Postirea și însoțirea

O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz la o nuntă

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul și Hristos a Înviat!

Trăim într-una dintre zilele Săptămânii Luminate. [După] învierea Mântuitorului nostru, patruzeci de zile, El a umblat mereu printre ai Săi. Într-o seară ca asta poate, Mântuitorul a călătorit cu ucenicii Săi spre Emaus. Li S-a arătat, a vorbit cu ei pe drum în așa fel, încât inimile lor ardeau la ascultarea Cuvântului Său. Pe drum, întorcându-se și aducându-și aminte de clipele petrecute cu Mântuitorul pe drumul lor, vorbeau și-și spuneau unul celuilalt: „Nu ardea inima în noi când ne deschidea Scripturile?”.

Ce minunat este atunci, în momentul când Domnul și Dumnezeul nostru călătorește cu noi, stă cu noi, intră la noi, poposește cu noi, ospătează cu noi, cinează cu noi și ne deschide Scripturile! Cum ar trebui atunci să ardă inimile noastre de dragoste pentru Dumnezeu, de credință în tot ceea ce spune și ne descoperă El...

Trăim într-una dintre zilele frumoase ale Săptămânii Luminate. Și pe drumurile noastre, și în locul acesta a poposit Hristos. Toată seara aceasta, toate ceasurile petrecute aici în Cuvântul Său, în cântările Sale, în rugăciunile Sale, împreună cu copiii Lui adunați în Numele Său, Hristos a fost de față. Prin tot ce s-a spus și prin tot ce s-a cântat, a fost Iisus Hristos cel Sfânt. Cum ar fi trebuit să vibreze inimile noastre ascultând aici Cuvântul Lui sfânt! Poate că și noi eram - mult timp, când petrecea El împreună cu noi și ne vorbea din Cuvântul Său cel sfânt - cu urechile noastre acoperite, cu inima noastră închisă, cu ochii noștri închiși și cu mintea noastră întunecată. Spune însă așa de minunat Cuvântul lui Dumnezeu că, în momentul în care Domnul a vrut să li Se facă descoperit, li s-au deschis ochii și ei L-au cunoscut.

Ce moment potrivit a fost în seara aceasta aici să ni se deschidă și nouă ochii și să vedem că Cel care ne vorbește nu e fratele; cea care ne cântă nu e sora. Cea care ne declamă o poezie și ne spune un cuvânt al lui Dumnezeu sub forma aceasta în care să vibreze inima noastră ascultându-l e glasul lui Hristos!

În această Săptămână Luminată, în seara aceasta, a trecut pe aici Mântuitorul. Am fost permanent pătruns de această credință și de prezența Lui în mijlocul nostru. „Oriunde doi sau trei sunt adunați în Numele Meu (a zis El), Eu sunt acolo!” Și noi am fost adunați în Numele Domnului Iisus aici. Și tot ce ni s-a spus a fost din partea Sa. Poate că inimile noastre au fost uneori mai obosite. Poate că ne-a copleșit mai mult un mediu firesc și o neputință fizică. Și atunci lucrurile s-au petrecut [așa că], trecând pe lângă urechile noastre, pe lângă ochii noștri Cuvântul Său și Prezența Sa, noi nu ne-am dat seama de acest lucru. Poate ar fi trebuit să se folosească mult mai puternic și mult mai bine prilejurile acestea unice pe care le-am petrecut uneori [ca] în seara aceasta. Am dorit însă, așa cum s-a hotărât de la început, ca această binecuvântată stare a noastră împreună să se încheie la ora douăsprezece. Mai este [până atunci] un sfert de oră. Am fi dorit mult mai mult să putem sta de vorbă împreună cu voi astă seară, cu toți frații, asupra unui sfânt cuvânt pe care Mântuitorul, trecând prin mijlocul nostru, ni-l spune și nouă în seara aceasta. Și am dori să citim din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 19, câteva versete în care este vorba chiar despre taina aceasta la care asistăm noi acum.

Vom începe să citim din Matei 19, 1-6 : După ce a sfârșit Iisus cuvântările acestea, a plecat din Galilea și a venit în ținutul Iudeii, dincolo de Iordan. După El au mers multe gloate; și acolo a vindecat pe cei bolnavi. Fariseii au venit la El și, ca să-L ispitească, I-au zis: „ Oare este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta pentru orice pricină?”. Drept răspuns, El le-a zis: „ Oare n-ați citit că Ziditorul, de la început, i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevastă-sa și cei doi vor fi un singur trup»? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”. Amin.

Mi-au venit o mulțime de gânduri, citind sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Și mi-am adus aminte de prima căsătorie, de prima nuntă, care s-a petrecut în Împărăția lui Dumnezeu, în Eden, în Rai. Cât trebuie să fi mers Adam, înainte de a-i fi dat Dumnezeu [o soție] (...), în această singurătate, și să ducă o viață de rugăciune, și să meargă mult timp înaintea Tatălui, până când Tatăl S-a hotărât totuși - socotind că-i de-ajuns timpul pe care l-a suferit, timpul care l-a postit, timpul [în] care s-a rugat - și, în sfârșit, i-a pregătit ceea ce a așteptat și ceea ce a avut el nevoie. Am înțeles din acest gând cât de mult trebuie să-și pregătească cel care dorește să ajungă la acest ceas de unitate și de părtășie, cel care așteaptă de la Dumnezeu un soț, cel care așteptă de la Dumnezeu o soție, cât de mult trebuie să meargă el înaintea lui Dumnezeu să ceară aceasta cu post și cu rugăciune. Și, dacă această cerere și această așteptare a lui Adam a fost potrivită cu voia lui Dumnezeu, ce soție minunată i-a dat Dumnezeu lui Adam! Într-adevăr, după atâta timp de așteptare, de rugăciune și de speranță, când Dumnezeu i-a înfățișat soția pe care i-a dat-o, el a zis din toată inima, fericit: „Iată într-adevăr os din oasele mele și carne din carnea mea”. A simțit că ceea ce i-a dat Dumnezeu era într-adevăr ceea ce era profund necesar sufletului său. Și a simțit că, în soția pe care i-a dat-o Dumnezeu în urma rugăciunii, în urma postului, în urma așteptării și răbdării, în urma acestui timp de așteptare pregătit după voia lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a dat ceea ce a așteptat.

Ce minunată a fost căsnicia lor! Dacă ar fi rămas ei în aceeași ascultare de Dumnezeu în care Adam a fost de la început, înainte de a primi soția, și în care soția s-a legat că-l ascultă pe soțul ei, dacă ei ar fi rămas în această stare de ascultare, de unitate și de părtășie, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, ei ar fi fost binecuvântați în veci. Și toți urmașii lor.

Dar ce s-a întâmplat? După ce Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și le-a dăruit unitatea, ei n-au mai rămas nici în deplină părtășie unul cu celălalt, nici amândoi în părtășie cu Dumnezeu. De ce a reușit ispititorul să strecoare în sufletul lor păcatul? Pentru că a prins momentul când erau singuri. S-a zis aici foarte mult... și așa de mult ar trebui să ținem noi seama de acest lucru: cei doi să aibă totdeauna părtășie și să nu facă [nimic] unul fără celălalt, fără să se întrebe și fără să se consfătuiască cu celălalt. Satana a prins un moment, șarpele a prins un moment când femeia era singură.

Ce mare lucru este să fii foarte atent când ești singur... Singurătatea este locul în care diavolul vine, șarpele vine cu tot felul de ispite. Nu vă izolați unul de altul niciodată. Și, mai ales, nu stați cu a treia persoană de vorbă în ascuns de soț sau în ascuns de soție. Totdeauna ochii șarpelui sunt primejdioși. Nu priviți în ochii șarpelui. Feriți-vă totdeauna ochii de ochii străini. Totdeauna ochii sunt mijlocul prin care ispititorul strecoară săgeți de otravă în suflet. Feriți-vă ochii! Nu priviți insistent ochii nimănui și feriți-vă de privirile insistente. Totdeauna ispita vine de acolo, din priviri.

Eva a fost singură și a privit niște ochi la care nu trebuia să privească. Și ispita i-a strecurat păcatul în inimă. Unde era Adam când soția lui vorbea cu ispititorul? De ce a vorbit Eva singură cu șarpele? S-au spus aici așa de frumos aceste lucruri: păstrați unitatea dintre soți. Unitatea deplină și desăvârșită. Feriți-vă totdeauna să priviți ochi străini. Privește, soție scumpă, în ochii soțului tău, în ochii mamei tale, în ochii Domnului, în ochiul tatălui tău, dar nu privi în ochii străinilor. Pentru că toate păcatele și toate ispitele au pornit de la o privire. Li s-au oprit undeva ochii, în niște ochi unde nu trebuia. Șarpele are puterea lui în ochi. Ispititorul, vrăjmașul, desfrânatul are puterea lui în ochi.

Feriți-vă de ochii desfrânați. Feriți-vă ochii, pentru că vă feriți inima. Feriți-vă ochii, că vă feriți căsnicia, vă feriți căminul, vă feriți taina fericită a dragostei pe care Dumnezeu v-a dat-o când v-a pregătit pe unul pentru celălalt. N-ai voie să privești niciodată în alți ochi în acel fel în care trebuie să privești numai în ochii soției tale, în ochii soțului tău. În ochii lui Hristos să privim mereu. Poți să privești cât vrei ochii mamei, ochii tatălui, ochii soțului. Dar de ochi străini ferește-ți totdeauna privirea. Pentru că prin ochi, Satana strecoară în inimă săgeata cea dureroasă și cea veninoasă a păcatului. Dacă ei ar fi rămas mereu credincioși, Dumnezeu i-ar fi binecuvântat. Dar ce s-a întâmplat? A păcătuit femeia, a păcătuit și soțul. Au păcătuit amândoi. Fructul păcatului, urmările păcatului cine le-a plătit? Primul copil care i s-a născut lui Adam după păcat a fost un criminal. S-au putut ei pocăi după păcat... l-au plâns... Dar al doilea copil a fost o victimă. Cine erau vinovații? Cine a fost de vină? Din cauza cui au suferit copiii? Din cauza cui a suferit și Cain, și a ajuns un criminal, și Abel o victimă? Din cauza neascultării părinților. Mulți, mulți copii se pierd din cauza neascultării mamei și tatălui lor.

De aceea trebuie să fim foarte atenți. Pentru că această Taină sfântă care este căsnicia este un început de binecuvântări nu numai pentru cei care pornesc pe acest drum sfânt, ci și pentru urmașii urmașilor lor. Câți sunt din cei care pătimesc și astăzi în urma păcatului strămoșesc, în urma păcatului primului nostru părinte, al primei noastre mame... Dacă ea ar fi fost tot așa de credincioasă și el tot așa de credincios cum au fost înainte, când se cereau unul pe celălalt de la Dumnezeu și când umblau cu Dumnezeu în răcoarea grădinii, ce minunat ar fi fost altfel desăvârșită și răsplătită dragostea și unitatea lor!

De ce se nasc atâția copii handicapați acum? De ce-i plină lumea de copii vagabonzi, derbedei, neascultători, din care se recrutează cele mai periculoase și mai nefericite elemente care chinuiesc societatea? Din vina părinților care nu mai postesc, care nu se mai roagă. Din vina celor care își pregătesc nu cerând lui Dumnezeu soția sau soțul. Ci și-o pregătesc după alte criterii și și-o caută pe alte căi. Și atunci, cu cât mai repede se face căsnicia, cu atât mai repede se desface. Și cine ispășește după aceea? Nenorociții care rămân în urma lor. Toți copiii aceștia neascultători, potrivnici și nepăsători, care sunt o plagă și vor deveni din ce în ce o plagă tot mai primejdioasă pentru societate, sunt cei care au fost născuți din păcat și care nici n-au fost ceruți cu rugăciune și nici primiți cu înfrânare de la Dumnezeu. [Ei s-au născut] din cauza păcatului și din cauza stricăciunii în care au trăit [părinții lor].

Ce spune sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu despre postul și rugăciunea pe care trebuie să le ducă cei doi care au fost uniți de Dumnezeu prin Taina căsniciei? Fiecare să nu-l lipsească de datoria de soț pe celălalt. Dar să aibă totuși o vreme, totdeauna vremea postului și a rugăciunii, în care trebuie să fie și să ducă o viață de sfințenie și de înfrânare. De ce? Pentru că spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Copiii concepuți de voi în zilele de post și rugăciune, când trebuia să vă înfrânați, vor crește necurați și stricați. Iar cei care sunt trimiși de la Dumnezeu în rugăciune și în vremea pe care Dumnezeu o îngăduie pentru aceasta sunt copii binecuvântați”. Se înmulțește păcatul și răul pentru că s-au rărit postul și rugăciunea, viața de înfrânare, de sfințenie și de ascultare în căsnicii.

De aceea, Îl binecuvântăm pe Dumnezeu ori de câte ori avem astfel de ocazii când, în mijlocul nostru, noi sărbătorim anumite evenimente de familie în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. De ce citim noi Biblia și de ce cuvintele noastre sunt înștiințări și îndemnuri, și îmbărbătări duhovnicești de fiecare dată din Cuvântul lui Dumnezeu pentru astfel de evenimente? Pentru că acestea deschid drumul la multe și multe existențe în viitor. Și le vor îndruma ori spre fericire, ori spre nefericire, dacă noi, cei care am început lucrul acesta, nu l-am primit sau nu l-am păstrat în rugăciune și în post, și în înfrânare, și în sfințenie, cum ne cere Cuvântul lui Dumnezeu.

Poporul nostru s-a născut creștin. Ne place totdeauna să ne lăudăm cu aceasta. Coloniștii romani veniți aici în Dacia au fost trimiși din pricina credinței lor. Au fost surghiuniți aici. Și Dumnezeu a folosit acest surghiun ca să se nască poporul nostru un popor credincios. Ce minunat trebuie să fi trăit primii noștri părinți credincioși în anii de la începutul creștinismului nostru, oameni ascultători de Dumnezeu, care au trăit în această sfințenie, dând naștere la un popor de la început creștin!

Dar dacă a venit peste istoria noastră năvălirea atâtor popoare păgâne, iată în ce stare nefericită a făcut să ajungă și sfintele noastre obiceiuri, pe care ar fi trebuit totdeauna să le urmăm cum le-au început părinții noștri: la botezul lor, la cununia lor, la înmormântările lor, ferindu-se de tot ceea ce era atingere de păcat și de orice era destrăbălare și păgânism; și trăind în sfințenie și în curăție.

Noi mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns vremurile în care nunțile noastre, înmormântările noastre, petrecerile, aniversările noastre să le sărbătorim, uite, în felul acesta minunat în care le-au sărbătorit primii noștri creștini. În ascultarea de Dumnezeu și în frica lui Dumnezeu, și în prezența lui Hristos. Nu există un moment mai fericit sau o petrecere mai fericită, într-un astfel de eveniment, decât în jurul Cuvântului lui Dumnezeu și la îndemnul Lui.

Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să-i vedem pe acești doi copii binecuvântați, ai acestor două binecuvântate familii, la acest minunat început de viață pe care îl sărbătorim acum. Ne unim și noi cu toți cei care le-au rostit binecuvântări: și cu cei care le-au cântat cântări așa de frumoase, urările acestea de viață fericită și de trăire cu Hristos, și cu cei care s-au rugat pentru ei, și cu cei care, din Cuvântul lui Dumnezeu, le-au dat atât de frumoase învățăminte, pe care, ne rugăm lui Dumnezeu să le ajute să nu le uite niciodată. Ci să caute să le realizeze în trăirea lor, pentru că aceasta va fi garanția și fericirea viitorului lor.

Dorim și noi să încheiem aceste scurte stări de vorbă în Cuvântul lui Dumnezeu tot cu urările fericite cu care au început. Și ne unim și noi rugăciunile cu cei care le-au cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru acest pas binecuvântat. E ceasul doisprezece. Prin urmare, vrem să ținem și să respectăm gândul care a fost de la început cu încheierea acestui program, pentru această oră. După aceea, după masa aceasta duhovnicească, va urma cealaltă masă, așa cum va fi. Înainte însă de a face încheierea aceasta, am dori din toată inima să facem un apel, o chemare la toate sufletele care au fost pentru prima dată la o astfel de petrecere duhovnicească. Cred că, prin Cuvântul lui Dumnezeu care s-a vestit aici, s-a primit destulă lumină pentru ca oricine să-și dea seama ce mare lucru este să faci deosebirea între calea păcatului și calea mântuirii, între Cuvântul lui Dumnezeu și poftele lumești, între viața de ascultare de Dumnezeu și viața de neascultare de El. Pentru că știm sigur că va veni o zi în care se va vedea deosebirea între cei care I-au slujit lui Dumnezeu și cei care nu I-au slujit. După cum și acum se poate vedea deosebirea dintre viața celor care trăiesc după Cuvântul lui Dumnezeu și a celor care nu trăiesc după acest Cuvânt.

Avem în mijlocul nostru atâtea exemple minunate de căsnicii fericite pentru că s-au întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu și se călăuzesc după acest Cuvânt. Dorim din toată inima ca acei care încă n-au ajuns să cunoască taina aceasta minunată a părtășiei cu Hristos, taina minunată a nașterii din nou - prin care începe o astfel de viață, adică schimbarea totală a vieții și predarea în slujba lui Dumnezeu, și punerea unui legământ de întoarcere și de ascultare pentru totdeauna spre Domnul - dorim ca acei care încă n-au trecut prin acest minunat exemplu și prin acest examen strălucit, prin acest moment fericit de legătură și de unitate cu Hristos, să facă acest lucru în seara aceasta.

Trăim una dintre minunatele zile ale Săptămânii Luminate. Poate că într-o seară ca aceasta, Mântuitorul, petrecând cu ucenicii în Emaus, S-a dus iarăși între ceilalți și S-a făcut cunoscut lor, trecând prin ușile încuiate. (...)