O misiune cerească

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiți frați și surori, mulțumim din toată inima, încă o dată și încă o dată, Domnului pentru marea bucurie și pentru prilejul fericit pe care ni 1-a dat tot timpul acesta binecuvântat al stării noastre împreună, revărsând peste noi, prin Duhul Său cel Sfânt, tot felul de binecuvântări: în cuvânt, în cântare, în rugăciune, în privirile iubitoare și fericite, printre lacrimi prin care ne-am văzut unii altora fețele, cu unii pentru prima dată și cu unii, poate, pentru ultima dată...

Aducându-ne încă o dată aminte de tot Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu care ne-a fost mărturisit prin gura preaiubiților noștri frați și surori, iată că a sosit vremea să ne luăm rămas bun unii de la alții. Să ne privim printre lacrimi și să ne promitem, prin Duhul lui Dumnezeu și prin nădejdea încrederii în El, că vom rămâne până la sfârșit credincioși sfântului legământ pe care, în fața Lui și în fața multor martori, l-am făcut fiecare dintre noi. Sfântului legământ pe care și astăzi l-am înnoit fiecare dintre noi, mai în ascuns și mai pe față, înaintea lui Dumnezeu și înaintea cuvintelor pe care le-am auzit.

Suntem obosiți, dar Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat și ne-a dat totuși putere să rămânem în mijlocul acestei iubiri, dându-ne toată silința să dovedim ascultare și participare totală și fierbinte la tot ce au mărturisit, la tot ce au spus, la tot ce au dorit frații și surorile noastre stând acum aici.

La despărțirea noastră din locul acesta, din satul acesta preaiubit, din adunarea aceasta plină de atâtea suflete și amintiri scumpe, noi dorim să ne reînnoim iarăși promisiunile pe care le-am făcut Domnului și fraților de-a lungul a zeci și zeci de ani - mai mult de o jumătate de veac - până astăzi, să rămânem credincioși încă puțin, cât mai avem de mers pe fața acestui trecător pământ. Să rămânem credincioși învățăturii și legământului pe care l-am primit de la început, fiindcă știm de la Cine l-am primit; și pe care l-am promis de la început și l-am reînnoit mereu, fiindcă știm Cui l-am promis.

Încă o dată și din toată inima Îi mulțumim lui Dumnezeu, în primul rând, Căruia Îi datorăm totul.

Și Domnului Iisus, Preaiubitul scump al inimilor noastre, Care a fost tot timpul [aici]... L-am simțit viu și real în mijlocul nostru, binecuvântând fiecare cuvânt rostit în numele Său, însuflețind fiecare cântare, sărutând fiecare lacrimă, primind fiecare legământ și binecuvântând fiecare hotărâre luată în numele Său și pentru statornicia ascultării de El.

Mulțumim Duhului Sfânt, Mângâietorul nostru preaiubit, Care a insuflat fiecare cuvânt, Care a însuflețit fiecare cântare, astfel că ne-a mers la inimă și ne-a întărit și mai mult în hotărârea noastră sfântă până la capăt.

Și apoi mulțumim autorităților poporului nostru, cărora le suntem recunoscători pentru îngăduința de care ne bucurăm... Să nu se mai spună că nu e libertate religioasă în țara noastră. Iată, adunarea noastră cu miile - aici și în alte părți - arată pe deplin adevărul minunat că este o libertate deplină la noi și că suntem recunoscători și mulțumitori acelora pe care Dumnezeu i-a pus conducători în mijlocul poporului nostru. Că ne-au înțeles și ne înțeleg și știu cât de necesară este sarea în bucate și cât de necesari sunt credincioșii în mijlocul societății.

Nădăjduim că s-au convins cu toții că Lucrarea aceasta a Oastei Domnului nu numai că nu este o primejdie pentru poporul nostru și pentru credința părinților noștri, ci este o Lucrare de cea mai mare trebuință și de cea mai mare lipsă în mijlocul poporului nostru și în mijlocul stărilor prin care trecem astăzi.

Ne rugăm lui Dumnezeu să-i încredințeze pe deplin pe aceia care veghează asupra destinelor poporului nostru că noi, Lucrarea Oastei Domnului, cu toată curăția inimii noastre și cu toată curăția conștiinței noastre, ne iubim bunăstarea și liniștea, și fericirea poporului nostru. Pentru aceasta lucrăm, pentru aceasta ne rugăm, pentru aceasta ne luptăm.

Și să-i încredințeze pe păstorii noștri duhovnicești că, departe de a fi o primejdie pentru credința și Biserica părinților noștri, noi suntem de cea mai mare nevoie pentru a ajuta la însănătoșirea situației noastre sufletești, la însănătoșirea stărilor din societatea noastră, din comunitatea noastră, din Biserica noastră.

Fie că unii au înțeles mai demult, unii înțeleg abia acum și unii încă nici acum n-au înțeles, noi să rămânem credincioși așa cum ne-a învățat pe noi Părintele Iosif: „Dacă conducerea Bisericii noastre a avut și are ceva cu mine - ne zicea el -, cu voi însă nu are nimic. Voi să nu vă întristați din cauza suferințelor mele și nici să nu vă schimbați părerea cu privire la credința părinților noștri din cauza nedreptății care mi se face mie. Voi să rămâneți mai departe și mai presus credincioși învățăturii părinților noștri, credinței înaintașilor noștri, Bisericii și neamului nostru. Pentru că avem în mijlocul acestei Biserici și acestui neam o misiune cerească, fie ca suntem încă înțeleși, fie că încă nu suntem. O misiune cerească de a fi un aluat, sfânt care să dospim pentru Dumnezeu întreaga frământătură a poporului nostru, întreaga frământătură a Bisericii noastre. Până când tot poporul nostru va ajunge la acea înaltă stare de cinste, de demnitate, de corectitudine, de noblețe sufletească, încât să întreacă toate celelalte popoare lăudate în privința aceasta. Pentru că Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, Care a lucrat în poporul nostru în chip atât de minunat până astăzi, are putere să facă prin noi și în noi acel salt calitativ superior cât mai repede și cât mai deplin. Dumnezeu nu are nevoie de sute de ani ca să facă un proces de înnoire și de înălțare sufletească pentru un popor. Când harul lui Dumnezeu vrea și când inima acestui popor se întoarce cu toată puterea ei spre El, acest lucru sfânt nu trebuie să ceară sute de ani pentru a se desăvârși. Pentru că, la Domnul, o zi este ca o mie de ani și El într-o zi poate să facă ceea ce la alte popoare nu s-a făcut încă nici în mii de ani.

Bizuiți pe această putere și ajutor al Duhului Sfânt și al Domnului și Mântuitorului nostru, noi ne încredem și ne punem toată nădejdea în harul acesta care poate să facă în noi această lucrare desăvârșită și frumoasă în timp scurt și minunat și cu o hotărâre plină de spontaneitate, de căldură, de dragoste și de unanimitate între noi toți în același timp.

Cu aceste nădejdi și cu aceste gânduri ne despărțim. Pentru unii poate de întâia dată și pentru alții poate de ultima dată. Am vrea să amintim între noi, la această despărțire, câteva dintre îndemnurile Sfântului Apostol Pavel date în ultimele sale epistole, prin Timotei, Bisericii lui Dumnezeu și frățietății scumpe în care a lucrat, a muncit, a suferit și a plâns ani de zile, sfătuind cu lacrimi zi și noapte pe fiecare dintre copiii săi.

Patru sunt condițiile pe care le cere Dumnezeu și pe care le pretinde orice lucrare de valoare și de durată în numele lui Dumnezeu și în slujba lui Dumnezeu pe pământ: să lucrezi cel mai mult, mai mult decât toți; să te rogi cel mai mult, mai mult decât toți; să iubești cel mai mult, mai mult decât toți; și să suferi cel mai mult, mai mult decât toți.

Acestea au fost însușirile și calitățile Domnului și Mântuitorului nostru și ale tuturor înaintașilor noștri sfinți care au lăsat în urma lor o lucrare și o creație de durată și de valoare. Acestea sunt și îndemnurile Sfântului Apostol Pavel în ultimele sale scrieri către Biserica Domnului și către preaiubiții lui care au înțeles să-l urmeze pe el ca pe un apostol și trimis al lui Dumnezeu.

Acestea au fost, în esență, și îndemnurile Părintelui nostru Iosif, ale sfântului nostru Părinte Iosif, care a fost alesul și profetul lui Dumnezeu în vremile noastre și în mijlocul neamului nostru. Și pe care, dacă sunt încă unii care nu-l cunosc și nu-l prețuiesc așa, nu peste mult, lumea întreagă va recunoaște ce mare om și ce mare Sfânt și profet al lui Dumnezeu a fost acesta. Că, iată, noi suntem rezultatul lacrimilor, al muncii, al rugăciunii, al iubirii și al suferințelor lui. Nu uitați asta niciodată, pentru că Dumnezeu Însuși ne poruncește: „Aduceți-vă aminte de înaintașii voștri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința.” Atunci vom fi și noi binecuvântați. Unele din aceste îndemnuri vi le citesc acum din ultimul capitol al Epistolei Sfântului Pavel către Timotei, din Epistola Întâia: „Că noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem lua cu noi nimic din ea. Dacă avem dar ce să mâncăm și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns”. (...)