Al 8-lea popas din drumul Crucii
Pr. Iosif Trifa - Pe urmele Mântuitorului
„Nu Mă plângeți pe Mine, ci vă plângeți pe voi!”
Să mergem mai departe pe drumul Crucii. Iată și al 8-lea popas.
Pe zidurile unei mănăstiri grecești cu numele „Sf. Haralambie”, e făcută o cruce neagră ce arată acest popas. Aici, pe acest loc, s-au petrecut cele istorisite în evanghelia de la Luca 23, 27- 30: „Și mergea după El mulțime de norod și de femei care plângeau și se tânguiau pentru Dânsul. Și, întorcându-Se către ele, le-a zis Iisus: «Fiicele Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci vă plângeți pe voi și pe fiii voștri, căci, iată, vin zilele în care vor zice: Fericite sunt cele ce n-au copii! Atunci vor zice munților: Cădeți peste noi!, și dealurilor: Acoperiți-ne! Căci de se fac acestea lemnului verde, cu cel uscat ce va fi?»”.
„Nu Mă plângeți pe Mine, zicea Mântuitorul către femei, ci vă plângeți pe voi... plângeți pe cei ce Mă lovesc și Mă batjocoresc, căci vai va fi lor în Ziua cea Mare a Judecății când vor sta în fața Mea. Atunci vor zice munților și stâncilor: «Cădeți peste noi și ne acoperiți de Fața Celui care șade pe tron și de mânia Mielului»” (Apoc 6, 16). „Dacă se întâmplă astfel de lucru cu Mine - zicea Iisus -, cu lemnul cel verde (cu un nevinovat, adică), ce va fi cu acești iudei care sunt niște lemne uscate (adică și-au pierdut sufletul)?”
Așa ne zice și nouă Mântuitorul: „Nu Mă plângeți pe Mine, ci vă plângeți pe voi și păcatele voastre... plângeți pe cei ce nu Mă cunosc... plângeți pe cei ce nu primesc darul Meu... pe cei ce nu primesc suferințele Mele și Jertfa Sângelui Meu”.
Patimile Mântuitorului nu trebuie să le plângi numai din milă, ca și când ai plânge chinurile unui om, ci trebuie să le plângi dându-ți seama că pentru tine și păcatele tale, pentru iertarea ta și mântuirea ta a suferit Fiul lui Dumnezeu aceste înfricoșate patimi.
O, ticălosul de mine, mă înfricoșez dându-mi seama că Tu, Mântuitorule Bun, rabzi aceste cumplite bătăi și batjocuri pentru mine și păcatele mele!
Stând pe locul unde Tu, Doamne, ai rostit cuvintele: „Nu Mă plângeți pe Mine, ci vă plângeți pe voi...”, mă înfricoșez, o, ticălosul de mine, dându-mi seama ce cumplite chinuri, bătăi, batjocuri ai răbdat pentru mine și păcatele mele. Dă-mi lacrimi, Mântuitorule Bun, să-mi plâng ticăloșia mea, să-mi plâng patimile și năravurile mele cele rele. Înfricoșatele Tale Patimi n-au lipsă de lacrimile mele. Ție Îți trebuie lacrimi ce stropesc păcatele. Îți trebuie lacrimile căinței... Fie ca ochii mei și inima mea să nu se usuce niciodată de umezeala acestor lacrimi.
Să ne plângem cu amar ticăloșiile vieții noastre și cu lacrimile părerii de rău să cădem în fața Mântuitorului, închinându-ne Lui și zicându-I: „Mărire îndelung-răbdării Tale, Doamne”.
Și acum să plecăm mai departe pe drumul Crucii în urmele Patimilor Mântuitorului.
O, Scumpul meu Mântuitor! Te văd în fruntea gloatei, istovit de bătăi, de răni și de dureri. Te văd Singur... Unde sunt Apostolii Tăi? Unde ești, Petre, cel care te lăudai că vei merge și la moarte cu Învățătorul? Toți Te-au părăsit, toți au fugit. Numai Maica Sfântă și femeile credincioase Te însoțesc. Ele nu Te-au părăsit; ele sunt aici în drumul Crucii. Ele nu s-au înfricoșat nici de sulițele ostașilor, nici de ura iudeilor.
Frumoasă mărturie de credință din partea femeilor! Nu uita, dragă cititoare, că femeile au însoțit pe Domnul în drumul Crucii! Nu uita că și tu ești chemată să mergi pe acest drum al vieții și să fugi de drumul dezmierdărilor! Nu uita că inima ta este făcută mai simțitoare pentru ca s-o pui în slujba Domnului, în slujba milei, în slujba dragostei creștine, și nu în slujba diavolului.