Adunarea noastră...

Fragment dintr-o vorbire și rugăciunea fratelui Traian Dorz la o adunare

(...) [Între frați] ai ce să asculți, ai ce să spui, ai cu cine să te bucuri, ai cu cine să te înțelegi. De aceea să-i iubiți pe frați și să vă iubiți între voi unii pe alții. Să le iubiți pe surori și să nu vă vorbiți de rău unii pe alții, pentru că, oricât de slab ar fi un frate sau o soră, tot e mai bun de o sută de ori decât un om lumesc. Pentru că cu un om lumesc, cât de cinstit și de bun e, n-ai ce să vorbești, decât două, trei cuvinte. Dar cu un frate, cu o soră poți să îngenunchezi, poți să te mângâi, poți să te îmbărbătezi în Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Iubiți-vă din toată inima! Vă rugați lui Dumnezeu să păzească adunarea și ocrotiți, și feriți adunarea. Spune Cuvântul lui Dumnezeu să nu părăsiți adunarea. Cum putem noi părăsi adunarea? În trei feluri.

În primul rând, în primul fel, cei mai mulți o părăsesc pentru lucrurile firii pământești. Ori că lenevia, ori că lăcomia, ori că celelalte preocupări lumești nu îi lasă să se ducă la adunare. E ceasul adunării, e ceasul bisericii; dar strigă purcelul, strigă mătura, strigă cratița, strigă fânul care trebuie... și așa mai departe. Toate ispitele acestea și îngrijorările lumești ne opresc pe noi. Și, din cauza lor, părăsim adunarea. Ne este greu, poate că, prima dată. Dar a doua oară e mai ușor... Dacă lipsești o dată de la adunare, a doua oară îți va fi mai ușor să lipsești; a treia oară, mai ușor; și a patra oară nici nu-ți va mai veni dor să te duci... Poți părăsi adunarea pentru lucruri din acestea lumești. Fraților și surorilor, nu părăsiți adunarea. Mai bine să sufere purcelul, mai bine să sufere vaca, mai bine să sufere cratița, mai bine să sufere curățenia, decât să sufere adunarea, să sufere Domnul din pricină că noi nu le lăsăm. Că dacă noi lăsăm lucrurile noastre pentru ale Domnului, Dumnezeu va binecuvânta ale noastre din pricina alor Lui. Dar dacă noi lăsăm lucrurile Domnului din pricina alor noastre, și ale noastre se vor ruina și se vor dărâma și vom pierde și mântuirea sufletului.

Mai putem părăsi adunarea noastră altfel. Sunt unii care au fost ispitiți de lăcomia sau de trufia, sau de lauda altora: „Veniți la noi, că la noi e mai frumoasă adunarea, e mai bogat corul, e mai multă lume, sunt... scaune, loc mai larg, e petrecere, e autorizație... noi suntem liberi”. Și noi am fost ispitiți, unii dintre ai noștri, să părăsească adunarea noastră mai slabă, mai puțină, mai prigonită, mai săracă, pentru ca să se ducă la altele mai bogate și mai lăudate. Și aceasta este un păcat. Un păcat împotriva Duhului Sfânt. Că la adunarea unde suntem, Duhul lui Dumnezeu ne-a chemat. Doar locul unde ne-a adus Domnul Iisus, în mijlocul acestei Lucrări, e lucrarea puternică [a Duhului Sfânt] și inspirația Duhului Sfânt a fost.

Dacă noi părăsim această Lucrare și noi ne alegem alte lucrări, după ochii și părerea noastră sau după lăudăroșia altor oameni, noi părăsim adunarea și păcătuim împotriva Duhului Sfânt. Atunci nu mai merităm adunarea. Atunci Dumnezeu îi pedepsește pe cei care au plecat așa că străini sunt și de unde au plecat, străini vor fi totdeauna și unde s-au dus. Ei sunt priviți ca străini. Mulți mi-au spus: „O, dacă știam, n-aș fi plecat. Dar acuma mi-e rușine să [mă] mai întorc”. Când au fost să plece, Satana le-a luat rușinea; când trebuie să se întoarcă și să se pocăiască, să se îndrepte, Satana le aduce rușinea. Și în felul acesta trăiesc ca niște străini. Cum se povestește într-o povestire glumeață de un măgar nenorocit și prost care nu știa din care căpiță să mănânce. Când era lângă asta, i se părea că aia e mai bună; când era lângă aia, i se părea că asta... Și a murit de foame între amândouă. În această tristă stare sunt cei care părăsesc adunarea. Nici acolo nu vor fi niciodată liniștiți și fericiți și nu vor putea să se întoarcă niciodată cu bucurie înapoi de unde au plecat. Asta e pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei care păcătuiesc păcatul cel greu și de neiertat împotriva Duhului Sfânt.

Mai putem părăsi adunarea noastră, cum au făcut foarte mulți, de frică. De frică să nu își piardă omul un post sau... că își pierde un avantaj, sau că i se poate întâmpla o nenorocire. Părăsește adunarea din frică. Și ajunge nefericit și nenorocit: și fără Dumnezeu, și fără pace, și fără bucurie și piere în cele mai grele stări, de cele mai multe ori.

Cuvântul Domnului spune: „Să nu părăsiți adunarea voastră, cum au unii obicei. Că dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat, ci numai așteptarea înfricoșată a unui foc nestins care îi va mistui pe cei neascultători”. Păcatul acesta de neiertat este părăsirea adunării. Dacă am venit la Domnul, să prețuim adunarea noastră.

Ce fericiți suntem noi aici, în adunarea aceasta! Ne aducem aminte de frații noștri și de surorile noastre care au murit credincioși. Sunt oameni care umplu cerul lui Dumnezeu. Și ei, acolo, se roagă să ajungem și noi biruitori, să fim credincioși până la sfârșit. Părinții noștri, surorile noastre, frații noștri, mamele noastre, cei iubiți ai noștri, toți care au trecut biruitori au ajuns în cer. În curând vom ajunge și noi acolo. Să ne păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început, pe care o așteaptă o mare răsplătire.

Noi am dorit să vă mai spunem, cu ocazia asta, și alte lucruri, din mersul treburilor celorlalte, în legătură cu cererea unei legalizări a activității Oastei Domnului în Biserică. Dar de fiecare dată când am mers pe drumurile acestea, noi am mers pentru că datoria noastră este totdeauna să ne supunem stăpânirilor mai înalte, pentru că nu e stăpânire decât de la Dumnezeu. Și noi știm din Cuvântul lui Dumnezeu că trebuie să ne supunem și să ne rugăm pentru stăpânitorii noștri. Am dori din toată inima să arătăm, cu toată sinceritatea și conștiința noastră curată, că supunerea noastră nu-i numai de obligație sau de formă, ci este din îndemnul cugetului. Dar am constatat mereu, pe oriunde am fost, acea mare deosebire dintre oamenii firești și oamenii duhovnicești. Dintre cei care-I slujesc lui Dumnezeu cu cuget curat și dorință sinceră și cei care nu vor să-L slujească pe Dumnezeu din toată inima. Lupta aceasta a fost de la început și va fi până la sfârșit. Noi ne-am făcut datoria față de toți și, prin harul lui Dumnezeu, am ajuns să îi încredințăm pe toți mai-marii noștri de sinceritatea gândurilor noastre. În toate privințele, au despre noi părerea cea mai bună cu privire la atitudinea cetățenească, la datoria noastră de cetățeni sau de fii ai Bisericii și ai credinței noastre, sau ai societății din care suntem. Numai un lucru au împotriva noastră: de ce ne numim noi ostașii Domnului? De ce nu ne ajunge nouă numai duminica la biserică și vrem și duminică după-masă? De ce nu ne ajunge nouă atâta cu cât se mulțumesc și ceilalți oameni [și] noi vrem mai mult? Noi vrem Cuvântul lui Dumnezeu. Noi vrem adunările noastre. „De ce adunările? De ce căutați voi adunările? Lipsiți-vă de adunările voastre.” Le-am zis: „Putem renunța la tot ce am renunțat, dar la adunările noastre nu putem. Pentru noi, adunarea este aerul pe care îl respirăm, apa cu care ne adăpăm, suflul de viață prin care trăim. Cuvântul lui Dumnezeu liber, rugăciunea liberă, cântarea liberă sunt pentru noi modul nostru de viață. Fără asta nu putem trăi. Noi prin astea am venit la Dumnezeu. Noi prin asta trăim. Noi prin asta suntem gata de orice. Facem pentru țară orice, nu ne-am dat înapoi de la nici una dintre obligațiile noastre. În Biserică ne-am făcut datoria poate că mai mult și de zeci de ori decât mulți dintre cei care se laudă. Dar la adunările noastre, la Cuvântul Domnului, la cântările noastre, la rugăciunea noastră liberă, la întâlnirea noastră cu frații noi nu putem renunța. Pentru acestea, renunțăm la orice. Am renunțat la libertate, am renunțat la sănătate, am renunțat la avuții, am renunțat la posturile noastre, am renunțat la orice. N-am renunțat, nu vom renunța niciodată la adunările noastre!”.

Unde mai găsim noi bucuria adunării?... Unde mai putem găsi puterea și bucuria, și binecuvântarea lui Dumnezeu ca în mijlocul fraților? Noi am rămas fără adunări... ani și ani îndelungați am trăit [așa]. Abia acolo ne-am dat seama ce mare bucurie și binecuvântare e adunarea. Nu-ți dai seama, decât atunci când n-o mai ai.

Iubiți adunarea, rugați-vă pentru ea, lucrați pentru îmbogățirea ei. Nu lipsiți niciodată de la adunare. Și căutați cu toată dragostea să-i iubiți pe frați, să-i vorbiți de bine pe frați și să căutați să-i mângâiați și să-i îmbărbătați pe frați. Pentru că în mijlocul adunării este Domnul; și, dacă noi nu avem adunarea, noi ne pierdem. Uitați-vă la cei care au început să nu mai vină la adunare cum s-au pierdut și cum se pierd rând pe rând. Oricât de tari au fost. Cât de credincioși păreau, când, din cauza vreunui păcat sau a vreunei ispite, n-au mai venit la adunare, ei s-au pierdut și se pierd mereu. Pe noi adunarea ne ține. Pe mulți, pe toți ne ține! Dacă noi n-avem bucuria adunării, părtășia frățească din adunare, ce se alegea de noi? Închipuiți-vă fiecare să nu puteți merge o lună, două, un an la adunare. Ce se alege? Vin ispitele, vin păcatele, vin celelalte... pe care ușor le biruiam când eram una cu frații și în adunarea Domnului. Dar când am ajuns fără frați, fără adunare, suntem pierduți.

Avem suflete triste și amintiri foarte triste. Îi aveam cândva între noi așa de minunați: cântăreți ai Domnului sau vorbitori înflăcărați din Cuvântul Domnului. Dar a venit un păcat și i-a oprit o dată de la adunare. Pe urmă s-au oprit ușor, mai ușor a doua oară. Și a treia oară, și a patra oară. Și acuma nu mai sunt. Ne gândim cu tristețe și cu durere la ei și nu vedem decât o mare cruce neagră în loc la fiecare; un mormânt sufletesc, un hoit, o mortăciune care, după ce a părăsit adunarea, s-a infectat cu tot felul de păcate și a ajuns nenorocit, mai nenorocit de zece ori decât dacă ar fi murit într-un accident. [Mai bine] să-și piardă viața, decât să-și piardă mântuirea sufletului. Păziți adunarea, iubiți adunarea!

Ce frumos se vede din Evanghelia de mâine ce mare lucru este adunarea Domnului! Când fratele Simon umpluse corabia de pești, se cufunda corăbioara lui. El avea nevoie de ajutorul fraților. Frații săi erau aproape. S-au dus și l-au ajutat. Ce mare lucru este să ai frați aproape! Și, când te simți cu greutate și cu apăsare, și cu necazuri, și cu încercări la care nu poți face singur față, apelezi la un frate. Pe câți ne-au ajutat frații... și pe câți i-am ajutat și noi... Câte surori n-au fost ajutate de noi și câte surori nu ne-au ajutat... Ajutați-vă unii pe alții. Simțiți-vă aproape unii de alții, că nu știi când vine ori o mare binecuvântare, pe care ai nevoie s-o împarți cu ceilalți, ori o mare povară, la care ai nevoie să te ajute ceilalți. Țineți legătura unii cu alții și iubiți-vă din toată inima. Dacă ați iubit până acum adunarea și v-ați dus cu bucurie la adunare, de-aci încolo mai cu bucurie să vă duceți! Să vă simțiți totdeauna aproape ca apostolii: cei doi, de cei doi. Petru și Andrei, de Iacob și Ioan.

Dragostea lui Dumnezeu ne-a apropiat atât de mult și a făcut să ne simțim aproape. Aveți, sigur, frați și surori și trupești. Dar când sunteți la o bucurie mare sau când sunteți la un mare necaz, nu la frații trupești vă duceți, chiar dacă sunt aproape. Vă duceți la frații duhovnicești, la surorile în Domnul. Și acolo vă puteți deschide inima cu toată puterea și vă puteți pleca genunchii la rugăciune, și vă puteți îmbrățișa și săruta pe lacrimi, fiindcă vă înțeleg și îi înțelegeți.

Asta este pentru noi adunarea. Să nu părăsiți adunarea! Nici din lenevie. Nici când ești bolnav. Să n-asculți când spune boala: „Acuma nu mai poți merge la adunare, că ești bolnav”. Spune: „Nu, boală!” Întreb pe Domnul: „Trebuie să mă duc sau nu trebuie?”. Și Domnul spune întotdeauna: „Du-te!”. Și atunci nu ascult de boală. Ascult de Domnul. Mă duc bolnav și mă întorc sănătos. Și n-am luat nici un medicament. Și dumneavoastră de multe ori vi s-a întâmplat așa. V-ați dus obosiți și n-ați odihnit acolo, dar v-ați întors odihniți. Că Dumnezeu vă dă putere și bucurie. V-ați dus de multe ori flămânzi și n-ați mâncat nimic acolo. Când v-ați întors înapoi, n-ați simțit nici foame, nici sete, nici somn, nici oboseală, căci Dumnezeu împlinește toate trebuințele acestea, și pe cele trupești, în mijlocul adunării.

Câte învățăm noi din Evanghelia de mâine! Dacă vă duceți, de la început rugați pe Domnul să aducă vremurile când iarăși mulțimile să se grămădească să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiți-vă la corăbioara lui Petru și rugați-vă Domnului să deschidă cât mai multe case și locuri unde să se poată propovădui Cuvântul lui Dumnezeu și să poată merge oamenii să-L afle pe Dumnezeu. Gândiți-vă la Sfântul Apostol Petru care trudise toată noaptea și nu prinsese nimic. Ascultați de Cuvântul Domnului chiar acolo unde credeți că nici un suflet nu mai vine la Dumnezeu și nimeni nu vă mai ascultă când propovăduiți Cuvântul. La Cuvântul Domnului, mergeți și spuneți. Și veți vedea cum se vor adăuga suflete și li se va umple casa de adunare de suflete noi. Că Dumnezeu are putere să pescuiască și acolo unde nouă ni se pare că nu mai este nici un pește în care să se nască dragostea de Dumnezeu. Iar când Domnul Iisus v-a făcut minune și când Dumnezeu v-a făcut un bine și vedeți lucrarea Lui minunată, să vă recunoașteți slăbiciunea și recunoașteți că El este Dumnezeu și spuneți: „Doamne, om păcătos sunt!”. Și când noi ne recunoaștem starea noastră de păcătoșenie, atunci Domnul spune: „De acum încolo te fac pescar de oameni”. Pentru că El, Dumnezeu, cu astfel de oameni lucrează: care recunosc că sunt păcătoși, se predau Domnului, se hotărăsc pentru El și apoi merg credincioși pe urmele Lui.

Aș dori din toată inima, acum când ceasul nostru a trecut (noi doream ca la ora doisprezece să putem încheia. Iată că este ceasul al doisprezecelea.), am vrut să nu încheiem această adunare totuși fără o chemare din partea Domnului pentru cei care doresc și vor cu adevărat să devină pescari și lucrători ai Domnului; care n-au pus încă legământ cu Domnul, care n-au văzut încă lucrarea Lui minunată, care nu s-au făcut încă părtași lucrării și chemării Lui sfinte și doresc astăzi să se hotărască pentru Domnul. Iată, este un ceas atât de minunat, în care Domnul a întins mrejele - toate mrejele - să-i prindă pe cei care vor să se predea Lui. Este cineva aici care nu s-a simțit până acuma în mrejele Domnului, în brațele Domnului, în corabia Domnului, în Oastea Domnului, în Lucrarea Domnului și dorește acum să devină și el un pește în mreaja lui Hristos, un suflet predat în slujba lui Dumnezeu și vrea să capete și el mântuirea? Dacă este cineva care vrea să se hotărască pentru Domnul, uite, ceasul acesta este minunat! Această mreajă a lui Hristos aruncată de pescarii Săi în noaptea aceasta aici, în locul acesta, este mreaja Domnului și chemarea Domnului, și dorința Domnului să-i facă să se predea Lui.

Noi mulțumim Domnului pentru fiecare dintre frăția voastră care de ani de zile v-am văzut și vă cunoaștem că sunteți în mreja Domnului, în brațele Domnului, în Lucrarea Domnului. Dar poate că mai sunt și alții, care încă n-au intrat, nu s-au hotărât, nu s-au predat, n-au strigat: „Doamne! Om păcătos sunt!”.

Dacă este cineva care vrea să facă acest lucru acuma, îl îndemnăm. Noi, după aceasta, ne vom ridica și vom mulțumi Domnului pentru această pescuire minunată din noaptea aceasta.

Mulțumim Domnului că noi, toți care ne privim fețele cu bucurie și printre lacrimi, ne simțim în aceeași mreajă dulce a dragostei Domnului Iisus. În curând Domnul ne va scoate din marea acestei lumi și ne va duce în Împărăția Sa. Acolo unde s-au dus cei scumpi ai noștri care s-au lăsat atrași de El și ale căror suflete acum sunt pe marea de cristal, cu harfele lui Dumnezeu în mâini, și cântă slavă lui Dumnezeu, slavă veșnică.

De aceea, Îi mulțumim lui Dumnezeu în această seară pentru această pescuire minunată. Și, dacă toți suntem în mreaja Domnului, să ne ajute Domnul să rămânem în asta până ne va trage pe toți odată sus, în Împărăția Sa, ca să fim pentru totdeauna cu El și cu ai Lui, și cu ai noștri.

Să ne ridicăm, deci, și să-I mulțumim Domnului.

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău. Vină împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea, și slava acum și-n vecii vecilor. Amin.

Mulțumim, Doamne Dumnezeul nostru, pentru această noapte minunată și pentru această pescuire fericită. Mulțumim pentru frații și surorile noastre care ne simțim aici așa de fericiți în mreaja Ta, în mâinile Tale, în Lucrarea Ta, în luntrea Ta, în Oastea Ta.

Binecuvântează-i pe toți înaintașii noștri, părinții, mamele, tații noștri care ne-au vestit nouă Cuvântul Tău și care ne-au adus pe noi în mreaja aceasta a Ta fericită. Răsplătește tuturor celor care au ostenit pe toate drumurile locurilor acestora să pescuiască pentru Tine suflete spre viața veșnică; să le smulgă din apele murdare ale lumii și ale păcatelor, care duc la moarte și la otravă, și să le aducă în apele limpezi ale Evangheliei Tale, în apele cele calde și dulci ale Oastei Tale, ale adunării Tale, ale Bisericii Tale.

Îți mulțumim din toată inima pentru că Te-ai îndurat de țara noastră să-i trimiți un astfel de pescar minunat cum a fost Părintele Iosif, care ne-a prins și pe noi în mreaja cea dulce a Evangheliei. Că ne-a tras acum în corabia Ta, corabia Ta mântuitoare, corabia mântuitoare a Bisericii Tale Vii, care înaintează spre Patria Cerească.

Binecuvântează-i apoi pe toți ceilalți frați ai noștri, surorile noastre care, înainte de noi, au vestit Cuvântul Tău în părțile acestea și au alergat ca niște pescari harnici, să pescuiască din valurile lumii acesteia atâtea suflete, printre care și pe noi. Îți mulțumim. Acum Te rugăm, păstrează-ne în corabia Ta sfântă. Treci cu noi peste valurile lumii acesteia. Nu ne lăsa să ne mai afundăm în valurile ei murdare, ci ajută-ne să vâslim cu toată puterea, dorind spre apele Ierusalimului ceresc, spre marea de cristal pe care se veselesc și se bucură cei care au biruit, cei care au rămas credincioși până la moarte și au căpătat cununa vieții. Așa de puțin mai avem și noi până acolo, Doamne! Dă-ne putere! Trimite Vântul cel ceresc al Duhului Sfânt să împingă mai repede corabia cu noi, ca să putem ajunge acasă.

Iar până atunci, Te rugăm, ai milă de cei care încă mai înoată în valurile păcatului. Ai milă de copiii noștri, de părinții noștri, de soții și de soțiile noastre, de frații și surorile noastre, de vecinii, de prietenii, de rudeniile, de cunoscuții noștri, de sătenii noștri care încă trăiesc în păcat și nu Te cunosc pe Tine. Trezește-le și lor mintea prin lumina harului Tău. Trimite-le și lor, Doamne, o mreajă cerească, care să-i tragă din valurile lumii și să-i întoarcă spre Împărăția Ta. Ca să nu piară nimeni în aceste valuri murdare, ci să scape toți la lumina și la limpezimea izvoarelor cerești.

Mulțumim pentru seara aceasta de pescuire minunată. Mulțumim pentru frații pescuitori care au aruncat mrejele; pentru surorile noastre care au pescuit cu mreaja cea dulce a poeziilor și a cântării. Pentru cei care au căutat să ne atragă cu mreaja rugăciunii, Te rugăm să-i binecuvântezi. Și să-i binecuvântezi pe toți frații și surorile noastre care, într-o adunare ca asta sau la nunți, sau la întâlniri frățești, au mai avut din partea Ta astfel de bucurii cerești cum am avut noi. Te rugăm să faci ca, și acolo, sufletele care nu s-au predat să se predea Ție. Iar cei care Ți s-au predat să-Ți rămână credincioși mai hotărâți. Sfințește-ne tot mai mult. Curățește-ne tot mai mult. Și, din buni, cum am fost, fă-ne și mai buni. Din credincioși, fă-ne mai credincioși. Din ascultători, fă-ne mai ascultători. Și, dacă până acuma ne-am lepădat numai pe jumătate de păcat și de lume, ajută-ne să ne lepădăm de tot, pentru ca să putem căpăta deplin mântuirea și iertarea păcatelor noastre.

Te rugăm să binecuvântezi încă o dată locul acesta, corabia aceasta a fratelui Simon, dragul nostru frate, și a sorei noastre, care s-a deschis cu dragoste pentru Tine, să poți mărturisi Evanghelia. Binecuvântează și celelalte corăbii. Folosește-le spre slava Ta. Corăbiile caselor noastre, ale tuturor, folosește-le, Doamne, pentru Cuvântul Tău. Că dacă Tu ai loc acuma în casa noastră, vom avea și noi odată loc atunci în casa Ta. Și dacă noi Îți deschidem cu drag acuma poarta noastră, casa noastră, inima noastră, Tu ne vei deschide la fel porțile Tale, inima Ta, Împărăția Ta.

Te rugăm să binecuvântezi mai departe întâlnirile noastre de mâine, de poimâine, pe frații și pe surorile noastre. Și oriunde vom fi: la munca noastră sau în călătoria noastră, sau în odihna noastră, păzește-ne și ne păstrează cu puterea Ta, ferindu-ne de orice rău.

Binecuvântează-i pe toți cei prin care ne ajuți și ne mângâi, Doamne, și pe toți cei pe care îi ajuți și îi mângâi prin noi.

Binecuvântează-i pe cei care se roagă pentru noi și pe cei care ne-au cerut să ne rugăm și noi pentru ei.

Binecuvântează-i pe toți cei care ne cercetează și pe cei pe care îi cercetăm.

Binecuvântează-i pe cei care ne-au primit și pe cei care ne vor petrece.

Binecuvântează-i pe cei care ne așteaptă și care ne vor primi. Fii cu noi, Doamne, până vom ajunge, Doamne, din mijlocul fraților, în mijlocul îngerilor și din lumea aceasta, în Împărăția Ta cerească pentru care muncim și alergăm.

Binecuvântează acum despărțirea noastră de frații și surorile noastre. Pe cei care vor fi în călătorie păzește-i de ispite, de păcate, de accidente, de nenorociri. Pe cei care rămân ferește-i de ispite și de păcate și le dăruiește dragoste de adunarea Ta. Doamne, nu ne lăsa să ne despartă nimic de adunarea Ta: nici lenea, nici boala, nici osteneala, nici foamea, nici lipsa, nici nimic. Să nu ne despartă nici adunările străine, să nu ne despartă nici frica de oameni. Ci, cu dragoste de Tine, să le biruim toate și să rămânem copii ai Tăi în familia Ta, în adunarea Ta, în Casa Ta, în Lucrarea Ta, în Oastea Ta. De aici de unde ne-ai pus să ne iei când vei veni Tu. Aici unde ne-ai adus să ne afli când vei veni să ne cauți. De aici de unde ne-am predat Ție și ne-am hotărât cu legământ sfânt, de aici să ne iei când vei veni, Doamne, să-i chemi pe toți cei care și-au păstrat credincioși legământul lor până la sfârșit.

Ne rugăm pentru cei care au căzut dintre noi. Doamne, Tu poți să-i învii iarăși. Întoarce-i înapoi pe toți. Pe cei care s-au dezbinat de Lucrarea Ta, Te rugăm, întoarce-i la dragostea dintâi, cu o pocăință atât de mare cât căderea lor, ca să-i poți ierta.

Pe cei care sunt certați între ei, împacă-i; pe cei care se urăsc, fă-i să se iubească; pe cei care s-au dus, fă-i să se întoarcă; pe cei care s-au abătut, fă-i să se abată pe calea cea bună. Întoarce-i, Doamne, pe toți la calea Ta cea bună, ca, atunci când vei veni, să nu lași pe nici unul afară, ci toți să fie mântuiți.

Doamne, ne rugăm pentru toți, așa cum știm că toți se roagă și pentru noi. Și Tu, Care ne-ai ajutat, i-ai ascultat pe cei care s-au rugat când eram noi în necaz și ne-ai izbăvit, ascultă-ne și pe noi când ne rugăm pentru ei și izbăvește-i și pe ei.

Pentru toate Îți mulțumim încă o dată, ne încredințăm în mâna Ta și Te rugăm să ne binecuvântezi până ne vei duce pe toți în Împărăția cerească.

Căci a Ta este Împărăția, Puterea și Slava, Dumnezeul nostru, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și-n veci. Amin.