumul ascultării şi i-a făcut făgăduinţele prin care omul ar putea ajunge una cu Creatorul său.
Robul una cu Stăpânul şi Făptura una cu Făcătorul său.
O, ce destin divin avea omul!
şi prin păcat şi-au pierdut
- fiecare om în parte şi toată omenirea la un loc, -
toate însuşirile şi toate darurile date la început de Dumnezeu.
Păcatul a stricat dintr-o dată tot Chipul desăvârşit al lui Dumnezeu din om.
Omul putea să se facă după Chipul lui Dumnezeu, - dar a ales mai degrabă să se facă după chipul pământului.
18 - De aceea a trebuit să vină iarăşi Fiul lui Dumnezeu, Hristos Isus Cel de-o Fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut,
- pentru ca într-o fire omenească, să trăiască sfinţenia şi ascultarea desăvârşită, aducând Jertfa Sa, datorită căruia omul să poată fi reabilitat iarăşi, răscumpărat din blestemul în care căzuse, eliberat din stăpânirea diavolului şi de sub puterea păcatului şi a morţii.
19 - Astfel omul şi întreagă omenirea a putut căpăta din nou şi pe totdeauna, prin ascultarea şi sfinţenia lui Hristos, ceea ce pierduse prin neascultarea şi căderea sa.
O, ce har negrăit de mare avem noi în Scumpul nostru Mântuitor!
20 - Părtăşia cu Hristos este împrumutarea şi continuarea în noi a însuşirilor Sale, ca a sevei din viţă în mugur.
Aceasta este dobândirea firii Dumnezeieşti.
Iar aceasta înseamnă Îndumnezeirea noastră a omului, a oamenilor.
Saltul salvator este ca din cel mai adânc întuneric la cea mai strălucită lumină.
Slavă veşnică lui Dumnezeu, Singurul care a făcut totul pentru noi.
Amin.