Foto Pr. Iosif Trifa

Al 10-lea popas din drumul Crucii

Pr. Iosif Trifa - Pe urmele Mântuitorului

Locul unde L-au dezbrăcat pe Mântuitorul și L-au adăpat cu fiere și oțet
Iată, convoiul a ajuns la locul răstignirii. Mulțime mare de gloată stă strânsă în jurul Domnului. Sunt de față și Caiafa și ceilalți arhierei care veniseră să se desfăteze în chinurile Domnului. Înfrântă de durere se află, de-o parte, și Maica Sfântă cu femeile credincioase. Mântuitorul stă liniștit în fața morții. Privirea Sa, plină de bunătate și de lumină, se îndreaptă spre cer, spre Tatăl Ceresc. O ultimă rugăciune a Domnului: „Tată, a sosit ceasul... să săvârșesc lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac” (In 17, 1-4).
Ostașii începură să-L dezbrace pe Mântuitorul pentru răstignire. Moartea pe cruce era o moarte cu dureri grozave. Din milă față de cei osândiți la o astfel de moarte, era datină pe atunci să li se dea osândiților înainte de răstignire un fel de băutură amețitoare: vin amestecat cu smirnă, tămâie, fiere și alte băuturi tari. Li se dădea această băutură din milă, ca să nu simtă toată grozăvia durerilor. Această băutură I se îmbie și Mântuitorului, precum amintește evanghelia: „Și L-au adus pe El la locul numit Golgota, care se tălmăcește Locul Căpățânii, și I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă și, gustând, nu a voit să bea (Mt 27, 33-34). Mântuitorul voia să sufere în deplină cunoștință toată grozava moarte și jertfă a izbăvirii noastre.
Locul acesta unde L-au dezbrăcat pe Mântuitorul și L-au adăpat cu fiere și oțet e al 10-lea popas din drumul Patimilor Mântuitorului.
Articol 34 din 75
Folosește săgețile ← → pentru navigare