Criza lucrătorilor

O parte din rugăciunea și din cuvântul fratelui Traian Dorz la o adunare de sfat frățesc

(...) Față de fiecare dintre noi, față de poporul nostru, față de Biserica noastră, față de fiecare dintre satele și orașele noastre în care Ți-ai ales, Doamne, mărturisitori ai Tăi cărora le-ai împărtășit Cuvântul Tău prin care i-ai chemat și pe alții la mântuire.

Mulțumim pentru lucrarea cea mare a harului Tău sfânt care, în bunătatea Ta, s-a dat pentru noi prin Jertfa răscumpărătoare a Fiului Tău, Preaiubitului Tău, Preaiubitul nostru Mântuitor Iisus, Domnul nostru Preaiubit. Din toată inima Îți mulțumim că ne-ai iubit atât de mult, încât ai dat Jertfa aceasta de răscumpărare pentru lumea întreagă; și apoi, peste poporul nostru, ai revărsat Duhul Tău cel Sfânt prin această Lucrare binecuvântată pe care ai făcut-o în zilele noastre și în mijlocul nostru prin omul pe care l-ai ales pentru aceasta.

Binecuvântat și slăvit să fie Numele Tău, Care l-ai ales pe Părintele nostru Iosif, cel care ne-a mărturisit și nouă Cuvântul și în gura căruia ai pus așa o trâmbiță cerească, pentru ca, răspândind Cuvântul Tău peste poporul nostru, peste această vale de oase, să ne învie la o viață nouă prin Duhul Sfânt și prin Cuvântul Tău, aducându-ne astfel în mijlocul acestei Lucrări o mântuire atât de minunată, dar poruncindu-ne să o ducem până la capăt prin această Lucrare, cu credință și cu ascultare în acest adevăr, și în această mărturisire pe care ne-ai dat-o și ne-ai încredințat Tu că este voia Ta spre mântuirea noastră acum și pentru totdeauna.

Binecuvântează această sfântă Lucrare și dă putere duhului ei să biruie în toate luptele cu duhurile potrivnice din lăuntru și dăruiește-i biruință și-n lupta cu potrivnicii din afară. Binecuvântează lucrătorii Tăi pe care, în bunătatea Ta, i-ai ales și i-ai chemat, și rânduit să aducă multă roadă spre slava Numelui Tău Sfânt, împreună cu toți ceilalți care Te iubesc pe Tine și cărora le-ai încredințat această chemare sfântă pentru vestirea Evangheliei și mărturisirea Numelui Tău Sfânt.

Binecuvântează-i, Te rugăm, pe toți frații noștri și surorile noastre chemați în această slujbă; și totdeauna, cu o inimă și un gând, să lupte și să lucreze cu toții pentru unitatea acestei Lucrări, pentru orientarea ei sănătoasă, pentru zidirea și pentru desăvârșirea trupului Tău care este Biserica Ta, până când vom ajunge toți la unirea credinței și cunoștinței, la statura de om mare, la plinătatea staturii în Hristos, Domnul nostru. Ca să nu mai fim copii, purtați încoace și încolo de orice vânt de învățătură prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire. Ci, credincioși adevărului și tari în dragoste, prin lucrarea pe care o dă fiecare încheietură, să putem ajunge un templu sfânt în Domnul. Binecuvântează-i, pentru aceasta, pe toți cei care lucrează sub acest gând al Tău, în această lumină a voii Tale, Doamne, și cu stăruință se străduiesc să aducă mântuirea și lumina Ta pretutindeni.

Binecuvântează surorile noastre, mamele, soțiile, fiicele, care și ele, după măsura harului Tău încredințat lor și după locul și slujba pe care le-ai rânduit-o, iau parte la înaintarea Evangheliei, după puterea lor și după darul rânduit de Duhul Tău cel Sfânt pentru ele. Fă, Doamne, ca puterea Ta să le ajute pe toate și să le facă vrednice tovarășe de lucru și de slujbă lucrătorilor Tăi, pentru ca și ele să aibă odată parte, împreună cu cei care au zidit și au lucrat, de răsplata fericită care îi așteaptă pe toți în cerul Tău.

Binecuvântează tineretul Tău, copiii Tăi, copiii noștri, aceste scumpe vlăstare ale vieții celei noi, la care privim cu atâta bucurie și nădejde și pentru care ne rugăm să faci ca puterea Ta să-i păstreze curați și credincioși, ajutându-i să capete și ei plinătatea Duhului Sfânt, pentru ca să poată fi și ei, la rândul lor, niște vase alese în slujba Ta, de care să Te folosești Tu pentru ducerea mai departe a Cuvântului Tău până la marginile pământului, așa cum ai cerut Tu (...).

Te rugăm să binecuvântezi vremile pe care le trăim, să le faci pașnice și libere, pentru ca, Cuvântul Tău să se mărturisească cu putere și Biserica să se bucure de pace, [și], în felul acesta, Numele Tău să fie mărturisit cu putere și sufletele să afle calea vieții. Și astfel Tu să fii binecuvântat de cât mai mulți.

Binecuvântează patria noastră, țara noastră, conducătorii ei. Fă, Doamne, ca puterea Ta să-i păzească de orice rău. Și libertatea noastră, și tot ceea ce ne-ai dat Tu să fie păzite și ocrotite de Tine și de puterea Ta de orice rău care poate veni dinăuntru sau din afară. Tu Însuți să ne păzești, pentru ca în felul acesta să-Ți putem sluji cu o viață ascultătoare și credincioasă, pașnică și liberă.

Binecuvântează Biserica noastră, pe cei cărora Tu le-ai încredințat o slujbă de conducere în ea. Tu ai rânduit toate acestea, Doamne Dumnezeul nostru. Iar pe cei cărora le-ai încredințat slujbe de răspundere ajută-i [să aibă] conștiința răspunderii față de această slujbă și să Te slujească, și să Te slăvească pe Tine nu numai cu cuvântul, ci cu fapta mai ales, cu trăirea și cu puterea. Pentru ca, în felul acesta, Numele Tău să fie slăvit și Lucrarea Ta să găsească bună primire și bună plăcere pentru Tine și pentru toți cei între care trebuie să lucreze acolo. Fă astfel ca Biserica noastră, Casa Ta de rugăciune, să devină o casă plină de laudele slavei Tale și în care toți, primind putere, să Te binecuvânteze și să Te slujească pe Tine.

Te rugăm pentru toți cei care sunt bolnavi trupește sau sufletește. Pentru sufletele și trupurile fraților și surorilor noastre care sunt bolnave. Te rugăm să ai milă și să-i izbăvești. Dar Te rugăm, mai ales, pentru adunările bolnave, pentru acele adunări frățești în care s-a strecurat o boală care roade, care tulbură, care chinuie și care face să sufere mădularele Tale, Doamne. Pentru [cele] care sunt în nelucrare și care sunt în durere, și care sunt în necaz. Vino degrabă în ajutorul acestor adunări bolnave și trimite-le Duhul Tău, Care să le vindece. Alungă păcatele ascunse, dezbinările, tulburările, învățăturile ascunse care fac rău și tulbură, și dezbină. Și dăruiește-le tuturor fraților noștri, lucrătorii Tăi, o inimă și un gând, același înțeles asupra sfântului Tău Cuvânt și aceeași simțire a dragostei și a părtășiei frățești. Pentru ca, în felul acesta, Numele Tău să fie slăvit, Doamne, și Lucrarea Ta să propășească.

Binecuvântează pe cei care fac bine și aleargă, și se ostenesc, și zidesc, și adună cu Tine, Doamne. Ajută-i, sporește-le numărul și puterea, și sfințenia.

Binecuvântează și familiile fraților noștri, lucrătorii Tăi. Pentru ca, după cum [sunt] prin cuvântul lor, așa și prin viața lor, să poată fi o pildă pentru toți ceilalți, pentru că așa ai spus Tu.

Te rugăm să binecuvântezi și adunarea din satul acesta, frații, lucrătorii Tăi, și surorile noastre, tineretul Tău, casele preaiubiților noștri și familiile lor. Fă, Doamne, ca puterea Ta să ocrotească ceea ce ai adunat aici într-un număr așa de frumos. Să păstrezi în aceeași părtășie sfântă, în această dragoste caldă și fierbinte, și totdeauna proaspătă iubirea dintre frați, sufletele tuturor. Pentru ca, Cuvântul Tău să poată să se răspândească neîmpiedecat. Și peste tot poporul acestui sat, Te rugăm să lași binecuvântarea Ta; peste hotarele lui și peste conducătorii lui, Doamne. Și să ne ajuți tuturor să recunoaștem că, dacă ne putem bucura de pace și de belșug, este numai datorită Mâinii Tale darnice, bogate și bune, care revarsă peste câmpurile noastre și peste inima noastră, cu bunătate, îndurarea și belșugul.

Binecuvântează pe cei care au și fă să simtă cu cei care nu au. Pentru ca cei care au să nu aibă povara prea multului, iar cei care nu au să nu simtă povara lipsei. Binecuvântează-ne astfel dragostea din inimile noastre, pentru ca cei care au să poată da și celor care n-au, prin Duhul Tău și prin Cuvântul Tău cel Sfânt.

Acum Te rugăm să-i binecuvântezi pe frații noștri care au păstrat aici flacăra pe altar nestinsă. Răsplătește tuturor celor care au aprins-o și care au întreținut-o de atunci. Tu cunoști câte jertfe se cer, Doamne, pentru a aduce un singur suflet la Tine și apoi [pentru] a-l păstra lângă Tine. Dar a aduce o adunare și a o păstra! Binecuvântează-i pe frații noștri, lucrătorii Tăi, înzestrează-i cu lumina Ta cea sfântă, cu puterea Duhului Sfânt cu tot ceea ce este nevoie, pentru ca familiile lor și cei care sunt lângă ei să aibă o viață tot mai înaltă și mai rodnică pentru slava Ta și bucuria cerului Tău. Pentru toată țara noastră și adunările din toată țara și pentru toți frații de pretutindeni, Te rugăm același lucru.

Doamne, pe cei pentru care este nădejde, fă-i, Doamne, să se întoarcă la Tine. Iar [cu privire la] cei pentru care nu mai este nici o nădejde și care sunt unelte ale dezbinării și tulburărilor în Lucrarea Ta, Te rugăm, ai milă, Doamne, de Lucrarea Ta și o scapă de ei. Căci ajungă cât au tulburat sufletele și câtă amărăciune și întristare au făcut de-a lungul atâtor zeci de ani.

De aceea, Te rugăm, îndură-Te, Doamne, și vino în ajutorul nostru. Alungă duhurile vrăjmașe, că ele sunt cele vinovate; și întoarce-i pe frații noștri care au căzut în ghearele lor, pentru că ei au căzut fără să-și dea seama. Dacă mai este o nădejde pentru cineva, îndură-Te de el. Tu ești Cel care cunoști și care cercetezi, și care știi. A Ta este și Lucrarea, ale Tale sunt și sufletele. Îndură-Te însă de cei care suferă atât de mult și plâng, și se roagă atât de mult pentru unitatea și pacea Ierusalimului Tău.

În clipele acestea, Te rugăm să ne binecuvântezi și pe noi. Doamne Dumnezeul nostru Care ai rânduit bucuria acestei întâlniri, Te rugăm în Numele Domnului Iisus să ne trimiți Duhul Tău cel Sfânt, Care să ne călăuzească în tot ce vom vorbi și în tot ce vom face.

Doamne Iisuse, dulcele nostru Mântuitor, Care ai plecat la Tatăl să ne pregătești un loc, Care ai întemeiat această Lucrare prin Jertfa Ta cea sfântă și prin mărturia Cuvântului Tău cel sfânt, Te rugăm, Doamne, împlinește-Ți față de noi sfânta Ta făgăduință, dăruindu-ne puternic Duhul Tău cel Sfânt cu o și mai mare revărsare în această întâlnire. Tu ne-ai dat în grija Ocrotitorului Ceresc. Ai spus că nu ne lași singuri... Îți mulțumim că Îl avem pe Duhul Sfânt cu noi, Care ne mângâie și ne înviorează. El este în noi și ne aduce aminte de cuvintele Tale și ne călăuzește în tot ceea ce ne-ai spus Tu.

Ajută-ne și fii cu noi, Doamne, ca să Te putem totdeauna sluji cu ascultare și credincioșie. Binecuvântează-ne și dă-ne un duh de rugăciune totdeauna. [Ajută-ne] să ne facem timp de rugăciune, pentru ca, având mai puternică părtășie cu Tine prin rugăciune, să avem mai multă putere în propovăduirea Cuvântului. Și în felul acesta, Lucrarea Ta să crească și să sporească, spre lauda Numelui Tău Sfânt și spre bucuria alor Tăi.

De aceea Te rugăm, Doamne, să primești și să asculți rugăciunile noastre în această clipă și să binecuvântezi tot cuvântul care se va mai spune. Călăuzește-ne în toate hotărârile Tale, Doamne, și ajută-ne să fim deplin încredințați, cu toții la fel, asupra trebuinței pe care ne-o deschizi Tu, pentru ca s-o urmăm în așa fel, încât Lucrarea Ta să propășească, iar noi, când vom veni înaintea Ta, să putem fi socotiți ca niște lucrători buni, găsiți credincioși în lucrul încredințat lor.

Și pentru toate, ajută-ne să Te slăvim totdeauna. Și, la venirea Ta, ajută-ne să vedem Fața Ta cu bucurie, să moștenim Împărăția Ta și să fim adăugați și noi cu vrednicie la numărul înaintașilor noștri care Te preamăresc pe Tine după capătul unei vieți trăite și sfârșite cu credință. Căci a Ta este Împărăția, Puterea și Mărirea, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și-n veci. Amin.

(...) [Am dorit să fim împreună și am crezut] că Domnul ne va ajuta. Și iată că suntem astăzi. Așa avem acuma bucuria să ne putem vedea câteva clipe aci împreună. Am dorit să ne sfătuim, adică să ne îndemnăm, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, unii pe alții la o cât mai apropiată și la o cât mai strânsă unire sufletească între noi. Pentru că, într-adevăr, din cauza evenimentelor care s-au petrecut independent de voința noastră și din cauza împrejurărilor prin care am trecut, din cauza neputințelor de un fel și de altul ale unora și ale altora, ne-am întâlnit prea rar și am stat prea puțin împreună. Și spune așa un proverb omenesc: „Căile pe care umbli prea rar sunt, de cele mai multe ori, umplute de spini. Calcă mai des în casa prietenului tău, pentru că acolo unde calci prea rar cresc spinii”. Și așa se întâmplă! Și între noi, de cele mai multe ori, din cauza faptului că prea ne întâlnim rar și prea stăm puțin împreună, se întâmplă foarte multe neajunsuri și slăbiciuni. Și vrăjmașul pândește prilejul și reușește să semene multă neghină atunci când lucrătorii stau prea puțin în mijlocul Lucrării și prea puțin veghează unii împreună cu ceilalți.

Dar Îi mulțumim lui Dumnezeu că, după atâtea încercări și atâtea distanțe de timp și de loc între noi, [în care] au fost destule necazuri și încercări prin care am trecut, iată că Domnul, în bunătatea Sa, a rezolvat în cea mai mare parte problemele unității noastre de gândire și de simțire. Și astfel, am ajuns la o apropiere de o tot mai strânsă și o intimă părtășie frățească între frații lucrători. Că aici este toată problema. Nu există o criză a Lucrării Domnului. Există o criză a lucrătorilor. Sunt atât de multe suflete și, oriunde se duc niște lucrători buni, Lucrarea Domnului propășește. Suflete ascultătoare și primitoare sunt atât de multe... Lucrători sunt așa de puțini, de cele mai multe ori. Și dacă există dezbinare între anumite suflete și anumite adunări, dezbinarea aceasta nu vine din pricina adevărului, ci din pricina neînțelegerii de cele mai multe ori dintre frații lucrători. Ei se fac vinovați de partide, ca cea din Corint, când unul zice: „Eu sunt al lui Chifa, eu sunt al lui Apolo...”. Nu este vorba despre persoane. Ci este vorba despre duhuri! Noi trebuie să facem totdeauna această deosebire. Dacă nu vom face deosebirea dintre duhuri și învățături, noi totdeauna vom greși. Lucrarea Oastei Domnului și frățietatea noastră în care ne-a chemat Domnul este o lucrare duhovnicească. Nenorocirea cea mare a fost și este acolo unde, în Lucrarea aceasta duhovnicească, vin oameni firești; oameni nenăscuți din nou; oameni care n-au Duhul Domnului. Care n-au nici vorbire duhovnicească, nici înțelegere duhovnicească, nici umblare duhovnicească, nici lumină duhovnicească. Ei au o umblare firească. Umblă cu scopuri firești, cu cuvinte firești, cu umblări firești.

Dacă nu veghează de-ajuns și vine vrăjmașul duhovnicesc, și vine „hristosul” fals și le dă interpretări și încredințări false, deosebite de adevăr și împotriva fraților, aceste încredințări deosebite sunt cele care creează dezbinările dintre frați. Ei nu au porniri firești și nu umblă după scopuri firești, ca alții, care umblă după păcate și câștiguri lumești și firești. Ci umblă mânați de duhuri deosebite și de ispite duhovnicești. Și aceste duhuri deosebite și ispite duhovnicești vin tot din neascultarea - până la urmă - și trupească. Pentru că sunt oameni care nu trăiesc în sfințenia și în curăția trupului, a sufletului și a duhului, cum spune Cuvântul sfânt la Tesaloniceni, când Sfântul Pavel se roagă: să fie păstrate în curăție și trupul, și sufletul, și duhul vostru”. Adică toate trebuie să fie păstrate în cea mai mare curăție, pentru că, acolo unde nu este curăție, Duhul lui Dumnezeu nu poate să locuiască. Și, în locul Duhului lui Dumnezeu, vin duhurile false, duhurile falselor încredințări, și dau interpretări diferite de Cuvântul lui Dumnezeu. Și atunci se ivesc acele învățături tulburătoare și dezbinătoare, cum spune Cuvântul la Fapte 20, când Sfântul Pavel îi cheamă la Milet pe frații, pe bătrânii Bisericii din Efes, și vorbește cu ei niște lucruri... niște lucruri care sunt de foarte mare însemnătate pentru noi. Și chiar aș vrea să le mai citim o dată, să ni le reamintim împreună. (Dumnezeu ne va ajuta și ne va da și timpul... E atâta nevoie de aceste lucruri...)

Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes și a chemat pe prezbiterii Bisericii. Când au venit la el, le-a zis:

,,Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi, în care am pus piciorul pe pământul Asiei. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. Știți că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăț înaintea norodului și în case, și să vestesc iudeilor și grecilor: pocăința fată de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Iisus Hristos.

Și acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Iisus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Și acum știu că nu-mi veți mai vedea fața voi, toți aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăția lui Dumnezeu. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.

Știu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma; și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea, vegheați și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți.

N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să-i ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, Care Însuși a zis: «Este mai ferice să dai, decât să primești».

După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți.

Ce putem spune, în treacăt, asupra acestor cuvinte, asupra acestor versete din care fiecare cuvânt e plin, greu de conținut și de semnificații, și de învățăminte pentru noi! Multe dintre versete încep cu cuvântul știți: „știți cum m-am purtat”; „știți că n-am dorit nimic”; „știți că n-am râvnit după nimic”; „știți că am vegheat”; „știți că am fost curajos știți că n-am ascuns nimic; v-am vestit și în case, v-am vestit și în mijlocul poporului”; „știți că nu m-am ferit”; ,,știți că nu mi-a fost nici frică, nici... nimic”; „știți că am mijlocit cu lacrimi pentru fiecare dintre voi”.

Aceste înștiințări spuse direct unor oameni în mijlocul cărora a stat trei ani acest om al lui Dumnezeu mi-au adus aminte de o predică, la zece ani de păstorire, a Părintelui Iosif. Cândva am publicat-o noi prin gazete... nu știu dacă o mai știți... Dar mi-aduc aminte că, la zece ani de păstorire, el a stat în fața parohienilor săi și a spus: „Știți cum m-am purtat cu voi în tot timpul, de când am pus piciorul în satul acesta. Calul meu n-a fost calul meu și căruța mea n-a fost a mea; a fost a tuturor. Casa mea a fost a tuturor; pâinea mea a fost a tuturor. Și voi n-ați luat pildă numai din cal și din casa, și din umblarea mea, ci v-ați uitat și la viața mea. Și în toate am căutat să vă dau o pildă, pentru ca, atunci când v-am mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu, să știți că [mărturisirea mea] se bizuie nu numai pe Cuvântul [Evangheliei], ci și pe curăția conștiinței și vieții pe care mi-ați cunoscut-o și mi-ați văzut-o”.

Când, după zece ani, un păstor poate să stea în fața sutelor de parohieni și poate spune lucrurile acestea, înseamnă că acesta este adevărul; și omul acesta a fost un sfânt.

Așa a fost și cu Sfântul Pavel, care a spus aceste lucruri arătându-le: „Știți cum m-am purtat... știți că n-am ascuns nimic... știți că v-am vestit Cuvântul lui Dumnezeu...”. Și ar trebui să avem noi, toți frații lucrători, toate aceste cuvinte și versete însemnate... nu știu cum... nu numai pe peretele nostru sau în Biblia noastră subliniate, ci, mai ales, în inimile noastre să ni le spunem. Și să ni le reamintim mereu, ca să vedem câtă conștiință curată și simț de răspundere îi trebuie unui lucrător [să aibă] față de Dumnezeul Căruia trebuie să-I slujească; și cum să-L slujească. El se dădea exemplu de purtare: în muncă, în curăție, în umblare, în veghere și în afara, și înăuntrul Lucrării.

Câtă grijă ar trebui să avem noi toți, mai ales în privința curăției trupești în care trăim! Și să fim noi pătrunși [de gândul] că Dumnezeu, dacă ne-a pus în slujba Sa sfântă, ne cere să fim niște vase sfinte. Pentru că la Timotei scrie așa: „Într-o casă mare nu sunt numai vase de cinste, ci și vase de ocară. Dar dacă cineva se curățește, el va fi un vas folositor și sfințit, folositor stăpânului, un vas de cinste”. Numai dacă se curățește va fi un vas de cinste, sfințit și folositor stăpânului. Dacă el nu se curățește, el va fi un vas mereu de ocară și de poticnire în Lucrarea lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu spune așa (să luăm numai un exemplu): „Nu puteți bea și paharul lui Dumnezeu, și paharul dracilor”. Când sfinții, lucrătorii Domnului, beau și paharul dracilor? Și nu numai că-l beau ei, dar îl dau și altora. Cum să poată, prin aceștia, lucra puterea lui Dumnezeu, când el trăiește în această lucrare de întinăciune, călcând Cuvântul Domnului?

Ce să mai spunem apoi de celelalte alte lucruri pe care, mai pe față sau mai în ascuns, le fac foarte mulți lucrători? „Din cauza aceasta, spune Cuvântul, nu puțini dorm.” Din cauza aceasta nu există putere în Lucrare, pentru că Satana mai are în noi încă din ale lui.

Mântuitorul a spus: „Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine”. El n-avea nimic în Iisus. Dar în noi, de multe ori, are. Are un păcat, mai văzut sau mai ascuns, dacă nu mai multe și în mai mulți. Și din cauza acestor păcate, din cauza acestor capete de pod pe care Satana le are încă pe pozițiile noastre, noi suntem mereu hărțuiți de puterile vrăjmașului, care vin și se stabilesc acolo în locul acela, în păcatul acela pe care-l mai păstrăm încă. (...)

Cât ar trebui ca noi să trăim în toată sfințirea vieții noastre și-n curăția noastră! Chiar și în intimitatea noastră familială. Căci sunt zile de post, de rugăciune, în care trebuie să fim sfinți Domnului. Și în orice alt lucru în care suntem: fie la locul nostru de muncă, fie în umblarea noastră, fie în relațiile cu alți oameni, noi trebuie să fim călăuziți întru totul de Cuvântul cel sfânt al lui Dumnezeu (și nu numai de [un] cuvânt; de toate cuvintele lui Dumnezeu), pentru că el cuprinde toată obligația și datoria curăției în viața noastră.

Mântuitorul a spus: „Mă sfințesc Eu, pentru ca ei să fie sfințiți prin adevăr”. Dacă noi nu ne sfințim, noi înșine, cu toată osteneala și truda, și jertfa, și postul, și rugăciunea de care este nevoie, lucrarea noastră nu va putea fi sfințită și nu va putea fi binecuvântată. Acolo unde sunt mai multe suflete care se sfințesc, se trudesc să se sfințească, se trudesc prin luptă, cum a spus Mântuitorul: „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă”, și cum a zis Sfântul Petru: „Dați-vă toate silințele să uniți cu credința fapta”... și așa mai departe, acolo unde există permanent această străduință pentru sfințire, pentru perfecționare duhovnicească, acolo da! Acolo se văd în afară roadele Duhului Sfânt. Că prin astfel de elemente Duhul Sfânt lucrează slobod, neîmpiedecat de celelalte. Acolo nici duhurile rătăcite nu capătă putere să vină.

De ce am spus eu, frații mei, să luăm seama în primul rând la sfințenia vieții lucrătorului? Pentru că prin el se împarte puterea lui Dumnezeu, darurile lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu peste ceilalți. Și dacă lucrătorul este un vas sfințit, folositor Stăpânului, Stăpânul Se folosește de el cu toată bucuria. Vedeți, cei care aveți acasă câte o unealtă cu care așa vă place să lucrați... O ai de ani de zile, dar [zici]: „Ca și cu toporul ăsta... ca și cu ciocanul ăsta... ca și cu mistria asta, [cu alta] nu pot să lucrez. La asta țin”. Se uzează... e acum aproape uzată, dar tot cu asta îți place să lucrezi, că ea te-a ascultat... și ți-a folosit și, oriunde ai lucrat cu ea, ai reușit, că ea a fost o unealtă ascultătoare. Atunci cu cât mai mult Domnul Se folosește mai cu plăcere de cea mai slăbuță, ascultătoare și bună unealtă care L-a slujit pe El în [munca] și-n lupta Lui.

Asta este și în lucrarea Duhului Sfânt. El Se folosește de aceia care sunt mai ascultători, mai supuși, mai buni, mai sfințiți, mai în măsură să nu împiedice revărsarea Duhului Sfânt cu vreun păcat sau cu vreo neascultare. Pentru ca astfel Duhul să Se împrăștie peste toți.

Aici este problema cea mare a lucrătorilor Domnului. Și aici este criza cea grea a lucrătorilor: trăiesc atât de mulți în păcate ascunse... nu se tem de [păcat]... beau... Și de multe ori, cum spune... [la 1 Corinteni 11, 21], chiar băuți vin la adunare și pretind să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu. Dar cum poate (...) sfințenia lui Dumnezeu să se unească cu păcatul? Sau: trăind în păcate ascunse, în alte relații, nepermise, în afară de viața familială? Totuși se duc și propovăduiesc Cuvântul. Cum poate Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt să colaboreze cu un astfel de om întinat de păcat?

Alții fac diferite afaceri necuviincioase; își calcă cuvântul; nu-și țin legământul dat; sunt gata să facă diferite compromisuri cu păcatul pentru interese lumești. Și totuși pretind să mărturisească, și încă printre primii, Cuvântul. Iată din ce cauză sunt slăbiciuni și neputințe, și nu lucrează Duhul în adunare, și intervin neînțelegeri și dezbinări, și deosebiri de vederi! Și atunci pun vina pe versete, că versetele fac deosebirea de vederi. Nuu... Cuvântul lui Dumnezeu este curat ca aurul curățit de șapte ori. Nici un pic de dubiu și de echivoc, și de neînțelegere, și de îndoială nu-i în Cuvântul lui Dumnezeu! Neînțelegerea și răul este în cel care nu-l trăiește și pretinde să-l împărtășească și altora. Și atunci se ivesc deosebirile de vederi: „că... la Marcu 16, 16 scrie așa, că la Matei 28, 19 scrie așa...”. Și pe urmă se ivesc tot felul de neînțelegeri și dezbinări; diferite interpretări. Și încep să nu mai lupte contra păcatului, ci contra lucrurilor sfinte.

Aici este nelegiuirea cea mare: că s-au ivit între noi oameni care nu mai luptă împotriva păcatului, cum pornise Lucrarea la început: numai contra păcatului. Lupta împotriva beției și înjurăturii, că astea erau păcatele principale Dar după aceea a cuprins toate celelalte păcate și toată firea pământească [în această luptă, zicând:] „Afară cu firea pământească! Fire din nașterea din nou ne trebuie! Nu petece noi pe o haină veche; haina [trebuie] schimbată!”.

Și atunci a venit lupta desăvârșită împotriva tuturor păcatelor. Așa a pornit Lucrarea.

Dar acum s-au ivit învățători „din mijlocul vostru”, cum spune Cuvântul. Și învață lucruri stricăcioase, ca să-i atragă pe ucenici de partea lor. Și nu mai luptă contra păcatului, ci împotriva Crucii... împotriva Împărtășaniei, împotriva Bisericii... vorbesc urât despre Maica Domnului... [despre] aceste adevăruri de temelie ale credinței noastre, care au fost cinstite și sfințite de înaintașii noștri de la început. Ei s-au ridicat cu învățături și cu încredințări străine și vrăjmașe, să lupte împotriva lucrurilor ziditoare, sănătoase și bune, și prin care am primit noi credința, și prin care înaintașii noștri și-au dus până la capăt slujba mărturisirii lor. Și acuma [aceștia] sunt împotriva acestor lucruri, neglijând păcatul și trăind în păcat. Pentru că trăiește în păcate, el nu mai luptă contra păcatului, ci luptă contra lucrurilor sfinte pe care le urăște (...).

De aceea, fraților, am vrut să ne aducem aminte aceste lucruri, pentru că acestea sunt cauza dezbinării. Nu versetele biblice ne dezbină pe noi. N-au dezbinat niciodată versetele biblice Biserica, nici Lucrarea lui Hristos. Păcatul a dezbinat. Păcatul vârât între cei care interpretează tendențios și diferit, și răstălmăcit versetele Cuvântului lui Dumnezeu. Și din cauza acestui păcat, pentru că nu trăiesc în curăție și nu trăiesc în sfințenie, caută să-și acopere păcatele, ridicând alte probleme decât propriul lor păcat pentru care pe el l-ar mustra în primul rând Cuvântul, dacă ar fi să-l mărturisească. Nimeni nu se mai mărturisește împotriva vorbirii de rău, a neascultării, a trufiei, care sunt principalele păcate care dezbină Lucrarea lui Dumnezeu; a neascultării de frați... Acesta este unul dintre cele mai mari păcate. Și atunci, din cauza aceasta vin dezbinările și neînțelegerile. Și vina cea mare este că nu fac din neștiință păcatul acesta. Îl fac cu știință. Pentru că ceea ce faci din neștiință este greșeală. Și ni se iartă. Pentru că este scris: „Dumnezeu nu ține seamă de păcatele făcute cu neștiință”. Acelea nu-s păcate... le-am făcut în neștiință. Și neștiutor este acela care nu cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu. Dar cel care îl cunoaște nu mai poate avea scuze că-i neștiutor. El cunoaște și interpretează, și-i învață pe alții, de ani de zile, acest Cuvânt. Și totuși el face păcatul.

Am mai vorbit cu frații... și este un adevăr. Tot așa și Iuda era la Cină cu Mântuitorul. Și Mântuitorul a spus: „Unul dintre voi Mă vinde”. Și, când Ioan întreabă: „Doamne, cine este?”, Mântuitorul îi spune numai lui: „Cel care întinde cu Mine mâna în blid”. Atunci Iuda a luat bucățica și, când a luat-o, Satana a intrat în el. Și Mântuitorul i-a spus: „Ce ai să faci, fă mai repede”. M-am întrebat: De ce Domnul nu l-a scos pe Satana din Iuda? Că doar putea să-l scoată. Ce ușor I-a fost să-l scoată din îndrăciții aceia... Legiuni era într-unul! Și i-a scos pe toți, cu toată ușurința. Le-a poruncit și au plecat. Ce ușor era să-l scoată din farisei și din Caiafa, și din Ana, și din Irod, și din Pilat! Să-l scoată pe Satana, că Satana era în acei care... Totuși Mântuitorul nu l-a scos. Nu l-a scos nici din Iuda, din ucenicul Său. Ce ușor i-ar fi fost și Sfântului Pavel să scoată pe Satana din Alexandru căldărarul! (...) Sau lui Ioan, să-l scoată din Diotref, să nu aibă atât de mult de suferit din pricina lor... Sau atâtora dintre cei de care se tot plânge: și că între galateni au făcut atâta rău apostolii aceștia care... sau între corinteni... au propovăduit un alt Iisus și un alt duh. Și spune el: „Satana se preface în înger de lumină”. Aceștia sunt satane și slujitori ai lui Satana, care se prefac în slujitori ai neprihănirii. Ce ușor ar fi putut să-i scoată! El l-a scos din slujnica aceea din Filipi și ar fi putut scoate toate duhurile acestea. De ce nu le-a scos?

Pentru că Dumnezeu nu trece peste voința omului! Când omul vrea, cu voința, să facă răul, Dumnezeu nu-l oprește. I s-au pus în față cele două căi: „Iată, îți pun în față calea vieții și calea morții. Alege!”. Omul, conștient și calculat, și-a ales.

Iuda a auzit Cuvântul lui Dumnezeu. A cunoscut și el toate căile, toate vorbele, tot adevărul lui Dumnezeu. Și, calculat și conștient, a ales să-L vândă. Să-L trădeze. Să lupte contra Mântuitorului și Dumnezeului său.

Ei, pe astfel de oameni, care se unesc conștient și voit cu diavolul, Dumnezeu nu-i întoarce. Îi lasă să se ducă cu el în focul veșnic.

La Ioan 8 zice că iudeii care crezuseră în Iisus s-au luat la discuție cu El. Iisus le-a zis celor ce crezuseră în El: „Dacă sunteți ucenicii Mei, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi”. Și ei spun: „Cum zici Tu că vom fi slobozi? Noi n-am fost niciodată robii nimănui”. „Adevărat, adevărat vă spun: cine face păcat este rob al păcatului”. Și ei iar se ceartă... și iar se ceartă, și iar le răspunde. Și, până la urmă, când ei zic: „Noi avem de tată pe Avraam”, El le răspunde: „Voi aveți de tată pe diavolul”. Dumnezeu Și-a retras paternitatea Lui. Le-a retras calitatea de fii ai Lui. „Pentru că voi faceți conștienți faptele tatălui vostru, diavolul. Care, ori de câte ori spune minciună, vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii. La astfel de oameni, Dumnezeu le-a retras și calitatea de fii ai Lui și ei au devenit fii ai diavolului. În felul acesta, ei au devenit părtași cu diavolul la lucrarea de stricare a învățăturii Lui. Pe astfel de oameni, Dumnezeu nu-i mai întoarce. Și le-a poruncit și la ai Săi: „Pe astfel de oameni, nici voi să nu căutați să-i mai întoarceți. Ei nu se întorc niciodată”.

La Romani 16, 17, le spune: „Feriți-vă de cei care fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei !”. Nu-i sfătuiește: „Stați de vorbă! Convingeți-i! Răbdați-i! Iertați-i! Îndrumați-i, că poate iar se întorc”. Nu!

La galateni le spune: „Dacă vine cineva și vă aduce o altă evanghelie, anatema să fie; noi înșine sau un înger din cer [dacă ar fi]”. Și repetă: „anatema să fie”, blestemat să fie cine aduce o altă învățătură. Blestemat e!

Și în atâtea alte locuri... Ce le spune la filipeni? Feriți-vă de câinii aceia, de lucrătorii aceia răi, de scrâjilații...

La galateni spune: „Schilodească-se odată cei care vă tulbură!”.

Și lui Tit îi spune: „După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel care face dezbinări”.

Și Ioan, cel care a stat pe sânul Mântuitorului în seara Cinei, care a știut iubirea și care a scris cel mai frumos cuvânt despre iubire: „Dumnezeu este iubire”, el însuși spune: „Dacă vine cineva la voi și nu vă aduce învățătura aceasta, nici să nu-l primiți în casă”. De la poartă să-l întoarceți. „Nici să nu-i ziceți «Bun venit!». Nici „Bună ziua” să nu-i dați!

Tu, Doamne... tu, Sfinte Ioane, ai zis?...

Da! Hristos a spus aceasta! „Să-ți fie ție ca un păgân și ca un vameș” cine n-ascultă de Biserică; cine n-ascultă de Lucrare.

Fraților, noi am stăruit prea puțin asupra acestui lucru. Dar acesta este un lucru de cea mai mare importanță, asupra căruia ar fi trebuit să medităm noi astăzi. [Căci] noi, nu după întâia și a doua mustrare: după a mia mustrare nu ne-am depărtat de sectari și de dezbinători. Trăim într-o iluzie a dragostei, că... până la urmă... totuși... De câte ori am zis: „Nu se poate...”. Și am făcut noi pentru oamenii aceștia care erau niște orfani nenorociți când i-am cunoscut... și au zis: „Ne vindem porția de lapte”, cum a fost Moldoveanu când a spus. Era de 17 ani, la muzica unui regiment din Sfântu Gheorghe; copil de trupă... la trompete. Eu eram la Cluj, în 1939 și redactam acolo foaia «Viața creștină». Și-mi scrie el: „...îmi vând porția de lapte, ca să-mi pot cumpăra câte o gazetă... Mie îmi place gazeta dumneavoastră și am citit-o... dar n-am cu ce s-o cumpăr, că sunt orfan, copil de trupă...”. I-am scris imediat: „Îți voi trimite săptămânal cinci sau zece gratis. Nu-ți vinde porția ta de lapte. Mănâncă și te hrănește. Dacă mai ai nevoie de ceva, scrie-mi și-ți voi trimite”. Și... mi-a tot scris... și i-am tot trimis: și cărți, și bani, și pâine, și de toate, treizeci și doi de ani. I-am tot trimis la omul acesta. În speranța că... De atunci am avut luptele cu el, în speranța că totuși dragostea o să-l ajute și n-o să-l lase să se piardă. Dar când i s-a pus hotărât problema ascultării, atunci el a rupt-o cu frații și a uitat tot binele care i s-a făcut cât l-a ajutat Lucrarea și s-a întors cu toată ura împotriva Lucrării.

Când am ridicat crucea la mormântul Părintelui (era un act de recunoștință ce mai puteam face pentru acest mare om al lui Dumnezeu care a făcut atât de mult pentru noi), nu numai că n-a pus nici un ban și nici un pic de muncă nimeni din Sibiu, dar Moldoveanu, când s-au dus frații acolo, a zis cu ură: „V-ați făcut un idol din mormântul acesta”. Așa om este acest om... (...) Dar pentru că se face atâta caz de credința lui, spun ce fel de om este.

Am fost bolnav pe moarte. Au venit la mine frați din toate părțile țării, oameni la care eu nu le-am făcut nici un bine. Ei, omul acesta, la care i-am făcut atâția zeci de ani tot felul de... tot ce-am putut, n-a găsit măcar 30 de bani, să scrie și el o carte poștală: „Am auzit că ești bolnav, că mori... Acuma te rog și eu... poate ți-am greșit... Iartă-mă”. Nici atâta n-a făcut, necum să vină! Și atunci ce să mai zic despre credința unor astfel de...

Eu vă dau exemple de fapte, ca să puteți vedea valoarea credinței unor astfel de învățători care predică dragoste și cântă cu șapte guri...

Acesta este, fraților, adevărul asupra multora care se ridică din mijlocul nostru și învață lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

Vedeți acum care-i adunarea din Sibiu. Poate că eu mă înșel... (...). [Uitați-vă] și vedeți ce rezultat au acele duhuri și acele învățături pe care unii încă le mai păstrează undeva, într-un colțișor al inimii lor, deși de-atâtea ori au fost înștiințați: „Băgați de seamă și uitați-vă la roade, ca să vedeți ce urmare au cei ce merg pe calea asta”.

Am făcut această paranteză, iubiților frați, pentru ca să cunoașteți mai clar (deși știu că cunoașteți destul de bine, că aceste lucruri nu se petrec nici într-un colț, nici n-au rămas necunoscute, ci-s știute), ca să vedem mai clar cu toții de unde pornesc adevăratele tulburări și dezbinări între frați: de la duhurile străine și de la interesele urâte de care sunt însuflețiți unii care au făcut totul să-și facă loc până mai în fruntea Lucrării, în fruntea coloanei, pentru ca de acolo să dirijeze toată coloana pe o cale greșită și stricată.

Noi avem înaintași sfinți. Nu numai apostolii, martirii, mucenicii și tot lanțul lor de aur până la Părintele Iosif. Dar cel mai aproape de noi a fost acest om sfânt prin care Dumnezeu a făcut această Lucrare. Noi trebuie să vedem cu ochii deschiși adevărul acesta. Sfântul Apostol Pavel spune: „Aduceți-vă aminte că trei ani, cât am stat între voi, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi”. Frăția voastră știți ce greu vine un singur suflet la Dumnezeu. Cât trebuie să lucrezi până aduci un suflet la Evanghelie. Și apoi cât trebuie să lucrezi pentru ca să aduci mai multe. Și, după ce le-ai adunat, să le păstrezi (...).

Am fost martor atâția ani la tot ce a lucrat și a suferit Părintele Iosif, un om ca Sfântul Apostol Pavel. Care a lucrat zi și noapte cu lacrimi, cu muncă, cu jertfă, cu sânge, cu suferințe... El a lucrat până în ultima zi a vieții sale. (...).