Alcoolul și prefăcătoria

(...) Noi înștiințăm. Cine ascultă, bine; cine n-ascultă... va răspunde singur. Dar nu trebuie îngăduit păcatul. Că Dumnezeu de aceea ne-a luminat mințile și inima și ne-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată, și ne-a scos de sub robia păcatului, nu să [ajungem] iarăși în robia lui și să umblăm iarăși sub această orbie, ca să ne pierdem apoi și pe noi, și să pierdem și pe alții. Să ne împotrivim! Cine ascultă, bine; cine n-ascultă... Măcar să ne salvăm sufletul nostru și conștiința noastră înaintea lui Dumnezeu, că am văzut păcatul și n-am tăcut. Am zis: dacă a ascultat, bine. Dacă n-a ascultat și ne-a lovit peste gură, nu-i nimic. Va răspunde el. Și pe Domnul L-au lovit peste gură pentru că le-a spus adevărul.

Suntem în luptă. Într-o luptă grea cu păcatul, care luptă să ne nenorocească și pe noi, și pe ai noștri. Să luptăm cât putem. Luptați cât puteți; cu rugăciunea, cu lacrima, cu cuvântul, cu tot ce puteți. Chiar dacă nu salvați pe nimeni, vă salvați sufletul și mulțumirea frățiilor voastre. Avem de luptat și noi atât de mult. Atât de mult... Sunt mulți care aleargă să-I slujească și lui Dumnezeu, și lui mamona; și caută să-L împace și pe Dumnezeu, și pe diavolul. Cum spunea Părintele Iosif odată: ca o babă care aprindea lumânare și la Sfântul Gheorghe, și la balaur. Ca să nu se strice nici cu unul, nici cu altul. În felul acesta nu poți să ajungi decât în ghearele balaurului. Pe Dumnezeu nu-L putem înșela. Nici pe diavolul. Pe diavolul nu-l putem înșela că-I slujim lui Dumnezeu; pe Dumnezeu nu-L putem înșela când îi slujim diavolului.

Așa că Dumnezeu Se leapădă de oricine n-are inima întreagă. Dumnezeu vrea inima întreagă și voința întreagă. Dacă nu I-o dai întreagă, El nu le vrea...

În privința aceasta trebuie să luptăm. Știu că aveți multe [lupte] de dus... surorile noastre, în familii în care aveți astfel de oameni în casă, care nu vor să țină seamă nici de sfatul mamei, nici de lacrima soției, nici de țipătul copiilor și nici de Cuvântul lui Dumnezeu. Însă trebuie luptat. Poate că Dumnezeu Se va îndura odată... le va trezi mintea și se vor salva. Iar dacă nu vor vrea să asculte, cel puțin, să nu ne unim cu păcatul, ca să n-avem aceeași soartă cu ei.

Eu îmi aduc aminte... este acolo lângă Beiuș o comună, îi zice Spinuș. Acolo este o soră, Floarea o cheamă. Ea s-a hotărât pentru Domnul demult. Dar povestea ea că după opt ani [de-atunci]... zice: „Am avut și eu aci în casă un soț care îmi zicea: «Tu Floare, nu-i păcat să mai bei și tu. Când vii de la sapă obosită, ia și tu o înghițitură de rachiu acolo, ca să ai și tu poftă de mâncare. Parcă te amorțește și nu te mai dor așa oasele. Sau când n-ai poftă de mâncare, înghiți o [gură de rachiu]; sau când ești bolnavă sau... știu eu cum...»„. Este o amăgire aceasta, că, dacă înghiți niște alcool, de-odată îți trece... sau nu știu ce... Și zice: „M-am amăgit și eu în felul acesta opt ani de zile după ce m-am întors la Domnul. Mergeam la adunare, dar la căpătâiul patului meu era o sticluță numai de un sfert de litru, în care țineam totdeauna niște rachiu. Pentru când eram bolnavă, pentru când eram obosită, pentru când n-aveam poftă de mâncare și, în sfârșit... cum zice lumea. Și opt ani de zile am ținut aceeași sticluță. Când se golea, o umpleam din nou. Nu mă îmbătam, dar beam. Beam... Și chiar în ziua când am împlinit opt ani de la hotărârea mea pentru Domnul, am avut un vis. Câtă răbdare a avut Domnul cu mine... - spunea ea plângând. Am visat că murisem. Și am ajuns undeva într-o încăpere mare. Și aici era cineva lângă mine, nu știu cine, dar era cineva lângă mine. Am stat... nu știu ce așteptam aici, dar dintr-o altă încăpere, de dincolo, am auzit strigăte și țipete: «Vai, vai!... Vai, vai!...». Și m-am înfiorat. Și am întrebat pe cel ce era lângă mine: «Da' cine țipă acolo? Și ale cui sunt țipetele și vaietele?». Că urlau și zbierau... m-au îngrozit de tot. Și cine era lângă mine mi-a zis: «Uită-te în jur, aici». Și m-am uitat în jur și am văzut tot felul de sticle, damigene, butoaie, sticluțe, butelii... cu rachiuri și băuturi. Și mi-a zis: «Aceia care se aud acolo sunt cei care au avut astea. Uită-te mai bine». Și când m-am uitat mai bine acolo, între sticlele și butoaiele alea am văzut sticluța mea. De opt ani, o cunoșteam că era sticluța mea... Atunci m-am îngrozit. Și mi-am zis: «Dacă sticluța mea e între ale lor, și eu voi ajunge între ei!...». Și am început să plâng, să plâng și să spun: «Doamne, Doamne, scapă-mă!». Și m-am trezit îngrozită. Perna îmi era udă de lacrimi. Când mi-am dat seama, am pus mâna imediat la căpătâiul patului, după pernă, unde știam eu că e sticluța mea. Era ora unu după miezul nopții. Am luat-o, am ieșit afară cu ea și de bolovanul cel mai mare am trântit-o... am trântit-o pentru totdeauna, zicând: «Decât să mă bagi tu pe mine în focul veșnic, mai bine te nimicesc eu pe tine acum!». De atunci n-am mai pus nici o picătură de băutură în gura mea. Sunt acuma cincisprezece ani de-atunci, dar niciodată n-am fost obosită, niciodată n-am fost flămândă, niciodată n-am fost bolnavă de atunci... Mai degrabă eram atunci când ziceam că mă întăresc și mă ajut cu alcool”.

Și în felul acesta, sufletul acesta a arătat... și totdeauna îmi spune: „Eu nu zic niciodată [ceva] să mai dezvinovățesc purtarea aceasta. Când îți pui nădejdea în Domnul, n-ai nevoie de nici un fel de băutură și de nici un fel de ajutor din partea păcatului. [Când] te predai lui Dumnezeu, te hotărăști pentru El, îți încredințezi soarta în mâinile Lui, n-ai nevoie nici de una, nici de alta, căci Dumnezeu îți dă putere să ajungi biruitor în toate lucrurile. Însă amăgirea că e voie să bei sau că e voie fiindcă prin aceasta îți întărești și îți ajuți organismul, asta este o ispită de la diavolul. Și eu am fost opt ani de zile ispitită în felul acesta. De-acuma Domnul m-a lămurit și m-a izbăvit; de-acuma pentru totdeauna am scăpat”.

Cred că acesta ar fi cel mai potrivit fel de a gândi, al tuturor. Se înșală îngrozitor și sunt ispitiți de diavolul cei care cred că au voie să bea un pahar de băutură și să facă rachiu sau să facă vin și să dea la alții. Cuvântul Domnului spune limpede: „Vai ție care torni aproapelui tău în pahar băutură îmbătătoare. Și tu vei bea din vinul mâniei lui Dumnezeu”. Scrie la profetul Habacuc.

În toate privințele acestea, dacă noi nu ne ținem de Cuvântul lui Dumnezeu, diavolul ne poate înșela. Să-ți închipui că mergi în Împărăția lui Dumnezeu și cu paharul, și cu minciuna, și cu înșelăciunea, și cu furtul, și cu distracția lumească, și cu umblarea păcătoasă și vinovată... Cuvântul Domnului spune: „Nu vă înșelați, Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Că pe Dumnezeu nu-L puteți înșela; pe voi vă înșelați. Și sunt foarte mulți care dau voie la păcat, la pahar, la vin, la țuică, la bere și... la alte lucruri. Se înșală! Fiindcă pe Dumnezeu nu-L poți înșela. Dacă pe noi, Dumnezeul nostru, bunătatea Lui, mila Lui, iubirea Lui, îndurarea Lui față de noi, iertarea Lui nu ne poate convinge să ne despărțim de păcat, atunci suntem de o sută de ori mai vinovați decât cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. „Nu vezi, omule, că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” Cât de bun a fost Domnul cu noi! Cât de multe păcate ne-a iertat! Câtă îndurare a avut față de noi când eram în lume! Și după ce ne-am întors la Dumnezeu, să aducem păcatul în adunarea lui Dumnezeu și să răsucim Cuvântul lui Dumnezeu, și să acoperim păcatul, [zicând] că nu-i păcat? Să punem o coroniță de ghiocei la diavolul, pe coarnele lui, și să spunem: „Nu-i păcat”? Nu-i satan ăsta? Și să-l întâlnim în stadiul acesta înșelător al prefăcătoriei?

Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Cei care au venit la Domnul, s-o rupă cu păcatul! Dacă n-o pot rupe cu păcatul, mai bine s-o rupă cu Dumnezeu... Să se ducă dincolo... cel puțin, se face vinovat numai pentru că nu se poate el stăpâni, nu și pentru că sucește Cuvântul lui Dumnezeu și batjocorește Scriptura.

Să nu ne înșelăm. Cine trăiește în neprihănire este neprihănit; și cine trăiește în păcat este vinovat în fața lui Dumnezeu, indiferent cum se numește el pe dinafară și cum vrea să pară. Dumnezeu S-a lepădat de oricine unit cu păcatul. Nimeni n-a putut să unească păcatul cu Hristos și să-L facă pe Hristos slujitorul păcatului. Și să predic eu și Cuvântul lui Dumnezeu, și să mă duc și la păcat. Să predic neprihănirea și să spun că a bea nu-i păcat.. Când Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Nu vă înșelați, nu puteți bea și paharul lui Dumnezeu, și paharul dracilor”. Paharul Domnului e Sfânta Împărtășanie. Pe acela avem voie să-l bem; pentru că este paharul Domnului. De la paharul acesta, n-avem voie să atingem nici un alt pahar. Cine îl atinge, prefăcându-se că nu cunoaște sau [crezând] că-L înșală pe Dumnezeu, acela se înșală singur. Și se va vedea cât de amar s-a înșelat în ziua când Hristos îl va judeca pentru că a batjocorit Cuvântul Său; și a disprețuit Lucrarea Sa; și a băgat apa murdară a păcatului în albia curată a izvorului Scripturii și a Evangheliei, și a Lucrării lui Dumnezeu.

Nu te poți despărți de păcat? Desparte-te de adunarea lui Dumnezeu! Ai curajul să fii cinstit față de Dumnezeu! Că El spune: „Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și lui mamona”; și păcatului, și harului lui Dumnezeu; și beției, și Evangheliei. Nu puteți. Atunci, dacă nu te poți despărți de păcat, ai curajul să te desparți de adunare; și de Evanghelie.

Eu am găsit un om... un singur om... Avea Biblie. Și lângă noi, unul dorea Biblia și n-avea. Voia să se întoarcă la Dumnezeu. Ăsta și-a scos Biblia și a zis: „Tine Biblia mea. Eu sunt un netrebnic... Eu am apucat pe calea păcatului. Nu mă pot întoarce de la păcat. Cel puțin, să nu mă duc cu Biblia la păcat. Ține Biblia mea; întoarce-te tu la Dumnezeu; ia tu locul meu din cer, că eu nu pot să... eu iau locul tău din iad”. Și s-a dus omul și și-a dat Biblia, zicând: „Măcar atâta... poate cândva Dumnezeu va avea milă de mine... că n-am vrut să fiu mincinos și fățarnic față de Dumnezeu. Ia tu Biblia și mântuiește-te tu prin ea. Eu nu mă pot despărți de păcat”. Și s-a dus cu păcatul.

Unul singur am văzut. Dar de-atunci am întâlnit mii și mii de credincioși care se duceau cu Biblia la păcat. Și au răsucit acolo Cuvântul lui Dumnezeu, ca să-și îndreptățească păcatul, nu să se îndrepte pe ei după Cuvântul lui Dumnezeu. O, dacă ar avea atâta curaj, să privească realitatea în față! Adevărul! Dacă nu se poate despărți de beție, nu se poate despărți de fabricarea țuicii și a vinului, să aibă curajul și să spună: „Eu nu pot fi necinstit, să cred că pot să slujesc și lui Dumnezeu, și diavolului. Nu mă pot despărți de asta, mă despart de adunare, mă despart de Cuvântul lui Dumnezeu. Luați voi Biblia. Voi, care puteți să trăiți Cuvântul lui Dumnezeu, aveți-l. Eu nu pot. Și atunci mă duc cu păcatul. Aleg calea păcatului.

Să aibă curajul! Că și-așa, acest lucru îl face. Numai că îl face înșelându-se și mințind.

Atunci și-ar da omul seama, într-adevăr, de starea pe care o are, când s-ar pune clar în fața adevărului și ar avea cinstea să recunoască realitatea: „Da, domnule. Eu iubesc păcatul și nu mă pot despărți de păcat. Prin urmare, nu pot să-L înșel pe Dumnezeu și să-L trag după mine în păcatul meu. Îl las pe Domnul și pe cine poate să meargă cu El drept și înfrânat pe calea Evangheliei, iar eu mă duc cu cei cu care am pornit la fel”. Atunci ar fi cinstit și, pe undeva, poate că Dumnezeu, în bunătatea Lui, ar socoti această cinste ca o justificare, ca o îndreptățire, ca o dezvinovățire cumva... Și undeva pe calea vieții, Dumnezeu îi pune în față și îi dă puterea să o rupă, dacă e sincer.

Dar cine-i prefăcut, acela este fățarnic și vinovat totdeauna în fața lui Dumnezeu. Un păcătos sincer e mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât un credincios fățarnic. Mântuitorul a spus asta în pilda cu vameșul și fariseul. Vameșul stătea acolo, zice, și nu îndrăznea nici capul să și-l ridice. Zicea: „Doamne, ai milă de mine păcătosul”. Dar fariseul stătea și spunea: „Îți mulțumesc, Doamne, că eu mă duc la adunare, eu predic, eu citesc, eu fac, eu dreg, eu cânt... eu știu... cutare”. Și-l disprețuia pe celălalt. Dar ce a spus Mântuitorul? „Adevărat vă spus, mai îndreptățit s-a întors acasă acela care era așa rău, dar a recunoscut: «Doamne, așa sunt. Ai milă de mine». Dumnezeu a avut milă de el. Și după aceea nu l-a mai lăsat să facă ce a făcut, că i-a dat putere să biruie. Dar fățarnicul tot fățarnic a rămas. El nu s-a mai îndreptat niciodată. Pentru că a crezut că așa cum îi înșală pe oameni, poate să-L înșele și pe Dumnezeu. Se prefăcea: „Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială, fac cutare... fac cutare. Eu predic, cânt...”. Dar în dosul tuturor acestor lucruri, săvârșea nelegiuirea în fața lui Dumnezeu.

Mântuitorul l-a condamnat. Vameșul s-a întors. Că-i scris: „Adevărat vă spun: vameșii și desfrânatele vor intra înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că ei își vor da odată seama și se întorc. Dar voi vă prefaceți și vă înșelați și pe voi, și pe oameni și niciodată nu vă întoarceți”. Și nici nu se întorc!

Un păcat aduce în urma lui un altul. Fățărnicia aceasta și prefăcătoria e cel mai mare păcat în fața lui Dumnezeu. Mântuitorul a spus odată: „Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia”. Mergi și colo, și colo, te prefaci și așa, și așa... că ești credincios, [iar tu] mai faci pe din dos și altele... Nu-L putem înșela pe Dumnezeu! Ne înșelăm pe noi. Cine zice că crede în Hristos - spune Evanghelia -, trebuie să trăiască și el cum a trăit Hristos. Nu există rabat; nu există reducere, că... sunt anumite circumstanțe atenuante care justifică și îndreptățesc, și scuză. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Nimic întinat nu va intra acolo. Băgați de seamă, să nu vă înșelați. Curățiți-vă întinăciunile acestea înainte de a ajunge acolo. Că acolo, vă spun, nici unii dintre cei care fac aceste lucruri nu vor intra”.

De aceea am zis că e bine să nu uităm noi aceste lucruri. Că s-a strecurat foarte multă fățărnicie și în rândul fraților. Multă fățărnicie e în rândul credincioșilor... Fac păcate și cred că și așa se poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Întind de Cuvântul lui Dumnezeu așa ca de un elastic, să încapă acolo toate păcatele lui. „Nu vă înșelați... numai cine trăiește în neprihănire este neprihănit”. Și „înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului”.

Mai bine să nu ne înșelăm singuri. Câtă vreme mai suntem cu Cuvântul lui Dumnezeu pe drum, să ne împăcăm cu El, să nu ne dea pe mâna judecătorului, să spună: „I-am zis că nu-i voie să bea și a băut. I-am zis că nu-i voie să toarne aproapelui său băutură îmbătătoare în pahar și a turnat”. El a pârât. Și atunci când judecătorul ne dă pe mâna temnicerului, zice: „Adevărat vă spun: nu va ieși de acolo până nu va plăti ultimul bănuț”. Dar când să mai plătești banii [ce-i datorezi]? Deci niciodată.

Să fim foarte atenți cu Cuvântul lui Dumnezeu și, cât putem, să zicem. Ne ascultă cineva? Bine. Nu ne-ascultă? Va răspunde singur. Cel puțin, noi să n-avem vinovăția că am știut și n-am spus și n-am luptat. Că vine ziua când vom răspunde toți în fața lui Dumnezeu. Și atunci să avem în fața lui Dumnezeu justificare: „Doamne Iisuse, Tu știi că am luptat... am zis... Am suferit, am primit lovituri, am primit mustrări, am primit batjocuri, am primit... de toate. Dar am zis... Tu știi că n-am tăcut”. Dumnezeu știe!

Dar nici dacă n-am zis nu ne va zice: „V-ați făcut datoria”. Că „Și voi sunteți vinovați, că ați văzut și n-ați spus; n-ați strigat”.

Spune Cuvântul că, dacă vezi pe cineva că [păcătuiește] și nu anunți, [acela] va pieri, dar tu vei răspunde. Dar dacă anunți și ei n-ascultă, vor răspunde ei. Tu ți-ai mântuit viața și sufletul.